C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Neputinţa celor puternici

Elitele sunt sub asediu în fiecare colţ al lumii. Activiştii mişcării „Tea Party” din America militează împotriva elitelor aşa-numite liberale de la New York, Washington şi Hollywood. În Europa, demagogii populişti, cum ar fi Geert Wilders din Olanda, militează împotriva elitelor „conciliatoare” din Islam. În Thailanda, demonstranţii Cămăşile Roşii din nord-estul ţării militează împotriva elitelor militare, sociale şi politice din Bangkok.

Primul principiu al democraţiei stabileşte faptul că guvernul trebuie să aibă consimţământul popular, chiar dacă este alcătuit din mai multe partide, unele dintre ele pe care oamenii nu le-au votat. Revolta la nivel mondial împotriva guvernelor dovedeşte clar însă că acest acord a devenit periculos de uzat. Din ce în ce mai mulţi oameni din ţările democratice se simt nereprezentaţi, anxioşi şi furioşi. Ei dau vina pe elite. Fenomenul este răspândit la nivel mondial, dar cauzele sale diferă de la ţară la ţară. Populismul american nu se aseamănă cu populismul thailandez. Cultura şi rasa joacă roluri importante în Statele Unite – de exemplu, obiceiul de a poseda arme şi disconfortul de a avea un preşedinte de culoare, educat la Harvard, care vorbeşte ca un profesor de drept. În Thailanda, nemulţumirea provine din neglijarea percepută de categoriile sărace din mediul rural din partea clasei conducătoare, care au în spate oamenii de afaceri, armata şi regele. Miliardarul populist Thaksin Shinawatra, fost prim-ministru, a părut să fie diferit. El a folosit o parte din averea lui ca să ajute oamenii din zonele rurale. Aceşti oameni, recunoscători pentru generozitatea sa, l-au votat de două ori.

Autoritar, crud şi oarecum megaloman (aproape ca şi cum ar fi fost rege), Thaksin a fost versiunea din Thailanda a lui Silvio Berlusconi. El a fost revocat din funcţie în 2006, în urma unei lovituri de stat fără vărsare de sânge, care a fost organizată de clasa de mijloc din Bangkok, ai cărei membri au ieşit în stradă în tricouri galbene (culoarea monarhiei thailandeze). Astăzi, rebeliunea pro-Thaksin în curs de desfăşurare, la care participanţii poartă tricouri roşii, este o formă de răzbunare. În Europa, puterea Uniunii Europene, fenomenul imigraţiei adesea necontrolat şi globalizarea economică pun la încercare patriotismul cetăţenilor, sentimentul de reprezentare faţă de guvernele naţionale sau de împărtăşire a culturilor naţionale. Demagogii care denunţă multiculturalismul şi avertizează în legătură cu „islamizarea Vestului” exploatează temerile legate de pierderea identităţii naţionale.

Sentimentul că globalizarea creează noi clase de bogaţi şi săraci este un factor care inflamează formele actuale de populism, indiferent de diferenţele naţionale. În acelaşi timp, noile tehnologii, fără de care globalizarea nu ar fi posibilă, sunt utilizate, de asemenea, pentru a mobiliza oamenii pentru cauze populiste. Eroina mişcării „Tea Party” din SUA, Sarah Palin, este la fel de prezentă pe Twitter şi pe blogosferă pe cât de mult apare la televizor sau la radio, poate chiar mai activă. Mutarea dezbaterilor publice din presa tradiţională pe Internet a permis erodarea autorităţii vechilor elite: editori de ziare, comentatori politici, academicieni, politicieni. În spaţiul virtual oricine îşi poate spune părerea. Aceasta este o practică mai democratică, fără îndoială, dar pentru oameni este mai greu să distingă afirmaţii absurde de adevăr sau demagogia de dezbaterea politică raţională.

Amploarea mişcărilor populiste din Europa, Asia şi Statele Unite ar sugera că elitele sunt prea puternice şi că domină categoriile fără posibilităţi, ale căror voci sunt acoperite de liberali, de adepţii multiculturalismului şi de persoane care nu sunt de încredere. Aceasta este o formă comună a paranoiei populiste, promovată în SUA de gazdele talk-show-urilor radiofonice şi de prezentatorii televiziunii Fox, iar în Europa de către oameni ca Wilders. Într-o anumită măsură, elitele au o parte din vină. Imigraţia din Europa s-a desfăşurat în mod dezordonat, iar cei care s-au plâns primii de acest lucru au fost consideraţi rasişti. După ce au organizat o lovitură de stat pentru a scăpa de prim-ministrul Thaksin, tricourile galbene din Bangkok nu mai pot acuza tricourile roşii că folosesc metode nedemocratice pentru a forţa guvernul actual să demisioneze. Liberalii americani, de asemenea, sunt adesea vinovaţi că au batjocorit gusturile şi obiceiurile concetăţenilor din provincie.

Există totuşi şi un alt mod de a privi răspândirea populismului la nivel mondial. Poate adevărata problemă a elitelor tradiţionale nu este că deţin prea multă putere, ci prea puţină. Lipsa de încredere în elitele politice este legată de o suspiciune – care nu este în întregime iraţională – că guvernele alese au o autoritate scăzută. Oamenii suspectează că centrul real de putere se află în altă parte – pe Wall Street, la birocraţia nealeasă a Uniunii Europene, la Armata şi Palatul Regal Thailandez. Ceea ce oamenii îşi doresc în vremuri grele este o conducere eficientă din partea liderilor carismatici care promit să facă curăţenie în ţară, să elimine corupţia şi să apere categoriile defavorizate în faţa politicienilor egoişti şi a străinilor care ne ameninţă cu obiceiuri ciudate şi o altă religie. În aceste vremuri, democraţia este în pericol, deoarece cetăţenii nu vor mai acorda votul de încredere guvernelor democratice.

Pentru a recăpăta respectul oamenilor, politicienii aleşi vor trebui să arate mai multă autoritate. Preşedintele SUA, Barack Obama, are dreptate să solicite o reglementare mai strictă a pieţelor financiare. În Europa, fie Uniunea Europeană trebuie să devină mai democratică, ceea ce ar dura o perioadă mai lungă de timp, fie guvernele naţionale trebuie să delege mai puţine atribuţii birocraţilor de la Bruxelles. Thailanda s-ar putea confrunta cu cele mai grele probleme. Încrederea într-un magnat care se autopromovează precum Thaksin nu este cea mai bună modalitate de stimulare a democraţiei, dar nici dependenţa de lovituri de stat şi forţa militară de intervenţie nu reprezintă o variantă. Cei mai mulţi thailandezi ar fi de acord cu privire la forţa militară. Iar iniţierea unei discuţii despre rolul regelui este ilegală. În aceste condiţii, fără discuţie, democraţia este cu siguranţă sortită eşecului.

www.project-syndicate.org

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss