C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mandate la imprimantă

images-2Lupta pentru putere şi supremaţie, aşa-zis politică, de la Bucureşti, nu este expusă unei eroziuni fireşti, naturale. Singulara demisie, a lui Crin Antonescu, demagogică, însă reală, deschide calea unor posibile aranjamente şi în alte partide. Nimeni nu mai este dispus a merge la infinit cu mentalitatea actuală, dar nici nu se propune un lucru simplu. Adică, debarcarea celor cu bilet expirat, care nu au nici unul de tramvai, însă au ajuns clienţii rutelor aeriene intercontinentale pe banii ţării. Instalaţi precum nişte terorişti care ţin sub control zonele ocupate, politicienii români ar trebui să ştie a pierde, măcar din simplul şi decisivul motiv că toată lumea bună din România este în avarie socială. Asta, desigur, dacă ar fi oameni politruci. Politica nu va putea fi eradicată total de infracţiunile legalizate sau nu, în actualul context. De undeva, cumva, mecanismul democratic trebuie pus în mişcare. El nu funcţionează nicăieri în România momentului, probabil nu a funcţionat niciodată la scara modernităţii. Modelul politic actual produce infracţiuni în lanţ unor aşteptări morale totalmente excedate. Democraţia fără un înţeles individual, domestic, pornind de la sine, nu poate fi regăsită în context politic.

ENEL, distribuitorul de energie electrică, a încărcat facturile consumatorilor, situaţia fiind dusă oarecum spre derizoriu de oficialităţile cu responsabilităţi în sancţionarea unor asemenea fapte posibil generalizate. Principalii furnizori de servicii, apă, telefonie, transport, privatizaţi în condiţii ştiute, nu fac decât să încaseze facturile, tot mai mari, departe de a oferi o calitate de tip european. Serviciile Poştei Române sunt sub orice critică, nu şi mişcarea unor fonduri publice uriaşe. Pe de altă parte, spaţiul public încredinţat Poliţiei Comunitare a ajuns la o degradare alarmantă în marile oraşe, instituţia în cauză protejând făţiş infractorii, neavând nicio strategie profesionistă eficientă de descurajare a violenţei. Spre exemplu, străzile Bucureştiului au ajuns un loc al nesiguranţei, imprevizibilului şi promiscuităţii întreţinute de o administraţie coruptă, incompetentă. Centrul capitalei României este invadat de adevărate reţele de parcagii improvizaţi, inseraţi în peisaj de decenii, cu o putere mai acerbă decât cei care au atribuţii privind protecţia cetăţenilor. Există deja un cartel al solidarităţii celor care mimează responsabilităţile acţionând contrar acestora. Toţi invocă deficitul de legislaţie, după ce cu ani în urmă ridicau problema salariilor mici pentru acoperirea interesată a infracţionalităţii. Aceste justificări sunt platoşa grotească a sistemului corupt spre a face din dezastrul general o afacere în interes propriu.

Tot în centrul Capitalei României, la doi paşi de imensa aberaţie arhitectonică de lângă Catedrala “Sfântul Iosif”, în apropierea Pieţei Amzei, se construieşte o altă monstruozitate din beton şi fiare, de aceeaşi amploare, pe Strada George Enescu, într-un cartier rezidenţial cu valoare istorică nesusţinută ca atare. Desigur, constructorul are probabil toate avizele în regulă, dar prezenţa monstrului de beton trezeşte stupefacţia cetăţenilor şi a oricărui turist, de oriunde ar fi, aflat prin zonă. Va reuşi să blocheze cineva înălţarea acestei apocaliptice mega-construcţii într-un loc total nepotrivit? Se va instala câte un car de televiziune, zi şi noapte, în asemenea locuri până la stoparea acestor probe evidente de corupţie şi dispreţ total? Când vor fi consultaţi oamenii, prin referendum, privind aceste decizii frizând degradarea absolută a celor care conduc administraţia publică? Dacă la construcţia de lângă Catedrala “Sfântul Iosif” primarul Sorin Oprescu declara că nu avea nicio implicare, la construcţia de pe Strada George Enescu are.

Românii ar trebui să înroşească telefoanele cu apelurile lor, la instituţii de intervenţie, şi nu o fac. Ar trebui să facă petiţii, şi nu o fac. Ar trebui să facă manifestaţii, să ceară demisii. Ar trebui să nu mai permită orientarea anti-statală şi anti-populară a guvernului, care generează o degradare ameninţătoare. Au încercat, uneori, iar rezultatul iniţiativelor a fost deseori ofensator. Descurajarea atitudinilor morale, trivializarea lor, face parte dintr-un cod încurajat al conduitei publice. Instituţiile obligate prin statutul de funcţionare să respecte democraţia trebuie puse în mişcare prin implicarea societăţii. Nu există altă soluţie. De fapt, în condiţiile unei societăţi reactive, acestea ar trebui să funcţioneze de la sine, autosesizându-se.

Se tot înfiinţează partide, chiar mişcări civice. Pentru ce? Cine sunt cei care le constituie, ce garanţii oferă spre a fi urmaţi? Din păcate, acestea se înfiinţează pentru ca unii sau alţii să se conecteze la banii publici şi cam atât. Demagogia totalitară, cu scările sale rulante, spectaculoase, a lăsat în urmă imensele scheme ale subminării societăţii. Se văd în aceste scheme integrate personalităţi cu oarecare ştaif, însă la o privire mai atentă se decelează imensa maşinărie fabulatorie în care s-au deplasat. Societatea nu e doar o masă imensă de indivizi, este însuşi adevărul care-i priveşte. Adevărul unei persoane îl cuprinde deseori pe al tuturor, iar asta ar trebui să fie o preocupare esenţială. Refuzul de-a vedea acest lucru a dus societatea românească într-o dezarticulare dramatică, printr-o media la dispoziţie.

Partidele politice trebuie scoase din captivitatea celor care au fost aleşi pentru Bruxelles sau Parlamentul de la Bucureşti. Impactul imagistic al acestora se situează deseori în zona şantajului şi a sistemului mafiot veritabil. Partidele sunt blocate de aceste eminenţe ale căror merite faţă de societate sunt inexistente. Puterea lor, care ar trebui să se canalizeze strict în direcţia împlinirii promisiunilor electorale, este dusă în aria interesului de grup sau personal. Ieşirea din vedetismul politic de tabloid este încă îndepărtată. Şuetele de familie de la televiziuni arată situaţia profund ilegală, delirantă a partidelor, fără nicio legătură cu electoratul. Aceste şuete ale demagogiei au subminat media, care a ajuns o creaţie a mentalităţii sistemului piramidal. Se ştie că jurnalismul de casă a invadat România, ca mai înainte propaganda comunistă, transformând-o într-un infern mediatic. Mercenariatul a confiscat paralizant orizontul adevărului cotidian. Societatea românească este sufocată pe toate căile posibile şi împânzită de tot felul de instituţii, una mai oficială decât alta.

Stabilitatea în care se situează liderii şi partidele politice este bună atâta vreme cât prin ea se răspunde prompt nevoilor societăţii. Altfel, aşa cum este situaţia politică actuală, reprezintă un dezastru, o compromitere a democraţiei. Mişcările interne, de reformă a partidelor, ar trebui să se canalizeze spre o limitare drastică a exceselor de autoritate. Demisia lui Crin Antonescu este, deocamdată, un fericit exemplu pentru mulţi alţii, care ar trebui urmat. După gestul său, inclusiv Crin Antonescu va înţelege mai bine democraţia, ceea ce reprezintă un câştig absolut. Eternizarea în funcţii a făcut posibil dezastrul politico-economic actual. Un val uriaş de demisii ar fi mult mai util societăţii decât orice altceva pentru reformă.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss