C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Madam Robespierre și mobilizarea împotriva ANAF

monica_macovei_sdsadDe la domnia legii, Monica Macovei a trecut la îndemnul la revoltă împotriva ANAF-ului. Așa reacționează Madam Robespierre când pierde monopolul asupra terorii legitime. Cine știe, poate pe viitor organizăm și un referendum pentru demiterea ANAF-ului. Vox populi, Vox Dei, dar doar atunci când vorbim de poporul antreprenor. Vocea (fostului) popor muncitor (actualmente popor asistat, întrucât datorită lenei nu câștigă suficient ca să-și plătească asigurare medicală privată) este vocea Diavolului. Care diavol (roșu la culoare, cum altfel) vine de la ruși. Ca atare, când acest popor (neam de demoni) deschide gura și strigă “ce ai cu noi Băsescule, fiu al zeului Neptun, vrei să ne omori cu zile”, de la Vox populi, Vox Dei trecem subit la pașol na turbinca! Arde-v-ar flacăra democrației de nemâncați care nu știți cu ce se mănâncă integrarea europeană!

Ia imaginați-vă voi ce zbierete de susținere a statului de drept ar fi emis doamna Monica Macovei dacă, în vara lui 2012, politicienii USL i-ar fi îndemnat pe țărani să picheteze (eventual cu coase și furci) sediul DNA ca urmare a anchetelor acestei instituții din dosarul referitor la organizarea referendumului din 2012. Acum Monica Macovei îi îndeamnă pe antreprenori să picheteze sediile unei alte instituții a statului, în speță ANAF. Or, din punct de vedere al teoriei politice și constituționale, prin ce anume se explică acest dublu standard? Ca să înțelegem asta trebuie să înțelegem mai întâi ce presupune de fapt regimul constituțional modern. Regimul constituțional modern presupune domnia legii și separația puterilor în stat, adică fiecare instituție își exercită atribuțiile în limitele legii și în cadrul unei sfere strict delimitate asupra căreia are autoritate. Cu alte cuvinte, dacă Băsescu nu poate fi demis decât dacă se împlinesc condițiile pentru validare a referendumului din legea referitoare la acest proces electoral, tot așa, legea prevede că parlamentarii au dreptul să aprobe sau nu ridicarea imunității colegilor lor, la fel cum aceeași lege prevede obligația întreprinzătorilor de a-și plăti taxele.

În plus, deși legea referitoare la organizarea referendumului era complet idioată, întrucât se baza pe confuzia dintre lista electorală reală (de fapt) și o listă electorală fictivă (de drept), permițând de asemenea un subterfugiu corect din punct de vedere legal(ist) cu toate că în totală opoziție cu ceea ce putem numi spiritul democratic, anume boicotarea referendumului de către partea care nu se putea menține la putere decât prin neprezentarea la urne, la vremea respectivă s-a spus că legea-i lege și unde-i lege nu-i tocmeală. Acum, când agenții ANAF fac, după câte se aude, exces de zel în anumite cazuri, tot pe principiul că legea-i lege și unde-i lege nu-i tocmeală, Macovei vrea să ia cu asalt instituțiile statului.

Or aici ajungem la esența problemei, întrucât, după cum bine știm, regimul constituțional modern teoretizat de Montesquieu a înlocuit regimul absolutist al cărui principiu de organizare era rezumat de Ludovic al XIV-lea prin formula “l’etat c’est moi”. Doar că între Ludovic al XIV-lea și Franța contemporană a mai existat unul pe nume Robespierre. Robespierre a asmuțit burghezia împotriva nobilimii și a dus campanii de exterminare a țărănimii franceze, ocupând în statul francez o postură echivalentă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea, doar că de data asta era vorba de un lider revoluționar. În plus, Robespierre venise cu o nouă invenție ce avea să facă o carieră strălucită în decursul epocii moderne, anume guvernarea prin teroare, în condițiile în care nu se aplica separația puterilor în stat ci un monopol absolut asupra terorii. Or, dacă revenim în zilele noastre, distingem două caracteristici ale filozofiei politice macoveistice: pe de o parte asmuțirea burgheziei împotriva sărăcimii de la sate și de la orașe, precum și împotriva baronilor PSD, pe de altă parte, principiul conform căruia “l’etat c’est DNA et DNA c’est moi, Madam Monica!” Aceasta explică nu doar faptul că în numele suveranității absolute a DNA sunt în mod constant atacate alte instituții ale statului, în special parlamentul, ci și faptul că dacă pe de o parte antreprenorii sunt chemați să iasă în stradă împotriva ANAF-ului, pe de altă parte țăranii sunt vânați pe câmp de DNA în timp ce Monica Mandela strigă în parlamentul european că s-au fraudat 1,5 milioane de voturi cu ocazia tentativei usliste de lovitură de stat.

Și încă ceva. Eu nu neg că ANAF-ul o da dovadă și de exces de zel. La urma urmei, Ponta o fi învățat și el meserie de la Macovei. Însă nu putem să condamnăm excesul de zel și legalismul meschin și fariseic doar atunci când ne convine nouă. În plus, chiar dacă excesul de zel e un rău, eu zic că fărădelegea care acționează nestingherită e un rău și mai mare. Iar aici, pe fondul luptei dintre oligarhia locală și mica burghezie, din peisaj dispare majoritatea tăcută și amărâtă, de care nu mai vorbește nimeni. Dacă discutăm strict în termeni legali, la urma urmei, la fel cum un condamnat penal poate să facă recurs la Înalta Curte și să se ducă, dacă e cazul, și până la CEDO cu jalba în proțap, tot așa, și un patron victimă a abuzurilor ANAF-ului poate să dea statul în judecată. La fel cum teoretic, dacă tot ne place să ne jucăm de-a statul de drept, și eu aș putea să dau în judecată editura All, care de șase luni întârzie să-mi plătească o traducere, în timp ce, în plină campanie pentru prezidențiale, directorul respectivei edituri scria articolașe pe contributors în care compara cinstea și civilizația germană cu înapoierea și neseriozitatea românească. Teoretic pot s-o fac, desigur, dacă am bani de avocat. La fel cum teoretic putea să-și dea în judecată patronul și acea femeie de serviciu din Galați care nu-și primise salariul (de mizerie) de trei luni, și care în cele din urmă (avea și o fată bolnavă la pat) s-a sinucis în urmă cu câteva săptămâni, fapt care nu a mai iscat nicio revoltă populară. Pentru că masa de săraci nu știe să se organizeze iar Macovei nu are alte mesaje pentru ea decât acela “că nu există niciun prânz gratis”. Dimpotrivă, ne-am putea aștepta mai degrabă la o revoltă “populară” împotriva inspectorilor statului care verifică dacă prevederile din contractul de muncă și cele din legislația muncii sunt respectate.

Pe de altă parte, în timp ce partidele politice se războiesc călare pe instituțiile statului iar românii cât de cât mai înstăriți sunt asmuțiți împotriva românilor săraci ca vai de ei, băncile încasează bailout-uri și se sustrag bine mersi rigorilor legii ca urmare a intervențiilor FMI-ului și ale lui Isărescu, care Isărescu rămâne liniștit în funcția din care nu păzește nimic, doar le face morală debitorilor care n-au știut să se păzească singuri, profiturile PETROM-ului sar frumos de un miliard de euro pe an, austriecii jupoaie liniștiți pădurile iar cruciații anticorupție nu iau la întrebări niciun investitor străin.

Autor: Alexandru Racu

Sursa: Calea de mijloc

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss