C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Magnetismul dictatorilor

marii-dictatori-ai-omenirii-au-origine-evreiasca-6073Dictatorii sunt produsul lumii în care trăiesc. Al celei extinse, aşa-zis democratice, şi al celei închise, de dictatură recunoscută. Deşi existenţa lor pare total exterioară lumii civilizate, nu e aşa. Spre dictatură împing ideologiile lipsite de flexibilitate şi corectitudine, diverse crize, derapaje ale politicii. Reforma pe care o încearcă dictaturile poate fi un pas spre oropria lor, sau o pervertire fără de capăt. Dictaturile plutesc în aer cam peste tot, capacităţile de reacţie politică fiind orientate spre scopuri electorale. Ciclurile electorale şi limitarea mandatelor tocmai asta blochează instalarea dictaturilor. Cam peste tot, mediul politic este confiscat de elita financiară, intelectualitatea fiind împinsă spre execuţie. Stabilitatea câştigată prin strategiile economice reprezintă o imensă capcană, dacă prin ea este sacralizat un grup politic. Lumea este în mişcare imprevizibilă, confiscarea adevărului de unele facţiuni politice produce anularea vieţii publice.

După 1990, România s-a aflat, fără întrerupere, în inerţia dictaturii din care tocmai ieşise. Orice tendinţe de democratizare au fost deturnate de diversiunile care au fost activate în forţă. Reconstrucţia dictaturii, adaptarea ei nu s-au făcut doar de fostul aparat represiv. S-au găsit destui amatori dornici de o carieră în sistem, de noul sistem secret format din fosta elită comunistă. Astăzi, este foarte greu de decelat punctul din care s-ar fi putut produce ruptura. Majoritatea celor implicaţi pe cai mari, instituţional, politic, administrativ, de la butic la guvern, au un profil rejectabil, indiferent de amploarea lor câştigată deloc onest. O placă turnantă de o asemenea întindere arată un nivel socio-cultural absolut deficitar. Viaţa internă a României este profund diferită, în nuanţele sale, de întreaga lume civilizată.

Punerea interesului personal cu atâta acuitate înaintea celui democratic situează mediul politico-administrativ într-un real sistem de ocupaţie. Lucrurile sunt cu atât mai grave, alarmante, cu cât o bună parte a celor care treceau drept reformatori ai comunismului sunt printre beneficiarii noului sistem, identici satrapilor ideologici de altădată. Asistăm la constituirea unei mentalităţi generale degradante pentru o perspectivă imediată, viitorul fiind, în aceaste condiţii, pe moment, total compromis. Anexele dictaturii pot fi regăsite oriunde. Mentalul public este condus spre un tip de acţiune şi subtilitate aparţinând fostei Securităţi şi profilului membrilor de partid comunist profund activi. Susţinerea unui sistem piramidal a făcut din România, de-a lungul istoriei, un lagăr bine ierarhizat, refăcut in integrum. Reacţia publică a devenit, astfel, o erezie de neacceptat, vecină cu calomnia. Această percepţie inversată a unor valori esenţiale moral-comportamentale a dus la distrugerea semnificativă a manifestării tuturor valorilor. Un fel de accident în lanţ, angrenând zeci de milioane de oameni, se poate constata episodic în România. Obişnuinţa cu un asemenea fenomen, realmente tragic, scoate din discuţie aproape orice altceva. Nu întâmplător violenţa face parte din orice, iar legislaţia slujeşte celui mai agresiv, deţinătorului puterii.

Simpatia de care se bucură dictatorii nu mai lasă loc decât unei încolonări acceptate, deseori, din motive contextuale. A fi altfel, a te opune înseamnă riscuri pe care puţini sunt dispuşi să şi le mai asume. Chiar dacă am trăi într-o democraţie reală, aceste riscuri ar trebui asumate. Fără ele, decad şi democraţia, şi societatea. Sistemul dictatorial îşi confecţionează armatele sale de anticorpi, devenind invulnerabil. O afacere de tip multinaţional a ajuns dictatura din România, aşteptând ca democraţia să ne-o livreze alţii. Jurnalele, cancelariile străine, unii scriitori nu pot suplini reacţiile unei ţări întregi, unde pasivitatea a instalat un vid fatal. Problema principală este că nu avem doar un singur dictator. Construcţia social-politică arată o strategie gestionată de aceşti monştri. Descentralizarea, în maniera propusă, va transforma ţara în adevărate grădini zoologice unde fiarele vor pune stăpânire pe locuri. Sunt deja milioane de români strânşi cu uşa, neputând obiectiv să mişte un deget. Vulnerabilizaţi de o complicitate indusă zeci de ani, ei se văd transformaţi într-o maşinărie de propagandă a criminalităţii politice. Corupţia devine deja o chestiune minoră. Aceşti mici sau mari dictatori au pus mâna pe orice, au acoperirea de a acţiona oricum. Aruncată în plină ficţiune, România riscă să nu mai aibă niciun dram de conştiinţă publică. Aşa cum sub dictatura ceauşistă majoritatea era conectată cumva la sistem, acelaşi lucru se repetă.

Aplaudându-i, liber, pe cei care îi subminează, românii arată o maladie sau, pur şi simplu, un mod de existenţă. Încredinţându-le puteri pe care nici actele notariale testamentare nu le includ, unii dintre concetăţenii noştri arată ura în care trebuie să trăim. Ce spun Educaţia, Biserica, oficiul concurenţei, al egalităţii de şanse despre aceste lucruri? Nu cumva şi aceste instituţii sunt configurate în logica unei dictaturi. Cred că da. Asta aruncă în aer totul, pentru că nu avem implicări eficiente niciunde. Nu avem reacţii, programe de asanare. Totul obligă la o aliniere coercitivă. Această mentalitate decuplează orice evoluţie intelectual-practică, economică. Seducerea oferită de dictatori ţine de o anume ofertă imediată, evident sinucigaşă. Maeştri de ceremonii, cu aere de binefăcători, severi peste măsură cu alţii, cu zâmbetul-rânjet pe buze, într-un cuvânt, caricaturi, aceşti dictatori fac masă compactă împotriva instalării în România a unui climat occidental.

Autodeclarându-se providenţială, cu aere invariabile de învăţători ai neamului, această pătură socială a înlocuit activiştii. Românii sunt captivi, precum răpiţii din ţările scăpate de sub orice control.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss