“Lipseşte ceva. Şi nu e vorba de bani, putere de muncă sau inteligenţă. Nici măcar de valori ori modele. E loialitatea. Căci noi, ca popor, nu am avut niciodată această calitate esenţială. Loialitatea faţă de credinţele noastre, loialitatea faţă de durerile şi bucuriile noastre. Loialitatea faţă de cel de lângă noi. Faţă de copiii noştri, faţă de visele, de speranţele noastre, de planurile noastre. Renunţăm repede. Uitaţi-vă în jur! Uitaţi-vă doar în jur! Cât de uşor uităm, cât de uşor trecem peste lucruri. Cât de simplu sărim de la un război la altul, de la o bucurie măruntă la alta. Şi, de aici, vin toate relele. Căci o ţară de oameni care sunt lipsiţi de loialitate poate fi uşor păcălită. De primul venit, de primul neavenit. I se vând deşertăciuni la fel de simplu ca micii şi berea dintr-o campanie electorală. Viitorul e ceva ambiguu, iar minţile sunt înceţoşate până acolo încât câţiva indivizi ajung să gândească pentru zeci de milioane. Loialitatea înseamnă conştiinţa de sine. Loialitatea presupune un drum asumat. Un drum greu. Presupune sacrificii şi renunţări. Înseamnă muncă. Înseamnă a gândi pentru sine. Căci eşti loial atât viselor tale, cât şi ale celor care şi-au pus speranţe în tine.”
(…) in mintea mea rasuna cuvintele lui Herodot, cum ca dacii erau “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”. Oare nu suntem noi urmasii lor, sa se fi pierdut in timp mostenirea unui popor maret, popor desconsiderat de marile puteri occidentale pentru simplul motiv ca au interesul sa ne domine pentru a ne folosi. Cum poti fi drept fara sa fii consecvent in dreptatea ta?
Marea majoritate a mintilor luminate din tara asta si-ar dori sa gaseasca un raspuns la aceasta intrebare: Ce-i trebuie poporului roman pentru a trece peste atatea secole de umilinta?
Eu cred ca increderea este ceea ce ii lipseste acestui popor. Este greu sa ai incredere in cei care te conduc atat timp cat de secole ei nu au facut altceva decat sa te vanda strainilor. De la inceputurile domniilor fanariote si pana in prezent, cu aproape un secol de exceptie de la regula, am fost exploatati, batuti si furati de toti cei care s-au perindat la carma acestui poporului roman.
Da, a fost aproape un secol perioada in care am fost condusi de oameni care nu au dorit numai sa ne subjuge. Aceasta perioada a inceput odata cu unirea Principatelor Romane de la 1859 si s-a incheiat odata cu abdicarea Regelui Mihai in 1947, la presiunea Rusiei. In ultima parte a acestei perioade, perioada interbelica, societatea romaneasca a cunoscut o dezvoltare extraordinara devenind un mit, un ideal al dezvoltarii şi al libertatii, reprezentand pentru multi perioada in care s-a aratat adevaratul potential al tarii noastre. Din punct de vedere economic, Romania interbelica a avut si succese dar si prabusiri si totusi in memoria poporului roman aceasta perioada a ajuns sa fie idealizata, ceea ce inseamna ca per total a fost, poate, cea mai buna perioada a acestei natii.
Totusi ce aveam atunci si nu avem acum? Probabil ca sunt multe diferente dar in acelasi timp si similitudini, dar ceva iese detasat in evidenta: conducatorii. Nu neaparat clasa conducatoare care se aseamana izbitor de mult, ci doar varfurile ei reprezentate de regalitate si de guverne, formate din personalitati remarcabile, personalitati care aveau principii si idealuri nu doar interese si obligatii, iar acestea din urma, sa nu va speriati, nu sunt obligatii la adresa poporului roman, ci obligatii fata de grupuri de interese, cele mai multe dintre ele straine neamului romanesc.
Gandindu-ma la ce se petrece in aceasta tara aflata la rascruce de vanturi cred ca da, ne diferentiem de alte natii la fel cu ne diferentiem si intre noi romanii, dar per total suntem un popor primitor, vesel, inventiv, inteligent, poate chiar mai inteligent decat alte popoare, lenes, da nu mai lenes decat altele, iar lista atributelor poate continua. Totusi ceea ce ne lipseste cu adevarat nu sunt oamenii valorosi caci avem destui, ci ne lipsesc acei oamenii valorosi care sa-si asume responsabilitatea fraielor acestei natii, iar daca acei oameni vor avea curajul sa iasa in fata, noi vom avea curajul sa credem in ei.
sursa: mirceapetriuc.wordpress.com
“Totusi ceea ce ne lipseste cu adevarat nu sunt oamenii valorosi caci avem destui, ci ne lipsesc acei oamenii valorosi care sa-si asume responsabilitatea fraielor acestei natii, iar daca acei oameni vor avea curajul sa iasa in fata, noi vom avea curajul sa credem in ei.”
Inca nu a sosit timpul. Trebuie ca prima data sa vina “Pastele Romanilor”(trecerea). O mare apostazie(lepadare de Patrie) va avea loc in urma acestei treceri. Se vor lepada toti care sunt lipsiti de “loialitae”. Toti care nu s-au ancorat si nu socotesc ca ceva bun sa pastreze in constiintele lor pe cei care s-au jertfit. Nu si-au insemnat usiorii mintii lor cu sangele eroilor si a martirilor neamului nostru(Hristos pastele nostru care a fost jertfit prin oglindire).
Toti care n-au mancat trupurile si nici n-au baut sangele lor ca sa aibe viata. Deci prima data vine apostazia si abia atunci “un copil ni se va naste, un fiu ni se va da” si toti care vor crede in El vor fi mantuiti.