Analize și opinii

Lanț uman în jurul Parlamentului României organizat astăzi, împotriva legii vaccinării obligatorii

Votul pozitiv dat de Senat pentru Legea vaccinării obligatorii a copiilor și adulților scoate din nou în stradă mii de cetățeni îngrijorați de încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților democratice, informează Asociația Pro Consumatori într-un comunicat.



“Prin legea vaccinării obligatorii România ajunge să fie:

– prima țară din lume cu 8 vaccinuri obligatorii la copiii și oricâte altele la copiii și adulți în funcție de voința viitorilor guvernanți sau a companiilor farmaceutice care i-ar putea alege prin lobby sau “doar” mitui pe aceștia;

-singura țară din lume în care vaccinarea nu se va putea refuza fără asumarea unei hărțuiri psihologice pe termen lung și a unor amenzi pe care puțini își vor permite să le plătească;

– singura țară în care miliarde de dolari, banii Casei de Asigurări de Sănătate​,​ se vor scurge către companiile farmaceutice fără nici un control, cu acoperirea declarării unei stări de urgență privind pericolul unei epidemii, cum a fost cazul gripelor aviare și porcine, dovedite ulterior niște fake-news-uri mediatice inițiate chiar de persoane din guvern.

-​ singura țară din lume care va încălca toate tratatele internaționale și întreaga legislație națională privind drepturile omului și drepturile pacientului​, practic, act simbolic prin care se marchează pierderea suveranității României în fața celor care impun această lege partidelor politice și aproape întregii mass-media din România.

Faptul că 99% dintre parlamentari au votat această lege, solidaritate aproape unică în lumea politica românească atât de dezbinată și chiar internațională, este cea mai bună dovadă că România se află deja sub influența unor forțe totalitare, riscând să devină din nou captivă unui nou tip de totalitarism. Omerta mass-mediei românești privind acest eveniment care pune într-un pericol fără precedent libertatea românilor și sănătatea populației arată care este deja influența acestor forțe în spațiul societății românești”, se arată în comunicatul primit la redacție.

Opt ONG-uri, Asociația Pro Consumatori, Asociația Pro Decizii Informate, Asociația Lion Mentor, Alianța Părinților din România, Asociația Christiana, Asociația pentru Apărarea Dreptului la Proprietate și Sănătate al Cetățeanului, Asociația Învață să zbori și Alianța pentru Demnitate Națională organizează duminică, 29 octombrie, ora 14.00, în Piața Constituției, un lanț uman, în jurul Parlamentului României, în semn de protest față de acest act normativ.

De asemenea, în ziua de 31.10.2017, între orele:

10.30 -11.30 se va picheta sediul ALDE,

12.00 -13.00 se va picheta sediul PSD,

14.00 -15.00 se va picheta sediul PNL,

respectiv în ziua de 01.11.2017, între orele:

11.00 -12.00 se va picheta sediul USR,

13.30 -14.30 se va picheta sediul PMP,

15.30 -16.30 se va picheta sediul UDMR,
acțiuni care se vor concretiza prin depunerea unui memoriu referitor la prevederile neconstituționale ale Proiectului de Lege privind vaccinarea persoanelor în România, votat în Senatul României și care urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților.

Proiectul de lege prevede vaccinarea obligatorie atât a copiilor, cât și a adulților, cu prioritate a personalului medical și din educație, fără o limitare a numărului de doze și fără testări prealabile. În plus, legea condiționează accesul copiilor în instituțiile de învățământ de efectuarea unei scheme obligatorii de 8 vaccinuri.

Proiectul de lege prevede sancțiuni pentru cetățenii și medicii care au alte opinii decât cea acceptată oficial.

„Credem că dezbaterea asupra acestui proiect de lege cu implicații uriașe pentru societatea românească nu s-a încheiat. Aportul unei prese libere este esențial pentru a avea un dialog real pe acest subiect. Dacă libertatea asupra propriului corp este pusă în discuție, atunci și libertatea cuvântului este în pericol. Graba cu care a trecut de Senat acest proiect de lege, precum și declarația halucinantă a ministrului sănătății referitoare la finalizarea normelor metodologice de aplicare a unei legi care nu a trecut încă de Camera Deputaților și cu atât mai puțin promulgată de președintele Republicii, ridică suspiciuni rezonabile cu privire la parcursul legal al acestui act normativ și la existența unor interese de natură financiară. Declarația recentă a cancelarului Germaniei, doamna Angela Merkel, care se opune instituirii obligativității vaccinării în Germania, ar trebui să dea mult de gândit parlamentarilor români, membrilor Guvernului României și președintelui Republicii în privința necesității obligativității vaccinării”, a declarat Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, președinte APC.

În urmă cu o săptămână au fost organizate acțiuni de protest în mai multe orașe ale țării, printre care amintim Constanța, Bacău, Timișoara, Craiova, Cluj, Iași etc. Chiar dacă numărul participanților din fiecare oraș nu a depășit câteva sute, este vorba de mii de oameni care realizează că o lege care dă dreptul statului să dispună de corpul unei persoane creează un teren propice instalării unui regim de tip totalitar în România. Așa cum regimul comunist a naționalizat proprietățile în 1948, în 2017 se pare că ne aflăm la un pas distanță de naționalizarea corpului uman, afirmă APC.

“Proiectul de lege încalcă mai multe articole din Constituția României și din Codul Civil, cu privire la dreptul persoanei de a dispune de propriul corp, dar și prevederi ale unor tratate intrenaționale la care România este parte. De asemenea, vine în contradicție directă cu Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România.

“În toate deciziile cu caracter medical, (…) interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei.” (Art. 4 din Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România)

“O intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.” (Art. 4 din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei).

Reamintim că în România (ca și peste tot în lume), vaccinurile sunt înregistrate la Agenția Națională a Medicamentului; ca orice medicament, trebuie prescrise după o consultație medicală, de către un medic cu drept de liberă practică medicală. Fiecare vaccin este prevăzut cu un prospect în care sunt descrise foarte multe reacții adverse (nedorite):http://www.anm.ro/nomenclator/medicamente?dci=vaccin&page=15 “, precizează comunicatul.

“Vaccinurile sunt medicamente injectabile, sunt produse farmaceutice sofisticate, nu sunt bunuri de larg consum care să fie recomandate întregii populații fără nicio deosebire. În acest context, vaccinarea obligatorie ar însemna administrarea unui medicament întregii populații, sănătoase și bolnave deopotrivă, fie că are nevoie, fie că nu. La nivelul de cunoaștere medicală actual, nu avem însă metode să prevedem care persoane sunt vulnerabile și vor dezvolta efecte nedorite și care nu”, a declarat Dr. Anca Nițulescu, Doctor în Medicină.

“Vaccinul se dorește a fi o metodă de prevenire a bolilor, care se administrează în primul rând persoanelor sănătoase. Un astfel de produs nu poate fi administrat fără discernământ întregii populații. Efectul este că se previne o boală infecto-contagioasă, dar se creează alte boli cronice, cu evoluție imprevizibilă.

Pentru că implică riscuri pentru omul sănătos, vaccinarea, ca procedură medicală obligatorie, încalcă jurământul lui Hipocrate.”, se încheie documentul APC.

Autor: Ștefania Brândușă

Sursa: Active News

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu