C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Liiceanu și eșecul existențial

liiceanuCioran își încheie eseul despre Scott Fitzgerald, din Exerciții de admirație, cu următoarea remarcă: ”… admiratorii lui Fitzgerald regretă că romancierul și-a analizat prea insistent eșecul și că, tot clocindu-l și rumegându-l, și-a ratat cariera literară. Noi, dimpotrivă, regretăm că n-a fost suficient de credincios acestui eșec, că nu l-a aprofundat, nici exploatat suficient. A nu putea alege între literatură și ”adevărata noapte a sufletului” trădează un spirit de mâna a doua”. Gabriel Liiceanu a trecut, și el, prin această ”experiență pascaliană”, alegând calea lui Fitzgerald și nu pe aceea a lui Pascal.

”La dracu’ cu editura!”, ar fi putut să exclame Gabriel Liiceanu în după-amiaza zilei de 7 ianuarie 2001, atunci când spune că ”am fost dat cu capul de pereții existenței mele”. Poate că Gabriel Liiceanu a și exclamat asta în secret, atunci și de multe ori după aceea, disprețuindu-și statutul de patron al celei mai mari edituri, precum și pe acela de cel mai influent intelectual al epocii sale. ”La dracu’ cu dorința de a fi cel mai important, de a scrie și de-a vorbi numai și numai despre oamenii cei mai importanți, de a fi în toate cel mai bun, de a fi condamnat la succes și de-a întruchipa o excepție.”

Liiceanu a gândit poate aceste lucruri, dar numai foarte rar le-a pus pe hârtie și le-a publicat în șirul de cărți existențiale din anii 2000. Chiar și atunci când a lăsat să se întrevadă câteva adevăruri despre sine, el a continuat să se comporte precum patronul celei mai mari edituri. Liiceanu nu a putut renunța niciodată la centralitatea propriei sale poziționări. Jurnalele și scrisorile sale dezvăluie un om care se caută pe sine, dar această căutare nu a condus la schimbarea reală a vieții lui.

Dimpotrivă, de la un an la altul Liiceanu s-a încrâncenat, era să scriu a încremenit în statutul său dominant, refuzând să tragă consecințe din adevărurile dezvăluite în ”adevărata noapte a sufletului”, în lucrurile văzute după ce a deschis ”ușa interzisă”. Dragul meu turnător nu este altceva decât marcarea eșecului său existențial, evidențierea acelui moment când îți poți spune: ”Am ajuns să nu mai înțeleg nimic din mine însumi.” Tot ce este, la Liiceanu, de mai mult timp atitudine politică nu poate fi explicat decât pornind de la acest eșec existențial.

Autor: Arthur Suciu

Sursa: Arthur Suciu Blog

Related Posts

One Response “Liiceanu și eșecul existențial”

  1. Lupu Nelu says:

    Lichelele nu vor intelege nici o data ca sunt lichele!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss