C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Larry Watts atacat “preventiv” înainte de publicarea celui de-al treilea volum despre România lui 1989. Decriptarea unei dezinformări reproduse în spaţiul academic.

282963119_295x166Istoricul american Larry Watts a stârnit multe cuiburi cu viespi încă de dinainte de a-şi fi publicat primul volum al trilogiei sale dedicate politicii externe şi de securitate a României, în relaţie, în special, cu Pactul de la Varşovia şi Statele Unite. Asociaţia Civic Media a fost onorată să publice în premieră fragmente din această lucrare încă din 2009.

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni“, s-a intitulat, vizionar, prima parte a trilogiei sale, epuizată rapid şi retipărită într-un număr impresionant de ediţii. Apropierea de data publicării celei de-a treia cărţi, care cuprinde şi momentul 1989 intrând şi în perioada 1990-1992, obligă anumiţi vectori versaţi să reia atacurile ad hominem iniţiate de fostul nomenklaturist comunist şi propagandist marxist-leninist Vladimir Tismăneanu, care a recunoscut, dintr-o greşeală, în timp ce critica acerb primul volum al lui Larry Watts, că, de fapt, nici nu-l citise…

Un istoric român a ajuns acum, iată, să atace opera expertului american mai ceva ca un «“prieten” natural» al României, pregătind terenul contestării ultimului volum. Modul în care o face cât şi unul dintre locurile în care a fost publicat – şi despre care am aflat recent – ne face să punctăm, aplicat, incorectitudinea si necinstea vectorului, mai ales când spaţiul în care sunt prezentate criticile-dezinformări se doreşte a fi unul academic. O istorie lungă pe care, însă, suntem nevoiţi să o semnalăm, pentru adevărul istoric despre România:

O recenzie recentă a volumului II al trilogiei semnate de dr. Larry Watts şi apărută în România – Cei dintai vor fi cei din urmă: România şi sfârsitul Razboiului Rece (RAO, 2013) – este surprinzătoare din două motive.
În primul rând, pentru că criticul de serviciu Petre Opriş prezintă eronat, în mod intenționat, lucrarea istoricului american și, în al doilea rând, pentru că Jurnalul de Istorie și Studii Internaționale al Universității București  (vol. 1, nr. 2, Decembrie 2014) a acceptat să publice diatriba subiectivă a lui Opriş, chiar dacă aceasta începe prin caracterizarea celei mai influente cărți din 2011, primul volum al lui Watts –  Fereşte-mă, Doamne, de prieteni: Razboiul clandestin al Blocului Sovietic cu România -, drept un ”eșec științific”, in timp ce jumătate de duzină dintre profesorii Universității și o altă jumătate de duzină dintre membrii Academiei Române şi a Oamenilor de Ştiintă din România au descris-o drept ”un reper de la care toate celelate cărți despre România din timpul Războiului Rece vor trebui judecate”.

Absurdul este cu atât mai mare dacă se ia în considerație faptul că lui Watts i s-a cerut să predea despre cartea sa la Facultatea de Istorie (Studii de Securitate şi Istorie Militară) de la aceeași Universitate, în octombrie 2014, cursul finalizându-se în februarie 2015.

Dar cine este Petre Opriş?, vă veţi întreba, poate, pe bună dreptate. Petre Opriş este un istoric militar relativ la începuturile carierei sale, care la o vârstă destul de tânără a fost şeful Serviciului analiză şi sinteză al SPP. Într-o zi însă, probabil ceva mai fierbinte, şi-a strâns lucrurile şi a plecat în Polonia. Dacă am fi răi am scrie “în Polonia, fieful serviciilor speciale ruseşti din Europa Centrală şi de Sud Est”. Dar nu suntem. Pentru că, în trecut, dl. Opriş ne asalta cu materiale, pe care, ce-i drept, le publicam sporadic pentru că, din păcate, de multe ori amesteca simpatiile sau, cel mai adesea, antipatiile sale politice cu istoria. Dovezi găsiţi câte vreţi pe Jurnalul Naţional (al “odiosului informator” Voiculescu – “cangrena cu radăcini în epoca comunistă” -, vorba “profesorului” Tismăneanu), acolo unde i se publicau, cu plăcere, probabil. Dl. Opriş a colaborat cu noi în cele mai bune condiţiuni – cu excepţiile indicate – până în martie-aprilie 2012, când, aflat la Washington, a fost agăţat de Tismăneanu. Ultima corespondenţă pe care i-am publicat-o datează, iată, din 6 aprilie 2012: Woodrow Wilson Center pune sub lupă cârtiţele şi defectorii KGB şi CIA. De atunci, numai tăcere pe “frontul de Est” sau câteva comentarii aprobatoare pe la dl. Tismăneanu, pe blogurile care îi reproduc basnele. Tăcere întreruptă la un moment dat – tam-nisam – de un val de minciuni la adresa lui Larry Watts. Dacă dl. Opriş, după plecarea din SPP, nu avea opinii prea plăcute despre oamenii lui Băsescu şi, în plus, înca de dinainte, mai făcuse şi o serie de descoperiri interesante şi valoroase legate de agentul NKVD Leonte Tismăneanu, se pare că un pui de “cârtiţă” i-a întors pe dos toată filosofia de viaţă… Dar nu aceasta ne interesează. Fiecare face ce vrea cu viaţa lui. Însă este interesant de punctat că de atunci au apărut “pe piaţă” şi “criticile” sale la adresa lui Watts.

“Recenzia” în cauza reia şi răspândeşte prin originala metodă “copy-paste” un pumn de mărunţisuri deja aruncate în spaţiul public. După ce îl acuză neacademic şi în fals pe Watts de minciună, Opriş îl ataca, jenant, spunem noi, pentru o serie de greșeli tipografice și de traducere – care nu-i aparţin, evdient – din ediția în limba română, fără ca măcar să se deranjeze să verifice dacă acestea se găsesc în lucrarea originală a lui Watts (Extorting Peace: Romania and the End of the Cold War, 1978-1989 (2013)).
De exemplu, Opriş îl acuză pe Watts pentru eșecul editorului român de a include bibliografia sa și etichetează opera lui Watts drept una inferioară față de aceea a studenților universității. Opriş pretinde că aceasta este “o condiție tehnica esenţială pentru a avea complet aparatul critic al unei lucrări științifice.” Nimic de zis, dar, oare, Opriş, ca un om doxat ce se presupune că e, nu ştie că trebuie să verifice înainte de a da cu piatra?
În realitate, bibliografia din versiunea originală în limba engleză este de peste 46 de pagini (Extorting Peace (2013), paginile 719-765). Un istoric, dacă este istoric, ar fi trebuit să meargă la sursa… În plus, susţine Opriş,  în bibliografia sa, Watts are peste 2.000 de note de subsol detaliate care includ citate întregi din toate cărțile sale, făcând actuala bibliografie redundantă și nici pe departe atât de ”esențială”.  Groaznic, vă daţi seama? Şi foarte obositor… RAO și-a recunoscut eroarea, respectiv omiterea publicării bibliografiei, pe care o include însă în viitoarele ediții, numeroase deja, lucrările lui Larry Watts fiind printre cărţile cele mai reeditate din România.

Mai departe, Opriş îl învinovățește pe Watts pentru afirmaţia că România a acordat o asistență militară destul de redusă regimului de la Hanoi, în comparație cu alte state din fostul bloc sovietic, vorbind în schimb despre milioanele de ruble cu care România a contribuit pentru Vietnamul de Nord între 1965-1969 și asistența militară a României din timpul aceleiași perioade, care dovedesc altceva.
Conform lui Opriş, și Watts și asistentul secretarului de Stat al SUA, McGeorge Bundy greșesc, cel din urmă în 1968, când a susținut desfășurarea negocierilor inițiale dintre SUA și Vietnamul de Nord, la București, întrucât asistența militară a României era relativ  nesemnificativă,  “cu excepţia combustibilului pentru avioane.”

Opriş ratează însă, sau prezintă eronat, în mod intenționat, întregul subiect. Dacă ar procesa mai atent ce citeşte ar descoperi că Watts susține că România era percepută în mod corect drept cea mai disponibilă dintre cele trei părți intermediare în privința aducerii Hanoiului și Washingtonului la masa discuțiilor pentru pace.
În sprijinul acstui argument, alături de Bundy și alte surse din Departamentul de Stat, Watts citează, de asemenea, textul complet al cablogramei CIA către toți șefii serviciilor secrete militare și civile din SUA, privind avantajele desfășurării acestor discuții de pace în România (pagina 75).
Watts este, așadar, corect atunci când prezintă percepțiile SUA, în vreme ce detaliile contribuției militare a României pentru Vietnamul de Nord sunt nerelevante în acest context.

Nici “argumentele” oferite de Opriş privind asistenţa românească nu dovedesc ceea ce crede istoricul lăudat de dl. Tismăneanu. Watts susține că contribuția militară a României a fost relativ mai mică decât cele ale celorlalte state din fostul bloc sovietic. Opriş nu oferă însă nici o dovadă care să dezmintă acest argument. În schimb, Opriş speră că atenția cititorului este distrasă de cantitatea de ajutoare oferite de România și, cu multă atenție, evită să facă o comparație a acestei contribuții cu asistența militară infinit mai mare a unor țări ca Polonia, Ungaria, Uniunea Sovietică, etc. Incorect! Dl Opriş şi editorii săi ar trebui să-şi facă mea culpa pe loc. Ca să nu zicem altceva.

Nu este corectă nici aluzia conform căreia Bucureștiul a încercat oarecum ”să păcălească” Washington-ul în furnizarea sprijinul nostru către regimului de la Hanoi. Conform documentelor prezentate de Watts, la fiecare dintre întâlnirile lor referitoare la Războiul din Vietnam, oficialii români și-au exprimat clar convingerea – adeseori cu argumente – că Statele Unite greșeşc și că Bucureștiul va continua să sprijine SUA. Aceasta nu a oprit România de la a încerca să întemeieze relaţii bune cu Statele Unite. Washingtonul a respectat partea română pentru onestitate, și, parțial, din această cauză, a solicitat României să acorde asistență în mediere. Interesant de subliniat că după ce un american recunoaşte contribuţia esenţială a României la negocierile de pace pentru Vietnam, se găseşte un cineva ca să o minimalizeze din nou, conform tradiţiei “prietenilor” sovietici…

Dacă am putea să credem până acum că Opriş este doar în înşelare, dus de nas de vreun duh al invidiei, dovada că fostul ofiţer se află într-o adevărată operaţiune de manipulare şi dezinformare vine odată cu moartea lui Stalin. Respectiv cu referirea la ea. Conform aserţiunilor lui Opriş, Watts greșește, “de asemenea”, când afirmă că Gheorghiu-Dej a început bătălia românească de a scăpa de SOVROM-uri la nici 48 de ore după moartea lui Stalin, pe 5 martie 1953.
Opriş pretinde că această luptă ar fi început, de fapt, cu câteva zile mai devreme, în timpul întâlnirii CAER care s-a încheiat la 3 martie 1953. O dată în plus, Opriş prezintă în mod greșit argumentele lui Watts. Expertul american afirmă foarte exact că bătălia de a scăpa de directorii şi consilierii sovietici aflați în fruntea industriei românești – un fenomen care nu se limita doar la SOVROM-uri – a început la acel punct, și apoi adaugă şi chestiunea SOVROM-urilor, ca o campanie separată, dar, evident, corelată cu cea de eradicare a controlului sovietic din industrie.

Iată citatul din Larry Watts:
Astfel, eforturile Bucureștiului de înlocuire a directorilor sovietici care controlau industria și economia României, lansate la nici 48 de ore după moartea lui Stalin, în 1953, și initiațiva de a dizolva „întreprinderile comune” sovietice (sovromurile) – lucruri care au stârnit protestele lui Hrușciov și pe a căror temă autoritățile sovietice au continuat să discute în contradictoriu cu România pâna spre mijlocul anilor 1960 – au fost prezentate ca o mișcare de inspirație sovietică, menită să păcălească Occidentul.” (Cei dintâi vor fi cei din urma..., pag. 17)

Separarea celor două fenomene, diferite, dar corelate, este și mai clară în versiunea originală în limba engleză, unde ”în 1953” este legat fără ghilimele de prima propoziție și separat de cea de-a doua.

“In this way, Bucharest’s battle to replace the Soviet directors controlling the Romanian economy launched within 48 hours of Stalin’s death in 1953, and the initiative to dissolve Soviet ‘joint ventures’ (SOVROMs) of which Khrushchev bitterly complained and about which Soviet authorities would continue to debate with the Romanians into the mid 1960s, were recast as Soviet-inspired moves to deceive the West.” (Extorting Peace, paginile 62-63)

Opriş pretinde că ține la exactitate. Prin urmare, el îi atribuie lui Miron Constantinescu meritul de a fi lansat eforturile de a închide SOVROM-urile în perioada 25 februarie – 3 martie 1953, în timpul întâlnirilor CAER de la Moscova.
Totuși, e clar că Gheorghiu-Dej dădea ordinele după 1951 și tot el critica SOVROM-urile încă de la finele lui 1940, având probleme din această cauză.
Dar pentru a afla aceasta ar fi trebuit ca Opriş să citească şi primul volum al lui Watts,  “Fereşte-mă, Doamne de prieteni…” (pag. 191).

Opriş încearcă să sugereze că Watts comite o serie de erori grave, întrucât nu cunoaște și/sau ignoră în mod intenționat sursele românești și își bazează lucrarea doar pe Arhivele CIA.
Pentru că această chestiune ne-a preocupat şi pe noi, putem spune că, într-adevăr, Larry Watts evită sursele românești pentru că el explică politicile și practicile celorlate țări din Pactul de la Varșovia vizavi de România, precum și percepțiile Occidentului, în principal ale SUA, privind această dinamică. Sursele româneşti nu ar fi ajutat în această ecuaţie. Ba poate chiar dimpotrivă.

De altfel, pentru cei care se obosesc şi cu cititul, Watts explică asta în mod foarte clar în prefața celor două volume, ca atare – sorry – lui Opriş nu-i poate fi atribuit nici un merit pentru această ”descoperire”. Aşa cum a observat toată lumea, Watts folosește arhivele fostului Bloc Sovietic și, înainte de toate, pe cele ale Statelor Unite. Cu toate astea, când se ocupă de politicile interne ale României, Watts apelează la sursele românești.

De exemplu, când se referă la directorii industriei SOVROM-urilor, nici una dintre sursele lui Watts nu provine de la CIA, așa cum pretinde Opriş. Sursele sunt, de fapt, românești și sovietice. Conform lui Opriș, “Autorul american fie nu cunoaște aceste amănunte [despre desființarea unor SOVROM-uri], fie le ignoră și se bazează doar pe informațiile declasificate de Agenția Centrală de Informații a SUA.” Din contră, în nota de subsol referitoare la directorii industriali sovietici, Watts afirmă și citează următoarele:

“Pe 7 martie 1953, Gheorghiu-Dej a afirmat în fața Biroului Politic că directorii sovietici ‘trebuie să predea funcțiile pe care le-au deținut până la acest moment unor reprezentanți ai țării noastre’.” ANIC, București, România, fond CC al PCR/Cancelarie, dosar nr. 20/1953, f. 2; Mihai Retegan, In the Shadow of the Prague Spring: Romanian Foreign Policy and the Crisis in Czechoslovakia, 1968, Iasi, Center for Romanian Studies, 2000, p. 18. Conform lui Hrușciov, “pentru români, termenul <<SOVROM>> era o înjurătură”, ei neputând nici măcar suporta să “rostească cuvântul SOVROM.” Când Gheorghiu-Dej a rostit acest cuvânt, el a facut-o “cu o expresie supărată, cum faci când înjuri.” Serghei Hrusciov, editor, Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953-1964, Volum 3, Philadelphia, Penn State Press, 2007, pp. 389, 705.” (nota de subsol nr. 3, fila 93)

Opriş insinuează, de asemenea, că Watts comite o greșeală în identificarea persoanelor și a pozițiilor ocupate de ele, prezentând o eroare tehnică de traducere, ultra-evidentă, drept una substanțială. (Eroarea apare la pagina 145).

„Pe 16 octombrie 1978, după cincisprezece ani în funcție și la o lună dupa programata întrevedere cu generalul Thompson în SUA, generalul Dumitru a fost demis din postul de șef al Statului-Major al Direcției de Informații Militare și transferat la comanda Facultății de Artilerie din cadrul Academiei Militare (subl.n. – P.O.)”. (pagina 145).

Cu toate aceste, în versiunea originală în limba engleză, Watts afirmă, în mod corect, că

“On 16 October 1978, after fifteen years on the job, and one month after his scheduled meeting with General Thompson in the United States, General Dumitru was removed as chief of the General Staff’s Military Intelligence Directorate and transferred to the command of the Tactical Artillery Faculty at the Military Academy.” (pag. 133)

In ediția în limba română la care se referă Opriş, cu doar două paragrafe înainte de greșeala tipografică/de traducere, Watts descrie  “un raport alcătuit de directorul Informațiilor Militare, generalul Dumitru Dumitru, şi sustinut de şeful Marelui Stat-Major, generalul Ion Coman” – acesta numindu-l în mod corect pe Dumitru șef al informațiilor militare și pe Coman șef al Marelui Stat Major. (pagina 144). Watts îl identifică de asemenea pe Dumitru ca șef al Informațiilor Militare în cadrul Statului Majos în “Ferește mă, Doamne, de prieteni…” (vezi pagina 700).

Din nou, după cum se vede, Opriş taxează o eroare minoră care nu-i aparţine lui Watts şi care apare doar în versiunea în limba română, exacerbând-o şi considerând-o o greșeală importantă/definitorie. Adică chiar caută nod în papură… Cum l-am cunoscut personal pe demnul general Dumitru I. Dumitru, suntem convinşi că acestuia nu i-ar fi plăcut deloc jocurile lui Opriş, făcute chiar pe seama lui şi l-ar fi luat imediat la scărmănat…

Presupunând totuşi că Opriş chiar a citit cartea lui Watts, şi nu reproduce un “punctaj” primit în cască, distorsionarea voită la care recurge pare să fie una intenționată. Am scris “pare”? Ne scuzaţi! Am vrut să fim deontologi.

Aceasta, împreună cu alte induceri în eroare la care recurge, “ne fac să privim cu rezerve” judecata lui Petre Opriş. Să notăm că, deşi susţine într-un comentariu facebookist la care i-am şi răspuns că nu are timp, fiind prea ocupat cu studiul, colportorul Opriş se consumă asiduu pe diverse bloguri şi conturi pentru a repeta cu obstinaţie aceste prezentări eronate ale volumelor lui Watts. Interesant este şi că Opris se pretinde a fi un expert în Pactul de la Varșovia. Și totuși, un alt expert în Pactul de la Varșovia, cu o experiență de cel puţin 20 de ani mai mare decât cea a lui Opriş, a formulat o opinie complet opusă asupra volumelor lui Watts, chiar în publicaţia oficială a CIA.

Admirând răbdarea lui Larry Watts de a răspunde punct cu punct tuturor fabulaţiilor lui Petre Opriş, prezentăm mai jos următorul schimb de replici, publicat pe site-ul Grupului Prospective, care subliniază cu prisosinţă lipsa temeiurilor factuale pentru “argumentele” lui Opriş. Păcat, domnule Opriş. Aţi semnat un pact care vă dezonorează. Pe viaţă şi după. Dacă nu vă căiţi, fireşte…

Adevarul cartilor lui Larry Watts in discutia membrilor Grupului Prospectiv si a autorului – 21 noiembrie 2014

Cu Petre Opris, despre Larry Watts

Iata un text al dl-ui. Opris despre lucrarile lui Larry Watts aparute si in Romania. Dansul a avut amabilitatea sa-l trimita pentru dezbaterea coprospectivilor si, odata cu publicarea pe blog, a celor interesati si avizati.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Problema „Larry L. Watts” (aici cred că ghilimelele trebuiau puse la “problema” – nota red.)

Detaliile din cărţile publicate de Larry L. Watts demonstrează că nu cunoaşte toate aspectele problemelor pe care le abordează. Nu ştiu dacă el a greşit sau traducătorul, însă amănuntele pe care vi le-am semnalat mi-au sărit în ochi. Cronologia elementară scârţie şi orice istoric ştie faptul că fundamentul unei opere se creează cu ajutorul cronologiei. În concluzie, Larry L. Watts nu prezintă încredere, deşi a indicat foarte multe surse documentare. Practic, a inundat cititorul cu asemenea surse – în opinia mea, într-un mod propagandistic. O carte de 700 de pagini impresionează prin dimensiunile sale şi cititorii obişnuiţi pot spune fără să citească: „Da, omul acesta a făcut o carte bună”.

Recenzia pe care am făcut-o, la cea de-a doua carte a sa, am trimis-o deja în România. Nu am dorit să scriu despre sistemul de propagandă „în buclă” pe care Larry L. Watts l-a folosit din plin şi în prima sa carte. Spaţiul tipografic al unei reviste este limitat şi, pe de altă parte, nu doresc să îi fac de râs pe Larry L. Watts şi Ioan Talpeş. Am înţeles că lui Larry Watts îi place în România şi doreşte să fie prieten al românilor, aşa că evit să spun tot ceea ce cred despre operele sale. Aşa se cuvine din punct de vedere politic.

L-am întrebat public pe Mark Kramer, la conferinţa de la Leuven (Belgia), ce părere are despre sursele utilizate de Larry L. Watts în cărţile sale? El a răspuns într-un mod diplomatic. Nu l-a criticat pe Watts, ci a spus că, prin ideile sale, Watts susţine reabilitarea lui Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu. Sunt două chestiuni de care Watts este foarte ataşat în cercetarea sa.

Şi eu am observat acelaşi lucru. În plus, Larry L. Watts critică într-un mod voalat sau direct anumiţi analişti americani: Ronald Asmuss, A. Ross Johnson, Douglas Clarke, Mark Kramer, Juliana Pilon şi Vojtech Mastny. Totodată, Larry L. Watts a scris de mai multe ori „Constantin şi Olteanu (2013)”, deşi sursa corectă este evidentă. „generalul Constantin Olteanu”.

Oare toată lumea a greşit şi doar Larry L. Watts are dreptate? Nu cred aşa ceva. Experienţa îmi spune că „este ceva putred în Danemarca”.

Dacă am încercat un contact cu Watts?

Am discutat în primăvara anului 2012 cu domnul A. Ross Johnson la Centrul „Woodrow Wilson” deoarece s-a arătat interesat de opiniile mele despre prima carte publicată de Larry L. Watts în România. I-am pus la dispoziţie materialul pe care l-aţi primit şi dvs. şi mi-a spus că îl va aduce la cunoştinţa lui Larry Watts.

În concluzie, Larry Watts nu a avut un redactor de carte care să elimine greşelile de cronologie etc. Nu ştiu dacă Watts a scris cărţile respective sau au fost „ajutat” de Ioan Talpeş, preluând masiv din ideile vehiculate de fostul şef al SIE.

Subiectul acesta nu mă interesează în mod deosebit deoarece nu am timp să mă ocup în detaliu de operele altora. Le analizez, le utilizez şi, pentru prieteni, îmi exprim punctele de vedere. Time is money!

Roncea vs Opris despre Larry Watts

——-

Larry Watts raspunde punctual observatiilor lui Petre Opris

Dl. Larry Watts raspunde in engleza, observatiilor d-lui Petre Opris, facute pe romaneste.  Formatarea apartine d-lui Watts.

Opris: Problema „Larry L. Watts”

Detaliile din cărţile publicate de Larry L. Watts demonstrează că nu cunoaşte toate aspectele problemelor pe care le abordează.

Watts: Re: My Knowledge

I would like to stipulate from the very beginning that I most assuredly do not know all of the aspects of the problems that I broach in my books. However, I do know something of all of them and a good deal about some of them. I began studying the Soviet bloc in 1975 and Romania more specifically in 1978. I remained academically and then professionally occupied with it ever since, catching the last 21 years of the Cold War and observing – from time to time at first hand – Romania’s role in it. I have conducted research on various aspects of it, particularly Romanian foreign and security policy and, especially when working for U.S. “think tanks,” on its military and security services. So, I presume to believe I might make a useful contribution on this topic.

Opris: Nu ştiu dacă el a greşit sau traducătorul, însă amănuntele pe care vi le-am semnalat mi-au sărit în ochi.

Watts: Re: Translation and Editing

I would also like to stipulate that there are indeed many errors, even in the original English, to which I made an errata sheet including some 80 such errors. The work has not yet benefited from a professional editing. There are, naturally, errors in the Romanian version and yes, I was not able to do a proper editing job on that either (volume II is actually in worse state than volume I). I would have preferred that the situation stood otherwise but, as is so often the case, life is what happens when you are making other plans.

Part of the translation/editing problem that is quite serious is the fact that, although my bibliography of some 50 pages appears in Fereste-ma, Doamne, De Prieteni (it is on pages 717-771, before the index, for those who have had difficulty finding it), somewhere along the line (typesetters, printers, etc.) it was left out entirely of the second volume Extorting Peace/Cei Dintai Vor Fi Cei Din Urma. I was unaware of this until I saw what I thought were bizarre allegations that my work had no bibliography. Well, as it turns out, the Romanian version of what is titled in English “Extorting Peace: Romania and the End of the Cold War, 1978-1989” has no bibliography. I will see to it that it is corrected in future editions. Also odd, the original English version has the bibliography idiosyncratically placed AFTER the index. And so it goes.

Opris: Cronologia elementară scârţie şi orice istoric ştie faptul că fundamentul unei opere se creează cu ajutorul cronologiei. În concluzie, Larry L. Watts nu prezintă încredere, deşi a indicat foarte multe surse documentare. Practic, a inundat cititorul cu asemenea surse – în opinia mea, într-un mod propagandistic. O carte de 700 de pagini impresionează prin dimensiunile sale şi cititorii obişnuiţi pot spune fără să citească: „Da, omul acesta a făcut o carte bună”.
Recenzia pe care am făcut-o, la cea de-a doua carte a sa, am trimis-o deja în România.

Watts: Re: Chronology and Propaganda

I don’t understand what the criticism is regarding chronology. Perhaps it might be explained more clearly?

Likewise, if you can specify the propaganda or the propagandistic aim then I might be able to respond. However, your current formulation is so vague that it doesn’t qualify for much beyond innuendo.

The first volume, by the way, is 795 pages and not 700 pages, so non-readers impressed by size (ahem) should be more impressed still.

Opris: Nu am dorit să scriu despre sistemul de propagandă „în buclă” pe care Larry L. Watts l-a folosit din plin şi în prima sa carte. Spaţiul tipografic al unei reviste este limitat şi, pe de altă parte, nu doresc să îi fac de râs pe Larry L. Watts şi Ioan Talpeş. Am înţeles că lui Larry Watts îi place în România şi doreşte să fie prieten al românilor, aşa că evit să spun tot ceea ce cred despre operele sale.

Watts: Re: Concern for My Reputation

First, please, say something concrete about the system of propaganda “in bucla” so that I will know my transgression. Secondly, I promise you, I love a good laugh. I plan on having one at your expense.

And please, do not worry about Ioan Talpes. He assumes all responsibility for his “Foreword” to my book and can certainly take care of himself.

You misapprehend me. I do not desire any more friends. I desire the respect of people whom I respect. But even they have my permission and encouragement to say what they think and to point out my errors. I am so dedicated to getting it right that I will even take the extreme measure of changing my mind when faced with persuasive evidence. And I am especially interested in hearing such opinions from persons whose knowledge and judgment have been confirmed repeatedly.

Opris: Aşa se cuvine din punct de vedere politic.
L-am întrebat public pe Mark Kramer, la conferinţa de la Leuven (Belgia), ce părere are despre sursele utilizate de Larry L. Watts în cărţile sale? El a răspuns într-un mod diplomatic. Nu l-a criticat pe Watts, ci a spus că, prin ideile sale, Watts susţine reabilitarea lui Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu. Sunt două chestiuni de care Watts este foarte ataşat în cercetarea sa.

Watts: Re: Mark Kramer and Rehabilitation

This is deserving of a separate blog, so I will return to this in the near future. However, I cannot resist asking. Who, in your opinion, are the two most controversial characters of Romania history of the 20th Century and what might be ‘strange’ about an historical researcher being drawn to a controversial topic?

Opris: Şi eu am observat acelaşi lucru. În plus, Larry L. Watts critică într-un mod voalat sau direct anumiţi analişti americani: Ronald Asmus, A. Ross Johnson, Douglas Clarke, Mark Kramer, Juliana Pilon şi Vojtech Mastny.

Watts: Re: Ronald Asmus, Ross Johnson, Douglas Clarke, Mark Kramer, Juliana Pilon and Vojtech Mastny

I have criticized none of these persons. However, I have taken issue with some aspect or detail of their work, which is how the process of academic debate functions. Just as I permit and encourage (hopefully useful) criticism of my own work I also feel invited to provide constructive criticism – or at least to ask difficult questions regarding – the work of others. Ron and I had many go rounds when we worked together at Radio Free Europe in the mid-1980s, when we worked together at RAND in the late 1980s, and when he was in charge of NATO enlargement and sold on the idea that only the Visegrad Group should be admitted and I was working on NATO integration and military reform in Romania and had a very different opinion.

Likewise, Ross and I go back to the same period at RFE and he is one of the reasons I went to RAND. A couple of years ago we – Ross and I – were on a panel at the Woodrow Wilson Center for Scholars together with Mark Kramer and Vojtech Mastny (and the CIA officer who ran Colonel Kuklinski in Poland). The video of that panel is on the Wilson Center website and my written presentation is at http://www.wilsoncenter.org/staff/larry-watts.

Mark Kramer and I have locked horns on several occasions, most recently, two weeks ago in San Antonio, Texas – he maintaining there is “absolutely clarity” Romania was advocating foreign military intervention against Poland in August 1989 and me pointing out that all of his sources are Soviet, Polish or Hungarian whereas all the Romanian sources adamantly exclude any form of foreign military intervention. [Since this blog, the Watts-Kramer debate has been published by the Woodrow Wilson Center at Did Nicolae Ceaușescu Call for Military Intervention Against Poland in August 1989? and at Continuing Debate: Ceauşescu’s Appeal for Joint Warsaw Pact Action on 19 August 1989]

With Kramer, as with Vojtech Mastny, my disagreements are with their conclusions and aspects their work and they do not take my questions and differences of opinion as personal attacks. I have indeed criticized Juliana Pilon’s short pieces from the second half of the 1980s at the Heritage Foundation claiming that Romania was a Soviet Trojan horse, just as I have when Ion Mihai Pacepa, Vladimir Tismaneanu, or Ambassador David Funderburk made the same claims before the archival avalanches of the new millennium. The claims were originally made when there was no access to the relevant archives. Only someone dedicated to an agenda having absolutely nothing to do with historical truth would continue to affirm the same today. I cannot recall taking issue with any of Douglas Clarke’s work, but, if I thought it wrong-headed, I surely would have in open discussion.

Opris: Totodată, Larry L. Watts a scris de mai multe ori „Constantin şi Olteanu (2013)”, deşi sursa corectă este evidentă. „generalul Constantin Olteanu”.
Oare toată lumea a greşit şi doar Larry L. Watts are dreptate? Nu cred aşa ceva. Experienţa îmi spune că „este ceva putred în Danemarca”.

Watts: Re: “Constantin si Olteanu”

Really? I would refer you to the section on Translation/Editing. But if your experience as taught you to use this as a basis of “proof” that “something is rotten in Denmark,” you should get out more.

Opris: Dacă am încercat un contact cu Watts?

Am discutat în primăvara anului 2012 cu domnul A. Ross Johnson la Centrul „Woodrow Wilson” deoarece s-a arătat interesat de opiniile mele despre prima carte publicată de Larry L. Watts în România. I-am pus la dispoziţie materialul pe care l-aţi primit şi dvs. şi mi-a spus că îl va aduce la cunoştinţa lui Larry Watts.

Watts: RE: You and Ross Johnson at the Wilson Center

I have met with Ross virtually every year, often on more than one occasion, both here in Romania and in the United States, since 1987. I spent a month a few desks away from him in November 2013 when both of us were Wilson Center Scholars. He gave my books a sterling review on Radio Romania Bucuresti last year (October 13, 2013, 2100 hr) We had a couple of conversations at a conference two weeks ago (November 19-22) in San Antonio.

Funny, he didn’t mention you. Nor did he ever feel it necessary to pass on anything you might have given him.

Opris: În concluzie, Larry Watts nu a avut un redactor de carte care să elimine greşelile de cronologie etc. Nu ştiu dacă Watts a scris cărţile respective sau au fost „ajutat” de Ioan Talpeş, preluând masiv din ideile vehiculate de fostul şef al SIE.

Subiectul acesta nu mă interesează în mod deosebit deoarece nu am timp să mă ocup în detaliu de operele altora. Le analizez, le utilizez şi, pentru prieteni, îmi exprim punctele de vedere. Time is money!

Watts: Re: Regarding the Authorship Mystery

The jury is in. The 17th Earl of Oxford wrote it.

And I would still like to hear the nature of my chronological problem (other than the fact that I am getting much too old for this).

Cheers,

Larry Watts

Adăugăm – “for the record” – şi o altă replică interesantă a dlui Watts:

Okay, a couple of things. Some readers of this blog may not know that the NATO states did not have a “military doctrine” in the Soviet (and therefore Warsaw Pact) sense of the term. So part of this terminological confusion may well arise from the difference between American and Soviet usages. Mr. Samusan focuses on the military-technical dimension – the science and techniques of war fighting – where “military art” had three levels: strategic, operational art and tactical, each having a specific referent: strategic referring to operations of one or more “fronts” or army groups, operational art referring to the army level, and tactical referred to divisional and lower-level unit operations.
Alongside the military-technical dimension was the political dimension of Soviet military doctrine, which sought to identify the sources of war, the probability of war, and the enemy. In American usage during the Cold War “military strategy” covered more or less the same terrain as the Soviet military-technical dimension of doctrine, while state policy or “political-military strategy” covered the political dimension. It is this latter level to which I most often refer when using the generic “strategy.”
In the Soviet Union, military doctrine was the military policy decided by the Communist Party leadership. Military doctrine in the Warsaw Pact states – except for Romania after 1962 – was provided to them by the Soviet military. Only Romania generated its own doctrine. The Poles, like the other Pact members, submitted fully to Soviet command in this and pretty much every other military domain, even though their general staff would have preferred not to do so. For the inner workings of Polish military submission I recommend the CIA’s historical collections, which include the actual Warsaw Pact planning documents drawn up in Moscow:http://www.foia.cia.gov/collection/preparing-martial-law-through-eyes-colonel-ryszard-kuklinskihttp://www.foia.cia.gov/collection/wartime-statutes-instruments-soviet-control.
Romanian military doctrine reflected RCP military policy – the doctrine of “national territorial defense of the entire people” – under which the deployment of Romanian troops abroad was eventually outlawed barring an official decision by the Romanian Grand Assembly (communist parliament). OTV planning, however, did not reflect this doctrine. Romania began making some military units unavailable to the Warsaw Pact until it held the bulk of its military forces outside of the Pact (some of this is detailed in the CIA’s wartime statutes collection noted above), with only certain units available for defensive alliance missions (again, however, only within Romanian borders). Deployment abroad was theoretically possible but extremely difficult because of the constitutional and legal barriers created, beginning in 1966.

The OTV planning group had a special, and not very comfortable, position within the Romanian Armed Forces. After 1962 they were viewed with extreme suspicion as potential pro-Soviet agents. In response to the Berlin and Cuban crises of 1961 and 1962 Moscow placed the Romanian Army on alert through the network of Romanian officers that had been trained and possibly recruited in the USSR, without informing the party leadership. Bucharest had thought this problem resolved after the Berlin crisis when it protested to the Kremlin and purged its officer corps – or, at least, the senor command positions in the army – of what had been identified as the most problematic of the Soviet-trained officers. When this happened again in 1962 it resulted in a more thoroughgoing (but still incomplete) purge and provoked the eventual formulation of Romania’s independent military doctrine.
Officers of the OTV planning group were viewed as especially susceptible because of their contact with Soviet counterparts. Romanian officers actually working at OTV HQ in Moscow were viewed with even greater suspicion. In the spring of 1966, Romanian OTV officers in Moscow apparently ceded to Soviet pressure for alliance reorganization against Bucharest’s instructions, and were duly criticized at the July 1966 Pact meeting, where Bucharest reaffirmed its rejection of those demands. (Minutes of the Romanian Party Politburo Meeting, Report on the PCC Meeting by the General Secretary of the PCR (Nicolae Ceauseşcu))
Although military planning is in many cases better evidence of actual security policy than publicly declarations of that policy, it cannot be used to ascertain leadership policy decisions on war and peace, whether defensive or offensive, under various political contingencies, for the simple reason that the military does not make policy, it carries it out. In periods of policy transition, military planning will tend to reflect obsolete policy. When participation is reluctant, alliance arrangements will not reflect the doctrine of the reluctant participant. Political leaders may very well allow participation in military planning or exercises unrelated to their strategic options simply in order to belay pressure from their allies.

That would seem to be the case in spades regarding Romania. Brezhnev, for example, frequently accused Bucharest of duplicity in failing to implement alliance decisions during the 1960s-1970s. Janos Kadar described the same phenomenon in July 1966: “In terms of soldiers, we must obviously prepare for a situation in which the Romanian comrades will make military cooperation more difficult or even try to impede it. … At present we have a situation in which the Romanians usually participate in our war games, but the relationship between the supreme commander and the leaders of the Romanian army is weak and hardly functions in practice.” (Minutes of the Hungarian Party Politburo Session – Report on the PCC Meeting by the First Secretary of the Hungarian Socialist Workers’ Party (János Kádár))
You cannot argue that Romania was not excluded from Warsaw Pact offensive planning using Romanian sources. It is simply not the right sort of evidence required. The Soviet Union (and, to some degree, the rest of the Warsaw Pact) was doing the excluding, and there is evidence from other Pact members that this was in fact the case. Falsifying this hypothesis would require Soviet or other non-Romanian Warsaw Pact internal evidence that this was not the case. No Romanian document will do so. Particularly not a document generated from the very unit that clearly did not reflect Romanian military doctrine or the political leadership’s military policy.
If I understand you correctly, you are citing General Ionita’s statement in 1971 as proof that the Romanian Army did not stop participating in troops exercises after 1965. Allow me to cite Ionita’s reports to Ceausescu from June 1968 and March 1970, underscoring Romanian military opposition to Soviet control and refusal to participate in exercises without formal bilateral conventions as better reflecting actual Romanian policy. (Report by Romanian Defense Minister General Ion Ioniţă to Nicolae Ceauşescu on the PCC Meeting of the Warsaw Pact in Sofia; Letter from General Ion Ioniţă, Minister of the Armed Forces, to Nicolae Ceauşescu.)
However, we were talking about 1965-1966. It is worth underscoring that Soviet military doctrine from the late 1950s until the late 1960s held that any future conflict would “inevitably” be of the “nuclear-rocket war” variety. (See e.g. Ye. I. Rybkin, “On the Nature of World Nuclear Rocket War,” Kommunist Vooruzhennykh Sil, September 1965; S. V. Malyanchikov, “The Character and Features of Nuclear-Rocket War,” Kommunist Vooruzhennykh Sil, November 1965; A. A. Strokov, Istoriya Voiennovo Iskusstva [The History of Military Art], Moscow, Voyenizdat, 1966: 608; and A. S. Zheltov, ed., V. I. Lenin i Sovetskiye Vooruzhennyie Sily [V. I. Lenin and the Soviet Armed Forces], Moscow, Voyenizdat, 1967: 226)
Harping on this ‘inevitability,” on the great “importance of the beginning period” because “the first massive strikes can, and to an enormous degree, will predetermine the whole subsequent course of the war” by decimating the target, and on the “fact” that “the imperialists are preparing a surprise nuclear attack against the USSR and other socialist countries,” Soviet Defense Minister Malinovsky had insisted since the early 1960s the Soviet bloc had to “prepare our Armed Forces, the country and all of the people for struggle with the aggressor, first of all and mainly, in conditions of nuclear war.”(Defense Minister Malinovsky’s “Report to the Twenty-Second Congress of the CPSU,” 1961; R. Ya. Malinovksy, Bditel’no Stoyat’ Na Strazhe Mira, Moscow, Voyenizdat, 1962: 24-27.) The necessary preparations, according to the Soviet military, included increasing defense expenditures, joint training and constant arms escalation for all bloc members.
While it is true that in principle the Soviet Union did not initiate war, this principle was not conclusive. Given Soviet conclusions regarding the inevitability of nuclear war, the paramount importance of the initial period as giving the advantage to the side that struck first, and the probability of surprise attack, Moscow developed a policy of preemptive strike even while imputing “preemptive attack” doctrine solely to the US and NATO.

The Soviets, for example, did not regard launch on warning or preemption after enemy decision to use nuclear weapons as “first use,” and the teaching materials from the Voroshilov Academy of the General Staff of the Armed Forces for 1973-1975 clearly state that possibility of preemptive strikes: “Depending on the situation, enemy use of nuclear weapons should be foiled through launching of strikes by operational and tactical nuclear delivery means,” as well as by conventional air strikes and ground force advance. (G. H. Turbiville, editor, The Voroshilov Lectures: Materials from the Soviet General Staff Academy, Volume I: Issue of Soviet Military Strategy, Washington D.C., National Defense University Press, 1989: 248. See also page 246 on initiating general war.)

It is worth emphasizing that the CPSU Central Committee first issued secret instructions that “the Soviet Union shall not be the first to employ nuclear weapons” only in 1974, and made them public only in 1982. (Voyennaya Mysl’ (January 1975): 65) Soviet policy was, in fact, “defensive in context” but “offensive in content.”

This preparation for inevitable nuclear war, including provocative missile deployments such as were responsible for the Cuban crisis, is what Romania pulled out of after 1962– and from which it was henceforth excluded by the Warsaw Pact. It was why Gheorghiu-Dej told Kennedy that Romania would not take part in Soviet-provoked offensive operations against the United States or NATO, nor allow the placement of nuclear weapons on its territory, in October 1963; it is why Maurer announced that negotiation was the only legitimate mode of resolving international tensions and conflict in November 1963; it stood at the basis of the April Declaration of 1964 (with a pronounced emphasis on rejecting Soviet leadership or instruction otherwise); and it is quite evident in Gheorghiu-Dej’s stance at the January 1965 Warsaw Pact meeting rejecting further escalation and proposing unilateral reductions, “disarmament, a collective security system, and a ban on nuclear weapons in Europe.” (Speech by the Romanian Head of State (Gheorghe Gheorghiu-Dej))
Naturally, Romania also had to perform some minimal alliance obligations in order to justify it continued membership but in no case should OTV planning be mistaken for Romanian military doctrine. The marginal importance of Warsaw Pact planning and operations for the Romanian Armed Forces is illustrated by the fact that the it is mentioned exactly three times in the 375 page treatise by Ilie Ceausescu, The Entire People’s War for the Homeland’s Defence with the Romanians (1980; 279, 309-310) and only three times on a single page in the 357 pages of the Romanian Defense Minister’s treatise, The Romanian Armed Power Concept. (1982: 327)

Citiţi dezbaterea (futilă, credem noi) la Grupul Prospective

Sursa: Ziaristi online

Related Posts

One Response “Larry Watts atacat “preventiv” înainte de publicarea celui de-al treilea volum despre România lui 1989. Decriptarea unei dezinformări reproduse în spaţiul academic.”

  1. Andriciuc Radu says:

    Buna ziua.
    O alt contestare a ipotezei lansate de Larry Watts vine din partea lui Ion Mihai Pacepa in cartea ” Dezinformarea”, Editura HUMANITAS, 2015.
    Las la la titudinea dumneavoastra aprecierea mesajelor cuprinse la pag. 372-373.
    Imi exprim doar o dilema personala: cum poti critica ideile unei carti recunoscand ca nu ai citit-o si justificand faptul prin aceea ca era inutil fiindca ” Imi cunosc trecutul” (pg.373).
    Un exemplu perfect de manipulare (cartea lui Pacea cuprinde multe exemple coecte de manipular), deoarece orice analist de informatii trage concluzii pe baza unor fapte si documente concrete, nu pe baza de dorinti, sentimente sau senzatii.
    Nu se acorda aprioric, incredere absoluta unei afirmatii, indifferent cine o face. daca nu este argumentata de fapte si documente.
    Larry Watts nu trebuie sa se simta insa discreditat inutil.
    Cartea cuprinde o serie lunga de personalitati discretitate, de exempu presedintele Obama sau John Kerry. O companieselescta.
    Nu scapa nici cei care au votat in 2012, conform autorului”incorect politic”, de aprecierea ca ua votat fosti comunisti.
    Ridicolul nu-mi naste zambete deoarece, continuam sa punem etichete pe fruntea oamenilor.
    In anii “50 eticheta era ” fiu de chiabur”, acum este cea de ” communist” sau “fiu de communist”. Ma opresc aici nu opinia mea.
    In mod cert o atitudine echilibrata si echidistanta, pe baza unei etici si deontologii profesionale este greu de atins in munca de informatii. Chiar si de Pacepa.
    Respectele mele
    Col (r) dr. ing. Andriciuc Radu

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss