Politică

Mortii nu voteaza

Probabil ca nu suntem mai tampiti ca nemtii si mai lenesi ca japonezii. Pentru a face un clasament trebuie sa te raportezi la aceleasi valori. Nu poti compara mere cu pere. Poti insa compara rezultatele, or aici nici nu existam. Doar poate intr-un top al haosului, dar nici aici nu se poate face comparatie. Nemtii sau japonezii n-au termenul in dictionar.

Invocam mereu natiunile care au pierdut razboiul ca sa masuram distanta si sa ne proclamam impotenti, dar nu ne-am aplecat niciodata asupra cauzelor acestei stari. Si, desi am invatat la scoala cum si-au pus altii pe hartie reconstructia, cum si-au planificat viitorul, nu gasim calea spre a-i imita.
Iar din baltire, sportul national, se produc uneori tragedii ca cea de la Maternitatea Giulesti sau cele din mina. Multi morti, uneori consemnati dupa acelasi tipar, ne determina sa ne strangem la televizor pentru a ne intreba ce-i de facut. Si apar mereu solutii, dar cum parasim platourile, ne intoarcem la acelasi modus vivendi: lesinul.

Cand afli ca s-au investit 200 de milioane de euro in Valea Jiului si-i auzi pe mineri ca scartaie vagoanele din toate suruburile, ca ventilatoarele sunt de pe vremea lui Carol, iti vine sa-ti cumperi pusca. Fabricile de gloante s-au transformat insa in fabrici de tigari si atunci nu mai ramane decat solutia celebra “sugrumati-i!”.

Dar n-ar aduce alinare familiilor ramase fara capatai, copiilor care, ca sa vorbeasca cu tatii lor, vor face vizite la morminte. Si nu le poate nimeni promite ca asemenea grozavii nu se vor mai petrece. Doar demnitarii care vin la televizor si vad in Valea Jiului, peste zece ani, bijuterii turistice.

Dar au trecut mai multi de la primul val al inchiderii minelor cu asistenta Bancii Mondiale si acolo n-a inflorit decat saracia. Puzderia de vile nu se pune, n-are legatura cu oamenii de rand. Cei ramasi fara slujbe traiesc din venitul minim garantat, iar fericitii carora le mai suna inca ceasul la ora 4, cu teama ca nu-si vor mai putea imbratisa copiii.

Acum, FMI ne cere sa inchidem in patru ani minele din Vulcan, Petrila si Uricani. Apar insa politicieni care calculeaza cata energie aduc ele si ce costuri ar insemna gasirea unei alternative. E timpul scurt. Daca din timpul guvernarii CDR nu s-a miscat un deget, n-o sa se produca minunea acum, cand tara are alte prioritati, nu si bani pentru parcuri solare sau energie geotermala. Sau drumuri, capacitati turistice, servicii de calitate.

Si din toata dezbaterea nu puteau sa lipseasca, fireste, acuzatiile. Cederistii n-au facut nimic, nici pesedistii, nici liberalii, nici democratii. N-au fost bani. A aduce asemenea justificari intr-o tara care se afla la coada clasamentului in ce priveste atragerea de fonduri europene poate parea ilar.

Dar nu este. Cei care se chinuie din cauza lipsei de viziune a guvernantilor nu se incalzesc cu asemenea explicatii. Si, oricat s-ar stradui politicienii sa-si care unii in spatele altora responsabilitatea, mortii nu voteaza.

Autor: Cristian Mihai Chis

Sursa: ziare.com

Despre autor

contributor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Astfel de cazuri aproape ca se repeta anual, dar cand nu ai ce pune pe masa faci astfel de compromisuri cu viata angajandu-te in mina..cu speranta ca poate vei trai si maine, condoleante familiilor!

  • Eu zic asa: lauda de sine, nu miroase-a bine! Evident ca suntem mai tampiti decat nemtii si incomparabil mai lenesi decat japonezii, dar lasand la o parte relativismul cultural, trebuie sa va intrebati daca nu suntem cumva si nebuni. Pentru ca a repeta la nesfarsit acelasi gest asteptand rezultate diferite, este insasi definitia nebuniei. Si cand ai un sistem politic care evident … este total decuplat de modul in care se rezolva problemele sociale, economice sau chiar politice, si insisti sa traiesti, sa promovezi si mai mult decat atat sa sprijini acest sistem, trebuie sa ai o nebunie ajunsa pina la cel mai inalt grad al sau, la stadiul de negare. Cand poti vedea cu ochiul liber ca lumea din jurul tau se indreapta catre haos, cand poti vedea ca oamenii din jur sau poate chiar tu insuti o duci din ce in ce mai greu, trebuie sa fii cumva total dezaxat ca sa mai crezi bunaoara ca o alianta intre niste partide, in estenta facuta pentru a mentine aceleasi cercuri de interese la putere, mai poate schimba ceva. Trebuie sa fii prost de-a dreptul sa nu intelegi ca fundamentul societatii umane este cooperarea intre constituentii ei si ca statul, ca forma de organizare, daca s-ar justifica, ar trebuie sa fie in slujba tuturor cetatenilor sai, nu invers. Dar ma tem ca omul care ar trebui sa se simta cumva, prost sau nebun, omul simtitor adica, A MURIT DEJA. Si din starvul sau a aparut un nou om, OMUL-ANIMAL. Care om, dupa legile naturale ale evolutiei, va dispare si el la randul sau, ramanand poate, in constiinta vietii insasi, drept un mit.