Mediocritatea ucide

Cum a ajuns să fie condusă România de doi mediocri patenţi, Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş? Şi când spun „mediocru” sunt încă generos sau elegant. Mai ales în ce-l priveşte pe Klaus Iohannis – numit de populaţie, cu precădere în Transilvania, Ciolanis -, care are dificultăţi să citească hârtiile pe care i le pun dinainte „câmpul tactic”, Binomul, Trinomul, Sistemul sau nu-se-ştie-prea-bine-cine. Ori Masoneria, pentru că există şi această ipoteză. Dacian Cioloş, împreună cu echipa care i s-a dat, a apărut şi el din neantul bruxellez, ocupând, funcţionăreşte şi impostor, un post, acela de premier „tehnocrat”, pe care-l pregătise prin conferinţe, cărţi, programe, echipe Călin Georgescu, membru în acei ani (2010-2012) al Clubului de la Roma.

Atâta poate România azi? Klaus Iohannis a devenit recent şi amiralul unei flote-fantomă şi binişor comică la Marea Neagră. Asta deşi nu reuşeşte să-l demită pe Mihai Răzvan Ungureanu dintr-un post în care el însuşi l-a numit – presa e din ce în ce mai plină de informaţii şi zvonuri în acest sens. În acelaşi timp, arestăm cu mult zgomot nişte tineri cetăţeni ai unui stat considerat prieten important, Israel, pe motive dintre cele mai caraghioase. La ce mai folosesc M.A.E. şi S.I.E. dacă nu sunt capabile să regleze discret nişte prostioare?

U.R.S.S. şi-a retras trupele din România încă din 1958. S-au retras vreodată cu adevărat ruşii din România sau nu au făcut decât să se instaleze din ce în ce mai adânc şi invizibil în măruntaiele statului român? A fost sau nu Nicolae Ceauşescu colonel G.R.U., că tot e la modă povestea cu coloneii „turceşti” şi acoperiţi? Cât de independente de influenţa rusă au fost şi sunt serviciile româneşti, mai ales cel al armatei şi cel extern? Sunt „chestiuni” despre care se şopteşte, dar nu se vorbeşte deschis mai niciodată. A început Vladimir Putin, după prea multa carantină la care a fost supus, după sancţiuni aberante sau prea puţin explicate, să se irite şi să tragă de sforile, odgoanele pe care le are încă în România? În România şi în celelalte ţări care au stat 50 de ani sub ocupaţie sovietică, precum Bulgaria lui Boiko Borisov (să fie artele marţiale canalul de comunicare privilegiat cu Vladimir Putin?). Ca să nu mai vorbim şi noi de Ungaria lui Viktor Orbán… Cât de proamerican este în realitate fostul marinar Băsescu se poate vedea şi din ciudata lui raliere „independentă” la politica pseudoprotestatară a tandemului Tăriceanu-Ponta, cei doi fiind cunoscuţi ca având simpatii estice.

Oamenii politici români, mai ales cei de vârf, sunt de multă vreme mediocri, corupţi, mizerabili. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, a puterii imperiale a Rusiei deci, România şi-a căutat cu disperare alţi stăpâni la Vest. N.A.T.O., Uniunea Europeană, multinaţionale, bănci, Sörös, Marc Rich… Elveţia şi-a retras de curând cererea de aderare la U.E. Numai prim-ministrul român „tehnocrat”, Dacian Cioloş, fără evoluţie şi mişcare, inert, umblă încă patetic cu cererea de aderare la Schengen în proţap. Chiar acum, când mai puţină integrare în UE (nu suntem în euro şi am fost refuzaţi, brutal şi jignitor, în mai multe rânduri în spaţiul Schengen) poate fi un mare noroc pentru noi. În perspectiva din ce în ce mai evidentă a dezintegrarării vechiului proiect european. Cu sau fără Brexit. Suntem deocamdată integraţi doar atât cât să nu moară de tot ideea naţională. Dar politicienii noştri mediocri, atât de mărunţi, vor mereu mai mult. Cine-i mână în această direcţie, în afara prostiei şi incompetenţei proprii? Dacă votul pentru alegerile locale mai avea vreun sens, pentru că oraşele şi satele trebuie administrate în orice condiţii, pentru votul la generale din toamnă dezamăgirea populaţiei poate „depăşi în jos” cele 30 de procente ale bucureştenilor. Ce să votezi?! „Câmpul tactic”? Binomul? Mediocritatea letală a lui Iohannis şi Cioloş? Palavrele televizate ale profesorului S.R.I. Dâncu sau „gândirile clujene” ale lui Cozmin Guşă, fostul ucenic al enigmaticului guru Mircea Popa? Siglele găunoase ale unor hoţi numiţi corupţi, gen U.S.L., P.S.D., P.N.L.? Mediocritatea ucide, tovarăşi!

Autor: Petru Romosan

Sursa: Art-Emis