C O N T R A P R O P A G A N D Ă

NICOLAE R. DĂRĂMUȘ: INCURABILA PROSTIE SPRINŢARĂ

INCURABILA-PROSTIETextul de mai jos face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.

Libertatea şi democraţia oferă paremiologiei mereu împrospătate oportunităţi, semnificaţii şi confirmări. Că „mama proştilor e mereu gravidă” se ştie de când lumea şi vânătoarea îi demonstrează tragicul adevăr, ea neavând astăzi absolut nimic în comun cu disciplina şi cu sportul pe care pretinde a le întrupa prin practicile sale.

Îndelungată vreme, medic internist fiind, aplicam semnătura ultimă decretând „apt” pe „fişa de sănătate” – un formular identic pentru aspiranţii la statutul de vânător, de şofer sau, de pildă, spre angajare, la statutul de vidanjor manual. Nu aveam – cum nu am nici astăzi – vreo îndoială că majoritatea celor declaraţi apţi pentru exercitarea vânătorii şi şoferiei ar fi satisfăcut cu prisosinţă cerinţele angajării lor pe posturi de vidanjori manuali. Să fiu bine înţeles: preţuiesc meseria asta extrem de necesară igienei şi îi apreciez pe profesioniştii săi dedicaţi, cu care oricând aş bea un rom, stând în picioare la masa de tinichea a vreunei cârciumi de cartier. Nu la fel aş face însă cu majoritatea covârşitoare a indivizilor care, dorind permisul de vânător, îmi băgau sub nas amintitul formular, indicându-mi aproape imperativ rubrica goală: „Să semnaţi aici!” Şi eu nu semnam.

Din albul hârtiei – pe care se lăfăiau autografele cu parafă ale colegilor din policlinică, toţi, medici specialişti – mereu îmi părea că strigă despre impostură semnătura şi ştampila medicului psihiatru. Despre impostura sa, ca specialist ce se afla şi despre cea a insului declarat de el, sub aspect mintal, ca fiind potrivit spre a poseda armă şi dreptul de a ucide sălbăticiuni.

Nu semnam „ca primarul” şi, recunosc, mereu îmi depăşeam atribuţiunile, ducând la disperare bolnavul. Căci de cele mai mult ori cel care voia arma de vânătoare era într-un fel bolnav. Ca să îi arăt măcar ceva din adevărata lui stare, în afara examinării sale clinice, „pe aparate şi sisteme”, atât cât îmi permiteau „internele”, mă strecuram pe tărâmul psihiatrului şi psihologului, scormonind în cugetul aspirantului. Nu îl puteam respinge, domeniul meu fiind bolile trupului, însă nici nu îl puteam lăsa cu una cu două.

„De ce vreţi să deveniţi vânător?” suna invariabil întrebarea mea, în vreme ce ascultam inima, plămânii, în vreme ce palpam burtoiul sau măsuram presiunea arterială a viitorului ucigaş. Cu rare excepţii, clinic, încă sănătoşi, indivizii îmi deconspirau zilnic minciuna clamată de consacratul Mens sana in corpore sano. Nu! Trupurile sănătoase nu adăposteau minţi sănătoase. Dimpotrivă. Minţile acestor trupuri cultivau minciuna, vanitatea, lăcomia, lipsa de măsură, şmechereala, pripa şi fala. Într-un cuvânt, prostia. Fireşte, nu inocenta prostie a tolomacului, cea care, definită fiind prin termenul de „oligofrenie”, îşi ierarhizează după caz gravităţile de la idiot până la „superioarele” stări de imbecil şi debil mintal, ci prostia sprinţară.

Invariabil aflam că omul din faţa mea „iubeşte natura”, ieşirile în „mijlocul naturii”, că adoră plimbările „în aer liber”, fiindcă numai acolo este „el însuşi”… „cu pretenii, relaxat, la o duşcă, la o friptană, la o slănină prăjită”. „Ştiţi cum e, dom’ doctor!…”

Din păcate chiar ştiam.

În ruptul capului nu ar fi recunoscut vreunul că este ahtiat să ucidă, să ducă acasă traista plină cu carne, să adune „trofee” spre a se lăuda cu ele şi, mai ales, că este fricos. Iar la întrebarea „Atunci, dacă numai natura şi toate astea vă plac, de ce vreţi puşcă?” nu obţineam decât o privire tâmpă, amestecând ciudă şi derută şi o bâiguială mofluză – ei, da!, de data asta acesta este termenul – o bâiguială neinteligibilă de idiot.

De prostia sprinţară mi-au reamintit „eroii” unei recente întâmplări vânătoreşti din judeţul Argeş. Banal, unei găşti de potentaţi politici – printre care prefectul, şeful Direcţiei Silvice şi primarii din Ungheni, Oarja şi Bradu, toţi trei rotofei ca nişte caltaboşi – i s-a năzărit să ucidă urşi. Nu unul, ci oricâţi urmau să iasă în bătaia „necruţătorilor lunetişti de elită din Partidul Democrat Liberal”, cum scriau imberbii jurnalişti locali, vânătoarea făcându-se la goană, cu câini.

După uciderea a două exemplare, euforia nesătuilor a fost întreruptă de un al treilea urs, mânat spre vânători de copoii prost conduşi. Puştile au trosnit pripite, ursul a fost rănit, drept care s-a repezit spre vajnicii bărbaţi. Nici belicoasele costume „leopard” şi nici armele din mâini nu le-au ţinut acestora loc de curaj şi sânge rece, masculii de partid tulind-o ca iepurii, care încotro. Şi, pe când să fie ajunşi din urmă de aprigul animal însângerat, un invitat – vânător german, plătitor în valută – a tras „nemţeşte”, scurtând chinul ursului şi groaza căcănarilor.

În ziarul local istoria era relatată însă sub titlul „Puterea i-a venit de hac ursului”. Din acelaşi text alegătorii puteau afla şi că prefectul fugărit de urs este „comparat cu Marlon Brando pentru succesul său la femei, asta datorită unui instrument genital de dimensiuni perfecte”. Cum finis coronat opus, prostia sprinţară – a jurnaliştilor, deopotrivă – cotropea scriitura cu pricina până la ultimul cuvinţel, subliniind că prefectul vânător „după fiecare victorie erotică, vânătorească sau politică încinge câte un chef de pomină”.

În aceste condiţii, eu am un singur şi uriaş regret: prezenţa neamţului la acea vânătoare.

INCURABILA-PROSTIE-SPRI

Autor: Nicolae R. Dărămuș

Foto: Nicolae R. Dărămuș

Sursa: Wildlife Romania

NOTĂ:
„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss