C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Klaus Iohannis şi posibilul pariu pe Noua „Mitteleuropa“

klausROMÂNI, VI SE PREGĂTEŞTE CEVA!

Se reinventează conceptul de „Mitteleuropa“. Atenţie însă, asta se face într-un context nou, unul de criză majoră, acela al timpurilor noastre, foarte complicate şi aproape de o explozie generalizată.

Dar, în paralel, şi al unei crize de identitate a Uniunii Europene ca formulă de guvernanţă şi a proiectului european în sine, devenit, din păcate, din ce în ce mai supus criticilor de toate felurile, mai abscons şi mai puţin apetisant pentru neaşteptat de mulţi dintre cetăţenii europeni.

Acest context a generat deja, în conexiune directă cu urmările dezastruoase ale unei crize economice, financiare şi sociale gerată dezastruos de funcţionarii de la Bruxelles, schimbări masive în opţiunile politice ale prezentului, cu indicaţii chiar şi mai alarmante privind viitorul imediat.

Astfel, începe să se identifice deja un „semicerc al refuzului”, compus din statele din sud, Cipru, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, dar la care se adaugă acum şi Marea Britanie (cu anunţatul său referendum pentru ieşirea din UE) sau Franţa (prin anunţata victorie în alegerile locale de luna viitoare a extremei drepte naţionaliste şi xenofobe reprezentată de Frontul Naţional) dar şi, cel puţin la modul simbolic, Islanda, cu a sa retragere a opţiunii de aderare la spaţiul comunitar.

Ca atare, începe să bată un vânt de panică pentru că, aşa cum s-a văzut în cazul Greciei, Uniunea Europeană nu este pregătită, aş spune chiar deloc pregătită, pentru a evolua într-un Scenariu B – cum s-ar arăta el după ieşirea din joc a unora dintre actorii de acum în momentul în care existenţa lor ar putea deveni insutenabilă pe termen mediu şi lung în condiţiile în care UE, pentru a se proteja, trebuie imperativ să adopte măsuri de protecţie a spaţiului său central. Acela care să mai poată da coerenţă atât proiectului comun, cât şi valoarea economică de susţinere, precum şi, vrând-nevrând, o integrare reală în domeniul politicii externe, de apărare şi securitate.

Problema este cine vor fi actorii care rămân să formeaze „nucleul central“ al viitorului proiect european şi pe ce principii politice se va decide articularea sa geografică. Rând pe rând, apar sugestii care, pe fond, nu sunt adversative, ci doar exprimă gradul de disperare sau situaţia de urgenţă în care se află emiţătorul.

S-a vorbit, ca măsură extremă, despre o oficializare a principiului „cercurilor concentrice” , dar de data asta cu specificarea drepturilor diferite de decizie în ce priveşte zonele sensibile….greu de făcut dacă se mai păstrează şi dorinţa de a păstra măcar aparenţa jocului democratic.

S-a evocat necesitatea modificării sau amendării Tratatului pentru a reformula principiile de funcţionare ale celor două spaţii comune (Schengen şi Euro), limitând intrarea nepregătiţilor sau mult prea fragilelor ţări din zona periferică a UE. Posibil de făcut, chiar destul de curând, dar cu un efect demoralizator profund asupra opiniei publice din ţările respective, cu riscuri cel puţin de demotivare politică.

S-a evocat – şi în următoarele zile veţi auzi pledoarii de la Bruxelles pe această temă – nevoia urgentării creării unor spaţii comune – deja s-a vorbit despre reluarea în forţă a demult uitatului proiect al armatei europene, dar se va cere şefilor de state şi de guverne să agreeze primii paşi concreţi spre Uniunea Energetică Comună, prin constituirea unei proceduri unice de achiziţionare a produselor energetice.

Dar, pe fundal, şi cred că acest lucru îl ştie acum foarte bine Preşedintele Klaus Iohannis, se revine cu un sentiment de mare urgenţă la discuţia privind consolidarea noului “nucleu european dur” care, dacă excludem momentan ţările menţionate ca fiind parte a “semicercului refuzului” ar putea fi format din ţările unei Mitteleuropa extinse şi cu mecanisme de coordonare exemplare.

Dar ce este această nouă Mitteleuropa?

O definiţie realistă nu mai ţine seamă, cel puţin în condiţiile de acum, de hărţile multiple (mai largi sau mai restrictive) ca aceasta, spre exemplu, unde vedeţi criteriile de până acum – geografic, de „proximităţi culturale”:

…dar, oricum, priviţi la această sinteză foarte interesantă care arată cum, într-un timp foarte scurt, au evoluat mentalităţile privind definirea spaţiului Mitteleuropa:

Într-o formulă sau alta, parţial sau deloc, nu sunt prezenţi doi dintre actorii strategici ai acestei Uniuni Europene de acum: Polonia şi România, în statutul lor frontalier strategic. Şi nu numai. Căci această Nouă Mitteleuropa este nevoită, este silită şi nu are cum să mai ignore frontul său de est, zona de unde vind marile ameninţări şi care produce acum şi pe viitor, cele mai importante vulnerabilităţi. Nu frontiera de sud este cea mai problematică – chiar dacă este cea a unei duble sărăcii, interne şi externe – şi deschisă unui flux incontrolabil de migraţie economică a disperării reale.

“Cea mai mare ameninţare pleacă acum din sud-estul continentului (cu Cipru şi Grecia falimentare şi cu o explozie a extremei stângi naţionaliste eurosceptică), continând cu o linie de frontieră Bulgaria-România, Polonia, statele baltice, fragilizată de presiunea fără precedent a Federaţiei Ruse.”

Uniunea Europeană a realizat deja riscurile, mai are de văzut cum trebuie integrată în sistem România ca parte a ceea ce acum vrea să redevină binomul polono-român. Ceea ce, în fapt, înseamnă integrarea României de facto în spaţiul Mitteleuropa, rezolvând poate dilema identitară în care a evoluat mult timp politica noastră după 1989, noi neştiind prea bine ce doream să fim, stat balcanic sau central-european cu ieşire la Marea Neagră.

Asta avea oare în gând Preşedintele Klaus Iohannis atunci când, înaintea primei sale vizite la Bruxelles, spunea că obiectivul său politic central urma să fie “o integrare cât mai rapidă şi aprofundată în Europa”? Nu ştiu, dar pare posibil. Dar este şi un lucru extrem de necesar într-un moment în care, dacă se doreşte cu adevărat supravieţuirea proiectului european, soluţia este doar aprofundarea spaţiilor comune existente şi crearea unora noi, majore şi cu obiective realiste.

Este cert că o Românie parte – în mod real, nu din vorbe ca până acum – a unui spaţiu definit de principiul conectivităţii în toate domeniile, ar putea să fie soluţia pentru impunerea schimbării.

Nu, atunci rămânem ceea ce suntem şi chiar mai mult decât atât: conectările se vor opri, odată cu autostrăzile, la graniţa de vest a României, şi vom bălti mereu în statutul nostru de stat hilar şi peninsular, balcanici nu neapărat prin situare geografică, ci prin mentalitatea că oricum merge şi aşa şi că, în definitiv, verificabil, nu vin şi nici nu vor veni turcii.

Nu ştiu dacă schimbarea se va putea face. Posibil, dacă disperarea va fi într-atât de mare sau dacă presiunile externe se vor dovedi decisive. Dar, oricum, cu noi sau fără (dar chiar ar fi păcat de posibilitatea de a rata o asemenea oportunitate), jocul se face extrem de repde, acum se identifică, credibilizează şi recunosc ca jucători ţările care vor constitui elementul de salvare a unei Europe silită să-şi înnoiască mecanismele şi, poate, exponenţii de primă linie.

Ştiu sigur că urmează o nouă hartă, una cu locuri şi oameni redesenaţi conform acestei noi logici. Cât va fi ea de viabilă politic, vom vedea. Cât de puternică şi sustenabilă economic, vom simţi rapid în momentul în care noi ameninţări de criză majoră se ridică la orizont. Totul este, însă, să avem voinţa politică de a figura pe o asemenea hartă-formulă de putere şi să avem şi ştiinţa guvernării aferentă unui asemenea joc.

Autor: Cristian Unteanu

Sursa: Adevarul.ro

Related Posts

One Response “Klaus Iohannis şi posibilul pariu pe Noua „Mitteleuropa“”

  1. Intrigat says:

    Lasa-ne, bre, ca ne-aratara Mackensen si von Tscheppe ce-i aia “Mitteleuropa”. Crezi ca mai vrem? Lasa-ne sa “baltim”, poate ne recastigam si noi independenta si controlul resurselor, mai stii?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss