C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Noii saraci. In cautarea viitorului prin containarul global

Despre sărăcie

Noul sărac împânzeşte străzile Barcelonei. Cerşeşte îmbrăcat curat, deseori cu un ziar sau o carte în spatele cărora îşi ascunde faţa şi într-un loc, în mod contradictoriu, puţin vizibil. Se simte incomod, ruşinat, paradoxal vinovat. La vederea lui trecătorii se irită, refuză să-l privească. Într-o societate care programează dumping-ul social, numit eufemistic „flexibilizare a pieţei muncii”, noul cerşetor oferă trecătorilor o posibilă imagine a propriului lor viitor. Cine sunt noii săraci?

În căutarea viitorului prin containărul global

O primă categorie a noilor săraci o reprezintă imigranţii. Contradictoriu însă, în multe cazuri imigrantul nu se simte exploatat şi nici nu reclamă îmbunătăţirea situaţiei sale. Muncitorul român care lucrează în agricultură în Huelva câte douăsprezece ore pe zi pentru sume derizorii de 500 de euro pe lună nu este evident mulţumit, dar nici nu se simte exploatat. Ştie că acasă face aceeaşi muncă pentru o agricultură de subzistenţă sau pentru un venit mult mai mic.

Acelaşi lucru se întâmplă cu vânzătorul pakistanez sau marocan. Rău cu rău, dar mai rău fără el. Gândul se întoarce mereu spre ţara de origine, inclusiv în cazul imigranţilor cu ani îndelungaţi de rezidenţă. În ciuda situaţiei sale economice, imigrantul este noul sărac care nu mai are conştiinţa apartenenţei la o clasă socială defavorizată. O dovadă o reprezintă procentajul scăzut de sindicalizare a imigranţilor sau lipsa aproape totală de participare la revendicările politice. La începutul anului 2008 existau în Catalonia 1 103 790 imigranţi cu permis legal de şedere, iar procentajul de afiliere la sindicate era de doar de 14 100 persoane conform statisticilor CCOO Catalonia. Oricât de dificilă ar fi situaţia sa economică, odată atins nivelul unei minime supravieţuiri, noul sărac renunţă la orice formă de protest. Astfel, la marginile Barcelonei creşte o lume a treia, în care săracul stă la periferia mesei bunăstării, departe de conaţionalii rămaşi acasă, care nu au avut şansa să fie exploataţii din lumea întâi.

Dacă pentru refugiatul politic există o legislaţie pentru reglementarea situaţiei sale, pentru refugiatul economic (şi sărăcia ucide, nu doar regimurile dictatoriale) există o legislaţie pentru penalizarea acestuia: prezenţa imigrantului economic fără permis de şedere este sinonimă cu comiterea unei infracţiuni administrative. Imigranţii economici ajung deseori în Centrele de internare de unde aşteaptă să fie expulzaţi, condiţiile acestor centre fiind deseori mai inumane decât cele ale unei închisori. Pe de altă parte, conflictul economic dintre noii săraci şi autohtoni a fost camuflat de un pretins conflict cultural. Astfel, inerţia iniţială a noilor săraci, care evitau mişcările de protest, a fost consolidată prin problematizarea diferenţelor culturale şi nu a inegalităţii economice abisale. Săracul din Senegal sau de oriunde declanşează în relaţia cu autohtonii un presupus conflict cultural, de identitate etc., când de fapt este vorba în primul rînd de un conflict economic şi social. Pe de altă parte, ideea conflictului cultural a îndepărtat imigranţii de orice conflict de clasă care ar fi pus bazele unei participări sindicale sau revendicative mai active.

O consecinţă a globalizării este şi globalizarea sărăciei. La coada emigrării s-a aşezat în ultimii ani şi Sudul Europei. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în anul 2011, în Spania au ajuns 417.523 persoane şi au emigrat 507.740 de spanioli.

Deşi deviza campaniei electorale a actualului Guvern de dreapta a fost crearea locurilor de muncă, perspectivele anului 2012 nu sunt deloc optimiste. Măsurile reale adoptate de noul Guvern au avut efectul opus, de la începutul anului şi până acum numărul şomerilor crescând de la 22% la 23,30%, cu un procentaj de 49,9% între tineri. Promisiunea reducerii ratei şomajului a fost doar o strategie de propagandă electorală care a adus numeroase voturi. Dimpotrivă, mulţi dintre şomerii ultimelor luni provin din închiderea companiilor care ofereau servicii sectorului public, închideri impuse de măsurile de austeritate aplicate de noul Guvern. În Portugalia, situaţia este similară. În anul 2011, anul implementării în forţă a politicilor de austeritate, 150 000 de persoane au emigrat din Portugalia. Între timp, Germania a adoptat o barieră împotriva posibilei invazii de şomeri din Sud: se interzice accesul noilor imigranţi economici din Sud la sistemul de ajutoare sociale. Însă, aceşti noi săraci provin tocmai din politicile de austeritate pe care guvernele din Sud le aplică conform criteriilor stabilite pe axa Berlin-Bruxelles.

«Precarii» – o nouă categorie socială

« Precarul » este angajatul pentru care exploatarea reprezintă un privilegiu. Ameninţat de includerea în rândul celor fără niciun venit,  « precarul » prestează orice fel de muncă, indiferent de condiţii, pregătire sau vocaţie. Îl caracterizează stresul, amărăciunea şi frustrarea. Scopul său este supravieţuirea şi este dispus oricând să o ia de la capăt, oriunde şi în orice condiţii. Se caracterizează printr-un individualism accentuat, cel al supravieţuirii. Noile măsuri de reglementare a pieţei muncii au legalizat şi oficializat această categorie a « precarilor». În acest sens, 44,8% dintre contractele temporare realizate în anul 2011 au avut o durată mai mică de o lună. În acelaşi timp multe dintre contracte prevăd un număr de ore foarte redus, astfel încât angajatul, deşi lucrează, paradoxal, primeşte o retribuţie inferioară rentei sociale minime care în Catalonia se ridică la suma de 426 de euro. Unul dintre fenomenele cele mai dramatice trăite de noii săraci, datorită pierderii unor venituri decente, este pierderea locuinţelor. Evacuările forţate continuă să se înmulţească, în anul 2012 media fiind de 300 de familii evacuate din propria locuinţă pe zi, având drept rezultat 2000 de familii fără adăpost pe săptămână. În acelaşi timp, conform datelor elaborate de Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor pentru anul 2011, numărul de locuinţe libere existente indica cinica cifră de 3.091.596.

Crime economice împotriva umanităţii

Lourdes Benería, profesoară de Economie la Universitatea din Cornell şi Carmen Sarasúa, profesoară la Universitatea Autonoma de Barcelona, introduceau într-un articol semnat în anul 2011 conceptul de crimă economică împotriva umanităţii Culpabilizarea în exclusivitate a pieţelor de situaţia actuală de sărăcire a unor întregi categorii sociale nu este suficientă. Trebuie responsabilizate persoanele şi instituţiile concrete care au contribuit la producerea acestei situaţii. Din păcate, singura ţară care a deschis un dosar penal împotriva responsabililor crizei financiare a fost Islanda. În Europa, nu doar că nu au fost traşi la răspundere responsabilii, ci suntem în situaţia în care au ajuns să facă parte din noile guverne ale Spaniei sau Italiei.  Lumea pe dos.

Autorul unui articol recent publicat pe un blog în care noii săraci explică istoria lor personală, încheia povestea sa cu o întrebare: fiind atât de mulţi în această situaţie, cum au reuşit să ne reducă la tăcere, să ne imobilizeze încât să nu reacţionăm?

autor: Corina Tulbure
sursa: criticatac.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss