C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Lumea automată şi moartea omului

O să revin azi asupra unui subiect despre care am mai discutat recent, anume schimbările radicale produse de robotizare. Sunt câteva aspecte pe care nu le-am abordat şi asupra cărora cred că merită insistat.

493546-are-humans-even-necessary

Dacă vi se pare că discuţiile pe care le fac pe marginea subiectului sunt exagerate cred că vă înşelaţi. Motivul pentru care revin este simplu: cred că suntem în faţa unui fenomen major care va schimba radical omenirea. Mai mult, trăind în epoca exploziilor exponenţiale, tot ceea ce urmează se va întâmpla cu o viteză halucinantă.

Citind zilele trecute fluxul Reuters mi-a atras atenţia o ştire conform căreia banca fără angajaţi este o realitate. Bank of America a deschis în ultima lună trei unităţi complet automate în care clienţii îşi efectuează toate operaţiunile de la dispozitive specializate şi, în cazul în care sunt probleme, pot apela la sesiuni de videoconferinţă cu angajaţi reali din alte unităţi. Tehnologia necesară unei astfel de abordări este disponibilă de multă vreme, însă n-a fost pusă total în practică din cauza unei inerţii a publicului. Se pare că publicul s-a obişnuit, astfel încât noul tip de unitate va fi din ce în ce mai prezent pe străzile lumii.

Amazon Go este un concept disponibil pe moment doar angajaţilor gigantului retail. Este vorba de un magazin în format clasic, dar care şochează prin două elemente: lipsa angajaţilor şi a caselor de marcat. Într-un magazin Amazon Go intri, îţi iei ceea ce-ţi trebuie de pe raft şi pleci. Cam asta e totul. La ieşire, plata se face automat din cardul propriu. Desigur, pentru a utiliza acest magazin trebuie să fii anterior înregistrat la Amazon. Tehnologia utilizată este şi ea disponibilă de ceva vreme, dar nimeni n-a îndrăznit până acum să ducă automatizarea la un asemenea nivel.

Ultimele exemple pe care le prezint vin tot din zona retail. McDonalds caută să automatizeze cât mai mult activitatea restaurantelor proprii. Pentru aceasta are un program de instalare de casierii virtuale de la care clienţii să-şi comande fără interacţiune umană. Scopul, nedeclarat de companie, este automatizarea cât mai mare în vederea creşterii profitabilităţii activităţii. Acelaşi lucru îl încearcă şi Starbucks care a prezentat recent un robot capabil să preia comenzile şi să prepare automat toate tipurile de băuturi din meniu.

Iată că lucrurile încep să se rostogolească. Cercetările în care s-au băgat o groază de bani dau rezultate palpabile. Omul este înlocuit de maşinării performante în zone din ce în ce mai vizibile. Este o luptă din care omul va ieşi în pierdere.

Chiar dacă par surprinzătoare, aceste „evenimente” ţin de o luptă a trecutului, nu a viitorului. Acum, prin introducerea maşinăriilor prezentate, asistăm la finalizarea tranziţiei de la societatea industrială la cea informaţională. Tranziţia amintită constă în înlocuirea meseriilor algoritmice(adică a celor care presupuneau desfăşurarea unor operaţiuni repetitive) cu maşini performante. Iniţial am avut automate care uşurau munca angajatului, apoi aceste automate s-au perfecţionat până când, cu ajutorul tehnologiei IT, au devenit capabile să înlocuiască total omul. Aşa au apărut liniile de producţie complet automatizate în care lucrează doar roboţi şi din care eroarea a fost practic eliminată.

Înlocuirea oamenilor de la nivelele de bază care mai şi interacţionau cu clientul este o evoluţie care-ar fi trebuit să fie vizibilă de mai mult timp. Spre exemplu, îmi amintesc cum prin anii 90, cei de la grupul hotelier Accor au automatizat activitatea în două dintre lanţurile lor low cost: Formule 1 şi Etap. Rezervarea se făcea pe baza cardului prin internet sau call center. La hotel, în loc să soliciţi recepţionerului o cheie, introduceai cardul şi primeai numărul de cameră şi un cod cu ajutorul căruia deschideai uşa.

Tot din acelaşi registru, ţin minte cum m-am minunat prin Parisul anilor 2000 atunci când am văzut un magazin non stop complet automatizat. Principiul de funcţionare era rudimentar, dar funcţional. Introduceai cardul şi te apucai să tastezi codurile produselor pe care le doreai. Un coş trecea prin dreptul rafturilor de unde cădea produsul respectiv cu ajutorul unui mecanism similar celor din automatele de sucuri. La sfârşit, coşul era vărsat într-un sertar din care-ţi puteai ridica produsele.

Iată aşadar că lucrurile pe care le vedem şi care ne minunează acum sunt rodul unei evoluţii normale. Întrebarea care se pune este dacă lumea actuală este pregătită pentru o asemenea dezvoltare. Dacă ne gândim că respectivele job-uri încă sunt ocupate de oameni ne rezultă limpede că, după automatizare, acei oameni nu vor avea mari speranţe de găsire a unui loc de muncă similar. Toate(sau, în cel mai bun caz, marea majoritate) vor fi preluate de maşini.

Este ceva ciudat aici. Tranziţia la societatea informaţională ar fi presupus să se facă în paralel cu trecerea omului de la munca algoritmică la cea euristică, adică la o clasă de munci care presupun creativitate şi luarea de decizii în situaţii neprevăzute. Ei bine, lucrul ăsta nu s-a întâmplat. În continuare avem o groază de personal necalificat sau slab calificat care prestează aceste munci. Oameni cu care nu vei mai avea ce să faci şi care se vor găsi în faţa unui viitor de asistaţi sociali. Însă nu am atacat cel mai mare rău.

Tranşarea tranziţiei de la societatea industrială la cea informaţională ne-a pus acum în faţa unei dileme chiar mai mari. Evoluţia descoperirilor şi maturizarea cercetării au scos la iveală un alt diavol al civilizaţiei: inteligenţa artificială. Domeniul deja a explodat, iar scopul său declarat a fost acela de a permite înlocuirea unor munci algoritmice care aveau şi o doză euristică în ele. Nu doar că au reuşit să înlocuiască perfect aceste meserii, dar ne teleportează în realitatea societăţii postinformaţionale.

De fapt ce se întâmplă? Pe măsură ce timpul trece, algoritmii de inteligenţă artificială devin din ce în ce mai performanţi şi capabilă să înlocuiască omul şi din meseriile euristice. Un exemplu este şofatul. Practic, la fiecare pas trebuie să iei decizii pe baza realităţilor neprevăzute din teren. Maşinile care se conduc singure reprezintă cea dintâi realitate a lumii care urmează. Vom avea, cu siguranţă, sisteme capabile să desfăşoare activităţi pe care în prezent le considerăm creative. Vom avea muzică produsă integral de calculator, vom avea picturi generate de sisteme inteligente. Vom avea companii întregi în care vor lucra numai sisteme performante interconectate, în care totul, de la producţie la management, marketing şi contabilitate va fi efectuat fără intervenţia omului. Şi-atunci unde vom ajunge?

Aceasta e o întrebare interesantă. Pentru generaţia actuală va mai exista o speranţă. Omul, cel puţin acela care are o anumită educaţie, îşi va găsi căile de evadare. Mai mult, societatea nu va fi atât de apăsătoare încât să nu o poată face. Din păcate, pentru cei care urmează şi chiar şi pentru o bună parte a celor de azi, lucrurile vor arăta urât. Cu siguranţă că job-urile vor fi compensate de scheme de subvenţionare care să prevină foametea şi haosul. Asta se-ntâmplă deja în economiile dezvoltate. Posibil să vedem intoducerea unui impozit pe roboţii utilizaţi, impozit care va fi direcţionat către schemele de subvenţionare ale celor rămaşi fără loc de muncă. Însă omul fără ocupaţie, ocrotit de maşinării care veghează la propria-i bunăstare nu are cum să fie un om împlinit, ci un om care se cretinizează.

Simptomele unei asemenea stări de fapt se văd deja. Câţi dintre cei cu care interacţionaţi mai ştiu să facă o înmulţire sau împărţire pe hârtie? De extragere de radical sau alte operaţiuni mai complexe nu vorbesc. Câţi mai ştiu să găsească nordul fără busolă, câţi mai au habar de corpurile cereşti şi de mişcarea lor? Câţi mai ştiu să cultive legume, câţi mai au habar de creşterea animalelor? Din ce în ce mai puţini. Însă oricine-ţi scoate un telefon din buzunar şi-ţi face un calcul rapid, îţi arată o hartă cerească fără să înţeleagă mare lucru din ea sau îţi spune că telefonul îi arată nordul în direcţia X, dar fără a şti mare lucru despre nord şi la ce l-ar putea ajuta.

Societatea postinformaţională va fi compusă din două clase: cei puţini care vor şti să pună maşinăriile în mişcare şi cei mulţi care vor fi „ocrotiţi” de maşinării. Marea problemă va fi că, pentru dinamismul societăţii, raportul ar fi trebuit să fie inversat. Însă realitatea din teren ne arată că omul, instinctiv, se refugiază în confort şi astfel intră într-o cursă de şoarece ajungând dependent de maşinăriile care-ar fi trebuit doar să-l elibereze de anumite sarcini pentru a-i permite să se ocupe de lucruri mai înalte. Cu toate că e ilogic, omul involuează în loc să evolueze.

Riscul cel mai mare este ca „cei puţini” de la vârf să pice în aceeaşi cursă. Aceasta, dublată de ceea ce oamenii de ştiinţă numesc singularitate tehnologică – adică momentul în care maşinile vor fi capabile să construiască alte maşini similare sau chiar mai performante decât ele – va fi momentul unui scenariu negru pentru umanitate. Acela în care omul va ceda controlul propriei sale jucării devenind sclavul propriei creaţii. Din păcate, timpul acela nu e departe.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss