Analize și opinii Politică

La fel cum marmota învelea ciocolata în staniol, așa și Saddam fabrica arme biologice în baia garsonierei grădinarului său

Acum trei zile, din ”exil”, scriam despre ”asasinatul rusesc din Marea Britanie”: cică savanții englezi, faimoși pentru numeroasele și amuzantele lor descoperiri, au aflat substanța cu care a fost intoxicat agentul rus trecut la britanici. Îi spune ”agentul Novichok ”. Un produs mai tare de vreo zece ori decât celebrul VX, armă chimică binară.



Respectiva substanță a fost produsă de URSS în anii 70-80, pe vremea când drepții și principialii americani aruncau în draci peste vietnamezi celebrul, la rândul său, ”orange agent”. Un defoliant. Chimicala sovietică putea fi ”deghizată” sub forma unor insecticide organofosfatice, ceea ce poate însemna că orice tembel care vrea să producă ilegal arme chimice poate s-o facă, dacă are o industrie de astfel de produse.

Fabrica sovietică era în Uzbekistan, și după 1992 a fost dezmembrată și neutralizată de americani. Rușii și-au distrus toate stocurile de arme chimice. Să zicem că ar fi păstrat câte ceva, pentru a-și ”recompensa” trădătorii. De ce au ales, totuși, să folosească o astfel de armă, ale cărei efecte sunt greu de controlat, și atrage atenția, prin posibilele victime colaterale? Cum au introdus ”rușii” chimicala în Marea Britanie? Chiar dacă este o armă binară, și componentele, luate separat, sunt relativ inofensive, trebuie montată cumva și detonată, adică o întreagă mașinărie. Nu mare, dar complicată. În plus, ca să o folosești trebuie să ții cont de starea vremii: vânt, umezeală, temperatură. Există soluții infinit mai simple și mai discrete de a trimite la Domnul vreun ”trădător”, vezi umbrela bulgărească.

Ce nevoie avea Putin(că el e vinovat, nu?) de scandalul ăsta? De ce trebuia ucis transfugul acum? Dacă este o operațiune rusească, sigur nu este una a lui Putin. Ci a adversarilor lui. Printre care se numără și foști ofițeri de informații, dar și mult prea mulți oligarhi, plini de bani, dar și de bube în cap. Care vor să-i facă un cadou de realegere.

Ei puteau procura cele două componente ale armei, o puteau monta(nici nu e greu, o fac răcanii, pe câmpul de luptă) și o puteau folosi. Este foarte posibil ca britanicii să-i fi ajutat, fie și întorcând capul în altă direcție, dacă nu mai mult. De ce? Primo: i-o trăgeau lui Putin. Secundo: poate că scăpau de un agent rus, care făcea un subtil, și periculos, joc operativ, ca să-și răscumpere păcatele, sau poate sub constrângere. Și nu în ultimul rând, pentru a-i controla pe oligarhii ruși parcați în bătătura lor, care au început să repatrieze în Rusia capitalurile scoase de acolo în ultimele două decenii și folosite în Marea Britanie. Brexitul numai de fuga capitalurilor străine nu avea nevoie.

Asta e! Important este să ai imaginație, și proști dresați să facă orice căcat, dacă e pe bază de ”Jos, Putin!”

Între timp aflu  de AICI  că acea clasă de arme chimice, numită ”Agent Novichok” este posibil să nici nu fi existat. Asta nu înseamnă că rușii nu făceau cercetări pe această clasă de arme chimice. Ceea ce spun oameni de știință din domeniu, specializați în controlul armelor chimice, este că ar fi imposibil să spui, în timp atât de scurt, care este substanța, și cine o fabrică. Fiecare producător are o ”amprentă”, de obicei anumite impurități, specifice respectivelor procese tehnologice, nu întotdeauna identice unui anumit procedeu de obținere.

”1) Porton Down has acknowledged in publications it has never seen any Russian “novichoks”. The UK government has absolutely no “fingerprint” information such as impurities that can safely attribute this substance to Russia.

2) Until now, neither Porton Down nor the world’s experts at the Organisation for the Prevention of Chemical Weapons (OPCW) were convinced “Novichoks” even exist.

3) The UK is refusing to provide a sample to the OPCW.

4) “Novichoks” were specifically designed to be able to be manufactured from common ingredients on any scientific bench. The Americans dismantled and studied the facility that allegedly developed them. It is completely untrue only the Russians could make them, if anybody can.

5) The “Novichok” programme was in Uzbekistan not in Russia. Its legacy was inherited by the Americans during their alliance with Karimov, not by the Russians.”

Una peste alta, și Saddam fabrica arme biologice în baia garsonierei grădinarului său, sau pe aici…

Autor: Constantin Gheor