Ironia istoriei

Nu vi se pare amuzant ca dupa 45 de ani de comunism, de subordonare ideologica, militara si economica fata de URSS am schimbat caruta doar pentru a fi subordonati ideologic, militar si economic celeilalte tabere? Nu vi se pare ciudat ca dupa ce ani de zile am privit cu admiratie la savantii din Uniunea Sovietica, la omul sovietic acum modelul nostru este consumatorul occidental?

Nu vi se pare trist ca dupa un decembrie 89 insangerat in care energiile natiunii s-au descatusat si noi ne-am castigat libertatea cercul libertatilor se inchide din nou, iar noi ca si tara suntem tinuti ferm in chinga datoriilor, a obligatiilor fata de Nato, in cadrul directivelor UE si a rapoartelor FMI?

Nu e minunat ca parintii nostri s-au chinuit si au fost chinuiti in anii 80 pentru achitarea datoriilor externe cu rationalizari salbatice ale consumului doar pentru ca azi sa avem o datorie externa de cateva ori mai mare si sa nu stim de ce? Am avut un moment rar in istorie, o fereastra in timp, o oportunitate. Regimul comunist a tinut societatea romaneasca sub o calota de gheata, un animal mai mult mort decat viu. Dar cumva eram intregi, iar in 1990 credeam ca puteam face orice. Si asa era. Latul sovietic slabise, lanturile interne fusesera spulberate. Puteam sa ne construim societatea, tara dupa vointa populara. Si am lasat sa treaca aceasta oportunitate. Azi nu mai putem face ce dorim. Statul nostru este prins intr-o serie de relatii internationale din care avem mai mult obligatii decat avantaje, economia noastra este incatusata ferm de capitalul si detinerea straina, iar cetatenii sunt bine ancorati in obligatii financiare, bine sedati de vise comerciale, intens bombardati mediatic si ametiti.

In 20 de ani am schimbat o dominatie cu alta, o ideologie cu alta, un bloc militar cu altul, un model economic cu altul. Nu ne-am gasit nicicand calea noastra, drumul nostru, nu am faurit nimic dintr-un viitor romanesc. Azi s-ar putea sa fie prea tarziu sa mai facem ceva. Ar trebui forta de aceeasi natura cu cea din 1989 pentru a ne descatusa si ma tem ca ea nu mai exista. Ironia istoriei in cazul nostru consta in faptul ca ne-am eliberat de sub un sistem in care nu am vrut sa ajungem, doar ca sa picam intr-un altul, de o factura diferita, dar nu mai putin castrator pentru spiritul national. Ca dupa ce ne-au cedat ca si spatiu, populatie si sfera de influenta, o data eliberati ne-am intors in bratele occidentului ca un copil renegat ce incearca sa obtina dragoste acolo unde nu poate fi vorba de dragoste.

sursa: asybaris.blogspot.com