Politică

Incepe revolutia in companiile de stat

Tarom şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sunt primele pe lista companiilor de stat care vor fi conduse de un management privat…Asta promite premierul Victor Ponta, presat nu doar de angajamentul luat faţă de FMI dar şi de situaţia în care se găsesc acum aceste « vaci de muls » rămase fără lapte şi costelive. Dacă premierul îşi va respecta promisiunea, ar începe o adevărată revoluţie la companiile de stat, conduse până acum politic, în funcţie de interese obscure, după ureche şi fără profit, dimpotrivă, cu pierderi uriaşe decontate din buzunarul cetăţeanului. Dacă premierul nu a lansat doar « vorbe goale », ar trebui ca – în timp, desigur – să vedem companii precum Poşta Română, Tarom, CFR Marfă sau CFR Călători, Hidroelectrica sau Romarm terminând anul dacă nu pe profit, măcar nu pe pierdere.

În fine, ar trebui ca toate contractele paguboase încheiate de aceste companii de stat la ordine politice să fie dacă nu reziliate, măcar renegociate. Dar e posibilă o astfel de revoluţie ? Gurile rele spun că niciun politician nu va deschide « cutia Pandorei », respectiv nu va lăsa un management privat să dezgroape toate afacerile sinistre derulate de companiile de stat, că niciun politician român nu va accepta să cedeze total controlul la manetele acestor tonomate de bani, că niciun politician român nu va lăsa un manager privat să taie în carne vie şi să facă restructurări în aceste societăţi nerentabile, cu riscul de a plăti politic oalele sparte.

În fine, scepticii spun că « soluţia miraculoasă » a unui management privat nu oferă nicio garanţie privind rentabilizarea întreprinderilor decât dacă viitorilor manageri li se va prezenta clar situaţia reală în care le preiau, dacă li se vor impune nişte standarde de eficienţă şi nişte obiective clare (ceea ce nu s-a întâmplat cu conducerile până acum politice ale acestor mamuţi) şi mai ales dacă vor fi susţinuţi în deciziile pe care le iau şi nu blocaţi politic. Dacă însă procesul de înlocuire a managementului de stat cu unul privat va începe cu adevărat, se va putea vorbi de o adevărată revoluţie dar şi despre o spectaculoasă lovitură de imagine în urma căreia « neatrăgătoarele » întreprinderi româneşti ar putea începe să fie curtate şi să atragă investiţiile de care au nevoie…

LEA BERZUC

sursa: stelian-tanase.ro