C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Interviu cu un Preşedinte obosit transformat în turist

klaus-iohannisÎntr-una din zile hotărăsc să merg la poarta Turistului pentru un interviu. Aranjez din timp cu şeful Cancelariei Prezidenţiale, în fapt adevăratul stăpân şi, în ziua hotărâtă mă prezint la poarta Palatului. Explic Cerberului de la poartă ce doresc, apoi, după ce telefonează pentru a primi confirmarea, îmi dă indicaţii cum să ajung la Turist. Acesta va fi numele pe care-l va avea în povestea mea, chiar dacă unii ar putea spune că el de fapt se numeşte Preşedintele J.K.W.

Sunt introdus într-un birou spaţios cu multe mobile de artă, vechi, dar bine întreţinute. Turistul se află în spatele unui birou imens din stejar masiv, aşezat pe un fotoliu înalt ce seamănă foarte bine cu un tron clasic, am luat loc în faţa lui, pe un fotoliu mult mai scund şi incomod. Fotoliul meu este mai mic, probabil, pentru a arăta poziţia socială a fiecăruia dintre noi.

Îl privesc atent, vreau să-i prind privirea, numai că de fiecare dată încearcă să facă ceva pentru a nu fi nevoit să mă privească drept în ochi, observ că este puţin încurcat, timorat, nu este în elementul său, ar fi vrut să aibă un consilier lângă el. Condiţia mea a fost ca interviul să fie între 4 ochi. Are o figură mai degrabă tristă, decât severă, mâinile se mişcă continuu, deşi, încearcă să le stăpânească, tot aranjează nişte hârtii într-un dosar, de fapt ba le scoate din mapă, ba le pune la loc, se vede neliniştea de care e stăpânit.

-Excelenţă, încep eu prima întrebare, aţi fost ales cu o majoritate foarte mare, aţi învins un adversar ce părea de neînvins. Ce credeţi că s-a întâmplat între turul 1 şi turul 2 al alegerilor? Speraţi să câştigaţi?

-Da, îmi răspunde sec.

– Ce v-a făcut să credeţi acest lucru? Aveaţi semnale de la serviciile secrete din Ţară şi de peste hotare?

– Da, îmi răspunde la fel de sec.

– Îmi puteţi da mai multe detalii, puteţi dezvolta?

– Nu, îmi răspunde, apoi se aşterne tăcerea, o tăcere apăsătoare, mi-am dat seama că va fi un interviu greu de realizat.

– Ce s-a întîmplat în diaspora? Chiar s-au organizat aşa de bine românii noştri de peste graniţă, când îi ştim cât sunt de comozi şi ce greu se organizează? Mai repede cred că sunt dezbinaţi, decât uniţi în vreo idee, ori acţiune. Cum aţi reuşit să-i organizaţi, aţi fost ajutaţi şi de alte forţe oculte în acele zile?

– Da.

– Ce se putea întâmpla dacă ar fi câştigat adversarul dvs., eraţi pregătiţi pentru un euromaidan?

– Da, eram, răspunde cu un efort vizibil.

– Excelenţă, se spune că vorbiţi puţin, de altfel şi în acest interviu, abia aţi deschis gura. De ce nu sunteţi mai volubil?

– Aşa am fost instruit, pentru a nu greşi, mai bine tac, să vorbească consilierii, ei dacă greşesc sunt consilieri, scapă altfel.

– Cine v-a cerut să vorbiţi aşa de puţin, atac eu cu o nouă întrebare? Serviciile noastre, sau ale lor?

– Şi, şi.

– Excelenţă, s-a tot vorbit de faptul că aveţi multe case, în mare aţi lămurit problema, eu tot sunt nedumerit, la toţi banii câştigaţi din meditaţii, aţi plătit impozit? Dar la banii câştigaţi din chirii, aţi plătit statului dările?

– Nu. Ghinion, pe atunci nu se percepea impozit, iar acum m-am obişnuit să nu plătesc.

– Am observat că veniţi dintr-o vacanţă şi plecaţi într-un concediu, de ce nu staţi şi la Palat? Aţi început să colindaţi lumea pas cu pas, este spre binele poporului?

– Nu, dar las impresia că întâlnindu-mă cu diferiţi şefi de stat şi de guvern, lucrez pentru Ţară, în fond o fac pentru a mă plimba împreună cu Carmen. Apoi nu vreau să stau în Ţară şi să cer demisia lui Ponta toată ziua. Dar cel mai mult merg în vacanţe pentru frumoasa mea Carmen, pe unde trece eclipsează, plâng femeile când o văd, ştiu că atunci când soţia mea este într-un salon, bărbaţii roiesc în jurul ei, precum muştele în jurul rahatului…turcesc. Până şi regina Spaniei era geloasă pe toaleta şi frumuseţea soţiei mele, ai văzut şi dumneata cât e de frumoasă.

– Nu-mi venea să cred ce văd, Preşedintele vorbea, se însufleţise, vorbea cu patimă despre Prima Doamnă, se citea iubirea în ochii lui. Pentru prima dată mă privise în faţă, direct, provocator.

– Am auzit că doriţi să aibă un birou la Cotroceni, un fel de birou al Primei Doamne, în care să aibă secretare, consilieri, designeri şi o anumită susţinere financiară din bugetul statului. Este adevărat, ori sunt răutăţi ale duşmanilor dvs.? Îl privesc pe sub sprâncene, e puţin încurcat.

– Se discută, nu ştiu dacă se va rezolva, eu îmi doresc foarte mult să o am aproape tot timpul, în general îmi este greu fără sfatul ei, iar prezenţa lui Carmen mă stimulează.

– Cum vi se pare faptul că Premierul intenţionează să mărească salariile cadrelor sanitare cu 25%. Credeţi că este o măsură bună?, schimb brusc tema discuţiei

– Nu, răspunde hotărât.

– Dar triplarea salariului dvs. şi al celor 48 de Înalţi funcţionari a fost o măsură bună, este sustenabilă?

– Da, pentru că este vorba numai despre noi, cei 48. Când se vor  mări salariile la toţi bugetarii, de unde vor fi luaţi banii? se întreabă nedumerit Marele Plimbăreţ.

– De ce nu aţi renunţat la mărire, nu credeţi că este imoral ca dvs. să vi se tripleze salariul, iar ceilalţi să privească cu jind?

– Nu, ghinionul lor, eu sunt Şeful.

Interviul va continua…

Partea a 2-a:

Am continuat dialogul cu Turistul trist, ce ocupă funcţia de Preşedinte.

-Domnule, aţi lăudat iniţiativa unor state occidentale de a micşora ajutoarele sociale, inclusiv alocaţia pentru copiii români, rezidenţi în acele state cu familiile, până la nivelul sumei alocate de Ţara noastră copiiilor din România, de ce aţi avut această opţiune?

-Nu trebuie să deranjăm partenerii noştri din UE prin a avea pretenţia de a fi trataţi ca egalii lor.

-De ce, nu suntem? îl provoc eu

-A, nu , bineînţeles că nu, trebuie să înţelegem, că România s-a ridicat prin regii de origine germană pe care i-a avut, iar acum prin mine, declară ritos Turistul.

-Înţeleg de la dvs. că România este un stat înapoiat, un stat care trebuie să stea la coada Europei, eventual să fie cartierul săracilor din UE, iar România să devină rampa de gunoi a UE, aşa ar trebui să fie?

-În mare da, numai Transilvania ar putea să fie parte egală cu ceilalţi europeni din occident, în ce priveşte Moldova şi Muntenia mai au de muncit pentru a ajunge la nivelul european.

– Cum vedeţi rezolvarea acestei probleme?

– Prin accesarea mai multor fonduri europene, dar mai ales prin contactele mele directe cu şefii de stat şi de guvern din UE, dar şi prin implicarea Primei Doamne Carmen Iohannis, în viaţa socială şi culturală a Ţării, iar pentru aceasta guvernul ar trebui să îi pună fonduri la dispoziţie, eventual şi un birou la Palatul Cotroceni cu secretară, consilieri etc., toate acestea, spre surprinderea mea, le-a spus dintr-o suflare.

-Excelenţă multă lume a văzut scena cu paltonul de pe aeroportul din Paris, puteţi să ne detaliaţi ce s-a întâmplat?

– Nu, răspunde Turistul uşor timorat.

– De ce, am înţeles că un general nu s-a comportat ca un valet? Aşa ar fi trebuit?

– Da. Pentru mine, fie general, fie soldat, tot valet este.

– Domnule, vă place luxul? Am înţeles că aţi cerut să fie făcute multe îmbunătăţiri la Vila Lac 3, aşa este?

– Da, intenţionez să rămân 10 ani la Cotroceni, aşa că îmi trebuie tot confortul.

– Domnule, de ce nu aţi promulgat legea Noului Cod Fiscal, mai ales că fusese votată în unanimitate şi de liberali? Chiar aveţi ceva de reproşat guvernului faţă de această lege?

– Nu, îmi răspunde calm, apoi cu un aer ferm, am vrut să ştie toţi cine-i stăpânul.

– Aţi pus în dificultate propriul partid, ei votaseră, de ce nu le-aţi spus să nu voteze?

– Nu mă interesează partidul liberal, singurul partid pe care îl respect se numeşte Carmen, în rest o gaşcă de hoţi, linguşitori şi pupincurişti. Răspunsul a venit promt, distant cu o uşoară undă de dispreţ în glas.

– Să înţeleg că nu îi suportaţi în prejma dvs.? Insist în a afla adevărul.

– Îi suport, chiar îmi place când văd un ditama-i şeful de partid gata să-mi facă pantofii, nu mai zic de Alinuţa care se învârte toată ziua prin ogradă, doar, doar, îi voi adresa vreo vorbă.

– De ce nu aţi luat poziţie în cazul Rarinca şi cazul fetei violate din Vaslui? Întrebarea a căzut ca un trăznet, a tresărit, apoi a răspuns.

– Mi s-a spus să tac şi am tăcut, a răspuns Turistul nostru.

– Cine v-a interzis să vorbiţi, serviciile, ori cei din justiţie?

– Nu contează, contează că a trebuit să tac. Ca preşedinte pot spune numai ce este pe placul celor ce ne sunt „prieteni”, pot spune că sunt sfătuit de ei, ori primesc „sfatul” prin diverse surse. Alte detalii nu mai dau, oricum am spus prea multe.

– Sunteţi mason? Atac eu brusc.

– Este o întrebare delicată, nu confirm, dar nici nu infirm. Sunt român prin cetăţenie, german prin etnie, acum sunt Preşedintele României.

– Domnule, sunteţi Preşedintele tuturor românilor? Mai exact, v-aţi luat Ţara înapoi, aşa cum se vehicula în timpul campaniei?

– Eu cred că mi-am luat Ţara înapoi, nu ştiu, Ţara ce crede?

– Acum sunteţi în vizită la Bucureşti, ori intenţionaţi să rămâneţi mai mult?

– Sunt puţin obosit, să vedem cât rezist, să zicem că sunt în sejur, îmi răspunde cu un zmbet abia schiţat Turistul- Preşedinte.

Acest interviu nu a avut loc, răspunsurile posibil să le fi dat. Articolul este un pamflet.

Autor: Ionel Carstea

Sursa: Ionel Carstea

Related Posts

  • Unde e economia?Unde e economia?La începutul stării de urgență s-a spus că guwernerul va face și va drege. Și a făcut: a trimis în faliment […]
  • Cu stocul la controlCu stocul la controlParcă am mai trăit asta. La început s-a transmis pe toate canalele că sunt stocuri suficiente de mâncare. […]
  • Lanțul nevăzutLanțul nevăzutÎl tot văd pe bețivul național traian băsescu perorând verzi și uscate la televizor. În mod normal, la câte […]

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss