C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ion Cristoiu: “Cum a devenit Înalta Curte de Casație și Justiție slujnica SRI”

Sub semnul Operațiunii Deschiderea unor supape, pentru că altfel sare în aer întreaga drăcovenie, cu noi cu tot, SRI a desecretizat un nou Protocol anticonstituțional din vremea Dictaturii sergenților majori mesianici: PROTOCOL DE COOPERARE între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale încheiat în august 2009.


Pe vremuri angajamentul pe care informatorul trebuia să-l semneze era actul prin care respectivul devenea sluga Securității. Demn continuator al Securității, SRI-ul a născocit Protocolul de cooperare pentru a face din mai toate instituțiile statului de drept spălătoarele de obiele ale sergenților majori mesianici de la Băneasa.

Din cele peste 60 de protocoale anunțate ca încheiate la vremea pe vremea Dictaturii SRI au fost desecretizate doar cîteva.

Mult mai important, desecretizarea nu e urmată de nici o măsură. Veghează să nu li se întîmple ceva celor care au încălcat Legea din fostul regim Klaus Iohannis, cel care a preluat Sistemul instituțiilor de forță și l-a folosit și-l folosește pentru interesele sale particulare. Astfel că și noul moment din ceea ce Divizia Presă alintă drept schimbările democratice de la SRI și SIE din regimul Klaus Iohannis s-a consumat la fel cum s-au consumat și celelalte momente ale acestui hrușciovism parșiv al Statului paralel:

Trecerea sub tăcere de către UM din Presă, preluate de la vechea conducere a SRI și ușor modificate, prin trecerea în rezervă a unor cătane compromise și convocarea altora, în adîncă acoperire pînă acum, discuții pe cît de zgomotoase, pe atît de sterile la televiziunile anti- Binom, concentrarea atenției pe amănunte colaterale, cum ar fi, de exemplu, dacă fostul Președinte al ÎCCJ a semnat sau nu documentul.

Ipostaza de independență a judecătorului e o condiție respectată pînă și în regimurile de autoritate. În ședința de Consiliu de Miniștri din 27 noiembrie 1941, venind vorba de un caz ajuns pe masa judecătorului, Mareșalul Ion Antonescu declară răspicat că refuză să intervină, justificîndu-se astfel:

„ Nu mă amestec în Justiţie pentru nimic în lume, deşi sînt de multe ori amărît de sentinţele date. Am fost uneori alarmat, am vrut să iau măsuri, dar am avut tăria să mă abţin. N-am luat măsuri nici contra justiţiei militare, unde eram mai în drept s-o fac. Am spus: unde merg, dacă pedepsesc pe judecători? Niciun judecător nu va mai judeca ….”

În noiembrie 1941 România se găsea în plin război. Era de la sine înțeles că pericolele care o pîndeau vizau chiar supraviețuirea ca nație. Cu toate acestea Mareșalul Antonescu proclamă dreptul judecătorului de a fi independent în orice speță, inclusiv în cele ținînd de spionaj, trădare, diversiune, dezertare.

Protocolul dintre SRI, Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție vizează mandatele de siguranță națională.

Ce sînt mandatele de siguranță națională?

Aprobări date de un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca un cetățean să fie supus supravegherii tehnice sub suspiciunea că atentează la siguranța națională. Potrivit Codului de procedură penală, supravegherea tehnică e o gravă restrîngere a dreptului individului la viață privată. Una dintre cauzele prăbușirii comunismului a fost și violarea vieții private a cetățeanului prin supraveghere din partea Securității: interceptări, filaje, turnătorii, fotografieri, deschideri de corespondență. Plecînd de la axioma care guvernează progresul omenirii – triumful individului față de statul prin esența sa represiv – democrațiile au introdus prevederi drastice menite a limita posibilitățile legale de supraveghere a individului, altfel spus de violare a vieții sale private.

Respectînd Constituția României care proclamă respectarea drepturilor și libertăților individuale drept esență a societății postdecembriste, Codul de procedură penală prin articolul 139 impune condiții drastice pentru acceptarea de către judecătorul de drepturi și libertăți a cererii de supraveghere tehnică. Printre altele, dispunerea de supraveghere tehnică doar cînd „probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.”

Articolul 139 stipulează de asemenea și infracțiunile pentru care se poate dispune supravegherea tehnică, între acestea la loc de frunte situînduse infracțiunile ținînd de siguranța națională.

Mandatul de siguranță națională e cerut de SRI prin intermediul Parchetului General unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru investigarea suspiciunilor că un cetățean a comis sau e pe cale să comită o infracțiune la siguranța națională. Legea 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 18 martie 2014, prevede la articolul 13, că „În situațiile prevăzute la art. 3 organele cu atribuții în domeniul securității naționale pot, în condițiile legii privind organizarea și funcționarea acestora: (…) să efectueze activități specifice culegerii de informații care presupun restrîngerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale”. Articolul 3 trece în revistă ceea ce se numesc „amenințări la adresa securității naționale a României”. Sînt precizate 12 tipuri de amenințări precum spionaj, trădare, atentate, sabotaj, atentate teroriste.

Potrivit legii, așadar, dacă SRI are indicii că un cetățean a comis, comite sau pune la cale comiterea unor astfel de infracțiuni, poate cere, prin intermediul Parchetului General, unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție aprobarea unui mandat de siguranță națională, altfel spus „restrîngerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului”, prin supunerea acestuia supravegherii tehnice: interceptarea telefoanelor, înregistrarea video a vieții private, fotografierea, filarea, spargerea calculatorului.

Prin esența lor Serviciile secrete, chiar și în democrație, sînt înclinate să vadă peste tot amenințări la siguranța națională. Pentru a contracara paranoia Serviciilor Secrete, instituții în orice moment gata să supună supravegherii tehnice pe toți cetățenii țării, considerați din start potențiali infractori la siguranța națională – trădători, spioni, atentatori, destabilizatori – statul de drept a impus obligativitatea ca solicitarea de mandat de siguranță națională, altfel spus de restrîngere a drepturilor individuale, să fie aprobată de un judecător.

Premisa acestei reguli?

Ofițerul de informații poate fi paranoic. Poate fi paranoic și procurorul. Judecătorul, ultimul filtru în procesul de restrîngere a drepturilor individuale, e presupus ca unul cu capul pe umeri. El studiază atent și riguros documentele trimise în sprijinul cererii de mandat de siguranță națională, ia în calcul de fiecare dată caracterul de excepție al restrîngerii drepturilor individuale și în multe cazuri respinge solicitarea Serviciilor prin intermediul procurorului. Se presupune, astfel, că judecătorul e independent.

Ce ne arată Protocolul?

Un caz unic în istoria nu numai o României, dar și a lumii civilizate. Înalta Curte de Casație și Justiție a semnat un document prin care, în materie de mandate de siguranță națională, devine o simplă slujnică a SRI.

Judecătorul de Înaltă Curte trebuie să fie independent față de SRI. În cazul de față judecătorul e subordonat SRI.

Așa se explică una dintre marile aberații ale ultimilor nouă ani.

În această perioadă, Înalta Curte a aprobat nu mai puțin de 26000 de mandate de siguranță națională. Un număr atît de mare de mandate sugerează paranoia spionitei la nivelul SRI. Nu despre asta era vorba.

SRI a cerut atîtea mandate pentru a putea spiona pe cetățenii României în vederea implicării Binomului SRIDNA în viața politică internă. Indiciile de amenințare la siguranța națională erau mult mai ușor de fabricat decît cele de corupție. Născocind amenințări la siguranța națională produse zi de zi și ceas de ceas, SRI a creat premisele unei dictaturi a sergenților majori mesianici. Milioane de cetățeni erau urmăriți de angajații SRI în cele mai intime momente ale vieții lor. Ar fi fost normal ca judecătorii Înaltei Curți să respingă aproape toate aceste solicitări, toate bazate pe basme de tip securist. Nu s-a întîmplat așa. În cei nouă ani, judecătorii au respins doar două solicitări. Restul de peste 26.000 le-au aprobat. Pentru că numărul solicitărilor era uriaș, prin Protocol s-a înlesnit trimiterea dosarelor și aprobarea lor. Înainte dosarele se trimiteau de SRI prin intermediul Parchetului general condus de Codruța Kovesi, prin poșta militară. După Protocol s-au trimis prin poșta electronică. Aprobarea era dată tot electronic.

Cînd spui judecător de Înaltă Curte și Casație simți nevoia să te înclini respectuos.

Profesionalism la cel mai înalt nivel, onestitate, verticalitate, demnitate. Protocolul dintre SRI și Înalta Curte ne dezvăluie pe acești judecători făcînd de planton în cazărmile din Băneasa. Ați văzut zilele acestea vreun judecător de la Înalta Curte revoltat de postura umilitoare în care a fost pus el, ditamai judecătorul, de Protocolul cu SRI? Și mai vorbim de independența Justiției în România!

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evenimentul Zilei

Related Posts

One Response “Ion Cristoiu: “Cum a devenit Înalta Curte de Casație și Justiție slujnica SRI””

  1. Luminita says:

    DNA SA VINA SA NE IA! SA NE IA, DA’ JUST! NUMA JUST!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss