C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Injecţie masivă de lichiditate din partea BCE – care sunt efectele?

În data de 21 decembrie 2011, Banca Centrală Europeană (BCE) a declanşat cea mai mare operaţiune de lichiditate desfăşurată de aceasta până în prezent. Mai exact, instituţia europeană cu sediul în Frankfurt a creditat băncile comerciale cu suma record de 489 miliarde de Euro pe o perioadă de 3 ani, la o dobândă de 1%. Deşi s-a discutat extensiv în presă despre acţiunea BCE, efectele economice ale acestui tip de „soluţie de ieşire din criză” au fost oarecum trecute cu vederea.

Injectarea unor sume masive de lichiditate în economie prin intermediul sistemului bancar cu rezervă fracţionară nu poate duce decât la un singur scenariu – crearea de presiuni inflaţioniste şi înrăutăţirea crizei economice. În primul rând, situaţia economică actuală nu este decât rezultatul unor politici precedente de creditare relaxate la nivel mondial. [1].

Procesul este oarecum simplu. Dacă băncile centrale îşi reduc ratele oficiale ale dobânzii, se stimulează expansiunea creditelor din economie. În acest caz, toţi antreprenorii pot să obţină credite la dobânzi avantajoase, mult sub preţul pieţei, şi să investească în tot felul de proiecte, mai mult sau mai puţin productive. Evident, multe dintre aceste proiecte nu vor fi profitabile, dar beneficiind de creditele acordate uşor, oamenii de afaceri vor decide totuşi să le demareze pentru că momentan au acces la finanţare. Mai mult, datorită ratelor scăzute ale dobânzii, antreprenorii se angajează în proiecte investiţionale de lungă durată, anticipând o restrângere în prezent a dorinţei de consum a clienţilor. Cu toate acestea, multe dintre investiţii se dovedesc neprofitabile şi trebuie lichidate, declanşând astfel criza economică [2]. Din acest motiv, orice expansiune artificială [3] a creditului va declanşa un proces de reajustare ulterioară – recesiunea.

În al doilea rând, unica soluţie sănătoasă de a ieşi dintr-o perioadă de criză de lichiditate, este prin intermediul economisirii de către indivizi. Injecţia de bani via banca centrală (deoarece băncile centrale nu atrag depozite de la populaţie) nu poate duce decât la presiuni inflaţioniste şi la agravarea situaţiei economice prin susţinerea unor proiecte investiţionale care pur şi simplu nu pot să reziste pe piaţă. În cazul de faţă, dacă băncile comerciale ar fi oferit întreaga sumă de 489 miliarde de euro în credite către populaţie şi companii, zona euro ar fi fost imediat afectată de inflaţie (deoarece masa monetară aflată în circulaţie ar fi crescut, ceea ce ar fi dus la creşterea preţurilor pe piaţă). Cu atât mai mult cu cât, prin intermediul sistemului de rezerve fracţionare, băncile comerciale ar fi putut păstra respectiva sumă de bani în rezervă şi ar fi putut oferi credite pe piaţă în valoare de 1 / rata de rezerve obligatorii (dacă, să presupunem, rata de rezerve obligatorii ar fi de 10% rezultă că pentru fiecare euro păstrat în rezervă banca poate ar putea oferi credite de 10 euro).

Singurul lucru care a împiedicat procesul inflaţionist mai sus menţionat a fost, în acest caz, prudenţa băncilor. Datorită situaţiei economice incerte în care se află, cele 523 de bănci comerciale din zona euro şi-au folosit marea majoritate a fondurilor pentru a-şi refinanţa la costuri mai mici împrumuturile anterioare luate de la BCE. După anumite surse, aproximativ 296 de miliarde de euro din banii împrumutaţi pe 21 decembrie s-au întors în depozitele BCE din Frankfurt. Cu toate acestea, este iluzoriu să presupunem că această stare de fapt se va menţine pe termen lung, deoarece este puţin probabil ca băncile să reziste mult timp tentaţiei de a obţine profituri (cu riscuri mari) şi presiunilor datorate guvernelor de a creşte creditarea către populaţie şi companii. Cu atât mai mult cu cât BCE dă semne că este dispusă să intervină prin injecţii de lichiditate din ce în ce mai mari, transformându-se treptat într-un „creditor de ultimă instanţă”, contrar scopului iniţial pentru care aceasta a fost creată (respectiv menţinerea stabilităţii preţurilor şi ţintirea inflaţiei).

În mod ironic, intervenţia BCE este percepută ca reacţie la incapacitatea guvernelor de a lua măsuri anti-criză şi ca singura soluţie pentru a evita criza economică şi criza datoriilor suverane. Totuşi ideea de a ieşi din criză prin relaxarea creditării este similară cu tratarea unui alcoolic aflat în sevraj prin băutură. Deşi în aparenţă amână problemele pe termen scurt nu face decât să agraveze pe termen mediu şi lung reacţia inevitabilă de reajustare economică.

Alexandru Pătruţi
sursa: ecol.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss