C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Iohannis a început prigoana eroilor români cu…Avram Iancu

avram iancuNici în visele mele cele mai negre nu am crezut că România va avea un preşedinte, care nu simte un dram româneşte, un fel de copie masculină a lui Ana Pauker, într-un context istoric care începe să semene deja cu criminalii ani 50, când „helvigii” conduceau ţara pe culmile bolşevismului. Acum „democraţii” minoritari, care exaltă discriminarea pozitivă, doar pe Facebook şi în interviuri cu presa străină, că cea românească le pute a… valahi, au început prigoana eroilor români.

Culmea cinismului şi deconsiderării eroilor neamului românesc – Klaus Iohannis a respins legea din parlament făcută de colegul său de PNL, Crin Antonescu, prin care Avram Iancu era declarat „Erou al Naţiunii Române”. M-am şi mirat de fapt că senatorul Crin Antonescu a promovat o astfel de lege, deoarece el se specializeze pe „legea anti-legionară”, cum greşit o numeşte şi amicul meu Florin Dobrescu, de fapt ar trebui numită „ordonanţa anticonstituţională” prin care se interzic valorile, tradiţia, credinţa şi eroii neamului nostru.

Klaus Iohannis se dovedeşte pe zi ce trece marioneta slugarnică în mânile străinilor care l-au adus în fruntea României. El nu întâmplător şi-a adus consilieri la Cotroceni, pe autorii morali ai legii anti-româneşti şi pe scriitoarea anticreştină, pe banii lui Soroş, ca purtăror de vorbe goale. Klaus Iohannis începe mai întâi să se „certe” cu eroii neamului nostru, să ne desfiinţeze trecutul şi istoria pentru a deveni românii nişte spălaţi pe creier în poziţie de drepţi în faţa intereselor anglo-americane şi a companiilor multinaţionale.

Pentru a reuşi ca România să devină o subcolonie africană, trebuie să se şteargă cu buretele istoria, valorile şi eroii noştri. Iohannis, ca un urmaş nedemn al austriecilor perfizi care l-au făcut „nebun” pe Avram Iancu acum 166 de ani, respinge o lege care recunoştea simbolic eroismul Crăişorului Munţilor, într-o epocă când tot ce-i românesc e interzis şi călcat în picioare. După ce ni-l vor interzice pe Avram Iancu, păpuşarii din spatele lui Iohannis vor continua să ne şteargă din istorie şi memoria colectivă pe ceilalţi eroi naţionali. Nu întâmplător manualele alternative nu mai amintesc nimic de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Cuza Vodă sau Iuliu Maniu. Pe Ion Antonescu l-au trecut la subsolul istoriei, la fascişti. Dacă au curajul să-l batjocorească pe Avram Iancu, simbolul intim al întregii naţiuni române, aceşti oameni fără Dumnezeu şi neam din fruntea ţării nu au nicio remuşcare să ne arunce în aventuri războinice la ordin. Azi ne interzic să-l facem erou pe Avram Iancu, mâine ne vor interzice să-i cinstim pe martirii şi mărturisitorii închisorilor comuniste, poimâine ne vor băga la închisoare, pe cei care mai credem în biserică şi în poporul nostru românesc. Vin vremuri grele, de prigoană. O vină o poartă presa şi jurnaliştii plătiţi cu pungi de plastic care au dus o campanie furibundă de manipulare a românilor împotriva valorilor şi demnităţii naţionale. Acum tac chitic şi nu scot un cuvânt despre mojicia lui Iohannis. Oricum pentru români, Avram Iancu rămâne eroul naţional, care nu-i va uita şi ierta, de dincolo de mormânt, pe aceşti pigmei la suflet şi trecători în fruntea ţării.

Autor:Ionuţ Ţene

Sursa: Napoca News

Related Posts

3 Responses “Iohannis a început prigoana eroilor români cu…Avram Iancu”

  1. Horea says:

    Datorita lui Avram Iancu avem o Romanie unde sa stapaneasca nemtalaul. Bineinteles ca tara nu mai e a Romanilor sub cohorta straina care ne pastoreste.

  2. i nic carasteanu says:

    Inca mai sper ca e o neintelegere. Sper sa nu ma dezamageasca intr-atata.

  3. cucu says:

    Asta-i articol pontist!
    Ca ala cu “traficant de copii” ;)
    Ma mir ca oameni cu creier in cap (sau gresesc?) pun si la ora asta botu la manevrele ieftine a lui prala Ponta.
    Sau nu stiti ca acusi porcu Ponta tebuie sa cedeze guvernul la oamenii lui Ionannis si incearca sa isi joace ultima carte, si aia cretina (impreuna cu cei care il cred), rasuflata si folosita deja in campania lui cretina prezidentiala unde declara ca abia acum 100 de ani a venit familia lui din Trieste, dupa care se batea cu pumnul in piept “Mandru ca sunt roman!” ;), facandul pe Iohannis “strain/neamt” fiindca ala e aici cu familia de sute de ani?
    Si ca cica “Iohannis vrea sa desparta Transilvania de Romania” ;) … din acelasi meniu de BULLSHIT ca si articolul asta?
    Ti s-or aburit cataractele atat de mult de nu mai vezi ce ti-e in fata ochilor?
    Sau ti s-a mucegait neuronul?
    Sau esti cumva pontist infect, si de-aia faci aici propaganda pontista impotriva dusmanilor lui Ponta???
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=555267044610149&id=100003805751173&ref=bookmark

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss