C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Jaful instituit de impozitul pe dobânda la depozitele bancare

Una dintre măsurile “anti-criză” aberante pe care guvernul este gata să îşi asume răspunderea se referă la reintroducerea impozitului de 16% pe dobânzile la depozitele bancare (în lei şi în valută). În foamea de resurse care să finanţeze “proiectele de investiţii” ale statului, se caută tot felul de soluţii care mai de care mai lipsite de raţiune economică.

Această măsură de impozitare a dobânzilor la depozitele bancare reprezintă un jaf clar pentru sectorul privat pentru că dobânda la aceste instrumente se acordă pentru a acoperi în principal rata inflaţiei şi pentru a păstra economisirile la adevărata lor valoare. Numai cei neavizaţi economic gândesc că ar putea “trăi din dobânzi” sau că dobânda este un venit (mai auzi câte un deştept că merge la bancă să îşi extragă dobânda din care trăieşte apoi fără a conştientiza că retrăgând această dobândă puterea de cumpărare a depozitului său are de suferit). Foarte puţin din această dobândă reprezintă un venit cu adevărat.

Cea mai mare dobândă la un an pentru depozitele în lei este în momentul de faţă 7% (vezi aici). Inflaţia “ţintită” de BNR pentru 2010 este undeva la 3,5% cu o marjă de variaţie de +/- 1%. Să considerăm că ţinta de inflaţie este limita superioară de 4,5% (vezi aici). Cu alte cuvinte, câştigul anual ce ar trebui impozitat ar fi doar diferenţa dintre dobânda la 1 an şi inflaţia pe acel an, adică, în cazul de faţă doar 2,5% din dobândă ar trebui impozitat. Impozitarea cu 16% a întregii dobânzi de 7% diminuează dobânda cu 1,12% (7% x 16%) ceea ce înseamnă că aproape jumătate din profitul real obţinut de pe urma unui depozit este cedat statului (impozitul pe profit în realitate, în acest caz este de 50%). Fără să facă absolut nimic, statul jefuieşte sectorul privat de 1,12% din valoarea depozitelor acestora la 1 an. Acest jaf se adaugă la inflaţia pe care o provoacă statul prin politica sa monetară.

Este explicabil de ce statul aplică acest procent la întreaga dobândă şi nu la diferenţă (nu ştie inflaţia decât la finalul anului). Chiar şi dacă ar cunoaşte-o, aşa cum este ea calculată pe baza indicelui preţurilor de consum, inflaţia este doar o aproximare a inflaţiei fiecăruia dintre noi. S-ar putea ca pentru unii dintre noi inflaţia să fie cu mult diferită şi mai mare decât cea calculată pe baza unui coş de consum mediu, caz în care impozitarea economisirilor este şi mai nedreaptă (practic ducem bani de acasă pentru a economisi bani în bănci şi pentru a îndestula şi statul din aceste economisiri).

Prin această măsură, economisirea ajunge să fie printre cele mai fiscalizate operaţiuni din economia românească (impozit de 50% pe profitul unui depozit este deja foarte mult). Această decizie va diminua drastic acumularea naturală de capital şi va tăia una dintre resursele importante pentru investiţii (inclusiv cele ale statului). Aceste depozite vor părăsi rapid România şi vor crea o problemă suplimentară pentru cursul de schimb (sau vor fi investiţi aceşti bani în altceva mai puţin lichid şi mai puţin productiv). Nici costul capitalului nu va rămâne sensibil la această măsură. Dobânzile vor creşte pentru că impozitul pe dobânda de la depozite va fi inclusă în costul capitalului. Capitalurile vor deveni mai scumpe pentru sectorul privat care va fi nevoit să caute alte resurse decât cele autohtone pentru finanţarea proiectelor sale. După ce că rata de economisire în economia românească este foarte mică şi că suntem condamnaţi să apelăm la resursele altora şi, deci, să depindem tot mai mult de ei, mai lovim radical şi în acest sector.

Ţara care crede că prin fiscalizare va ajunge departe şi la o creştere economică sănătoasă se înşeală amarnic. Problema nu este să găsim neapărat surse ce “merită” a fi impozitate (mult discutata lărgire a bazei de impozitare) ci să reducem rolul statului în economie şi să creăm premizele dezvoltării cu adevărat a unui sector privat care să preia o bună parte din serviciile pe care le oferă actualmente (la calitatea pe care o cunoaştem cu toţii) statul. Astfel de măsuri care produc efecte economice contrare creşterii economice, nu vor scoate România din criză ci o vor menţine dacă nu chiar o vor afunda şi mai mult. Cu astfel de măsuri, România se va înfunda şi mai mult într-o criză a datoriei externe şi într-o dependenţă tot mai mare de capitalul străin (o parte din acesta fiind capital autohton pe care nu am ştiut cum să îl păstrăm în ţară). Atunci când vezi cu câtă poftă se înfruptă statul din economiile tale şi cât de puternic te concurează banca centrală cu bani ieftini nu îţi mai vine să pui bani deoparte ci, dimpotrivă. Fără o economisire internă puternică nu poţi avea dezvoltare economică durabilă.

sursA: cristianpaun.finantare.ro

Related Posts

One Response “Jaful instituit de impozitul pe dobânda la depozitele bancare”

  1. Doru Dascalu says:

    De ce o duce România rău?! Este foarte uşor de constatat de ce! Pentru că e o ţară democrată.Unde pricipiile democraţiei se aplică. Adică minoritatea, se supune majorităţii.Corect democratic.Numai că nenorocirea este că din 22 de milioane de români, a zis un mare politician român, recte Silviu Brucan, că 20 de milioane sunt “stupid people”. Pe româneşte PROŞTI ! Acum cred că inţelege fiecare de ce o ducem cum o ducem. Majoritarii şi-au ales reprezentanţi în toate funcţiile de conducere ale ţării în care locuiesc.Ceea ce mi se pare logic.Cum poate un prost alege un deştept să-l conducă ?! În primul rând că nu va pricepe ce vrea să facă acesta.Cunoaşte cineva vreun român inteligent, ajuns într-o funcţie de decizie în România?! Eu unul nu am auzit. Dar caut in continuare.Anunţaţi-mă şi pe mine când apare! Chiar dacă nu va fi superinteligent, măcar să nu fie golan, ipocrit, tupeist, şmecher şi hoţ cu guler alb.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss