Politică

Mihai Morar: ”Sunt recunoscător bunicilor și părinților pentru semnul crucii și pentru Doamne, ajută!”

Prezentatorul de radio, Mihai Morar, care a primit, miercuri, Crucea Părintelui Iustinian din Episcopia Maramureșului  pentru apărarea credinței, a mulțumit, într-un emoționant mesaj pe Facebook, pentru această “minune din ziua de Crăciun”.



Treziți în dimineața Crăciunului, începe Mihai Morar să povestească, “urma să mergem la slujbă la biserica satului, cum e rânduiala încă de când bunicii ne-au învățat Înger, Îngerașul meu”.

„Dar i-am rugat, nu știu de ce, pe mama și pe tata să mergem la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Demult îmi doream să ascult liturghia acolo. Așa am și făcut. Și, veți vedea, nimic nu e întâmplător”, explică Mihai Morar.

Potrivit acestuia, la sfârșitul slujbei, toți cei 20 de preoți au ieșit în fața altarului, iar din mijlocul lor, Preasfințitul Iustin rostit: “în fiecare an, Episcopia noastră oferă Crucea Părintelui Iustinian unui creștin al Maramureșului care ne face mândri și care apără credința strămoșilor lui….”

„Doar că, din mulțimea de 2000 de credincioși, mi-am auzit numele: “Mihai Morar e printre noi azi și îl rog să vină lângă mine pentru a primi această distincție…”, relatează Mihai Morar. “Nu am avut asemenea emoții niciodată în viața mea, am rămas și fără voce, și fără cuvinte. Ajuns în fața Preasfințitului, i-am putut doar mulțumi și spune: “Eu am venit doar la slujbă, ca orice creștin…”

„Sunt recunoscător bunicilor și părinților pentru semnul crucii și pentru “Doamne ajută!”. Sunt recunoscător pământului meu, Maramureș, pentru Dor. Și sunt recunoscător că am fost crescut în Iubire. Iar biserica nu e despre “noi, preoții”, cum spunea Preasfințitul Iustin azi, biserica nu e despre creștini buni. Biserica e despre Hristos”, a scris, pe Facebook, în prima zi de Crăciun, prezentatorul radio, Mihai Morar.

Autor: Raluca Oanță

Sursa: ActiveNews