Politică

În timp ce Australia anulează căsătoriile gay, Curtea Europeană echivalează parteneriatul homosexual cu căsătoria tradiţională

gay-marriageCurtea Supremă din Australia a respins o lege care permite căsătoriile între persoanele de acelaşi sex în capitala Canberra şi în împrejurimile acesteia, informează agenţia Rador. Acestea fuseseră aprobate anterior de parlamentul regional în octombrie.

Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex din Australia au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. 27 de cupluri, s-au “căsătorit”, printre acestea numărându-se şi Stephen Dawson, un membru al parlamentului regional, care s-a “însurat” cu partenerul său în cadrul unei ceremonii organizate pe peluza Parlamentului federal. Aceste legături vor fi acum anulate.

Curtea Supremă a decis în favoarea guvernului şi a premierului Tony Abbott, care a susţinut că legislaţia de pe teritoriul capitalei nu este consecventă cu actul federal privind căsătoria. În condițiile în care uniunile civile între persoane de același sex sunt permise în cele mai multe state australiene, căsătoria se limitează la uniunea dintre un bărbat și o femeie, conform legislaţiei federale.

Între timp, pe continentul european, Curtea Europeană a decis că un cuplu homosexual va beneficia de aceleaşi privilegii ca şi familia tradițională. Decizia este valabilă şi pentru ţările în care căsătoriile gay nu sunt legalizate.

Curtea s-a pronunţat în privinţa acţiunii intentate de un funcţionar bancar francez căruia angajatorul a refuzat să-i acorde bonusuri băneşti prevăzute pentru cuplurile familiale pe motiv că partenerul lui este un bărbat.

Curtea a stabilit că acesta este un caz de discriminare pe criterii de orientare sexuală. Purtătorul de cuvânt al instanţei a menţionat că această decizie reprezintă aplicarea unui nou standard de justiţie pentru toate ţările UE.

Surse: Frontpress.ro și Vocea Rusiei

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Mi se pare si normal sa fie lasati in pace, sa se casatoreasca, daca asta vor. De unde pana unde aroganta de a controla viata sentimentala a altor oameni?
    Sunt oameni ca si noi, de ce sa le refuzam drepturi? Asta e discriminare.
    Sau preferati sa se casatoreasca in loc cu fiicele si fiii vostri?