C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mihai Șora, moșneagul cu multe fețe

Săptămîna trecută, poate miercuri, poate joi spre seară, la o intersecție din Băneasa, așteptam în spatele unui începător cu portocală galbenă să facă stînga. Exact atunci privirea mi-a căzut pe capul mare, acoperit cu pălărie al unui actor de western, de aventurier american. Parcă îmi era cunoscut de undeva, din cine știe ce film cu căruțe, cu pistoale și indieni.



Am rămas o clipă locului să văd și titlul filmului. Si cînd colo, nu era nici un western. Era doar figura lui moș Mihai Sora, bine lucrată în adobe, spilcuit și pomădat, jucînd rolul său de moș #Resist la 102 ani, cel cărat prin piețe să sperie ”ciuma roșie” și securiștii strecurați între demonstranți.

Si ce mai văd? Că moșneagul din Piața Victoriei este totuși un actor distribuit într-un film intitulat ”Libertate Emag” iar în dreapta feței, pe post de pană intelectuală la pălărie, scria ”Libertatea nu trebuie doar cîștigată. Trebuie apărată”. Vedeta GDS, cel care alături de Silviu Brucan a înființat cunoscutul grup de diversiune și influență în perioada tranziției, apărea pe neașteptate într-o campanie în care juca și rolul moșneagului protestatar, dar și al apărătorului de libertăți.

Cînd îl vezi pe Mihai Șora pe panouri, ridicîndu-se în apărarea unor valori fundamentale, e ca și cum l-ai vedea pe Traian Băsescu pe aceleași suprafețe pe post de model moral sau pe Gabriel Liiceanu ca pildă de caracter.

Cine a mai trecut nițel prin paginile de istoria comunismului românesc ştie ce poamă a fost și Mihai Sora după Al Doilea Război. Un oportunist de stînga, un propagandist și un profitor. Citeam într-un articol despre Sora că era un personaj international. S-a căsătorit cu Mariana Șora, cea care ”s-a născut în Budapesta la 26 mai 1917, în familia funcționarului și directorului de
bancă Rudolf Klein și al soției sale, Elisabeta (născută Fischer), primind la naștere numele Marianne Klein. Părinții săi erau originari din Timișoara și se refugiaseră la Budapesta în timpul războiului. [1] Familia Klein s-a întors la Timișoara în anul 1919”.

Poate că asta și instinctul de supraviețuire l-au ajutat să se înscrie în Partidul Comunist Francez și mai apoi să ajungă la cabinetul Anei Pauker, în cea mai cumplită perioadă a Românei comuniste. Undeva într-un ziar i-am văzut și copia legitimației de propagandist pe la cooperativizare. Un fel de disident ca și Lucian Boia.

În toate interviurile lui Mihai Sora și în puținele confesiuni pe care le-am citit n-am găsit nici o urmă de regret. Dimpotriva, un iz de moralist cu tupeu răzbate prin toate, de nedreptățit, chiar de disident prematur.

Abia acum, după ce moșneagul a fost lipit pe panouri cu misia istorică de a ne aduce aminte că libertatea trebuie apărată, (el apărînd-o la greu în anii tinereții sale) am realizat că și filosofii pot avea tupeul politicienilor. Că și ei se întrec în a înghiți cîte o broască.

Prin 1990, confratele său într-ale suferinței, Silviu Brucan, m-a invitat să-mi arate dosarul său de la Securitate. Avusese grijă ca imediat după începerea ”loviluției” să pună mîna pe el și să îl ascundă acasă. Erau notele Securității lui Ceaușescu despre întîlnirile sale din Dămăroaia, despre filaje și declarații, despre tot felul de urmăriri și discuții din familie, înregistrate ca acum. Adică ”docomente” care probau eroismul lui Silviu Brucan (încă nu auzisem de Saul Brukner). În naivitatea mea am insistat să-mi descrie anii de încpeut ai comunismului în Romania. Şi la un moment dat l-am întrebat:

-Domnule Brucan, chiar ați crezut?

A strîns genele și m-a privit tăios, zicîndu-mi după o pauză îndelungă:

-Dacă atunci erai așa obraznic, te împușcam direct în cap!

N-am avut atîta curaj să-l întreb dacă a făcut asta vreodată și nu mi se pare corect să răspund cu o bănuială. Oricum, cel care m-ar fi împușcat în frunte în anii ’50 era deja un disident victorios, era creierul noii mișcări de libertate și artizanul noii puteri democratice, de la care și marele caracter Gabriel Liiceanu, după cum ne arată o fotografie, lua notițe la înființarea GDS. Brucan a fost unul din Diavolii perioadei proletcultiste. Nu și-a cerut niciodată scuze. Nici n-a plătit pentru asta. Ba, după 40 de ani, i se părea normal ca tot el să fie disidentul, moralistul, dirijorul și luminătorul de cale!

Așa și moș Șora! După ce a pus umărul la îngroparea libertății, tot el, așa moșneag și chinuit în vorbire, vrea să fie în fruntea celor stîrniți să apere libertatea. Exact ca Brucan! Exact ca Tismăneanu! Inainte de 1989 voia să-i întreacă pe toți filosofii secolului profilați în cercetarea adîncimilor comunismului. Tismănenau avea o origine sănătoasă. Tismaneki, tatăl său, venise cu tancurile sovietice și pusese bazele comunsimului în România. După 1990, același Tismăneanu a dat din coate spre a ocupa un loc de frunte în combaterea trecutului comunist și a mutilat toate informațiile despre sistem pentru a putea pune umărul la construirea iluziei democratice.

Cum se plînge Şora despre anii ’50, lîngă Ana Pauker? Ca și Brucan, ca și Tismăneanu, ca și mulți alții care, cu tupeu, și-au rescris trecutul.

Iată ce spune Şora, disidentul și intelectulul, mare caracter și conștiință a fiecărei epoci prin care a trecut:

-”Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea.

Pemiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâştigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!“

Tot el sărbătorește, tot el dă tonul! Un lucru nu spune moșneagul nostru. Că zidurile și frica, inclusiv condamnările la întuneric s-au instalat și cu eforturile sale. Ale lui Brucan și ale tatălului lui Tismanenau și ale tuturor comuniștilor de vîrf, recuperați mai apoi, cu tupeu și obraznicie ca eroi ai neamului.

Moșneagul actor pe panourile stradale o spune singur:

”Unui regim de stânga pe care eu îl consideram liberal». S-a dovedit că eram chior. Eram orbit că, sub ocupaţia hitleristă din Franţa, îmi creasem iluzii în legătură cu deschiderea regimului de extremă stângă care atunci se democratiza. Era o faţadă“ (în G4Media).
Cum se explică faptul că un site de vînzări lansează o asemenea campanie? Este atît de crasă incultura proletariatului digital care se înghesuie pe paginile acestui magazin virtual? Sau patronii n-au habar cine-i moșneagul cu pălărie și șal de vedetă și ce trecut ascunde?

După părerea mea, această campanie cu moșneagul în apărarea libertății n-are nici o legătură cu aniversarea celor 30 de ani. Mie îmi pute a mobilizare la vot a armatelor #Rezist. Strategiile cu ”vin rușii”, ”apărați libertatea”, ”apărați statul de drept”, independența lui Danileț și multe altele nu sunt decît trucuri ieftine de amăgire a celor care nu știu ce înseamnă RPR și proletcultismul românesc.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Related Posts

2 Responses “Mihai Șora, moșneagul cu multe fețe”

  1. sf says:

    Si cand te gandesti ca atatia oameni de valoare nu apuca varsta de 30 de ani…
    Libertate, un concept filosofic utopic, in care unii cred cu ardoare.

  2. vlad tepes says:

    Un tortionar bolsevic asociat cuvantului “libertate”!! Daca pt majoritatea oamenilor de bun simt pare un nonsens si o flegma la adresa memoriei victimilor comunismului , nu acelasi lucru se poate spune si despre escrocii si impostorii de la Emag, autorii acelui clip de “noaptea mintii”!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss