C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Moldova – zona unor ciocniri geopolitice sau o punte de aur între Est și Vest?

Cine suntem și ce dorim?



Pentru a înțelege Moldova și problemele ei, consumatorul de presă din Occident trebuie să accepte faptul că ceea ce este potrivit pentru țările vestice nu este neapărat valabil și pentru alții, care au un profil istoric, religios, civilizațional și cultural diferit. Încep cu acest aspect, deoarece la prima vedere acceptarea diferențelor ar reprezenta însăși esența modelului occidental, însă experiența noastră post-sovietică arată că în realitate lucrurile se prezintă cu totul altfel.

După dezmembrarea URSS artizanii occidentali ai tranziției dinspre sumbrul trecut comunist spre luminosul viitor liberal au ignorat orice diferență

și au impus o rețetă universală tuturor țărilor ex-comuniste. Bine cunoscutul concept „Vestul și Restul”, impregnat cu eurocentrismul clasic, a fost văzut de către învingătorii din centrele de putere euro-atlantice drept foaie de parcurs obligatorie. Iar întrucât orice națiune din lume este împinsă pe singura cale „justă” de dezvoltare, țările din spațiul ex-comunist au fost invitate să facă un salt civilizațional și să-și adapteze societățile la modelul-standard. Adică să repete calea parcursă de către Occident spre Modernitate: democrația de masă, economia de piață și drepturile omului, plus secularismul, frontierele deschise și alinierea la singura civilizație aflată pe cea mai înaltă treaptă – Vestul.

Acum circa 25 de ani nimeni din cele două zone, Est și Vest, nu avea altă abordare asupra acestor noi realități geopolitice și istorice. Estul trebuie occidentalizat, altminteri acesta nu-și poate depăși trecutul comunist, atinge prosperitate și deveni o societate normală și dezvoltată. Colapsul sistemului comunist a condus la apariția unui vacuum intelectual în societățile respective. Acest vacuum a fost umplut imediat cu paradigma liberală, care părea perfectă, indiscutabilă și axiomatică. Situația tragi-comică ce s-a creat după căderea URSS ar putea fi caracterizată astfel. După 50 de ani de Război Rece între Est și Vest, Vestul a învins Estul, care a capitulat. Și pentru prima dată în istorie partea învinsă a primit condițiile de capitulare fiind cuprinsă de o stare de fericire, acceptând ca pe un dar planul de colonizare geopolitică și economică.

Astfel, Moldova și-a procurat, ca și toți ceilalți „un bilet într-o singură direcție” la trenul ce ne ducea spre prosperitate. An de an noi am executat toate „indicațiile prețioase” emise de către centrele de putere occidentale precum FMI, Banca Mondială, UE etc. Am copiat instituții, legislație, model economic etc. Am recurs la liberalizarea totală a prețurilor, am efectuat privatizarea în masă, am deschis piața internă pentru capitalurile, bunurile și serviciile occidentale, am egalat în drepturi întreprinzătorul străin cu cel local. Altfel zis, am făcut totul pentru a da curs tuturor criteriilor sugerate (sau impuse) din exterior. Dar promisa stare de fericire tot nu mai venea.

Prin urmare, degradarea noastră economică nu este generată în primul rând de incompetența locală sau de lipsa de înțelegere a modului în care să fie realizată tranziția spre „modelul perfect”. Asta deoarece modelul ce ni s-a impus a fost de la bun început incapabil să producă rezultate pozitive. Modelul economic respectiv nu este orientat spre producerea prosperității la scara unor largi pături sociale, ci se întemeiază pe principiul vicios al acumulării de capital de către „băieții deștepți” care conduc jocul economic. Aplicarea principiului „small government” (un guvern cu atribuții restrânse) nu  a fost o măsură favorabilă business-ului, ci a creat mai multe pârghii pentru „business-ul mare” de a-și subordona statele propriilor interese egoiste și dorinței de înavuțire în detrimentul absolutei majorități a populației. Astfel, supremația modelului occidental nu a însemnat pentru noi decât unui regim de colonialism economic, care a fost lesne de aplicat în condițiile unui colonialism intelectual, care l-a precedat pe cel economic.

Altfel zis, după destrămarea URSS nu Moldova a deviat de la „singura cale justă și perfectă de dezvoltare”, ci mai curând economia occidentală a deviat de la tradiționalul model al pieței libere, bazat pe frontierele naționale, responsabilitatea civică și valorile morale prin plonjarea într-un model economic fără precedent, extins la scară globală.

Extinderea capitalismului speculativ, financiar, cămătăresc la scară planetară a distrus modelul clasic al capitalismului productiv. În aceste condiții, visul de a dezvolta un model economic local, bazat pe principiul proximității, al transparenței și al responsabilității morale a antreprenorilor a devenit nerealist. Corporațiile transnaționale sunt ghidate de alte priorități, care sunt departe de interesele comunităților în mijlocul cărora operează de la distanțe mari. Este bine cunoscut faptul că cu cât proprietarul e mai aproape de locul activității sale economice, cu cât acesta e mai înrădăcinat în comunitatea locală, cu atât mai benefică este activitatea lui la fața locului, problemele acestei comunități fiind propriile lui probleme, care afectează în mod direct viața sa și a familiei sale. Însă în condițiile de azi dezvoltarea unui astfel de tip de economie este mai mult decât problematică.

Moldova nu constituie o economie productivă, ci una de consum. Acest model funcționează foarte simplu. Moldovenii muncesc peste hotare, pe piețele forței de muncă externe, pentru a câștiga bani pe care îi cheltuiesc în Moldova, cumpărând bunuri produse în exterior, acestea invadând complet piața noastră internă. Cum ar putea să concureze un antreprenor local cu unul, să zicem, german sau turc? Diferența dintre capacitățile lor de producere, nivelul de know-how, accesul la credite ieftine etc., îl transformă din start pe antreprenorul local într-un perdant. Moldova a semnat acorduri de liber schimb cu UE și cu Turcia – o operațiune executată impecabil în favoarea „fraților noștri mai mari”. Mai rău este de noi, populația aborigenă, căreia îi sunt vândute mărgele de sticlă și iluzii în schimbul resurselor naturale și a sectoarelor cheie ale economiei naționale.

Am fost deputat în patru legislaturi ale Parlamentului, de două ori vicepreședinte al Parlamentului și vice-prim-ministru, am reușit să acumulez o experiență internațională bogată. Dar trebuie să spun că am consumat peste două decade de activitate politică și lecturi asidui în patru limbi (inclusiv în engleză și franceză) până când mi-am dat seama de ce în țara mea lucrurile merg din rău în mai rău. Atunci când am realizat că Occidentul a aplicat spațiului ex-comunist același tratament pe care l-a suferit Lumea a Treia, totul a devenit extrem de clar. După ce metoda de răsturnare a scării pe care au urcat alții (Friedrich List) sau a „avantajelor comparative” ale „liberului schimb” a fost aplicată pe deplin, șansa Moldovei de a depăși criza prin realizarea strictă a regulilor impuse din exterior a devenit iluzorie. Urmând orbește „friedmanismul” și sfaturile Școlii de la Chicago, asumându-și principiile cvasi-religioase ale așa numitului „Consens de la Washington”, Moldova s-a prăbușit în sărăcie, la fel ca atâtea țări ale lumii, care au fost ghidate în aceeași direcție. Pentru a găsi mai multe argumente despre experiența de tranziție a țărilor ex-comuniste, lectura cărților lui Josepf E. Stiglitz sau Ha-Joon-Changar fi suficientă. „Doctrina șocului” (Naomi Klein) nu a ocolit nici țara noastră. Aceasta ne-a ruinat economia, a provocat „nomadismul de masă” (Paul Geottfried) al conaționalilor noștri, a determinat „iarna demografică” și a împins națiunea noastră într-un dezastru fără precedent.

Cauzele majore ale dezastrului din Moldova sunt altele decât pretinde discursul neoliberal dominant. Prima ține de obediența excesivă a clasei guvernante față de centrele de putere din exterior. „Partenerii de dezvoltare”, care i-au împrumutat Republicii Moldova sume uriașe de bani, nu reprezintă niște fundații de caritate, ci sunt niște instrumente ale plutocrației globale care urmărește obținerea de supraprofituri. Finanțarea externă condiționată de instituirea regimului liberului schimb, ajustarea legislației interne în detrimentul business-ului local și în interesul corporatocrației globale, croirea politicilor monetare, vamale, fiscale, bugetare și sociale au redus substanțial capacitatea statului de a promova politici economice independente. Adevărul e că anume constrângerea Republicii Moldova să-și pună sufocanta „cămașa de forță de aur” (Thomas Friedman) strangulează orice șansă de refacere economică a țării. La fel ca atâtea alte țări, Moldova, fiind supusă „reformelor structurale” și ajustărilor neoliberale, predicate de „fundamentalismul de piață”, și-a cedat de mult timp dreptul său suveran de a-și administra propria economie. În aceste circumstanțe, succesiunea la guvernare a partidelor și coalițiilor, indiferent de faptul dacă acestea sunt corupte sau relativ decente, nu poate conduce spre schimbări pozitive radicale; tot ce ar putea realiza acestea se încadrează în marja minimă de eroare, admisă de către autorii politicilor economice și financiare din străinătate.

Așadar, pentru a dezvolta țara noastră, clasa guvernantă trebuie să realizeze o schimbare de paradigmă și să-și asume o înțelegere mai profundă a cauzelor primare ale problemelor noastre. Asta deoarece fără stabilirea corectă a diagnozei este imposibil de a trata maladia.  Noi, moldovenii, nu suntem în stare să schimbăm situația la scară planetară, dar trebuie să adaptăm politicile noastre la această realitate. Cum anume? Prim ajustarea capacităților noastre instituționale, legislative, financiare și economice la contextul internațional și promovarea propriilor noastre interese naționale în parteneriat cu statele și entitățile non-statale care ne înțeleg problemele și doresc să coopereze cu noi în interes bilateral. Desigur, e mai ușor de zis, decât de făcut. Dar în istorie nu s-a realizat nimic temeinic fără o viziune strategică majoră, fără stabilirea unor scopuri superioare ce depășesc gândirea comună.

Neutralitatea ca element cheie al politicii externe

Una dintre cele mai importante ținte ale Moldovei trebuie să rezide în promovarea și afirmarea pe plan internațional a vocației sale de țară neutră. Asta ar presupune nu doar evitarea unor implicări în conflictele geopolitice majore ale principalilor actori internaționali, cum ar fi Rusia și SUA. Moldova poate și trebuie să reinițieze mișcarea țărilor non-aliate într-un context geopolitic nou prin invitarea diferitor țări care împărtășesc aceeași abordare de a participa la acest proces. Trebuie să revenim la experiența Conferinței de la Bandung (18 – 24 aprilie 1995, Indonezia), să dezvoltăm și să adaptăm aceste principii la condițiile istorice noi în scopul de a avea pondere suficientă în dialogul cu marile puteri. Fără acest gen de solidaritate internațională, fără contribuția noastră originală și înțeleaptă la noua arhitectură internațională, țări ca Moldova dispun de șanse nesemnificative de a deveni actori internaționali relevanți respectabili. Această idee mi-a fost sugerată de către gânditorul francez Hervé Juvin în timpul discuțiilor noastre și prin intermediul cărților și articolelor sale.

Moldova nu trebuie să aspire să devină membru NATO și nici să facă parte din grupul de țări ce împărtășesc o politică militară și de securitate comună cu Rusia, ci un actor internațional independent, neutru și corect. Această idee ar putea să devină parte a strategiei noastre naționale sau, dac0ă doriți, parte a visului nostru. O națiune care nu are propriul său vis major este condamnată să fie un simplu consumator de idei și concepte străine și, în cele din urmă, să fie redusă la postura de obiect al unor interese străine, care nu neapărat coincid cu propriile noastre interese.

Cunoscutul analist economic român, Ilie Șerbănescu, vorbind despre cazul țării sale, caracterizează aceste noi realități politice și economice prin însuși titlul cărții sale: „România, o colonie la periferia Europei”. Din nefericire statutul Moldovei de azi nu este unul diferit. Acum câțiva ani am publicat o carte în care descriam noile realități post-sovietice, pe care am intitulat-o „Căderea din URSS în UE”. Anume aceasta este calea glorioasă, parcursă de națiunea noastră în ultimii 25 de ani.

Desigur, la ora actuală Moldova este un „stat captiv” (Dar în SUA vedem aceeași poveste. „Statul profund” face aceleași jocuri împotriva lui Trump pe care le fac și oligarhii noștri locali împotriva președintelui și a intereselor noastre naționale.). Ea este subjugată de către oligarhii și cleptocrații locali. Anume aceasta e realitatea tristă. Dar aici trebuie să ținem cont de cel puțin câțiva factori ce au determinat această situație. În primul rând, acumularea excesivă de capitaluri ca expresie a lăcomiei omenești nu reprezintă o specificitate locală a Moldovei, ci este caracteristică tuturor țărilor ”capitaliste”. În al doilea rând, apariția lui ”homo oeconomicus” pe scena istoriei a condus la subordonarea politicului de către economie, centrul de putere trecând în mâinile deținătorilor de capital.  Așadar, în cazul Moldovei, ”nimic personal, e doar business”. Dacă la ora actuală Moldova are un guvern-marionetă (ceea ce e perfect adevărat!), această situație a devenit posibilă din două motive evidente. Primul este constă în faptul că oligarhia locală, care manipulează marionetele instalate la guvernare, este manipulată la rândul ei de către oligarhia globală, ultima manipulând propriile fantoșe, cum ar fi euro-comisarii, servanții din FMI, Banca Mondială etc. Cel de-al doilea este următorul: plutocrații locali sunt tolerați și sprijiniți de către plutocrații globali deoarece vasalii moldoveni acceptă să fie folosiți în războiul total contra Rusiei. Un exemplu frecvent pentru ultimii ani ține de neadmiterea jurnaliștilor ruși în Moldova și deportarea acestora direct din aeroportul de la Chișinău spre Moscova. Asta aduce prejudicii economice și politice țării noastre și servește în schimb interesele strategilor globali de a întreține tensiuni în jurul frontierelor Rusiei prin folosirea ”noilor democrații” în calitate de instrumente ale războiului geopolitic.

”Vin rușii!”

Iar acum aș vrea să spun doar câteva cuvinte despre ”factorul rusesc” în regiune și despre rusofobia cultivată metodic de către elitele globale nu doar acum, ci de-a lungul câtorva sute de ani. Ar fi o nesăbuință să negăm existența unor reminiscențe ale viziunii imperiale în politica actuală a Rusiei care odinioară a fost  puternică decât este la ora actuală. Desigur, aceste reminiscențe afectează interesele naționale ale țărilor post-sovietice, dar într-o măsură infinit mai mică decât elitele globaliste sau, ca să-l citez pe David C. Korten, decât corporațiile care conduc lumea. Așadar, în aceste condiții istorice și geopolitice noi, Rusia este privită ca o ”țară-țintă” la fel ca Moldova și ca întreaga regiune, precum și toate celelalte țări care suferă un puternic proces de desuveranizareTocmai acești noi actori extrateritoriali care au devenit în ultimele decenii jucătorii planetari cei mai importanți reprezintă un pericol comun pentru Rusia, Moldova și chiar pentru America. Să aruncăm o privire asupra realităților politice curente din SUA. Cine încearcă să-l obstrucționeze și să-l demită pe Trump? Aceeași elită globală. Ea nu poate tolera un președinte care doar și-a declarat intenția de schimba agenda internă și externă al celui mai mare ”stat captiv” din lume (SUA) în favoarea poporului american și, în mod simetric, în defavoarea plutocrației globale.

Unul dintre cele mai populare mituri în Occident ține de pericolul rusesc pentru pacea globală, pentru democrație etc. Însă problema adevărată nu constă în caracterul agresiv al actualilor conducători ai Rusiei sau în absența democrației în această țară, ci este vorba de enormele resurse naturale și de teritoriul Rusiei care sunt râvnite de către elita globală. Propaganda anti-Putin nu este declanșată deoarece el n-ar fi un ”băiat bun”, ci fiindcă el nu este suficient de cooperant pentru a sacrifica interesele naționale ale Rusiei pe altarul intereselor plutocrației. În acest sens, în comparație cu Moldova, Rusia este o țară parțial suverană, și asta în primul rând datorită potențialului său militar.

Firește, Moldova aspiră să obțină retragerea trupelor militare rusești din Transnistria. Prezența acestora afectează integritatea noastră teritorială și creează o mulțime de probleme economice, sociale și administrative. Dar dacă suntem niște oameni responsabili, adică suntem în stare să dăm un răspuns adecvat acestei situații dificile, trebui să privim întregul tablou al regiunii. Am în vedere balanța de forțe la nivel global și, implicit, la nivel regional. Să fim onești: cine și-a extins prezența militară după colapsul URSS, Rusia sau NATO? Acum câțiva ani am întrebat un diplomat rus, fost ambasador în țara noastră, numele căruia nu e potrivit să-l dau aici (a fost o discuție privată), ”Când Rusia va fi gata să-și retragă prezența militară din Moldova?”. Răspunsul a fost rapid, direct și sincer. ”Domnule Roșca, aruncați o privire asupra hărții. Americanii sunt în România. Prin urmare, suntem constrânși de către circumstanțele strategice să rămânem în Moldova”.

În aceste condiții Moldova trebuie să mediteze profund, cum ar putea transforma un dezavantaj geopolitic într-un avantaj. În mod cert, nu prin intermediul unei agresive retorici antirusești, nici prin asumarea rolului sugerat de către americani de a deveni un aliat al NATO împotriva Rusiei.

Republica Moldova este o țară neutră. Asta presupune neadmiterea rolului de aliat al rușilor contra americanilor și nici a celui de aliat al americanilor contra rușilor. Moldova trebuie să-și depășească rolul dezonorant de obiect al relațiilor internaționale și să devină un subiect al afacerilor internaționale independent, corect și predictibil. Nu este o sarcină ușoară. Dar dacă liderii politici moldoveni nu vor avea clarviziunea, curajul și tactul diplomatic de a urma această cale, postura țării noastre de vasal al marilor puteri sau de monedă de schimb între acestea este inevitabilă. Să ne amintim de recentele evenimente din Georgia și Ucraina. Ce s-a întâmplat atunci cât conducătorii acestor țări au urmat orbește sfaturile prietenilor de dincolo de ocean? Cine va restabili acum unitatea teritorială a acestor țări? Statele Unite? Îmi pare rău, dar americanii și-au atins scopul: au ostilizat definitiv relațiile dintre cele două țări și Rusia, determinându-le, în același timp, să simtă în permanență nevoia protecției din partea SUA în fața „pericolului rusesc”.

În ceea ce privește mitul despre obsesia lui Putin de a controla Moldova, dacă suntem serioși, putem vedea că după atâția ani de aflare în poziția numărul unu, el nu-și poate controla în totalitate nici propria țară. Ceea ce este evident mai ales atunci când încercăm să pătrundem situația din instituțiile  financiar-economice ale statului rus. În acest sens este suficient să urmărim declarațiile și articolele celor mai cunoscuți autori în domeniul economiei, precum Valentin Katasonov, Serghei Glaziev, Mihail Hazin, Mihail Deliaghinetc. Să privim situația internă din Rusia abandonând clișeele propagandei rusofobe a presei dominante, fără prejudecăți și naivitate. Vechea echipă a ultraliberalilor ruși, care a fost promovată pe vremea lui Elțin, rămâne a fi foarte puternică și nici chiar Putin nu e în stare să o neutralizeze. Pentru a invoca doar câteva nume i-aș menționa pe următorii: Anatoli Ciubais, principalul promotor al „terapiei de șoc”, Aleksei Kudrin, fostul ministru al finanțelor, mereu gata să revină în pozițiile-cheie din guvern, Anton Siluanov, actualul ministru al Finanțelor și, bineînțeles, legendara „doamnă de fier” din cercurile înalților demnitari ruși, eterna conducătoare a Băncii Centrale din Rusia, Elvira Nabiulina. Aceștia și încă mulți alții, care fac parte din respectiva echipă a „rușilor globali” sau „apostoli neoliberali” reprezintă ceea ce astăzi se numește în Statele Unite „deep state” (statul profund). Ei sunt conectați la același centru de putere, care îl obstrucționează la ora actuală pe Trump. Ei își au propria agendă și priorități, care diferă în mod radical de interesele naționale ale Rusiei. Astfel, concluzionând, ar trebui să reținem că până și puterea lui Putin, care este prezentat drept dictator, este foarte limitată, fiind departe de imaginea atât de populară în Vest a unui om de stat de factura lui Stalin.

Prin urmare, rămânând realiști, nu e cazul să fie exagerat „pericolul rusesc”. Dimpotrivă, în fața unui nou totalitarism ideologic, promovat de către hiper-liberalismul radical, ce include impunerea „corectitudinii politice” ca o nouă formă de cenzură, agendei LGBT, a transumanismului, a cultul consumismului și a pseudoculturii de masă, tot mai mulți oameni din lume privesc spre Rusia ca spre un bastion al valorilor autentice, tradiționale, creștine și ale familiei. Celebrul gânditor conservator din America, Patrick J. Buchanan, exclama în titlul unuia dintre articolele sale, care a fost scris acum câțiva ani: „Vladimir Putin, un cruciat creștin?”:

În războiul cultural pentru viitorul omenirii Putin ridică cu fermitate drapelul Rusiei de partea creștinătății tradiționale. Recentele sale discursuri sunt ca niște ecouri ale lui Papa Ioan Paul al II-lea, care prin Evangelium Vitae din 1995 biciuia Occidentul pentru faptul că acesta a îmbrățișat „cultura morții”.

Ce a avut în vedere Papa Ioan Paul al II-lea prin crime morale? Capitularea Occidentului în fața revoluției sexuale, a divorțului facil, a promiscuității agresive, a pornografiei, a homosexualității, a feminismului, a avortului, a căsătoriilor dintre persoanele de același sex, a eutanasiei, a sinuciderii asistate – înlocuirea valorilor creștine cu valorile Hollywood-ului”.

Prim urmare, dacă în perioada istorică precedentă URSS-ul întruchipa ateismul militant, „imperiul răului”, iar America reprezenta bastionul creștinătății și apărătoarea valorilor morale, se pare că după căderea comunismului rolurile s-au inversat. Iar această schimbare istorică majoră pare să fie ignorată de către atât de mulți occidentali, care mai rămân prizonierii vechii paradigme, valabile în perioada Războiului Rece.

Într-o emisiune TV, în care l-am avut drept oaspete pe bine cunoscutul pictor și scriitor român Sorin Dumitrescu, membru al Academiei de Științe. L-am întrebat cum privește domnia sa noua situație ce s-a creat pe parcursul a 25 de ani de tranziție post-comunistă. Răspunsul lui a fost direct și dur: „Ne aflăm în prezent sub cea mai teribilă formă de ocupație cunoscută vreodată în istorie, ocupație axiologică”. El a precizat  că substituirea valorilor tradiționale prin cultura de masă, consumism și hedonism, afectează codurile noastre culturale mult mai profund decât a făcut-o regimul comunist. Sau, pentru a-l cita pe un alt prieten, eseistul, scriitorul și economistul francez Herve Juvin, el numește această nouă realitate în titlul ultimei sale cărți „Guvernarea dorinței”. Am în vedere aici societatea de consum, dominația nevoilor artificiale impuse prin publicitatea ce distorsionează identitatea noastră tradițională, maniera noastră de gândire și ne face să abandonăm propria religie și rădăcinile noastre culturale. Un alt autor francez, Michel Clouscard, numește acest nou tip de societate în care trăim astăzi „capitalismul seducției”. De ce vorbesc despre toate acestea? Deoarece problema numărul unu a societății noastre nu este nici sărăcia și nici corupția din vârfurile administrației de stat – ambele există din abundență – ci spălarea creierelor maselor cu otravă neoliberală. Acest fenomen reprezintă un factor extrem de periculos și dizolvant, care distruge tradiționalul cult al muncii prin inducerea unui anume tip de paralizie volitivă și absenteism civic.

Cum să ai succes în politica moldovenească

Iar acum să ne referim doar în câteva cuvinte la sistemul nostru politic, la partidele de succes, la campaniile electorale și, în definitiv, la puterea de stat. În acest sens situația din Moldova nu este diferită față de „vechile” democrații occidentale. Singura valoare care te face relevant în calitate de lider sau partid politic este banul. În cazul nostru fluxul financiar pentru politică deseori vine de peste hotare. Așadar, prima condiție – banii. Și doar din sacii cu bani derivă proiectele politice și mediatice, acestea cooperând în scopul câștigării puterii pentru finanțatorii din umbră sau cei declarați. Și așa cum știm, cel care plătește, acela comandă muzica. Așadar, bine ați venit în democrația de masă postmodernă, virtuală și caricaturală! Despre ce fel de voință a alegătorilor sau despre ce fel de drept suveran al poporului de a-și decide propriul destin am mai putea vorbi, dacă totul s-a transformat într-un simplu exercițiu de manipulare, de marketing politic și de show-biz. Aparențele procesului democratic sunt păstrate. Iar lucrurile vor rămâne neschimbate până când o criză majoră, care ar implica asumarea unor riscuri majore, ar oferi ocazia apariției unor adevărați lideri. Dar pentru moment, sub domnia cantității(René Guénon) negustorii le-au luat locul eroilor, iar interesul privat a ucis vocația omului de stat.

Cine suntem noi, moldovenii?

Țara mea este divizată nu doar de către interesele conflictuale ale Rusiei, pe de o parte, și ale Occidentului americano-centric, pe de altă parte. Noi mai suntem divizați în două tabere beligerante, care includ partide politice, activiști civici, jurnaliști, intelectuali etc. Am în vedere așa-numitul conflict identitar. Întrebarea sacramentală a lui Samuel P. Huntington „Cine suntem?” este una valabilă și chiar critică pentru societatea moldovenească mai mult decât pentru alții. Suntem moldoveni sau români, sau poate ruși? De ce în societatea noastră, dacă cineva simpatizează cu România, acesta detestă Rusia și viceversa, dacă cineva iubește Rusia, acesta urăște în mod obligatoriu România? Acest fenomen are origini istorice adânci, fiecare dintre participanții la această dezbatere interminabilă și în mare parte sterilă având propriul său adevăr, o argumentație sofisticată și o abordare ireconciliabilă. Țara noastră, pământul numit altă dată Basarabia, a fost parte a Moldovei medievale, apoi parte a Imperiului Rus, parte a României și, în sfârșit, parte a URSS. Așadar, putem noi oare să schimbăm trecutul nostru atât de controversat și dificil? Firește că nu. Însă ceea ce într-adevăr putem și trebuie să facem este să ne asumăm în mod total, profund și matur istoria și să creăm un viitor mai bun pentru poporul nostru.

În ultimii ani am scris o serie de articole și câteva cărți, în română și în rusă, asumându-mi efortul de a contribui la definirea profilului colectiv al societății noastre. Una dintre teze am exprimat-o astfel: „Moldova, partea care a devenit întreg”. Iar dacă încă nu a devenit, atunci ea este în devenire. Conceptualizarea ideii naționale ca factor unificator reprezintă o misiune fundamentală a elitei noastre naționale. Suntem o societate bilingvă, româna și rusa fiind foarte prezente aici. Este adevărat că unii dintre noi consideră că „perioada de aur” ține de trecutul interbelic românesc, în timp ce alții nutresc același sentiment pentru trecutul sovietic. Simbolurile noastre culturale și istorice sunt divizate urmând aceeași linie de falie.

Însă în pofida acestor diferențe, dragostea pentru patria noastră comună, înțelepciunea creștină, mândria de a fi născuți aici, morții noștri îngropați în același pământ, aerul pe care îl respirăm împreună, apa pe care o bem și mai ales sentimentul profund de apartenență la aceeași familie trebuie să ne ajute să conceptualizăm propriul profil identitar. Nu împotriva Rusiei, nu împotriva României, ci de dragul nostru.

Dacă pe parcursul unei perioade atât de îndelungate, rivalitatea dintre Rusia și România asupra „chestiunii basarabene” a fost fondată pe principiul teză-antiteză, la ora actuală trebuie să avansăm spre o altă abordare. Moldova trebuie să depășească statutul său de zonă de dispute geopolitice între Rusia și România și să devină un spațiu al confluenței și cooperării între aceste două țări. Toate cele trei popoare au aceeași religie – Ortodoxia, aceeași matrice culturală bizantină, o istorie comună în calitate de aliați împotriva Imperiului Otoman, sfinți comuni și un trecut comunist tragic.

Ne aflăm la intersecția a două culturi – română și rusă, reprezentăm o sinteză a celor două lumi. Această realitate trebuie să genereze în societatea moldovenească, precum și printre prietenii noștri din Rusia și din România, o abordare inclusivă, nu exclusivă. Având avantajul de a cunoaște două limbi și două culturi, trebuie să învățăm că ceea ce constituia în trecut un motiv de conflict trebuie să devină un factor de consens. Moldova are misiunea istorică să facă uz în deplină măsură de dubla sa vocație – o punte de aur între Est și Vest, dar și, în egală măsură, între Rusia și România.

Pentru a atinge acest scop major, Republica Moldova are nevoie de o revoluție intelectuală sau, altfel zis, de o decolonizare intelectuală, ce ar permite abandonarea vechilor stereotipuri și abordări naive. Cine ar putea accelera acest proces? În mod evident, vârfurile elitei naționale, oamenii care au vocația de lideri spirituali, cei care își asumă destinul colectiv al națiunii ca pe o miză personală, ca pe o misiune a propriei vieți. Știu bine că avem astfel de oameni, precum avem și prieteni solidari cu Moldova atât în Est, cât și în Vest, care doresc și pot să ne ajute. Avem nevoie de ajutorul lor. Dar pentru a-și dedica timpul și eforturile pentru cauza Moldovei, ei trebuie să simtă dedicația noastră, care i-ar putea inspira și motiva.

Acest curent de opinie capătă din ce în ce mai multă vigoare și vizibilitate în societatea noastră. Pas cu pas, activitățile noastre academice, aparițiile editoriale și luările de poziție în mass-media de alternativă față de ideologia neoliberală dominantă sunt înțelese și acceptate de tot mai multă lume. Discursul nostru public se află în perfectă consonanță cu abordările noilor disidenți anti-Sistem din Europa Occidentală și cu cele ale conservatorilor ruși. Această nouă mișcare încă urmează să-și afirme din plin marele proiect de reconfigurare geopolitică a continentului nostru. Și ce poate fi mai de preț în acest nou context istoric decât participarea activă a Moldovei la procesul în curs de desfășurare, participare ce reclamă o viziune largă asupra secolului în care am intrat?

Autor: Iurie Roșca

Sursa: Flux.md

Related Posts

One Response “Moldova – zona unor ciocniri geopolitice sau o punte de aur între Est și Vest?”

  1. Gina says:

    Adevarat!
    Moldova, TINTA, MIZA, PUNTE DE AUR intre EST si VEST, pe de o parte, in egala masura, intre tara noastra si Rusia, pe cealalta parte. PUNTE DE AUR!
    In concluzii, in ANUL CENTENARULUI se impune in mod imperativ sa intelegem si sa respectam neutralitatea si misiunea istorica a Moldovei. Pace si Lumina la toate hotarele!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss