Politică

Ion Ţiriac: „În şase luni va veni adevărata criză. Băncile vor cere banii înapoi“

ion-tiriac„În şase luni va veni adevărata criză. Băncile vor veni şi vor cere banii de la Georgică, Costică, cei care au o mică afacere. Atunci toţi Georgicii vor rămâne faliţi, dar nici băncile nu o vor duce mai bine, deoarece nu vor mai avea deloc rulaj. Dacă îmi cere banca banii înapoi, îi zic să îi ia din contul de cash, dar nu îi vrea. Banca vrea bani doar de la cine nu are.”, a declarat Ion Ţiriac în cadrul unui interviu acordat Business Magazin.
Omul de afaceri spune că nu îi este frică de criză, pentru că şi-a făcut rezerve din timp şi are la dispoziţie linii de finanţare. Mai degrabă criza îl întristează, pentru că „se pierde muncă”.

Criza va lovi abia în toamnă

Cele mai mari bănci din România, BCR şi BRD, au anun­ţat recent că vor restructura în total câteva zeci de mii de împru­muturi, adică vor renegocia condiţiile acestora pentru ca beneficiarii să îşi poată plăti ratele. Majoritatea analiştilor anticipează însă că goana băncilor după datornici, de cele mai multe ori prin intermediul firmelor specializate, va lua amploare în scurt timp, acum fiind abia la început.

În primul său interviu acordat presei economice din România în ultimii trei ani, omul de afaceri cu o avere estimată la peste două miliarde de euro spune că România a fost luată pe nepregătite. Ţiriac se bucură acum că s-a pregătit din timp şi că şi-a făcut rezerve asigurându-şi în acelaşi timp şi linii de finanţare de la diverse bănci.

„E adevărat, mă costă criza, dar pot rezista fără să fiu obligat să vând un singur apartament”

„Dacă îmi cere banca banii înapoi, îi zic să îi ia din contul de cash, dar nu îi vrea. Banca vrea bani doar de la cine nu are”, spune cel care deţine un imperiu de afaceri care se întinde de la a patra bancă din România (la care deţine 40%) până la unul dintre cei mai importanţi dealeri auto din ţară. România va scăpa de criză, cu efectele ei cu tot, abia peste câţiva ani. Deşi nu îi este frică de criză, Ţiriac spune că este trist, pentru că în astfel de momente „se pierde muncă şi e trist”. Rezervele pe care le are îi ajung însă pentru a trece cu bine de această perioadă nefastă. „Automobile? Real estate? Nu mai merge nimic. Din fericire, frică nu îmi e, am văzut criza venind şi am destui bani gheaţă ca să înghit hapul; e adevărat, mă costă criza, dar pot rezista fără să fiu obligat să vând un singur apartament; oricum nu merge să le vând nici pe alea cu 4.000 euro pe metru pătrat, nici pe celelalte cu 1.000 de euro metrul pătrat”, a declarat el.

sursa: gandul.info

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu