C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mi-e teamă de coincidenţe

După ani buni în care analiştii străini nu aveau niciun cuvânt bun pentru România, iată că, deodată, încep nu numai să o laude pentru măsurile luate, dar o mai şi dau de exemplu Greciei.

Deşi încă ne zbatem în marja de eroare a procentelor de creştere, deşi avem cea mai mare inflaţie din Europa, deşi avem cel mai mare procent de abandon şcolar şi analfabetism, deşi avem cea mai dramatică scădere a puterii de cumpărare din Uniunea Europeană, România a devenit un exemplu demn de urmat?

Tare mi-e teamă de o coincidenţă. Mi-e teamă că este o coincidenţă între momentul apariţiei acestor laude şi momentul anunţului scoaterii la vânzare a unor pachete de acţiuni din participaţiile deţinute de stat la Transelectrica, Transgaz, Romgaz, OMV-Petrom.

Laudele aduse României se referă, desigur, şi la aplicarea programului de austeritate care, ne place sau nu, a reuşit să ducă la un echilibru macroeconomic, chiar dacă preţul social este greu de suportat, dar ele se referă şi la decizia de a vinde din participaţiile statului la întreprinderi de interes strategic naţional.

Din acest punct de vedere, părerea mea este că laudele pe care le-am primit nu sunt decât un element al unei strategii de marketing, menită să faciliteze accesul capitalului multinaţional la privatizarea întreprinderilor mai sus citate. Este un tip elaborat de lobby prin care se fac presiuni indirecte (deşi FMI nu se sfieşte să o facă în mod direct), în sensul determinării guvernului român să treacă fără ezitare la vânzarea pachetelor de acţiuni ce aparţin statului român. Prin ricoşeu, se arată şi Greciei ce trebuie să facă pentru a fi lăudată : să privatizeze şi ea tot ce mai are, chiar insule ale teritoriului naţional.

Cred că nu ar trebui să subestimăm sau chiar să ignorăm unul dintre cele mai importante fenomene care s-au evidenţiat pe parcursul acestei crize. Este fenomenul revigorării rolului şi importanţei statului naţional în orientarea şi stimularea dezvoltării economice. Exemplele Statelor Unite ale Americii, Franţei sau Germaniei sunt concludente în acest sens. Este un rol care s-a accentuat, nu numai datorită capacităţii statului naţional de a particulariza măsurile anticriză la specificul naţional dar şi capacităţii sale de a crea un mediu de afaceri prielnic, nu numai multinaţionalelor dar şi capitalului autohton, ca un mijloc de promovare a iniţiativei antreprenoriale specifică clasei mijlocii.

Chiar dacă, după aproape trei ani de critici, proteste şi ameninţări, guvernul este sensibil la laude, ar trebui să aibă tăria abordării unei atitudini mai ferme faţă de toţi cei care îl împing spre trecerea la vânzarea participaţiilor. Ar trebui să se lupte pentru a păstra în continuare posibilitatea ca statul român să fie şi în viitor un actor economic, un apărător al interesului naţional într-o lume care deşi se vrea globalizatoare sau integratoare a rămas şi va rămâne discriminatorie faţă de cei care nu au puterea impunerii propriei voinţe şi propriilor priorităţi de dezvoltare. Cum să ai o astfel de putere dacă nu mai reprezinţi nimic pe scena posesorilor de capital?

Sunt argumente în baza cărora afirm că nu ar trebui vândute participaţiile statului. Sunt ultimele  resurse pe care statul român le mai are pentru a exista ca entitate garantă a suveranităţii şi demnităţii cetăţenilor săi. Oricât s-ar câştiga din aceste vânzări, ele nu ar reprezenta nimic altceva decât preţul vânzării viitorului acestei naţii.

Iată de ce mă tem de coincidenţe şi nu cred în lăudători. Guvernanţii nu se pot considera mulţumiţi decât dacă sunt lăudaţi de propriii cetăţeni. Orice altă laudă trebuie tratată cu indiferenţă dacă nu chiar cu suspiciune.

MIRCEA COȘEA

sursa: qmagazine.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss