C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Neagu Djuvara:”Acum 2.000 de ani, Imperiul Roman: nu se întâmpla în lumea cunoscută de atunci decât ce voia să facă Roma. E clar. Aşa e în momentul de faţă cu SUA.”(INTERVIU)

djuvaraÎn contextul crizei politice din Ucraina, la 100 de ani de la izbucnirea Primului Razboi Mondial, Neagu Djuvara face o analiză a raporturilor de forțe dintre marile puteri. Ne vorbeşte despre frică, supravieţuire şi libertate. Despre credinţă şi miracolele din viaţa sa.

Ana Iorga: Domnule Djuvara, nu aţi scris doar istoria, ci aţi şi trăit-o foarte intens, cel puţin istoria ultimului secol. Aţi trecut prin două războaie mondiale, prin Războiul Rece, aţi avut şi o intuiţie cu 20 de ani înainte că Uniunea Sovietică se va prăbuşi, astăzi, în contextul conflictelor din Ucraina, ce predicţii puteţi să faceţi sau cum vi se pare situaţia?

NEAGU DJUVARA: Nu mai îndrăznesc să fac vreun prognostic din punct de vedere politic al viitorului, nici al ţării noastre, nici al omenirii şi al Europei.
A.I.: Dacă ar fi să nu facem predicţii, doar să interpretăm evenimentele de astăzi. Poziţia pe care o are Rusia acolo, reacţia Occidentului la situaţia din Ucraina.

NEAGU DJUVARA: Părerea mea este că se exagerează. La noi în ţară ne temem de ruşi ca şi cum am fi acum 200 de ani, ştii? Dar lumea nu ştie, fiindcă nu citeşte cărţi de specialitate. Rusia este ţara nu numai din Europa, dar din toată lumea occidentală care are cele mai puţine naşteri. Are cea mai proastă demografie nu doar din Europa, ci din lume. Ceea ce înseamnă că, peste 100 de ani, aşa am citit într-o carte, în imensitatea teritoriului rus, ruşii nu vor mai reprezenta decât o zecime. Ei s-au dus ca pericol pentru noi, în orice caz. Pe de altă parte, lucrul de care se temeau cel mai mult sovieticii şi ruşii în general erau Statele Unite ale Americii, care, în cele din urmă, au fost cu adevărat stăpâne pe lume. Adică ceea ce vor să facă americanii se face, iar ceea ce vor să nu se facă, nu se face. Adică asta e părerea mea, că SUA sunt absolut dominatoare asupra Europei şi lumii cum a fost, că trebuie să găsim întotdeauna comparaţie, acum 2.000 de ani, Imperiul Roman. Nu se întâmpla în lumea cunoscută de atunci decât ce voia să facă Roma. E clar. Aşa e în momentul de faţă cu SUA.

A.I.: E legitim să ne temem acum de un eventual conflict mondial la graniţa noastră? Mulţi spun asta.

NEAGU DJUVARA: Nu mai avem cu cine, pentru că americanii, adică SUA au devenit aşa de dominante în lume, că nu se întâmplă nimic în lume fără să intervină SUA. A fost un conflict în fosta Iugoslavie. Se băteau croaţii cu sârbii, nu s-a putut ajunge la pace acolo decât intervenind SUA. Şi-n două minute, cu bombele lor cu nu ştiu ce, pf, se face pace. SUA sunt acum ca, cum să spun, judecătorul pe toată planeta. Nu se mai poate întâmpla un mare război, pentru că există un jandarm al planetei care e SUA. Asta e părerea mea şi sunt convins că e bună, e corectă.

A.I.: Tatăl dvs., un inginer cu studii la Berlin, a luptat în Primul Război Mondial. Care a fost destinul lui? Ce s-a întâmplat cu dvs, cu mama, cu copiii, eraţi foarte mic atunci.

NEAGU DJUVARA: Eu, copil, eu nu l-am văzut pe tata. Că tatăl meu a murit când eu aveam doi ani şi nu mai eram în ţară. Avem o viaţă, în fine… nu sunt deloc responsabil de ea.

Avea o situaţie bună economică, dar el şi-a zis copiii şi cu nevastă-sa mor de foame în Moldova, hai să-i trimitem prin Rusia în Franţa, unde taică-su, Trandafir Djuvara, care era ministrul României în Belgia, era retrasă cu guvernul şi cu Curtea Regală belgiană la Le Havre. Primul port mare francez dacă mergi către apus la graniţa belgiană. Şi aşa se face că mama şi cu noi doi copiii şi cu un frate bolnav, ultimul din Grădişteni, veche familie boierească, dar ultimul a înnebunit, a înnebunit în primele zile ale războiului, dar probabil că era deja ceva care nu mergea bine în capul lui înainte. Şi atunci iat-o pe biata mama să plece prin Rusia cu un frate bolnav, cu o tânără guvernantă elveţiancă, Schwester Frida, care avea 20 de ani, şi cei doi copii. Era totuşi o mică grupă. Mama la 33 de ani se găseşte dintr-o dată şefa unei mici grupe cu care să se ducă prin Rusia.

Ele ajung de la Odessa cu trenul, că nu mai funcţionau, şi se pare că trenurile ruseşti de pe vremea ţarilor erau cele mai frumoase din Europa. Mai întâi, compartimentul era mult mai larg decât cel din Europa, erau nişte vagoane somptuoase. Şi am sosit la Petrograd, Sankt Petersburg, şi s-au confiscat paşapoartele. De ce? Vă daţi seama că atunci când începea marea revoluţie rusească poliţia îşi făcea meseria. Şi poliţia confundă numele elveţiencei noastre, Schwester Frida, cu o spioană germană pe care o căutau. Şi confiscă paşapoartele.

Am luat ultimul tren care a plecat de la Petrograd, Sankt Petersburg, înainte ca bolşevicii să închidă toate graniţele. Ăsta este primul miracol din viaţa mea.

Pe urmă de la mama am auzit atât de multe lucruri despre tata. Că noi… deci am putut să plecăm prin Rusia, am ajuns în Franţa, unde era retras bunicul, şi pe urmă după doi ani de zile ne-am retras în Elveţia, unde am stat alţi doi ani. Şi pe când eram în Elveţia, am aflat că tata a murit la Bucureşti. El a murit de gripa spaniolă câteva zile după armistiţiu. Asta e un mare ghinion, ca să zic aşa. Dar în toată copilăria mea am avut mai întâi aşa, un fel de… mai întâi că mama mi l-a descris pe tata ca pe o personalitate extra… e adevărat că era extraordinară, de nobilă ca gândire, de calităţile lui de inginer, era inventator, avea o gră… până acuma de curând am găsit nişte persoane care mi-au găsit nişte brevete ale lui Marcel Djuvara prin Anglia, prin Germania, era un inventator extraordinar. Deci eu copil am fost învăţat că am avut un tată care a fost extraordinar. Ea l-a făcut ca un sfânt pe tata, ştii? Dar un tată care nu este. Dar un copil care a crescut cu impresia că a avut un tată un personaj excepţional şi nu ştiu ce şi nu ştiu cum. Mama nu s-a mărit pe ea niciodată. El a rămas un fel de sperietor în tot timpul vieţii mele: Te vede tata din Cer!.

A.I.: Experienţa dvs. de pe front. Cu ce aţi rămas? Cum v-aţi confruntat cu frica? Ce aţi învăţat?

NEAGU DJUVARA: Dragă, cine îndrăzneşte să spună că n-a avut frică niciodată i-un mincinos. Că nu se poate să nu-ţi fie frică. Să ştiţi că ulterior, după ce devenisem civil la Ministerul de Externe, am suportat bombardamentele americanilor asupra Bucureştiului care erau teribile. Erau câte 600 de avioane super nu ştiu ce şi lansau bombe. Am avut în timpul celor cinci luni unde am mărşăluit cu regimentul 6 Mihai Viteazul am avut ceea ce consider din război ăl mai insuportabil: bombardamente de artilerie Fiindcă artileria inamică te prinde într-o poziţie şi nu poţi să te mişti de acolo. Şi el poate timp de o oră vâjjjjj, BANG! Şi asta este îngrozitor din punctul de vedere al inimii, ca să zic aşa. Auzi fluieratul bombei aceleia, de fapt ea e deja terminată, practic ea a explodat deja când tu auzi vâjâitul.

A.I.: A fost punctul maxim al fricii pentru dumneavoastră?

NEAGU DJUVARA: Cred că da. Am avut noroc că nu m-am confruntat cu tancuri care vin împotriva mea. Regimentul meu s-a găsit oarecum între două atacuri de tancuri sovietice. Şi parcă mă văd ţinănd un fir de telefon. Eu eram cu nişte turnuleţe teoretic antitanc. Eram doi sergenți, trebuia sa devenim locotenenți….

Am făcut un fel de zig-zag în Basarabia. Pe jos, în noroi, căldură, nu ştiu ce. Şi ca să vezi cum intră în tine când într-adevăr eşti un militar onest ştii că trebuie să ai întotdeauna picioarele spălate noaptea, să nu fii cu picioarele murdare şi să fie unse cu vaselină pe urmă. Şi-mi aduc aminte că suntem schimbaţi de drum, am plecat la 6 dimineaţa, la 2 după-masa noi mergeam către Cetatea Albă şi pe la 2…aaa, nu, trebuie să se ducă în nord. Dacă făceam vreo 35 de km într-o zi, am făcut în ziua aia 75 de kilometri. Deci dimineaţa de la 6 şi până a doua zi la 2, am făcut 75 de km pe jos. Şi la 2 dimineaţa, când finalmente ne opreşte, nu mai rămânea decât o jumătate de bidon de apă de băut. Şi muream de sete. Că umblam de ore şi de ore, era luna august. Ei bine, disciplina ți-a intrat în cap în aşa fel, încât jumătatea aia de apă din bidon am vărsat-o ca să mă spăl pe picioare. Am vărsat-o în gamelă şi mi-am spălat picioarele în gamelă. Era mai important să nu fac bube la picioare decât să înghit apă când am gura pungă de sete. Interesant, nu?

A.I.: Dacă ar fi să priviţi în urmă, ce lucruri sunt cu adevărat importante în viaţă?

NEAGU DJUVARA:Să fii întotdeauna onest, să spui adevărul. Să nu cauţi să iei bunul altuia. N-am avut niciodată poftă de lucrurile altuia. Pe când sunt foarte multe persoane, dar foarte multe, care tânjesc după lucrul pe care-l văd la vecin. Nu atât din punctul de vedere al averii, dar orişice, situaţie, reputaţie sau nu ştiu ce. Mie nu mi-a fost niciodată poftă de ceea ce are altul. Am avut întotdeauna ambiţie, de când eram mic, de a fi primul din clasă, de asemenea mai târziu, la liceu, în Franţa, la Universitate, voiam să fiu, cum ar spune bănăţenii, fruncea. Deci există ambiţie, care, în definitiv, poate să fie foarte folositoare pentru că te împinge să lucrezi, să lucrezi ca să fii întotdeauna înaintea celorlalţi.

A.I.:Dacă vă priveşte cineva biografia, putem să observăm că nu aţi fost niciodată înregimentat instituţional.

NEAGU DJUVARA:Toate astea sunt întâmplătoare. Să nu credeţi că eu le fac cu ţâfnă personală. Nu, deloc, e hazardul. La mine, toată viaţa mea a fost o întâmplare. M-a luat Dumnezeu de la locul cutare, m-a trântit la locul cutare. Dar nu fac din asta niciun fel de gloriolă, de trufie. Eu nu mi-am ales calea. Calea mea a fost impusă de întâmplări, de… finalmente de Dumnezeu. A fost întâmplarea ca la un an să scap de revoluţia bolşevică, ca la 23 august să iau avionul către Stockholm. Deja într-o singură viaţă două salvări aşa de extraordinare. Astea n-au de-a face cu alegerea. Înseamnă că sunt iubit de cel de sus.

A.I.: Cât contează erudiţia, cât contează să-ţi meargă mintea? Să gândeşti în timp real, să faci alegeri bune?

NEAGU DJUVARA: Erudiţia e un bagaj, dar dacă nu ştii să le interpretezi, să le pui împreună, să faci din ele o piramidă, degeaba ai această erudiţie, eşti un bou. Eşti un bou foarte învăţat.

A.I: Un bou care a citit cărţi, dar nu ştie să le folosească.

NEAGU DJUVARA: Un bou care a citit multe cărţi, da.

A.I.: Sunteţi credincios? V-a ajutat credinţa în momentele grele?

NEAGU DJUVARA: Eu sunt foarte religios. Mă rog dimineaţa, mă rog seara, mă rog pe stradă când merg, umblu pe stradă citindu-mi în cap Psalmul al XX-lea al lui David, Mulţumescu-ţi Doamne, …. nemurirea ta, ra-ta-ta-ta-ta, îl ştiu pe dinafară. Am impresia că tot ce mi s-a întâmplat în viaţă îmi vine de undeva de sus. N-am niciun merit, m-am născut la momentul potrivit, am avut mama cea mai extraordinară, devotată şi aşa mai departe. Am găsit explicaţia de ce Dumnezeu mi l-a retras pe tata la vârsta de 38 de ani, când era atât de preţios ca individ. Ar fi putut să facă o grămadă de lucruri bine el. Dar el dacă ar fi trăit, eu aş fi fost un băiat de bani gata, aş fi fost un nimica toată. Pe când faptul că am avut o tinereţe şi o copilărie dificilă a făcut să fiu mai altfel, să fiu ce sunt.

A.I.: Cum credeţi că ne-a schimbat comunismul? Ce s-a petrecut cu poporul român?

NEAGU DJUVARA: Vă spun cinstit că am găsit alt om. Lipsesc din ţară 45 de ani. Şi mă întorc în ţară, găsesc nu numai un alt soi de a vorbi, găsesc alte mutre. Am părăsit un ţăran slăbuţ, dar îmbrăcat în straie româneşti chiar săptămâna, duminica albe. A purtat-o toată săptămâna, e mai murdară, mai nu ştiu ce, dar e o cămaşă albă cu broderii, cu nu ştiu ce. Mă întorc după 45 de ani şi văd pe ţăran îmbrăcat a la Mao Zedun, în nişte jeanşi şifonaţi de cea mai urâtă calitate şi cu ei un tricou de lână jerpelit, cenuşiu, era altă imagine a românului. Dar mai grav, am găsit că s-a şi buhăit. De băutură prea multă. Pe vremea mea, ţăranul bea duminica. Se îmbăta câteodată, dar doza lui de ţuică se rezuma la ceva de duminică. Astăzi bea în fiecare zi. Când m-am întors la mine la moşie, să văd de curiozitate…

A.I.: Mai avem astăzi oameni politici cu viziune, cu intuiţii grozave, de la care să înveţi?

NEAGU DJUVARA: Nu poţi să ştii pe moment. O să ştim peste 50 de ani dacă au fost. Pe cuvânt. În momentul ăsta am impresia că n-avem pe nimeni. Adică pe toţi cei pe care-i văd agitându-se în Parlament am impresia că sunt toţi de o mediocritate….

A.I.: Care e cea mai mare mulțumire a dumneavoastră?

NEAGU DJUVARA: În viaţă?

A. I. Exact.

NEAGU DJUVARA: Asta-i o întrebare pe care nu mi-am pus-o niciodată.

A.I. Ce vă face fericit, acum, privind în urmă, ce vi s-a împlinit?

NEAGU DJUVARA: O să credeți că acuma, pentru că mi-ați pus întrebarea asta, invent un răspuns. Dar să știți că de multe ori mă rog la Dumnezeu și mă întreb dar de ce m-ai ales ca să-mi dai tot ce-am dorit în viaţă? Chiar acum mai trăiește la Paris nevasta-mea, cu care nu ne-am înțeles, care m-a făcut nenorocit mult timp din viața mea. Dar acum suntem prieteni. Ne telefonăm. Pe urmă, am avut o fiică cu care m-am înțeles de minune. Mă simt foarte împlinit. Mi-a dat Dumnezeu cam tot ce-mi doresc. Nu sunt nici sărac, nici bolnav grav. Am touched wood! Dumnezeu mi-a dat toate bucuriile…

Sursa: Digi24.ro

Related Posts

2 Responses “Neagu Djuvara:”Acum 2.000 de ani, Imperiul Roman: nu se întâmpla în lumea cunoscută de atunci decât ce voia să facă Roma. E clar. Aşa e în momentul de faţă cu SUA.”(INTERVIU)”

  1. dada says:

    Domnul Djuvara nu a aflat, pana la varsta asta, ca nu conteaza cine-s mai multi intr-o tara, conteaza cine-i numara? Nici acum rusii nu-s cei mai multi in Rusia, decat in statistici.

  2. Stef says:

    Neagu Djuvara îi apreciază pe unii dintre criminalii care au distrus Romania dupa 1989. Asta spune tot despre el.

    Neagu Djuvara declara ca are deplina incredere in premierul Mihai Razvan Ungureanu, pe care il cunoaste de peste 20 de ani, si ca isi “scoate palaria” in fata lui Emil Boc, care a indeplinit o datorie “ingrata”.

    Intr-un amplu interviu acordat pentru Adevarul, seniorul liberal dezvaluie ca il cunoaste pe Mihai Razvan Ungureanu de peste 20 de ani si afirma ca acesta este inteligent, extrem de simpatic, si s-a descurcat excelent in calitate de ministru de Externe.

    “L-am vazut plecand in Franta unde a facut un an de studii si, daca tin eu bine minte, a facut si doi ani de lectorat la Londra. Deci, acesti trei ani petrecuti in Occident, la cel mai inalt nivel, i-au perfectat, ca sa zic asa, pregatirea. Mai intai din punct de vedere al limbii. Vorbeste perfect englezeste, vorbeste tot asa de bine frantuzeste si nu stiu cum sta cu germana. Cand s-a gandit Andrei Plesu sa-l faca un fel de secretar de stat la Externe a avut o foarte buna initiativa. Acolo a fost o rampa de lansare pentru el, ulterior devenind chiar ministru de Externe, functie in care, dupa parerea mea, s-a descurcat foarte bine. Il vedeam cu cata usurinta discuta cu doamna Condoleezza Rice – fantastica femeie, se pare ca e de o inteligenta diabolica”, a declarat istoricul in interviul citat.

    Neagu Djuvara considera ca Ungureanu nu ar trebui sa candideze la presedintie, ci sa ramana prim-ministru, pozitie mult mai puternica in stat.

    “Constitutia noastra nu da suficiente puteri unui presedinte, cu toate ca domnul Basescu cam merge dincolo de limitele Constitutiei. Atata vreme cat nu se schimba Constitutia intr-una prezidentiala de tip francez (care cred ca este ambitia domnului Basescu), Mihai Razvan ar trebui sa impinga pe cineva mai palid ca presedinte, iar el sa ramana prim-ministru”, a explicat profesorul Djuvara.

    Emil Boc va ramane cu o imagine pozitiva in istorie

    Istoricul a dezvaluit ca a urmarit protestele care au avut loc in ianuarie, “zi de zi, seara de seara”, dar crede ca acestea nu au reprezentat o miscare de masa. “Bineinteles, toata populatia e nemultumita – ca in toate tarile – de masurile de austeritate, dar acestea erau indispensabile”, crede Neagu Djuvara, adaugand ca Emil Boc a facut bine ca nu s-a speriat si a continuat cu masurile de austeritate.

    Intrebat cum crede ca va ramane in istorie Emil Boc, Neagu Djuvara a raspuns: “a fost destul de obedient la indicatiile presedintelui, deci a fost o mana indirecta a acestuia si a suportat toate neajunsurile de impopularitate. Deci, imi scot palaria! El si-a facut o datorie destul de ingrata. Cred ca va ramane cu o imagine pozitiva in viitor”.
    (ziare.com)

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss