C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Înapoi după război: teoretic am ieșit din criză, practic locuim cu părinții

parinti-copiiUn duș rece pentru cei care îmbrățișează viziunea stângistă-progresistă asupra istoriei: lumea nu merge neapărat într-o direcție bună doar fiindcă trece timpul și suntem noi mai „deștepți”; se prea poate ca lumea să meargă din rău în mai rău, bunăstarea din trecut nu reprezintă o garanție pentru nivelul de trai din viitor.

Altminteri este dificil să interpretăm rezultatele ultimului studiu al Pew Research Center, care arată că în SUA numărul tinerilor care locuiesc cu părinții continuă să crească la ani buni de la ieșirea din criză.

Ca după război: în SUA mulți tineri locuiesc cu familia

57 de milioane de americani representând 18,1% din populație impart locuința cu alte generații din familia lor. Numărul gospodăriilor în care coexistă mai multe generații ale aceleiași familii a cunoscut un punct de minim în 1970 și de atunci s-a dublat.

Acest trend este susținut mai ales de numărul tinerilor între 25-34 de ani care împart același acoperiș cu părinții lor. Dacă în 1980 doar 11% din tineri locuiau cu părinții, astăzi aproape un sfert dintre ei (23,6%) se află în această situație. Un procent similar a mai fost înregistrat doar la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tinerii locuiesc cu familia din cauza sărăciei: dovadă România

Situația este oarecum similară în UE, unde unul din trei bărbați și una din cinci femei cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani locuiesc cu părinții. De exemplu, în Marea Britanie ponderea tinerilor de sex masculin care nu dispun de locuință proprie a ajuns la 19%, cel mai înalt nivel din 1960.

Și cu cât mergem către sudul și estul Europei cu atât situația este mai acută: în Spania procentul tinerilor care împart același acoperiș cu familia este sensibil egal cu cel din Polonia, dar în Portugalia este chiar mai mare! Atenție, vorbim de Spania unde din cauza crizei economice mulți tineri oricum au emigrat iar populația totală este în scădere.

Să cităm, scuzați expresia, Strategia Națională în domeniul politicii de tineret, 2014-2020:

În România, 60% dintre tinerii între 18 și 34 de ani locuiesc cu părinţii faţă de 48,5% în UE-28. Se înregistrează cea mai ridicată pondere a populaţiei rezidente în locuinţe supra-aglomerate din UE-27, cu excepţia Ungariei. Cu 2,9 persoane pe gospodărie în medie, România are cel mai ridicat număr de membri pe gospodărie din UE-28, la egalitate cu Bulgaria, Croaţia si Malta.”

De ce decid atât de mulți tinerii să locuiască împreună cu părinții? Analiștii au enumerat de-a lungul timpului multe motive: imigrația, reticența de a întemeia o familie, continuarea studiilor, lipsa unui loc de muncă adecvat. În opinia mea, fără să neg importanța unor trăsături culturale, toate se reduc la un numitor comun: sărăcia. Din ce în ce mai mulți tineri trăiesc în sărăcie relativă, dovadă rata uriașă a șomajului care îi afectează. Unii își continuă studiile nu din vreo pasiune nemărginită pentru artă și știință, ci din cauză că nu găsesc ceva productiv de făcut; și cu cât studiază mai mult cu atât se înglodează în datorii și nu le mai rămân bani pentru casă. Majoritatea imigranților sunt săraci. Mulți amână să se căsătorească și să aibă copii, preferând să muncească peste program și să rămână prizonierii zidurilor unei corporații atrași de propaganda care le spune că „firma este o familie”. Alții cad pur și simplu pradă tendințelor consumeriste risipind banii pe excursii, “socializare” și diverse gadgeturi – poate doar pentru a ține pasul cu vecinul – uitând adevăratele priorități din viața unui om, acele lucruri care te împlinesc și te fac cu adevărat fericit; există dubii că acești tineri fani ai cardului de credit, care cheltuie mai mult decât își pot permite, vor fi vreodată capabili să-și ramburseze datoriile.

În ultimele decenii creșterea economică și-a accentuat caracterul pauperizant, sau polarizant. Ne închinăm la PIB la fel cum făceau comuniștii cu producția de ciment sau de oțel pe cap de locuitor, zicând că de acolo vine “bunăstarea materială”.  De fapt, bunăstarea generală a societății este deconectată de acești indicatori statistici. Publicul nu mănâncă PIB; el trăiește bine doar în măsura în care dispune de mijloace la nivel individual, personal. Iar dacă ne uităm la salariile reale vedem că ele au bătut pasul pe loc (în SUA; în România au crescut cu 25% în 25 de ani). Și atunci, cu datorii în creștere dar cu aceleași venituri, cum să-și permită lumea să trăiască mai bine?

Eu dau vina pe guverne. Știu replica: de vină sunt chinezii, că ne-au luat locurile de muncă, de vină este progresul tehnic. Nu stau să discut acum cât este de (ne)justificată teoretic această idee. Problema cu această replică este că a fost utilizată în toate timpurile, în toată lumea. Dar stagnarea bunăstării în lumea occidentală este un fenomen cât se poate de modern. Și zic că este bine să ne uităm în ograda noastră, la instituțiile care marchează funcționarea capitalismului de cumetrie actual.

Sursa: Logica economica

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss