C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Instituţiile UE nu vor să se democratizeze: am votat şase “idioţi utili” Angelei Merkel

commissioner-cash“De data aceasta este diferit”. Acesta a fost sloganul postat pe site-urile instituţiilor europene înainte de alegerile europarlamentare. Adică în 2014, pentru prima dată, cetăţenii europeni îl vor putea alege pe preşedintele Comisiei Europene dintre capii de listă propuşi de marile familii politice.

În cele din urmă s-a dovedit că tot şefii de stat şi de guvern vor alege şeful executivului european, că o vor face tot în spatele uşilor inchise, că toţi aşa-zisii candidaţi nu au fost decât nişte idioţi utili, în primul rând Angelei Merkel, şi că promisiunile şi alegerile europene au fost o bătaie de joc la adresa alegătorilor.

La summitul informal ce a avut loc la Bruxelles pe 27 mai, şefii de stat sau de guvern din UE au ajuns la concluzia că niciunul dintre candidaţii la preşedinţia Comisiei (fie popularul Jean-Claude Juncker, fie socialistul Martin Schulz, liberalul Guy Verhofstadt, outsiderii ecologişti Ska Keller şi Jose Bove, şi grecul Alexis Tsipras, din partea stângii radicale) nu poate deveni automat şef al CE. Şi nici măcar unul dintre aceşti “idioţi utili” nu se poate lăuda că a obţinut o victorie: popularii şi socialiştii au pierdut mandate, iar ecologiştii şi stânga radicală au ramas aceleaşi forţe minuscule.

“Marţi seara, şefii de stat şi de guvern au decis să nu se grăbească şi să-i încredinţeze lui Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, sarcina de a ‘găsi candidaţi’. Cerând unui responsabil belgian amator de haiku să ‘găsească’ candidaţi, Consiliul European îi respinge dintr-o lovitură pe toţi cei şase candidaţi nominalizaţi de partidele europene şi, în teorie, de către alegători”, scrie La Tribune.

Dacă Angela Merkel a declarat despre propriul candidat, popularul luxemburghez Jean-Claude Juncker, “l-am susţinut şi nu uit asta, dar trebuie să găsim un preşedinte care să întrunească consensul”, cine poate fi succesorul lui Jose Manuel Barroso?

În primul rând, noul preşedinte trebuie să fie docil în faţa şefilor de stat şi de guvern, trebuie să accepte fără crâcnire propunerile pentru portofoliile de comisari pe care le vor face statele puternice din UE. Trebuie să fie un personaj politic care să facă anticameră la şefii de stat şi de guvern. “Regii de odinioară ştiau bine lucrul ăsta: a face pe cineva să aştepte într-o anticameră însemnă a-l face să simtă măreţia puterii regale. Pe scurt, Consiliul va fi cel care decide”, scrie La Tribune.

Nu mai puţin, regula anticamerei se va aplica şi la nivel naţional, acolo unde vor fi nominalizaţi candidaţii pentru funcţia de comisar, precum şi la uşile marilor cancelarii, acolo unde şefii de stat şi de guvern vor încerca să obţină un portofoliu cât mai bun pentru ţara şi omul lor.

Cât priveşte numele concrete ale potenţialilor candidaţi la preşedinţia Comisiei, toate privirile se îndreaptă, din nou, către Angela Merkel. Cancelarul german a declarat chiar la summitul postelectoral de pe 27 mai că îşi doreşte “noi candidaţi” cu rezultate bune în crearea de locuri de muncă, cu politici de protecţie a mediului şi fiscale performante.

Jurnaliştii acreditaţi la Bruxelles ştiu bine că, în primul rând, Merkel şi-ar dori o femeie în fruntea Comisiei, iar cancelarul german este susţinut de o mulţime de analişti si think tank-uri de la Bruxelles. Favorite sunt actualul director al FMI, Christine Lagarde, şi premierul danez, social-democrată Helle Thorning-Schmidt (cunoscută pentru selfie-ul făcut cu Barack Obama la funeraliile lui Nelson Mandela), în cazul în care socialiştii din PE nu vor accepta nominalizarea lui Lagarde. Potrivit Euractiv, Helle Thorning-Schmidt a avut parte de o surpriză plăcută care s-ar putea să o determine să rămână în politica internă, pentru că partidul sau a obţinut un rezultat neaşteptat de bun, suficient pentru a încerca organizarea unor anticipate în Danemarca.

Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite („doamna de fier” a zonei baltice care a fost nu de puţine ori portavocea Angelei Merkel, într-atât de stridentă, încât a reuşit să-l enerbeze, în 2012, şi pe docilul preşedinte al României), se numără printre favoritele la şefia Comisiei Europene. Însă Grybauskaite a obţinut de curând un nou mandat în fruntea Lituaniei.

Mai este în cărţi şi premierul finlandez Jyrki Katainen, conservator, al cărui mandat se va încheia anul acesta şi care s-a arătat foarte interesat de o funcţie de top la Bruxelles.

Cât îl priveşte pe cel care ar fi trebuit să fie deja propus la conducerea Comisiei, Jean-Claude Juncker, fostul premier al Marelui Ducat nu are decât să se bucure. O bună parte a presei a scris în momentul nominalizării sale că nu-şi dorea preşedinţia Comisiei Europene, ci pe cea a Consiliului. În 2009, când Herman Van Rompuy a devenit preşedinte al Consiliului, Juncker a pierdut din cauza opoziţiei lui Nicolas Sarkozy, iritat de faptul că luxemburgezul îmbrăţişa prea repede politica germană, fuma mult şi bea prea mult. Acum însă, se pare că Juncker are porţile deschise pentru a-l succeda pe belgianul Van Rompuy.

“În cele din urmă, manevra abilă a şefilor de stat şi de guvern va face o singură victimă: Parlamentul European. Desigur, aleşii vor putea respinge candidatul propus de Consiliu. Dar oare o vor face dacă acesta va fi un candidat al “consensului”, capabil să pună de acord taberele politice şi să le facă să uite de înfrângerea lor amară de pe 25 mai? Se vor opune aleşii instrucţiunilor de acasa, venite de la şeful guvernului sau preşedinte? Greu de crezut. Şi dacă o vor face, iar Consiliul va veni un un nou candidat decis prin consens? Vor bloca eurodeputaţii instituţiile europene sine die pentru a salva onoarea lui Jean-Claude Juncker? Puţin probabil. La trei zile după alegeri, realitatea a bătut ficţiunea democratică: tot Consiliul este cel care decide”, scrie La Tribune.

Aceasta este lupta pentru preşedinţia Comisiei Europene. Însă pe masă se află şi alte mize: preşedinţia Eurogrupului (statele din zona euro), pentru care un favorit ar fi ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici, şefia diplomaţiei UE (condusă palid până acum de baroneasa Catherine Ashton), râvnită de ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski, şi, ultima pe lista, preşedinţia Parlamentului European, ce va reveni, mai mult ca sigur, o jumătate de legislatură unui popular şi cealaltă jumătate unui socialist.

Autor: Calin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss