Politică

Megascandal în casa SRI

Pentru moment, un dosar dinamită este redeschis de către Direcția Națională Anticorupție. Ca rezultat al unei infernale presiuni făcute în urma dezvăluirilor Antena 3. Dosarul, dosit până acum tot de către DNA, conform căruia în sediul SRI omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a dat o mită de 500.000 de euro partidului politic UNPR, condus de Gabriel Oprea. DNA redeschide dosarul pentru a-l închide la loc.



Nici nu poate exista o demonstrație mai bună asupra modului în care funcționează statul paralel. De astă dată prin intermediul societăților comerciale acoperite și a personajelor împinse de sistem la vârful politicii. În epicentrul acestui megascandal, care am certitudinea că se va stinge fără să prăjească pe nimeni, decât cel mult câteva victime colaterale, se află George Maior, directorul Serviciului Român de Informații la data săvârșirii prezumtivei fapte de mită politică și candidat secret pentru funcția de prim-ministru, Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării și fost ministru de Interne, vicepremier, președinte UNPR și candidat secret pentru poziția de șef SRI, și Tiberiu Urdăreanu, patron al uneia dintre cele mai vizibile societăți acoperite, denunțător în acest caz.

Uriașa mită solicitată de Gabriel Oprea și intermediată de George Maior ar fi fost dată, conform denunțului lui Urdăreanu, chiar în biroul șefului Serviciului Român de Informații. Era destinată campaniei electorale din 2014. Acest denunț, unul dintre multele denunțuri ale lui Tiberiu Urdăreanu, este mai vechi și a generat deschiderea unei anchete a procurorilor DNA. După care dosarul a fost „pierdut”. Antena 3 a dezgropat acest scandal și a determinat în cursul acestei săptămâni Direcția Națională Anticorupție să se pronunțe – s-a și fixat un termen în acest sens – în privința redeschiderii dosarului. Pentru o decizie favorabilă în acest sens, este însă obligatoriu ca DNA să prezinte argumente solide. Ceea ce însă nu se va întâmpla. Iar în cele ce urmează voi explica de ce DNA redeschide aceast cauză pentru a o închide.

O disecție asupra acestui caz este de fapt o disecție asupra cancerului societății românești, a cărui principală cauză este scăparea de sub orice control a serviciilor secrete, în frunte cu Serviciul Român de Informații, astfel cum funcționa el cu certitudine până de curând. Pentru a înțelege cum stau lucrurile, voi încerca să răspund succint la întrebarea cine este acest Tiberiu Urdăreanu, transformat de câțiva ani într-unul dintre cei mai prolifici și spectaculoși denunțători DNA. Este proprietarul a peste 50 de societăți comerciale a căror principală activitate se desfășoară în domeniul echipamentelor de securitate și de apărare, unde a câștigat la linie în ultimii 25 de ani cele mai importante și mai grase contracte, zdrobindu-și literalmente concurența. În miezul caracatiței acestor firme se află UTI. UTI a „securizat” Portul Constanța, Aeroportul de la Otopeni, a furnizat echipamentele de la Metrorex, Serviciul de Protecție și Pază și SRI. Este responsabil pentru mentenanța sistemelor de management ale traficului și a celorlalte sisteme de semaforizare din București, cel mai scump sistem existent în Uniunea Europeană. Printre contractele sale cele mai grase se numără și cel cu Casa de Sănătate, unde UTI e responsabil pentru întreg sistemul informatic. Și multe, multe altele.

Cum Dumnezeu un singur om, care a pornit cu o singură societate comercială, a ajuns să dețină o putere economică atât de mare în domenii atât de sensibile? Răspunsul la această întrebare cheie poate fi extrem de detaliat și a și fost dat parțial de-a lungul timpului de mulți jurnaliști de investigații, inclusiv de mine, și poate fi sintetizat într-o propoziție simplă. Tiberiu Urdăreanu deține și conduce o constelație de societăți acoperite ale serviciilor secrete și mă refer în primul rând la Serviciul Român de Informații care, în schimbul unor avantaje și în primul rând a asigurăriri controlului, i-au facilitat câștigarea celor mai proftabile contracte cu statul. Acest Tiberiu Urdăreanu nu a apărut din neant. Tatăl său, sub regimul comunist, a fost general al Armatei Române, ocupând în sistemul Apărării o poziție cheie: cea de șef al Comandamentului de Tancuri și Auto. Fiul, la un an după ce a absolvit Institutul Politiehnic în 1978, a fost plasat direct la vârf în Ministerul Industriilor și Construcțiilor iar câțiva ani mai târziu, începând din 1984, a fost transferat la Ministerul Apărării Naționale, într-un domeniu extrem de sensibil, la Institutul de Cercetări al Armatei. Iar după 1989 a înființat UTI, în simbioză cu Serviciul Român de Informații. Și în simbioză a rămas până în zilele noastre.

E util să deschid o mică paranteză. În calitate de senator în Parlamentul României, în 2013-2014, am elaborat printre multe altele, un proiect de lege care interzicea existența societăților comerciale și a fundațiilor acoperite. Serviciile secrete, în frunte cu SRI au acționat în forță, determinând conducerea de atunci a Senatului și a Comisiilor de specialitate să spulbere literalmente această inițativă. Dar și pe autorul ei. Aparent, responsabil pentru această operațiune a fost desemnat Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, și el ofițer acoperit, ca și ginerele, dar în spate a existat o dispoziție culmea, scrisă, a conducerii Serviciului Român de Informații. Proiectul de lege trebuia spulberat împreună cu autorul lui. Ceea ce s-a și întâmplat. În dezbaterea care a precedat acest deznodământ, am scris și am vorbit despre UTI și nu am fost singurul care a ofert opiniei publice acest exemplu de societate acoperită.

George Maior, în prezent ambasador al României la Washington, numit și menținut acolo de președintele Klaus Iohannis, este rechemat în țară la DNA pentru ca, până una alta în calitate de martor, să dea cu subsemnatul într-o cauză legată de Laura Codruța Kovesi, o altă piesă importantă a statului paralel. Astăzi a refuzat să vină, sub pretextul unei crize de sciatică. Mai devreme sau mai târziu va fi însă audiat. Dacă spune adevărul, se autodenunță. Iar ancheta se va extinde și asupra lui. Dacă ascunde adevărul, se face vinovat de mărturie mincinoasă. Cât privește însă tema în discuție, împotriva lui nu a fost încă declanșată nicio anchetă. Dimpotrivă. Această cauză a fost dosită iar DNA astăzi simulează doar că este decisă să continue investigația.

George Maior, în calitate de șef al Serviciului Român de Informații și implicit de reprezentant al instituției deținătoare a societății acoperite, nu a făcut altceva decât să ordone un transfer financiar, care s-a și efectuat. Din bani care în realitate aparțineau SRI, către trezoreria unui partid politic înființat și împins la înaintare tot de către sistem. Și în beneficiul celui care urma, conform înțelegerilor cu Victor Ponta și cu Ilie Sârbu, să devină succesorul său la conducerea SRI, el însuși urmând să devină premier, dacă Victor Ponta ar fi câștigat campania prezidențială împotriva lui Klaus Iohannis.

Acest denunț al lui Urdăreanu și acest megascandal în epicentrul căruia se află UTI va fi mai devreme sau mai târziu clasat și trecut în uitare tocmai fiindcă UTI reprezintă o piesă economică importantă a SRI iar sistemul ticălos al statului paralel continuă într-un alt format să funcționeze. Ceea ce am văzut în spatele acestui denunț nu reprezintă decât un colț al jegului de sub covorul statului paralel.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu