C O N T R A P R O P A G A N D Ă

NICOLAE R. DĂRĂMUȘ: INCESTUL NAŢIONAL

INCESTUL-NATIONAL-2mTextul de mai jos face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.

Niciodată, în vreun cimitir, nu mi se arătase atât de dramatic legătura morţilor cu pământul ca în seara aceea. Doar că, în loc să fie acoperiţi de glie, acolo, în straniul pustiu, morţii ieşeau viguroşi din pământ, strigând în tăcere.

Trecuse de mijlocul lui septembrie şi urcasem în munte să ascult cerbii.

Sunt însă ani mulţi de când toamna nu mai vine pentru mine cu vechea şi ştiuta bucurie a vânătorului de imagini care, cu efort şi alergătură, mergea la sigur. Şi asta nu fiindcă – mulţumesc Celui de Sus! – anii mei, nu puţini, mi-ar fi lenevit picioarele ori dorinţa, ci fiindcă cerbii au rămas puţini. „Cerbii mei” au rămas puţini. Puţini la număr, împuţinaţi la razele coarnelor, împuţinaţi la „haremul” de ciute.

E o întreagă poveste la mijloc, iar melancolia mea nu e decât rezultatul inconştienţei cu care darul de necuvântătoare, lăsat de Dumnezeu prin păduri – însemnând tot atâtea „oportunităţi” în minţile compatrioţilor – a fost rentabilizat, adică ucis prin vânătoare şi transformat în valută.

Ieşisem să ascult cerbii pe Obcina Feredeului. Plănuisem să ajung într-un dos de codru unde, îmi spuneam, câteva scăldători şi un parchet vechi, bine lăstărit, puteau ţine în preajmă sălbăticiunile. Vreme de zăbavă nu era, orizontul purpuriu vestind înserarea şi, deopotrivă, după canoanele ştiute, mugetul vesperal. Am grăbit paşii. Câteva sute de metri mă despărţeau de locul ales, urmând să trec printr-un molidiş viguros, nu mai bătrân de vreo 50 de ani. Aveam să pătrund în umbra lui peste puţin timp, după ce voi fi traversat o culme domoală. Va fi ora la care, graţie expunerii răsăritene, voi vedea de sus pădurea cufundată în umbră şi ici-colo doar, vârfurile arborilor, poleite cu aurul asfinţitului.

INCESTUL-NATIONAL-1m

De îndată ce mi-am ridicat privirea peste culme m-a izbit însă lumina. Multă. Soarele, altădată ascuns de păduri, râdea molcom din creastă, invadând adâncul versantului. Din pământul acestuia, de peste tot, ca dintr-o imensă groapă, ţâşneau spre cer cioate de molizi. Nenumărate, înalte cât statul unui om, alcătuind o uriaşă pădure de stâlpi, parcă aşteptându-şi crucile.

Creştetele acestora, crâmpoţite oblic de secure, arătau că hoţii lucraseră cu sârg şi din greu. Iar mulţimea copacilor ucişi – suprafaţa postatei apropiindu-se de vreo patru hectare – dovedea că hoţii avuseseră şi timp destul. Adică lucraseră pe tihnă, netulburaţi. De prisos să spun că orice marcă de ciocan silvic lipsea.

Vârfurile molizilor, grămezile de cepuri cu cetină şi trunchiurile netrebuincioase abandonate alcătuiau un hăţiş ce zădărnicea traversarea. Vedeam acolo – a câta oară? – urâtul. Gândul cerbilor m-a părăsit cu totul. Am filmat, am fotografiat cimitirul fără de lege si fără Dumnezeu. Ştiam că o fac degeaba, că nu am cui şi de ce arăta, dar nu puteam altfel.

Am revăzut locul de curând, tot în septembrie. Cimitirul arborilor s-a extins. Hoţii s-au tehnicizat între timp, pesemne prin banii câştigaţi pe primele cadavre. Noile cioate, înalte şi ele, au creştetul alb, drept, neted, proaspăt retezat de „drujbe”. Urmele de târâre arată că lemnul fusese scos spre răsărit şi dus până în preajma unor hardughii – pensiune, răsărite în vale.

INCESTUL-NATIONAL-3m

Şeful ocolului silvic ce păstoreşte crima a fost între timp promovat. Ştiu, pare o încropeală scriitoricească banală, patetic- demonstrativă, dar n-am ce face: „viaţa bate filmul”. A fost, aşadar, pe rând, directorul Direcţiei Silvice judeţene, apoi consilier al ministrului Pădurilor. Când partidul său a ieşit de la guvernare s-a întors vremelnic, tot şef, la ocolul cu pricina. Apoi a fost uns director general adjunct al Regiei Naţionale a Pădurilor „Romsilva”, partidul lui revenind pe prima scenă. Iar ocolul şi l-a lăsat pe mâini bune, drept „moştenire”, nepotului – că la noi se poate! Într-un sat cu nume de vamă. Sortit, se vede, ca mai toate satele, vămuirii pădurilor.

Uscaţi la suflet, românii verzi – îngrijoraţi mereu că ungurii vor Ardealul, că, dincolo, ruşii ţin cu dinţii de biata Moldovă de peste Prut, că din toate părţile, difuz şi inconturnabil, o conspiraţie mondială râvneşte la nurii mamei România – românii verzi continuă, într-o inconştientă voluptate – cu drujba, cu arma, cu ATV-urile şi maşinile 4×4 bântuind munţii, cu betoanele acoperind arabilul, cu pubelele curgătoare din râuri, enumerarea nefiind încheiată – să practice incestul. Incestul naţional.

Autor text si foto: Nicolae R. Dărămuș

Sursa: Wildlife Romania

NOTĂ:
„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss