C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Măreţia degradării instituţionale

06223066_400Dacă un medic face o greşeală fatală sau handicapantă în exercitarea profesiei, plăteşte. Dacă un responsabil public este găsit vinovat de o faptă gravă, trebuie să plătească. Dacă un pieton traversează strada prin loc nemarcat, plăteşte. Toţi funcţionarii, şi cetăţenii unui stat, trebuie să fie într-un reglaj al consecinţelor propriilor implicări. Dar nu numai politicienii sunt deasupra legii, prin imunitate, sunt mulţi alţii. Unii chiar de necontrolat, ceea ce reprezintă pură maladie socială. Vizibilitatea acestei probleme este obturată de posibilele aranjamente ale unei existenţe schizoide care şi-a făcut un loc de neclintit în România. Raţiunea şi logica, elementele esenţiale ale ordinii şi moralei publice, sunt înlocuite cu surogatele cripto-securiste ale unor pretinse raţiuni superioare. Mentalul colectiv este parazitat de capcanele unei realităţi identice celei din anii ’50, când oamenii erau puşi în cele mai stranii şi de temut situaţii. Acest conflict surd care a cuprins România de la un capăt la celălalt descurajează, anulează orice deschidere spre vindecarea de rănile produse de totalitarism.

Avem un nou totalitarism, în toată amploarea lui, şi se anunţă o consolidare substanţială. Atracţia unor categorii sociale spre acest tip de existenţă arată mutaţii genetice în mentalul public şi un dezastru asupra minimelor prefigurări democratice. Sunt atinse de acest flagel majoritatea formelor de organizare, inclusiv cele cu etichetă europeană, din România. În toate acestea se află virusul corupţiei multiplicându-se şi adaptându-se celor mai variate şi diferite formule. Statul român, din reprezentat al interesului public, a ajuns o tarabă. Nu altfel poate fi explicată propensiunea unora spre candidaţii care pot instaura cele mai abominabile formule politice. Acestea sunt formele fixe prin care se poate menţine sistemul mortificant. România aparţine, de la un capăt la celălalt, unor categorii fraudante, a căror putere se anunţă fără limite. Au fost confecţionate legi în această direcţie, care le fac imbatabile. Discursul public este tot mai mult înlocuit cu o extrapolare incontrolabilă a cărei manifestare adânceşte degradarea. Atmosfera de junglă conturează figurile proeminte ale unei naţiuni intrate în colaps.

Încălcarea drepturilor cetăţeneşti fundamentale se întâmplă la fiecare pas. Constituţia democratică nu se mai regăseşte aproape nicăieri, în nicio articulare administrativă. Oamenii sistemului slujesc unor cauze strict personale, cu o aroganţă care ar trebui să-i trimită direct la plimbare. Relaţiile sistemice, bine definite, există numai în sfera intereselor păstrării acestei ordini evident anti-constituţionale. Critica permanentă a sistemului, fără niciun rezultat, îi permite o invincibilitate absolută. Pretutindeni în Europa comunitară, critica jurnalistică, academică, individuală este luată în serios, păstrând o flexibilizare a sistemului în interesul general. Rezolvarea câtorva cazuri ale marii corupţii, fără a fi atins sistemul, nu înseamnă nimic. Justiţia este la fel de aberantă, un oarecare instrument politic. În fapt, parte a serviciilor publice, această justiţie din România este incapabilă, din toate punctele de vedere, să gestioneze mult aşteptata reformă şi detensionare a ţării. Punerea oamenilor pe drumuri, decizii aberante, aşteptări, transformă această instituţie-cheie în cel mai şocant paravan al corupţiei. Sunt decizii ale justiţiei care frizează vădit reaua-intenţie sau manipularea. Apocaliptica manipulare induce o deformare capitală a profilului moral şi profesional, transformându-l într-o armă pentru păstrarea corupţiei.

Trebuie văzut ce se află în spatele Justiţiei din România, fiindcă a ajuns nefuncţională, un posibil pericol statal şi comunitar. Sunt instanţe lipsite de orice autoritate a competenţei manifestate. Atingerea adusă adevărului şi soluţiilor pe măsură face din procese banale motivul unor dispute imposibile. În spatele fiecărui decizii greşite există ceva care trebuie depistat. Speranţa că România se va regla prin actuala Justiţie, cum este firesc, pare a nu mai avea niciun sens. Accesul românilor la Justiţie nu există, fiindcă aceasta este ticsită de tot felul de forme ale incompetenţei. Corupţia este ea însăşi a incompetenţei. Acolo unde există aceasta, fără doar şi poate, înfloreşte corupţia. România a ajuns o ţară a înscenărilor de tot felul, tocmai prin felul în care Justiţia permite acest lucru.

Cine se ocupă de malpraxisul şi incompetenţa judecătorilor noştri în raport cu gestionarea cazuisticii? Nimeni. Măsurile oficiale, deocamdată, sunt aproape inexistente, în absenţa unor reglementări în acest sens. Faptul că statul român este obligat să plătească atâtea cauze câştigate la CEDO ridică mari semne de întrebare. Aceste despăgubiri vor trebui puse pe umerii celor care deseori, cu bună ştiinţă, au luat decizii greşite, în favoarea unuia sau altuia dintre români.

Această degradantă imunitate, adăugată celei a politicienilor, trebuie să înceteze pentru ca legea să triumfe. Toţi funcţionarii statului trebuie să plătească pentru greşelile pe care le fac, inclusiv judecătorii, împreună cu cei care fac legi pentru sine. De aici ar trebui începută reforma reală, de la responsabilizarea generală.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss