Politică

Iulian Capsali: Anatomia morții

13120660_10201897836723475_1936819975_oNu am comentat până acum scandalul HexiPharma pentru că am vrut să am întregul tablou. Constatarea: este şocant! Pe moartea oamenilor din spitale s-a făcut un comerț cu zeamă biocidă diluată şi vândută la suprapreț.

SRI spune că a anunțat factorul politic, inclusiv preşedinția, încă de acum opt ani. Președinții spun că nu-i adevărat. Grenada dezamorsată este aruncată, în disperare, de la unul la altul. Aflăm, printre altele, că Băsescu, pe vremea când era primar, a dat firmei în cauză un sediu intr-un spațiu comercial central la un preț de garsonieră.

Asistăm la un genocid împotriva românilor în care implicațiile şi ramificațiile sunt cutremurătoare. Practic, nu există segmente neimplicate in acest sistem de ucidere in masă care parazitează, paradoxal, bugetul numit “al Sănătății”.

Un medic cunoscut a cerut să fie controlate şi medicamentele ajunse în spitale, pe care le bănuieşte ca fiind “diluate”, adică fake-uri vândute în ambalaje sclipitoare. Dacă adăugăm şi copiii care au murit sau au rămas cu sechele teribile pe toată viața din cauza vaccinurilor, avem un tablou al orgiei în care la vârf este o mafie transpartinică cu ramificații în servicii si cu coordonare din marea industrie Pharma, pentru care esența este profitul cu orice preț, inclusiv cu prețul vieții bolnavilor, fie că sunt copii, maturi sau bătrâni.

Pacienții, deci cei care ar trebui vindecați sau imunizați, sunt trimişi la groapă sau devin legume pe viață. Sunt momente în care cred că pedeapsa cu moartea ar trebui să existe pentru asemenea monştri, care ucid in masă doar pentru profit.

Nenorocirea va face că acest dezastru va fi folosit de corbii necrofagi din corporații care vor profita ca să sfâşie cadavrul putrefact si plini de viermi locali al Sănătătății tot în beneficiul lor şi împotriva cetățeanului, prin direcționarea presei vândute şi manipularea masei de tineri frumoşi şi liberi. Se va cere, desigur, privatizarea spitalelor, chestiune care va însemna ca accesul la sănătate să devină prohibit pentru cei peste 70% dintre angajați care au salarii foarte mici, pentru pensionari şi familiile cu mulți copii. Tot o condamnare la moarte, doar că indirectă.

Dată fiind magnitudinea nefirească a acestui scandal, cred că vor fi traşi la răspundere doar “viermuşii” locali, poate pedepsiți exemplar dar speriați suficient de tare ca să mai arate cu degetul în sus, spre cioclii mari din servicii, politică şi capii din industria Pharma.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu