C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Lunaticii privatizărilor de-a valma

Ar fi normal să nu mire pe nimeni faptul că orice privatizare presupune o decizie bine gândită în acest scop. De altfel, fără o atentă cântărire a avantajelor, mai ales când se referă la instituţiile din sectorul de stat, nu se poate purcede la privatizare, oricum şi oricând. Pe scurt, privatizarea poate fi un pas eficient în creşterea rentabilităţii economico-sociale, atunci când nu este făcută în plin somnambulism. Deznaţionalizarea, în masă, a întreprinderilor comerciale şi industriale îi poate procopsi pe câţiva, în defavoarea celor mulţi. S-a întâmplat şi la noi. Şi încă se întâmplă, în continuare. Face parte din lista răspunsurilor autohtone la chemarea trâmbiţei mai-marilor Europei.

Privatizare şi iar privatizare! Până când?! Aceia care par atinşi de lunatism refuză răspunsul la această întrebare, în timp ce o mare parte din problemele grave ale României îşi aşteaptă rezolvarea; stare de lucruri aflată sub semnul indeciziei autorităţilor. Sau a imposibilităţii acestora de a ţine pasul cu privatizările forţate, dictate şi… absolutizate. Am fost şi suntem încă martorii unui spectacol tragic, în care personaje indecent cocoţate pe treptele ierarhiei “decizionale” se scălâmbăie la popor. E un spectacol cu pretenţii şi îndemnuri de genul: “Hai, daţi tot ce aveţi prin buzunare şi lăsaţi-ne singuri!” . Ceea ce s-a şi concretizat, oarecum.

Lumea munceşte numai pentru a-şi plăti o parte din facturile la energie electrică, la gaze, la întreţinere, la telefon… Pentru hrana zilnică i se distribuie, la negru, cifre mici din care să extragă rădăcina pătrată pentru uzul personal. Adică pentru simpla… delectare cu algoritmi. Se doreşte, probabil, ca, ocupaţi cu astfel de operaţii pentru rezolvarea unei probleme cu finalitate comandată, oamenii să ajungă în “vagoanele de marfă”. Marfă pentru schimb de viaţă. Aşadar, la ce duc unele privatizări concepute în adăpostul subteran al marilor interese?! La algoritmi, serviţi la masa zilnică a mulţimilor înfometate, bolnave, minţite şi îmbiate să meargă la spectacole publice gratuite? Se spune că ori de câte ori este cu putinţă, natura, în general, trebuie lăsată să-şi urmeze drumul. Se înţelege, supravegheată cu grija firească de a nu-şi pierde identitatea. Iarba, pomii, animalele ţinute între gratii, chipurile ale ordonării civilizatoare, cu scopul de a le modifica substanţa intimă, dispar.

La fel şi omul. Dar în epoca noastră, omul este invitat să “guste”, până la saţietate, din otrava înstrăinării şi decăderii sale. Cei care se înfruptă din această hrană rămân pe jumătate vii. Cealaltă jumătate este trimisă, prin tot felul de metode insidioase, la spectacolul despre care vorbeam. Să aplaude, să aprobe, să facă pact cu diavolul. Din tot acest joc al intereselor unora, se înregistrează multe pierderi. Dacă nu cumva totale. În timp ce lumea continuă să rămână încremenită, chiar dacă se tot înmulţeşte şi se tot reproduce, cu îngăduinţa minţilor care nu ştiu, nu vor şi nu acceptă decât politica privatizărilor dezastruoase. Acesta ar fi tabloul real al consecinţelor unor decizii tributare noctambulismului.

Refuzăm să credem că, în România, clasa noastră politică a fost sau este atinsă de o boală atât de periculoasă pentru destinul ţării. E adevărat, suntem tentaţi să credem că o epidemie venită din alte zone ale Pământului i-a atins pe mulţi dintre răufăcătorii zilei. Dar cum medicamentele lipsesc, iar spitalele sunt pe ducă, nu ne mai rămânem decât să sperăm în ajutorul Celui de Sus. Fără îndoială, nu va întârzia. Fără îndoială tuturor celor afectaţi de boala cu pricina trebuie să li se îngăduie să-şi ducă viaţa mai departe, cu demnitate. Cu o condiţie: să-şi lase propria lor natură umană (dacă nu cumva şi-or fi pierdut-o, în iureşul tentaţiilor de îmbogăţire!), să le aducă vindecarea.

Nu ar strica şi un dejun cu… algoritmi, în care să fie atenţionaţi că, pe lumea cealaltă, nu vor primi nicio gratificaţie. Dimpotrivă, multe dintre cele comise, în timpul vieţii pământeşti, pot fi etichetate, în faţa Judecătorului Suprem, drept infracţiuni de neiertat. Aşa se spune în popor…

autor: Veronica Marinescu

sursa: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Lunaticii privatizărilor de-a valma”

  1. Emi says:

    Cea mai importanta caracteristica a oamenilor politici este BUNA CREDINTA. Buna credinta este MUUUULT mai importanta decat competenta. Daca esti foarte competent intr-un anumit domeniu, dar esti de rea credinta, vei actiona doar in interesul tau personal si de grup, impotriva interesului national, impotriva interesului poporului roman. Daca insa esti de buna credinta, dar nu prea te pricepi sa faci aia, sa faci ailalata, nu este nicio problema. Daca ai buna credinta inseamna ca iti pasa de acest popor, si vei face tot ce poti pentru a face cat mai mult bine celor multi. Iar dacă nu prea te pricepi, poti oricand aduna in jurul tau oameni mai competenti care sa te ajute. Important este sa te pricepi sa ii alegi. Insa vei face toate aceste lucruri, in interesul poporului…doar daca ai buna credinta. Buna credinta este cea mai importanta caracteristica a unui om politic. Problema este…cum identificam buna credinta in oamenii din jurul nostru pentru a-i alege in fruntea noastra? Eu am evidentiat cateva criterii de evaluare pentru politicieni in textul urmator:

    http://ceicunoi.wordpress.com/2012/03/01/criterii-de-evaluare-pt-politicieni-ce-inseamna-politician-bun-rau-pol20/

    Poate ma ajutati sa le imbunatatesc…

    Emilian.

    Ce-i cu noi?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss