C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Infatigabilii atei țintesc inima credinciosului

copil-gayfest-2013Undeva, în „Cugetări”, Blaise Pascal scrie așa: ”Ceea ce oamenii prin marea lor înțelepciune nu reușesc să cunoască, religia îi învață pe copii”.

Să ne luăm după domnul Pascal sau după domnii Moise și Cernea? Eu, unul, aleg fără să ezit: Pascal. Și sînt conștient că trăiesc niște vremuri în care preferința pentru Pascal în dauna grupului Moise&Cernea s-ar putea să atragă asupra bietului meu cap fulgere și tunete. Admit, puțin surprins dacă mi se permite, că ar putea exista oameni care să nu dea două parale pe marele francez și să prețuiască pe neobosiții activiști români.

Mai nou, cei doi și, poate, alți cîțiva vor să redeschidă frontul luptei împotriva orei de religie. De fapt, vor să-l permanentizeze. Supărați că, anul trecut, părinții și elevii au decis categoric că vor să se predea religia în școli înscriindu-se la aceste ore, activiștii atei vor să se repete episodul în fiecare an de-acum înainte. Poate, poate… Au, se vede treaba, chef de campanii, confuntări și eroism civic; demonul ateismul nu-i lasă liniștiți nici o clipă.

Folosind chițibușuri de prin acte normative de rang secund, ei ar vrea ca opțiunea elevilor pentru ora de religie să nu se facă o singură dată, cînd elevul se înscrie într-o școală, ci în fiecare an. Precizînd că legea lasă loc, firesc, schimbării de opțiune – adică, un elev înscris la religie se poate retrage ulterior, după cum un elev care nu a optat pentru religie la înscrierea în școală, o poate face mai apoi – nu poți să nu constați că acești oameni vor să aibă, în fiecare toamnă, cîte o treabă. Par deciși să înceapă o luptă de gherilă, în care să spere și să raporteze ca victorie fiecare scădere de jumătate de procent a proporției celor care optează pentru ora de religie. O luptă pas cu pas, om cu om. Mă întreb, doar, dacă tenacitatea lor nu și-ar fi putut găsi alte întrebuințări mult mai utile, dar fiecare este liber să se investească acolo unde crede că-și află împlinirea.

Ateii militanți, nervoși din fire, nu obosesc niciodată să atace Biserica lui Hristos. Ar ataca ei și sentimentul religios al fiecărui credincios, dar acolo este mult mai dificil de ajuns. Le este, desigur, mai ușor să se repeadă la instituții, căci ele greșesc adesea, sînt obiectivate social prin oameni mai mult sau mai puțin păcătoși, mai proști sau mai deștepți, mai buni sau mai răi. În plus, percepția publică asupra instituțiilor este, în genere, ușor manipulabilă. În sufletul credincioșilor, însă, e mai greu să ajungi. Vînătoarea împotriva lui Hristos continuă pe străzile cetății, însă ajunge foarte greu în locul în care Dumnezeu trăiește cu adevărat – în inima credincioșilor Săi. Așa că potul cel mare, adică inima, se țintește pe căi ocolite.

Cum poți spera să produci omul care va ajunge să respingă și să disprețuiască religia? Cea mai bună metodă să faci pe cineva să disprețuiască cuvîntul lui Dumnezeu este să-l faci cumva să nu-l audă niciodată, arătîndu-i omului că poate trăi un gen de existență și fără să știe de Dumnezeu – asta vor cei care se opun predării religiei în școli. Cu cît știi mai puțin despre cuvîntul lui Hristos, cu atît ai șanse mai mari să-l socotești inutil sau, măcar, anacronic. Nu-i așa că poți să mănînci, să te îmbraci, să te înmulțești, să cîștigi bani, să votezi și să pleci în vacanțe fără să pomenești măcar o singură dată pe Domnul? Păi, atunci, înseamnă că n-ai nevoie de El. Vezi, e anacronic! Și cum putem realiza țelul de a ține oamenii departe de Dumnezeu? Simplu: ținîndu-i de mici departe de El. Un copil căruia nimeni nu-i explică ce înseamnă Dumnezeu are toate șansele să devină ateu – cred militanții necredinței. Între noi fie vorba, această convingere dovedește că ateii militanți au grave carențe de cunoaștere a felului în care Dumnezeu lucrează în lume, dar e treaba lor.

Militînd împotriva orelor de religie, de fapt, ateii nu luptă pentru nici un fel de drept al omului sau pentru vreo libertate încălcată, ci pentru sporirea rîndurilor propriului trib. Este, desigur, legitim – orice organizație, orice mișcare vrea să-și asigure un viitor. Și orice viitor al unei organizații sau al unei mișcări se construiește pe seama unor copii. Întrebarea este dacă prețul ce se cere a fi plătit pentru ca ateii să-și sporească numărul merită să fie plătit. În acest caz, prețul este necunoașterea, ignoranța.

În mintea ateilor, școala trebuie să abdice de la misiunea ei esențială de dragul necredinței lor. Toți sîntem de acord că școala trebuie să dezvăluie copilului în chip cît mai echilibrat lumea în care trăiește. Și trebuie să fii orb să nu vezi cît de importantă este religia pentru lumea în care trăim – pentru istoria ei și pentru prezentul ei. Să ceri școlii să nu spună nimic copilului despre religie înseamnă să ceri școlii să ascundă copilului aspecte esențiale ale lumii pentru care, teoretic, îl pregătește. Cît de echilibrat poate școala povesti unui copil de român despre România, dacă îi ascunde că peste 80% dintre locuitorii țării sale se declară credincioși într-o formă sau alta și nu-i explică acelui copil în ce constă credința conaționalilor săi?

Autor: Sever Voinescu

Sursa: Foaie Nationala, preluare dupa Evz.ro 

 

Related Posts

One Response “Infatigabilii atei țintesc inima credinciosului”

  1. Adrian says:

    Ai zis bine bre cand iti autointitulai chestia de pe umeri ca fiind “bietul tau cap” !

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss