C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Marea exaltare

Suntem invadaţi, zi de zi, de spectacolul entuziasmului exagerat şi al denaturărilor peste măsură. De show-ul exaltării. De la cel mediatic la cel politic; de la excesul de putere la concretizarea “marilor” ei proiecte, în general păgubitoare; de la citirea în falsele stele de pe pământ la agrementarea cu toxine a supermarketurilor, concepute parcă pentru a secera orice tentativă de susţinere a producţiei locale. Vrând-nevrând, trăim, respirăm şi încercăm să mai zâmbim (?!) sau să ne strecurăm, tăcut, printre ofertele propuse de artizanii globalizării economice, care a atins pragul paroxistic în ultimii ani ai acestui început de veac. În care soarta unui om, a unui sat, a unei ţări, a unui continent se decide în fracţiuni de secundă, evident după îndelungi dezbateri şi aprobări nocturne. Aşa am ajuns şi am acceptat să ne închinăm “belşugului” de import pe care îl plătim cu preţul unicului salariu, derizoriu, neomologat încă de niciun institut al supravieţuirii. Să privim tragediile umane – tot mai multe, din ce în ce mai multe – pe sticlă… Pentru a constata, cu uimire, că decăderea, dramele, sărăcia şi bolile, cel puţin la noi, în România, “nu se văd în viaţa de zi cu zi”. “Mergeţi la casele de schimb valutar!”, îmi spunea cineva, recent. “Acolo se schimbă bani în valoare de zeci şi sute de mii de euro sau de dolari. Sărăcia este numai la televizor”.

Şi totuşi, realitatea nu poate fi trucată până la imaginea care descrie trupul sfârtecat al Ţării. Şi totuşi, viaţa merge înainte, sofisticată şi tulburătoare. Plină de neprevăzut, de frustrări şi înflăcărări… malefice. E limpede că ofensa pe care secolul XXI o aduce fiinţei umane nu este deloc măgulitoare. Nici pentru progresul tehnic, nici pentru marile minţi ale omenirii. Concret, ne îmbătăm cu apă …”ruginită” de la bucătăria de serviciu a noului veac, în aşteptarea plenitudinii nesperate. Un veac bântuit de accesele de aroganţă ale mai-marilor lumii ce pun la cale războaiele pentru petrol, gaze naturale, metale rare şi pentru supremaţia minciunii. Şi a vitezei care ucide. Fiindcă din “pachetul” exaltării nu lipseşte opţiunea vitezei maxime. Tocmai bună pentru încrâncenarea hormonilor şi atingerea euforiei maxime. Nu e de mirare că, pentru a-şi vinde marfa, marile companii producătoare din industria auto supralicitează performanţele cailor putere, furând, pe bani grei, sufletele dispuse a experimenta elanul vieţii în faţa sfârşitului ei, provocator pentru unii. Se înţelege că, în… instrucţiunile de folosire a bolizilor, oamenilor li se induce sentimentul că orice experiment este posibil; că moartea trebuie “gustată” fie şi pentru un ultim drum într-o viaţă absurdă. Poate de aceea se mizează pe cursele de viteză. Pe topurile superlativului relativ de superioritate: “cel mai bogat om din lume”, “cel mai mare actor din toate timpurile”, “cel mai performant calculator”, “cea mai sexy femeie…” – de la barul din colţul străzii etc; etc. Cert este că aceia care dau cu biciul în omenire sunt mereu treji în strădania lor de anulare a normalităţii.

În ochii veacului nostru grăbit, normalul nu mai are valoare intrinsecă. Normalul naţional, al valorilor tradiţionale, al satelor noastre de pe dealuri, munţi sau câmpii, în care imanenţa, inima realităţii unui lucru, obiect, creaţie materială, culturală, spirituală conferea stabilitate. Omul este în umbra propriilor gratii; este adus în stadiul de prizonier al unei lumi a îndoielilor şi căutărilor care duc spre niciunde. Este îndemnat să viseze la un plus de nebunie; de exaltare şi chiar de acceptare a înfrângerii. Şi a înăbuşirii oricărui tip de revoltă. E de neînţeles cât de uşor au acceptat românii, în general, şi organizaţiile non-guvernamentale, în special, decizia guvernanţilor de a accepta explorarea gazelor de şist. În pofida faptului că există în lume precedente care au generat dezastre ecologice de proporţii, ce nu le sunt străine autorităţilor de la Bucureşti. În plus, nicio ţară din UE nu acceptă acest gen de lucrări.

În schimb, decidenţii noştri politici sunt extaziaţi. Poate pentru că vor să arunce ţara în topul superlativului relativ de inferioritate: “cel mai nociv ţinut” (din Europa şi din lume). La noi, de aproape un sfert de veac, marea exaltare (a celor puţini în defavoarea celor mulţi!) umileşte fiinţa naţională, o distruge şi o secătuieşte. Oare, de ce?!

autor: Veronica Marinescu
sursA: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Marea exaltare”

  1. Georgeta Naum says:

    Exaltarea asta a inceput inca din primele ore ale ,,revolutiei?!?”…La radio se auzea Lambada,iar la TVR(,,libera”)rula ET si un film a lui Sergiu Nicolaescu cu box si nuditate…Numai telefoanele indignate ale romanilor,traumatizati de suieratul gloantelor care nu se mai termina,au facut sa se schimbe programul…Atunci s-au auzit pentru prima data pe post vocile chinuite,tremurand de emotie si speranta ale unor femei si barbati de buna credinta,care chiar au crezut intr-o schimbare reala in bine si in interesul nostru national…In urmatorii ani totul a mers din ce in ce mai rau,intr-o degringolada care culmineaza azi cu programe sub orice critica,anihilarea canalului Cultural si in viitor,pe TVR(canal national)va fi numai Divertisment…Adio dezbateri sociale,politice,culturale sau de orice natura…si toate astea intr-o atmosfera de,,veselie”fortata sau plina de vulgar sau de-a dreptul obscen!Noile generatii vor considera ca asa e normal,corect,bine,frumos…neavand repere reale si criterii corecte la care sa se raporteze! Vor creste urat,denaturat,pervertit…Exceptiile vor confirma regula;oricum,cei mai capabili VOR PLECA!!!In 2050 vom ajunge la 8 MII…adica NU UN POPOR ci O POPULATIE,la cheremul valurilor istoriei!!!VIITORUL ESTE SUMBRU…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss