C O N T R A P R O P A G A N D Ă

În România, discriminarea şi umilirea sunt constituţionale

relhiUn ateu va putea, cum şi poate deja, să-şi clameze public opţiunile, în schimb, cel ce crede în Dumnezeu va trebui să tacă sau să vorbească doar acasă ori strict în spaţiul consacrat unui cult. Ce este aceasta dacă nu o dictatură? Mai putem vorbi de respectarea libertăţii de conştiinţă într-un astfel de caz?

„Ora de religie” a devenit, e clar, un subiect tot mai prezent în spaţiul public. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a calificat, acum câteva zile, drept „discriminatorie şi umilitoare” decizia Curţii Constituţionale (CCR) de a declara… neconstituţional articolul din lege care prevede că, „la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”. Mai pe româneşte, judecătorii Curţii cred că ar trebui ca cei care vor să facă ora de religie să facă o cerere în acest sens, iar nu cei care nu vor acest lucru. Pe de o parte, se pune „la treabă” majoritatea de dragul unei minorităţi, care ar trebui scutită de extenuantul efort de a scrie, o dată pe an, cererea prin care refuză participarea la ora de religie. Ca şi cum, extinzând principiul pe care se bazează decizia CCR, ar trebui să vină cu adeverinţă la şcoală cei care sunt apţi pentru educaţia fizică şi sport, iar nu să aducă – cum este acum – o scutire medicală cei care nu pot să participe la această oră.

Pe de altă parte, se induce ideea că religia nu este o disciplină fundamentală pentru educaţia unui copil, conferindu-i-se statutul unui club, al unui hobby. Căci şi acum, dacă mai mulţi părinţi vor ca ai lor copii să studieze arta fotografică sau şahul, se pot asocia şi plăti un specialist care să-i iniţieze în aceste domenii. Aşadar, avem de a face cu o schimbare de paradigmă cu efecte devastatoare pe termen lung, de o anvergură care va depăşi cu mult punctuala problemă a orei de religie predată în învăţământul de stat. Nu mai este vorba, aici, de o chestiune de „constituţionalitate” şi de „drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. Este vorba de o susţinere a acelei mişcări seculariste, care doreşte să îngrădească religia şi practicarea unei credinţe, circumscriindu-le strict cadrului privat. Un ateu va putea, cum şi poate deja, să-şi clameze public opţiunile, în schimb, cel ce crede în Dumnezeu va trebui să tacă sau să vorbească doar acasă ori strict în spaţiul consacrat unui cult. Ce este aceasta dacă nu o dictatură? Mai putem vorbi de respectarea libertăţii de conştiinţă într-un astfel de caz?

Cum spuneam la început, frământările privind oportunitatea predării religiei în şcoală sunt tot mai numeroase şi nu răzbat doar în presă. Am să dau şi un exemplu concret şi relevant, cred, pentru incidentele ce se vor înmulţi, din păcate, în viitor. Zilele trecute, un jurnalist m-a interpelat pe contul său personal de Facebook, cerându-mi să comentez faptul că profesoara de religie nu a răspuns unei curiozităţi a copilului său de clasa a III-a, care dorea să ştie cine este Moise. Răspunsul respectivului cadru didactic ar fi fost: „Vei învăţa peste doi ani!”. Drept pentru care, supărat pe acest răspuns, tatăl copilului doreşte să solicite retragerea copilului de la ora de religie. Am să plec de la premisa că cele relatate s-au desfăşurat întocmai. În relaţia pe care am avut-o, de-a lungul anilor, în calitate de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu acest domn jurnalist, m-am convins de onestitatea domniei sale şi de o sinceră deschidere faţă de viaţa religioasă, în variile sale aspecte. Este evidentă, într-o astfel de situaţie, greşeala profesoarei de religie de a nu răspunde imediat curiozităţii unui copil, manifestată pe un subiect care ţine, totuşi, de profilul orei predate. Chiar şi dacă ar avea de a face cu întrebări mai încuietoare şi nu strict pe domeniu, un astfel de profesor, ca şi un preot, dacă nu pot da răspunsul pe loc, ar trebui să aibă smerenia de a cere interlocutorului să-i îngăduie să se documenteze şi să ofere, ulterior, un răspuns la orice întrebare rezonabilă, chiar dacă mai dificilă. Evident, a spune câteva cuvinte despre Moise nu cred că ar putea constitui o astfel de dificultate.

Însă şi supărarea prietenului (de Facebook, cel puţin!) jurnalist este una disproporţionată cu gravitatea situaţiei. E ca şi cum eu m-aş supăra pe dânsul pentru că, la un articol publicat cu ceva vreme în urmă şi în care am fost citat, ce-i drept, corect, s-a pus, de către conducerea publicaţiei, un titlu mincinos şi scandalos, şi aş lua decizia de a-i retrage „acreditarea” lui şi instituţiei de presă pe care o reprezintă, refuzând orice dialog ulterior. Îi recomand şi dumnealui – dacă este bine intenţionat -, şi altor părinţi aflaţi în astfel de situaţii nedorite să meargă şi să discute cu profesorul de religie, apoi, dacă dialogul nu este satisfăcător, cu inspectorul de specialitate sau chiar cu reprezentanţii cultului. Sunt convins că se va găsi disponibilitatea de a clarifica lucrurile şi de a le îndrepta. E de la sine înţeles că nimeni nu are vreun interes să-i nemulţumească pe părinţii elevilor de la ora de religie, mai ales în contextul legislativ care se conturează. Mai trebuie precizat că logica predării religiei nu urmează cronologia istorică, ca să trebuiască să vorbim mai întâi despre Vechiul Testament, apoi despre Noul Testament. De altfel, şi la alte discipline se întâmplă acelaşi lucru. Spre exemplu, se învaţă gramatica limbii române actuale, în uz, în primii ani de şcoală, iar nu mai întâi limba latină sau româna veche! Mi se pare firesc să vorbim copiilor mai întâi despre Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul şi despre sfinţii Săi, şi abia apoi despre Moise şi despre celelalte personalităţi veterotestamentare.

Aş încheia subliniind, cu durere, situaţia grea în care se află/ se vor afla profesorii de religie. Unii „optimişti de serviciu” acreditează ideea că aceştia vor fi motivaţi să crească mai mult calitatea actului didactic şi să îmbunătăţească permanent relaţia cu elevii şi părinţii lor, spre a avea cui să mai predea în viitor. Aceasta este însă o presiune care, amplificată de nesiguranţa unui loc de muncă, mai degrabă va genera anumite compromisuri în actul didactic şi va avea ca efect o relaţionare a profesorului de religie din poziţia „în genunchi”cu elevii, cu părinţii sau cu directorii de şcoală. Situaţie în care nu se mai află – şi nici nu e de dorit să se afle vreodată – nici un profesor sau vreun învăţător din ţara asta. Acum, judecaţi şi dumneavoastră: este decizia Curţii Constituţionale una care ţine de „democraţie şi demnitate” ori una „discriminatorie şi umilitoare”?

Autor: pr. Constantin Sturzu

Sursa: Doxologia

Related Posts

33 Responses “În România, discriminarea şi umilirea sunt constituţionale”

  1. anti says:

    Faptul ca dupa “o istorie de 2000 de ani a credinței strămoșești în poporul nostru “ deranjeaza o decizie absolut normala in secolul XXI-lea, arata ca nu am invatat nimic atata amar de vreme, si ne meritam soarta de primitivi cu aere de martiri, de prosti ai Europei, la bunastarea cărea râvnim si pe care o cotropim, niste barbari nespalati, dar cu “credinta stramoseasca vie“. Suntem o tara cu un sistem medical de “Doamne Ajuta” si cu o populatie de “Doamne, iarta-ma”! Ne tratam pacientii cu manastiri si catedrale. Simate scriitor, amator de bisericale, azvarle-ti urgent PC-ul la cos pentru ca tastezi la unealta diavolului inventata de fizicieni indraciti si chimisti posedati de pacatul „stiintei”. Ramai la borcanul lampii cu gaz si trateaza-ti bolile cu rugaciune. ! Lumea ateilor ti-a dat si telefonul si autoturismul cu care-ti deplasezi familia la biserica sau manastire si cu putina rabdare la catedrala IMPUTIRII neamului[ NESIMTIRII neamului, JEFUIRII neamului] prin zona asta graviteaza.

  2. magistru says:

    Ca o pată de culoare, nu pot să nu remarc asemănarea dintre modul în care biserica și securitatea SRI tratează deciziile CCR. Biserica, prin păstrarea cu orice preț a orei de religie, SRI, prin reintroducerea în Parlament a legilor Big Brother, deși ambele chestiuni au fost declarate răspicat neconstituționale. Ambele instituții ne vor binele – știți, bancul cu bătrânica… – doar noi ne încăpățânăm să nu-l înțelegem. De aia probabil trebuie făcut cu forța, și chiar împotriva Constituției.

  3. Viorica Balteanu says:

    Important este ca, in putinele zile aflate la dispozitie, toti parintii sa fie informati despre data-limita 6 martie (din nou o data cu ranjet ateist!). Mitropolitul Ioan al Banatului a decis ca inclusiv la secretariatul Mitropoliei si al Episcopiei Caransebesului sa existe formularul-tip, iar fiecare preot sa-i sprijine pe parinti in completarea cererii-tip, acolo unde este cazul.

  4. anti says:

    De ce mi-as lasa copilul sa invete ca oamenii trebuie sa se roage la fragmente de morti si la zei care nu exista? De ce sa-l las sa creada ca nu poate fi “normal” decat in sanul tamaiat al unei religii? De ce sa-l mentin infantil atata vreme cat trebuie sa se maturizeze? De ce sa creada ca ateii sunt diavoli sau ca simpatizantii cultului Zen sunt pagani?! De ce sa-si piarda un sfert din viata cu ochii inchisi in miezul zilei? De ce ar trebui sa-si urasca semenii atunci cand nu sunt pe deplin de acord cu el? De ce sa se teama irational de intuneric? De ce sa nu aseze biblia langa coran, pe acelasi raft al bibliotecii?… Respectiv, de ce sa nu le arunce la gunoi atunci cand se uzeaza? De ce sa creada ca lipsa muncii poate fi suplinita cu “rugaciuni”?! De ce sa creada ca “a fi irational” este ”perfect normal si sanatos”!
    Mai bine nu! Prefer sa-l “indoctrinez” cu telescopul astronomic, articolele stiintifice si documentarele istorice facute cu cap!

  5. Luc says:

    “Un ateu va putea, cum şi poate deja, să-şi clameze public opţiunile, în schimb, cel ce crede în Dumnezeu va trebui să tacă sau să vorbească doar acasă ori strict în spaţiul consacrat unui cult”…in traducere un om normal poate sa-si spuna opinia in public, pe cand un “credincios” exaltat cu mintea ratacita trebuie sa glasuiasca intr-un cadru institutionalizat [spitalul 9] sub stricta medicatie si supraveghere. Simplu.

  6. Eu says:

    “Un ateu va putea, cum şi poate deja, să-şi clameze public opţiunile, în schimb, cel ce crede în Dumnezeu va trebui să tacă sau să vorbească doar acasă ori strict în spaţiul consacrat unui cult. Ce este aceasta dacă nu o dictatură? Mai putem vorbi de respectarea libertăţii de conştiinţă într-un astfel de caz?” – Este revoltator faptul ca BOR si/sau sustinatorii sai pot spune asemenea enormitati tocmai acum. Nu cumva lucrurile sunt exact invers fata de cum doriti sa le aratati?! Da, BOR incalca libertati (vezi boxele scoase din biserica, obligand astfel – fara drept – pe toata lumea sa asculte slujbele), spala creiere, fura (pardon, primeste prin “donatii”) bunuri imobiliare, incaseaza sume colosale fara sa plateasca taxe, instiga la ura celor care nu fac parte din aceasta religie, si asa mai departe. De bisericile ortodoxe construite peste tot, chiar si in lipsa credinciosilor, sa nu mai vorbim.
    Ei bine, BOR este discriminat … pozitiv (daca se poate spune asa), deoarece pare sa aiba doar drepturi si nici o obligatie. Nici macar obligatia la bun simt. Sper ca va veni ziua in care oile voastre vor deschide ochii si va vor intoarce spatele.

  7. un om... says:

    eu vad religia ca pe o cusca in care esti prizonier, mai demult cusca avea usa incuiata, si daca vroiai sa iesi primeai o pedeapsa zdravana de la gardieni si nu-ti mai ardea sa ai alte tentative. Acum cusca are usa deschisa, gardienii sant tot la post, dar nu mai au in echipament bata din dotare, inca sant amenintatori nu mai stau in fata usii, ci intr-o parte a ei. Poti iesi din cusca daca-ti faci curaj, in cel mai rau caz poti fi amenintat verbal de gardieni, bata din dotare nu mai exista. Poti merge spre iesire acompaniat de amenintariile lor si a celorlalti prizonieri, care inca nu vad usa de la cusca lor deschisa, si se simt cumva nedreptatiti ca tu ai pornit spre iesire. Si ei ar vrea sa iasa, dar sau obisnuit inauntru, sant acolo de mici copii, parintii lor iau dus de mana. Pentru unii este prea tarziu, n-ar putea trai afara, nu pot sa conceapa viata fara religie, vor ramane sa ameninte de dupa zbrele.

  8. Condoru says:

    Eu cred că există, într-adevăr, un atac concertat și foarte susținut asupra bisericii ortodoxe române. Motivul, numai cine nu vrea nu-l întrezărește. P.S. Urmăresc constant articolele postate pe acest site și rareori există comentarii. Cel față face excepție: și prin număr, și prin poziție. Interesant, nu?…

  9. Alex says:

    ‘Suntem o tara cu un sistem medical de “Doamne Ajuta” si cu o populatie de “Doamne, iarta-ma”! Ne tratam pacientii cu manastiri si catedrale.’
    Nimic mai adevarat.

  10. constantin says:

    Nu ti face placere sa revezi exprimari din trista perioada socialista pe care am trait o Necontrolatii care au scris mai sus ar trebui sa stie ca in nici o tara unde se fac produsele pe care le folosim azi nu sunt atei’ acei oameni ai muncii nu sunt atei, nici in Japonia nici in America Ateismul in perioada asta este o lipsa crasa de informare. Ce sa faci, toata stiinta care vorbeste despre structura fantastica a materiei vii ar trebui sa dea de gandit oricui mai ales cand auzi ca nimic nu se poate forma la intamplare nici reprodus in laborator… Sunt sute de mii de oameni cate au fost readusi la viata prin tehnicile actuale de la urgenta si toti spun clar ca au continuat sa perceapa realitatea situindu se intr o alta dimensiune, dar despre asta trebuie aflat din c
    arti cum e cu a 4 a dimensiune. Le as spune ca in ziua de azi sunt mii de dovezi despre alte dimensiuni unde continua sa existe orice fiinta umana. Nu mai vorbiti cu rautatea comunistilor care asa au fost invatati de niste dictatori plini de ura. Nu mai incurcati planurile oricine poate sa fie beneficiarul produselor de azi iar daca unii tin cont de alte descoperiri care au fost facute si sunt constienti de alte realitati ce aveti cu ei. Cred ca cineva cu probleme poate debita

  11. constantin says:

    Astazi aceleasi vorbe necugetate pe care le am tot auzit inainte. Uitati va pe you tube si gasiti multe declaratii despre faptul ca nimic din lumea fizica vie nu se poate forma prin intamplare si asta. ar trebui sa dea de gandit oricarui om normal.Oamenii nu sunt tratati cu o cladire ci prin sistemul medical nu e clar A fi atat de in urma cu dovezile care se aduc legat de alta realitate este o rea intentie. Stiti voi numarul de eritrocite care trebuie sa fie in sange sau felul in care globulelenalbe va apara de microbii care va fac rau?Cred ca nu si nici cum de e atat de perfect acest sistem, dar pentru asta trebuie sa mai cititi din anatomie asa cum au facut altti 6 ani si nici un medic nu e ateu pentru ca a studiat ceva despre fiinta umana si nu mai poate ramane indiferent in fata acestei monumentale crearii numita om din care doar o singura celula nu se compare cu cel mai performant calculator de la ora actuala… dar sistemele despre care nici nu se stie cum functioneaza… A nu studia nu e o calitate a fi rau intentionat e o dovada de necunoastere a unor realitati.

  12. ateu says:

    Pentru a preveni efectele unui cutremur se construieşte o casă mai sănătoasă, pentru a vindeca o boală se construieşte un spital şi se face cercetare în domeniul medicinei, pentru a evita o inundaţie se va construi un dig, pentru a evita moartea într-un accident se va purta centura de siguranţă şi se va dota maşina cu airbaguri, iar pentru a scăpa de ignoranţă şi prostie se va construi o şcoală şi se va face educaţie. Istoria ne arată că atunci când explicaţiile naturale sunt preferate celor religioase problemele sunt rezolvate prin mijloace care stau la dispoziţia noastră. Toată ştiinţa, tehnologia şi bunăstarea pe care o avem în momentul actual este un produs al filozofiei naturaliste, nu al religiei. Niciodată gândirea de tip religios nu a adus vreun beneficiu omenirii. Niciodată vreun dumnezeu sau vreun drac a fost responsabil pentru ceea ce ni se întâmplă. Acestea sunt nişte superstiţii care datează de pe timpul copilăriei speciei umane, şi aşa cum copiii ajung la adolescenţă şi încetează să mai creadă în Moş Crăciun la fel trebuie să se întâmple şi cu specia umană. Să ajungă măcar la adolescenţă. Şi apoi, cine ştie, la maturitate.

  13. ateu says:

    ROMANIA stat laic! religia trebuie sa fie facultativa! Bravo Emil Moise! un fel de “David versus Goliath” daca putem spune asa, cu putina rabdare religia v-a primi ce merita!

  14. constantin says:

    Ati citit ceva din ce s-a scris mai sus? Ati pus mana vreodata pe o carte de anatomie,biochimie Cred ca ar fi fost o sansa de a iesi din gandirea inventata de cei care au creat si primele genocide din umanitate. Ateismul face o gafa imensa in domeniul stiintific sustinand ca materia se misca singura in vederea ajungerii la alte forme. Toti oamenii de stiinta stiu ca este un nonsens stiintific sa spui asa ceva. Iti trebuie mai multe forte decat cele cunoscute Gravitatie electroslabe, tari pentru a duce la formarea unei enzime. Toti biologii recunosc ca nu poate fi reprodus nimic in laborator O celula este de o complexitate mai mare decat orice procesor de ultima generatie. Nu poate aparea asa la nimereala si nici biodiversitatea imensa nu are drept cauza intamplarea. La ce duce lipsa unei invataturi serioase… La extremisme de tipul celei care am trait-o. Lipsa de cunoastere nu e o calitate

  15. darwin says:

    pentru o mai buna aprofundare a fenomenului, recomand: http://sclavii.blogspot.ro/2010/11/crestin-versus-ateu-in-viata-reala.html

  16. darwin says:

    ” Cred ca ar fi fost o sansa de a iesi din gandirea inventata de cei care au creat si primele genocide din umanitate” v-ati intrebat vreo data cum evolua omenirea daca Giordano Bruno ar fi fost ascultat la vremea lui?[nu ars pe rug] Sau daca Charles Robert Darwin, era executat imediat ce enunta teoria privire la originea speciilor. Doar un mic exercitiu de imaginatie din lungul anevoiosul al Umanitatii.

  17. nicu says:

    vad ca acest site: gandeste.org, nu cenzureaza nici o opinie, nu te intalnesti prea des cu o asa abordare deschisa, libera si nepartinitoare! Multumim gandeste.org !

  18. olga says:

    domnule Ateu, la domnia voastra pana si viitorul are cratima; vai si’amar de noi

  19. ateu says:

    aveti dreptate d-ra Olga,multumesc pentru observatie! rectific: “cu putina rabdare religia va primi ce merita!”

  20. constantin says:

    Interesant este ca in evul mediu de fapt tribunalele laice se ocupau cu relele tratamente asupra oamenilor inchizitia le-a copiat. O statistica arata ca doua treimi erau facute de… tribunalele laice. Si doar o treime de inchizitie. Cati oameni au fost opriti sa gandeasca… multi de care nu se sufla numic. Azi e aceeasi boala de a-i opri pe cei care au pareri mai democratice si desprinse din plafonarea impusa de cativa ideologi. In America un biolog a spus ceea ce multe sute de alti confrati asteptau sa fie spus si anume ca absolut nimic nu se formeaza singur, chiar si o celula care de fapt e ceva foarte complicat. Dar ce au facut politrucii … l-au dat afara de la servici desi avea lucrari de cercetare. Acum apare si aberatia asta sa se impuna oamenilor sanatosi comportamentul bolnav al homosexualilor. Si lucrurile au luat o amploare mare in unele tari “civilizate’
    Dar legat de Darwin, astazi cand stiinta a evoluat si nu mai e la nivelul inapoiat din sec 19. Atunci se credea ca vietatile apar asa din praf si frunze adunate la un loc. Se credea ca apar asa intr-o secunda si i s-a zis generatia spontanee, idee aberanta oprita de Pasteur care a fiert bine apa si s-a vazut ca din mediu steril nu apare absolut nimic nici dupa mult timp. Inainte se credea ca celula e asa… o pata de culoare, iar azi se stie ca se petrec lucruri care numai intr-un accelerator de particule mai pot avea loc, sa intre atomi de k si alte substante prin porii membranei care sunt facuti de la inceput cu gauri nanometrice pentru a intra subst hranitoare dar a nu intra altele ca clorul de ex. Se stia asta pe vremea lu Darwin…nici vorba, ar fi tacut chitic daca ii arata un om de stiinta de azi cam cum e realitatea… Ochiul poate aparea in milioane de ani?… asta e o stupizenie neacceptata de nimeni pt ca trebuie sa ai toate elementele din care e format ochiul in acelasi timp, nu sa treaca cine stie cat timp sa se mai “formeze altceva” pt ca s-ar fi descompus primele elemente.
    Avem mii de miliarde de celule care au acelasi adn vecinul are si el un adn specific numai lui si toate celulele au absolut acelasi adn, iar fiecare persoana e unica. S-au facut multe falsuri recunoscute mai apoi de asa zisi oameni maimuta. In realitate studiile actuale arata clar ca nu exista nici o legatura intre maimuta si om pe baza studiilor facute pe toate populatiile globului. S-a spus oficial ca nu avem nici o leg cu maimutele ba inca e un stramos comun tuturor oamenilor, asta stiintific spus. E frumos sa studiezi creatia si sa vezi cat de complicat e totul foarte complicat si asta NUMAI CA NOI SA EXISTAM.

  21. constantin says:

    Interesant este ca in evul mediu de fapt tribunalele laice se ocupau cu relele tratamente asupra oamenilor inchizitia le-a copiat. O statistica arata ca doua treimi erau facute de… tribunalele laice. Si doar o treime de inchizitie. Cati oameni au fost opriti sa gandeasca… multi de care nu se sufla numic. Azi e aceeasi boala de a-i opri pe cei care au pareri mai democratice si desprinse din plafonarea impusa de cativa ideologi. In America un biolog a spus ceea ce multe sute de alti confrati asteptau sa fie spus si anume ca absolut nimic nu se formeaza singur, chiar si o celula care de fapt e ceva foarte complicat. Dar ce au facut politrucii … l-au dat afara de la servici desi avea lucrari de cercetare. Acum apare si aberatia asta sa se impuna oamenilor sanatosi comportamentul bolnav al homosexualilor. Si lucrurile au luat o amploare mare in unele tari “civilizate’
    Dar legat de Darwin, astazi cand stiinta a evoluat si nu mai e la nivelul inapoiat din sec 19. Atunci se credea ca vietatile apar asa din praf si frunze adunate la un loc. Se credea ca apar asa intr-o secunda si i s-a zis generatia spontanee, idee aberanta oprita de Pasteur care a fiert bine apa si s-a vazut ca din mediu steril nu apare absolut nimic nici dupa mult timp. Inainte se credea ca celula e asa… o pata de culoare, iar azi se stie ca se petrec lucruri care numai intr-un accelerator de particule mai pot avea loc, sa intre atomi de k si alte substante prin porii membranei care sunt facuti de la inceput cu gauri nanometrice pentru a intra subst hranitoare dar a nu intra altele ca clorul de ex. Se stia asta pe vremea lu Darwin…nici vorba, ar fi tacut chitic daca ii arata un om de stiinta de azi cam cum e realitatea… Ochiul poate aparea in milioane de ani?… asta e o stupizenie neacceptata de nimeni pt ca trebuie sa ai toate elementele din care e format ochiul in acelasi timp, nu sa treaca cine stie cat timp sa se mai “formeze altceva” pt ca s-ar fi descompus primele elemente.
    Avem mii de miliarde de celule care au acelasi adn vecinul are si el un adn specific numai lui si toate celulele au absolut acelasi adn, iar fiecare persoana e unica. S-au facut multe falsuri recunoscute mai apoi de asa zisi oameni maimuta. In realitate studiile actuale arata clar ca nu exista nici o legatura intre maimuta si om pe baza studiilor facute pe toate populatiile globului. S-a spus oficial ca nu avem nici o leg cu maimutele ba inca e un stramos comun tuturor oamenilor, asta stiintific spus. E frumos sa studiezi creatia si sa vezi cat de complicat e totul foarte complicat si asta NUMAI CA NOI SA EXISTAM. A intelege ca pentru a se intampla ceea ce descriem azi, e nevoie de Cineva care sa coordoneye aceste lucruri, pentru ca singure nu se misca sub nici o forma datorita principiiului care zice ca un corp nu se misca decat daca e impins de ceva.

  22. constantin says:

    Un mare fizician spunea ca ceea ce a aparut pe aceasta lume este prea complicat ca sa apara cu ajutorul fortelor cunoscute, deci e nevoie si de alte forte necunoscute care sa duca la formarea enzimelor. Asta ar trebui sa ne dea de gandit, legat de tot ceea ce exista si sa ne minunam de fiecare fiinta care exista de exemplu ce vedem intr-un documentar. Pt a aparea o ameoba e nevoie ca ea sa fie vazuta din exterior si coordonate toate procesele care duc la aparitia ei ca fiinta. Ea nu se poate crea singura, ea nu e constienta de complexitatea in care e facuta, nici noi oamenii nu stiim acest lucru desi suntem fiinte rationale spre deosebire de ameoba. Ameoba habar nu are ca exista si cum e facuta. Nici noi oamenii habar nu avem care sunt mecanismele care fac sa apara artera aorta, dar ea creste in corp, alaturi de alte milioane de vene si artere in lungime totala de…. cat ai inconjura planeta Pamant de 2 ori, asta la un singur om. Daca ar fi stiut cei din secolul 19 cum e formata fiinta vie nu si-ar mai fi permis sa abereze spunand ca apare singura asa…
    Religia este o suma de texte scrise de cei care au avut o cunostiinta cat de mica legata de Dumnezeu. Sunt coduri morale, de comportament moduri prin care ajungi chiar sa vorbesti cu Cel care a facut sa apara biodiversitatea. De unde atata ura, care azi e si ilegala oentru ca aduci atingere constiintei altora. De unde poti sa afirmi ceva impotriva cuiva cand tu nu stii nimic despre tine si altcineva a avut grija sa creeze toate mecanismele ca tu sa apari. De unde ura asta bolnava fata de istoria unor comunitati fata de faptele suprafiresti care s-au intamplat. Nu e cazul sa vorbim, unii spun ca e prea mult sa incerci sa definesti ceva din fiinta care stie cum trebuie ordonati aminoacizii ca sa apara o proteina. Mai bine am tacea decat sa aberam despre ceea ce nu stiim.

  23. anti says:

    bineînțeles ca sant impotriva religiei-biserica, cum altfel sa fiu?,.. dar oare in afara de: ” supravietuirea si perpetuarea poporului roman”… mai putem avea si alte “ţeluri”?…de exemplu instruirea “poporului român”?, si incetarea propagarii ideii ca am fi buricu pamantului, si restul lumii râvneste la “bogatiile noastre” iar noi datorita “credintei stramosesti” [biserica]..am fi reusit intodeauna sa “tinem piept”…”necredinciosilor”?!?…cand se vede cu ochiul liber,ce inapoiati santem pe toate planurile, un fel de capra râioasă, dar cu coada sus [credinta stramoseasca]… care nu se da prinsa pentru”tratament”…continuam sa ne complacem in aceasta mocirla, numita religie, slujind aceluiasi “stapan bun si drept”… privim cu invidie [crestina], la tariile Europene care au stiut sa-si tempereze avantul de…”credința strămoșească”…si nu pricepem nimic!. Noi prețuim “virtuțile creștine”: saracie [rasplata in ceruri]?!?.., nesimtire [falsa iubire crestineasca]?!?.., minciuna [sa facem ce zice popa,nu ce face popa]?!?..,discriminare [cine nu-i crestin ortodox!.. este.. sectant homosexual [lesbiana], sau satanist ateu]?!?…,hotie [biserica nu elibereaza bon fiscal pentru”servicii”,astfel fura bani de la noi toti]..,etc. Cum sa vi sa spui in secolul XXI-lea, sa spui, ca o virgina.. a nascut ?!?[inseminare artificiala?],..şarpele este poliglot?!? [acum nu mai vrea sa glasuiasca],.. ca omul poate merge pe apa?!?[cu o barca,da],..ca omul invie dupa trei zile ?!? [moarte clinica? sau revine din coma?],…si putem continua la nesfarsit, cu toate aberatiile mistice, ale unor oameni primitivi de acum 2000 de ani, ..”Suntem o țară Creștin – Ortodoxă de 2000 de ani…”… Asta-i oglinda in care refuzam sa privim, ăsta-i rezultatul infantilismului nostru ca popor [vesnic asteptand “împărăția cerurilor” care nu se arata] ,In loc sa vedem ce putem face concret aici, pe pamant, pentru viata noastra [apropo: UNICA !!! adica atunci cand murim,chiar murim, nu “adormim”…],.. Asta-i in mare opinia mea despre religie-biserica.

  24. constantin says:

    Apropo de “bogatiile noastre” scria undeva ca jaful secolului ar fi luarea de catre straini a aurului de la Rosia Montana in valoare de 6000 de miliarde de euro facand din noi daca s-ar vrea, cei mai bogat si educat popor. Dar nu se vrea… pt ca asa sunt ordinele de care asculta toata clasa asta de nenorociti din politica, denumita si cel mai mare pericol pentru popor. Raul pe care-l fac astia nu ar fi in stare nimeni sa faca.
    Intr-o vreme se facea instruire aveam nivel de invatatura f bun, ne dezvoltam, DAR ACUM SUNTEM TRANSFORMATI INRE-O COLONIE, pusi sa munceasca si atat, unde altii au furat ceea ce aveam noi, iar noi suntem niste simpli angajati si atat.
    Acum suntem inapoiati dar nu eram asa ci asta face parte din distrugerea moralului, a caracterelor, a constiintei, pentru a nu zice nimic cand vedem ca suntem ocupati pe toate planurile, fara arme, ci cu o “armata de cumparatori” care vin sa ia pe nimic, tot ce am avut noi.
    Prin evul mediu cineva a descoperit lupa si apoi microbii, bine dar greu au acceptat pt unii ca sunt microbi acolo unde te uiti si nu-i vezi. Asa e si cu domeniul acesta al altor dimensiuni, exista fiinte si ma refer la acei infricosati ingeri, mentionati ca ar exista din cele mai vechi timpuri, in cele mai vechi manuiscrise. Conditia de a-i vedea e una mai grea si presupune un comportament si o stare a mintii deosebite fata de alti oameni. Unii stiu ca asa e, altii au pretentia de a li se arata lor pentru a accepta. Nu trebuie sa avem aceasta pretentie pentru ca regulile sunt scrise deja. Nu ar putea oamenii sa acceada spre locul de unde se stie tot mecanismul biochimic al celulei, ingerii care au un aspect foarte luminos stiu orice despre noi, ei avand o alta dimensiune, cu atat mai mult Cel care i-a creat si pe ei, dupa alte reguli decat cele din trei dimensiuni unde suntem noi. Cei care au stat mai mult in stare de oprire a inimii si a creerului, dar au fost resuscitati, numai acestia, spun ca au vazut tot ce se intampla cu ei descriind in amanunt toata activitatea celor din salon si din saloanele invecinate. Unii insa spun si de acele fiinte cu aspect luminos, care li s-a aratat si care i-au intrebat ce au facut ei in viata, cum au folosit acest dar, cadou facut cuiva de a fi o fiinta vie. Deci s-au trezit ca sunt intrebati ce au facut… interesant si socant in acelasi timp. Aici problema s-a agravat rau pt ca exista si alte fiinte decazute cu un aspect hidos, care tot aruncau vina pe acel om ca este un pacatos… cine sunt acestia care spun ca esti pacatos? chiar diavolii care te-au facut in timpul vietii sa gresesti continuu… chiar ei iti cer sufletul sa fie luat de ei si dus acolo, unde este si durere si groaza, caci ce poate insemna sa fii aruncat in foc si lasat acolo, exact de cei care ti-au modificat mintea pentru a gresi si a nu accepta un adevar toata viata. Urletele celor din iad, auzite de cei care apoi si-au revenit in corp si au povestit ce au vazut nu au putut fi uitate… Religia, care inseamna reunire, reapropiere in latina, se ocupa cu instiintarea omului, ce sa faca pentru a nu ajunge aici, pentru a nu fii victima celor care te prostesc in timpul vietii, iar apoi te chinuie in multe feluri in iadul vazut de 1 milion de persoane si ar merita data o cautare ca sunt informatii. Daca vrei sa lucrezi in domeniile de inalta tehnicitate, nu te opreste constiinta ca exista si lumea ailalta, ca omul trebuie sa aiba un caracter corect si sa inteleaga ca exista si altceva in afara acestei lumi. Cand ai de facut o actiune la locul de munca, o faci bine, inveti iti dai interesul.In acelasi timp poti sa stii ca exista si o lume unde ajung toti cei care traiesc. Mai socant pentru unii este ca ti se cere sa dai explicatii ce ai facut, dar se poate invata o data pe saptamana la disciplina “reunire” unde se afla ca de aia suntem noi aici, ca mai tarziu sa ni se descopere toate secretele acestei lumi si a fi in comuniune cu Cel care a facut sa apara ceea ce putem vedea si simti si ne-a dat si capacitatea de a rationa pe langa aceste lucruri.

  25. constantin says:

    Apropo de “bogatiile noastre” scria undeva ca jaful secolului ar fi luarea de catre straini a aurului de la Rosia Montana in valoare de 6000 de miliarde de euro facand din noi daca s-ar vrea, cei mai bogat si educat popor. Dar nu se vrea… pt ca asa sunt ordinele de care asculta toata clasa asta de nenorociti din politica, denumita si cel mai mare pericol pentru popor. Raul pe care-l fac astia nu ar fi in stare nimeni sa faca.
    Intr-o vreme se facea instruire aveam nivel de invatatura f bun, ne dezvoltam, DAR ACUM SUNTEM TRANSFORMATI INRE-O COLONIE, pusi sa munceasca si atat, unde altii au furat ceea ce aveam noi, iar noi suntem niste simpli angajati si atat.
    Acum suntem inapoiati dar nu eram asa ci asta face parte din distrugerea moralului, a caracterelor, a constiintei, pentru a nu zice nimic cand vedem ca suntem ocupati pe toate planurile, fara arme, ci cu o “armata de cumparatori” care vin sa ia pe nimic, tot ce am avut noi.
    Prin evul mediu cineva a descoperit lupa si apoi microbii, bine dar greu au acceptat pt unii ca sunt microbi acolo unde te uiti si nu-i vezi. Asa e si cu domeniul acesta al altor dimensiuni, exista fiinte si ma refer la acei infricosati ingeri, mentionati ca ar exista din cele mai vechi timpuri, in cele mai vechi manuiscrise. Conditia de a-i vedea e una mai grea si presupune un comportament si o stare a mintii deosebite fata de alti oameni. Unii stiu ca asa e, altii au pretentia de a li se arata lor pentru a accepta. Nu trebuie sa avem aceasta pretentie pentru ca regulile sunt scrise deja. Nu ar putea oamenii sa acceada spre locul de unde se stie tot mecanismul biochimic al celulei, ingerii care au un aspect foarte luminos stiu orice despre noi, ei avand o alta dimensiune, cu atat mai mult Cel care i-a creat si pe ei, dupa alte reguli decat cele din trei dimensiuni unde suntem noi.

  26. constantin says:

    Au fost multi atei care au ajuns din nefericire pe masa de operatii si dupa o stare de oprire a inimii si a creerului, au fost resuscitati, numai acestia, spun ca au vazut tot ce se intampla cu ei descriind in amanunt toata activitatea celor din salon si din saloanele invecinate… Dupa asta cum credeti ca erau acei atei… au devenit fara voia lor foarte interesati de religie. O parte din ce se stie era spus de acesti atei care au devenit prin cunoastere altfel , in sensul bun. Unii insa spun si de acele fiinte cu aspect luminos, care li s-a aratat si care i-au mai si intrebat ce au facut ei in viata… cum au folosit acest dar, cadou facut cuiva de a fi o fiinta vie. Deci s-au trezit ca sunt intrebati…. ce au facut… interesant si socant in acelasi timp, nu si-ar fi pus problema asta vreodata …si iata ca asa stim si noi din aceste surse care NU AVEAU NICI UN INTERES SA SUSTINA CEEA CE AU NEGAT toata viata. Pentru altii problema s-a agravat rau pt ca existau si alte fiinte decazute cu un aspect hidos, care tot aruncau vina pe acel om ca este un pacatos… cine sunt acestia care spun ca esti pacatos? chiar diavolii care te-au facut in timpul vietii sa gresesti continuu… chiar ei iti cer sufletul sa fie luat de ei si dus acolo, unde este si durere si groaza, caci ce poate insemna sa fii aruncat in foc si lasat acolo, exact de cei care ti-au modificat mintea pentru a gresi si a nu accepta un adevar toata viata. Urletele celor din iad, auzite de cei care apoi si-au revenit in corp si au povestit ce au vazut nu au putut fi uitate… Era un caz celebru din rusia sovietica cand una din activistele cu ura au avut parte de aceasta experienta ce poate fi si citita, ea a vrut acest lucru… pt ca s-a pastrat ceea ce a trait inainte de a fi lichidata de kgb din vremea aceea.
    Religia, care inseamna reunire, reapropiere in latina, se ocupa cu instiintarea omului, ce sa faca pentru a nu ajunge aici, pentru a nu fii victima celor care te prostesc in timpul vietii, iar apoi te chinuie in multe feluri in iadul vazut de 1 milion de persoane si ar merita data o cautare ca sunt informatii. Daca vrei sa lucrezi in domeniile de inalta tehnicitate, nu te opreste constiinta ca exista si lumea ailalta, ca omul trebuie sa aiba un caracter corect si sa inteleaga ca exista si altceva in afara acestei lumi. Cand ai de facut o actiune la locul de munca, o faci bine, invetii iti dai interesul. In acelasi timp poti sa stii ca exista si o lume unde ajung toti cei care traiesc. Mai socant pentru unii este ca ti se cere sa dai explicatii ce ai facut, dar se poate invata o data pe saptamana la disciplina “reunire” unde se afla, ca de aia suntem noi aici, ca mai tarziu sa ni se descopere toate secretele acestei lumi si a fi in comuniune cu Cel care a facut sa apara ceea ce putem vedea si simti si ne-a dat si capacitatea de a rationa pe langa aceste lucruri.

  27. constantin says:

    Au fost multi atei care au ajuns din nefericire pe masa de operatii si dupa o stare de oprire a inimii si a creerului, au fost resuscitati, numai acestia, spun ca au vazut tot ce se intampla cu ei descriind in amanunt toata activitatea celor din salon si din saloanele invecinate… Dupa asta cum credeti ca erau acei atei… au devenit fara voia lor foarte interesati de religie. O parte din ce se stie era spus de acesti atei care au devenit prin cunoastere altfel , in sensul bun. Unii insa spun si de acele fiinte cu aspect luminos, care li s-a aratat si care i-au mai si intrebat ce au facut ei in viata… cum au folosit acest dar, cadou facut cuiva de a fi o fiinta vie. Deci s-au trezit ca sunt intrebati…. ce au facut… interesant si socant in acelasi timp, nu si-ar fi pus problema asta vreodata …si iata ca asa stim si noi din aceste surse care NU AVEAU NICI UN INTERES SA SUSTINA CEEA CE AU NEGAT toata viata. Pentru altii problema s-a agravat rau pt ca existau si alte fiinte decazute cu un aspect hidos, care tot aruncau vina pe acel om ca este un pacatos… cine sunt acestia care spun ca esti pacatos? chiar diavolii care te-au facut in timpul vietii sa gresesti continuu… chiar ei iti cer sufletul sa fie luat de ei si dus acolo, unde este si durere si groaza, caci ce poate insemna sa fii aruncat in foc si lasat acolo, exact de cei care ti-au modificat mintea pentru a gresi si a nu accepta un adevar toata viata. Urletele celor din iad, auzite de cei care apoi si-au revenit in corp si au povestit ce au vazut nu au putut fi uitate… Era un caz celebru din rusia sovietica cand una din activistele cu ura au avut parte de aceasta experienta ce poate fi si citita, ea a vrut acest lucru… pt ca s-a pastrat ceea ce a trait inainte de a fi lichidata de kgb din vremea aceea.

  28. Gabriel says:

    Domnule anti, inainte de a face comentarii in spatiul public, invata limba romana. Asta ca sa nu mai fii atat de ridicol in folosirea limbii noastre romanesti. Deja esti ridicol din cauza evidentelor frustrari pe care le traiesti. Restul postacilor si comentacilor care sunt de acord cu decizia CCR n-au inteles nimic. E complet anapoda sa chemi 90% din populatia scolara sa faca cereri ca vor sa participa la ora de religie. Mi se pare mult mai simplu,logic si firesc ca celelalte 10 procente sa-si manifeste dorinta de a nu participa. Voua nu vi se pare la fel????

  29. costel says:

    De ce suntem asa prosti si prost crescuti fata de cei din occident? Pentru ca asa vor cei mai mari dusmani ai poporului adica clasa politica, care ne tine asa pentru a fi dominati de cumparatorii stricati care ne-au ochit deja. Religia, este o expresie generala care de fapt inseamna reunire, reapropiere in latina, se ocupa cu instiintarea omului, ce sa faca pentru a nu ajunge aici, ca cei 1 milion de cazuri, care acum stiu ceea ce inainte nu acceptau, pentru a nu fii victima celor care te prostesc in timpul vietii modificand mentalul oamenilor sa nu inteleaga in lumea aceasta, ca apoi sa zica “este un pacatos”, culmea cei care te-au facut sa fii asa. Exista dovezi multe in acest sens. Diavolii ii considera pe oameni niste pacatosi si vor sa-i aiba sub control pentru a-i chinui cum vor ei. Ingerii ii apara de aceste invinuiri si-i feresc de ajungerea in iad, bazandu-se pe cate un lucru bun facut si care se invata la disciplina “reunire” de la scoala.
    Daca vrei sa lucrezi in programare, electronica, medicina, inginerie,trebuie sa inveti, sa aplici, sa te perfectionezi si poti fii bum chiar daca stii ca au fost si oameni care au avut o experienta suprafireasca, datorita unei situatii rezolvate de medici la timp. Cu ce te opreste sa muncesti bine daca stii si alte lucruri, daca vezi ca lumea nu e deloc o intamplare pentru ca din haos nu se dezvolta nimic, nu se misca atomii ca sa creeze un aminoacid, niciodata! Este o axioma stiintifica. Materia nu are creer si habar nu are cum “sa se invarta” ca sa apara ceva din domeniul viului.

  30. costel says:

    De ce suntem asa prosti si prost crescuti fata de cei din occident? Pentru ca asa vor cei mai mari dusmani ai poporului adica clasa politica, care ne tine asa pentru a fi dominati de cumparatorii stricati care ne-au ochit deja. Despre religie, care de fapt inseamna reunire, reapropiere in latina, se ocupa cu instiintarea omului, ce sa faca pentru a nu ajunge aici, ca cei 1 milion de cazuri , pentru a nu fii victima celor care te prostesc in timpul vietii si ma refer la fiinte care pot modifica mentalul oamenilor sa nu inteleaga si sa nu tina cont in lumea aceasta ca apoi sa zicaŞ este un pacatos, culmea cel care te-a facut sa fii asa. Exista dovezi multe in acest sens.
    Daca vrei sa lucrezi in programare, electronica, medicina, inginerie,trebuie sa inveti, sa aplici, sa te perfectionezi si poti fii bum chiar daca stii ca au fost oameni care au avut o experienta suprafireasca datorita unei situatii rezolvate de medici la timp. Cu ce te opreste sa muncesti bine daca stii si alte lucruri, daca vezi ca lumea nu e deloc o intamplare pentru ca din haos nu se dezvolta nimic, nu se misca atomii ca sa creeze un aminoacid, niciodata! Este o axioma stiintifica. Materia nu are creer si habar nu are cum “sa se invarta” ca sa apara ceva din domeniul viului.

  31. anti says:

    Comerciantii sunt obligati din 1 martie 2015 sa afiseze, langa casele de marcat, un anunt prin care sa-i atentioneze pe clienti ca, in cazul in care nu primesc bon fiscal, au dreptul sa beneficize de produsul cumparat fara sa-l plateasca. Oare in biserici vom vedea acest anunt afisat?!?

  32. anti says:

    Domnule gabriel, spatiul pubic este deschis pentru oricine[inclusiv pentru dumneavoastra],…ca de aia-i public. Important este mesajul transmis!. Decizia CCR este corecta si logica, pentru ca nu trebuie sa faca cerere cel care nu doreste ceva [religia], sa faca cerere cel care doreste asta. Logic.

  33. constantin says:

    Asta e o rea intentie daca s-ar face cereri la mai multe materii, sa lasi la cheremul elevului dornic de cretinele jocuri de calculator sa faca cerere la materiile la care ar “dori” sa mearga, cred ca istoria, chimia, atc nu ar intruni prea multe adeziuni… E de datoria celor cu mintea mai normala sa lase ca materii toate domeniile cunoasterii inclusiv ale celei legate de alte spatii si timpuri care se studiaza la religie sa fie studiate. Elevii nu ar mai studia nimic daca e sa-i lasi dupa interesul care si-l dau, deci aici e o marlanie facuta de niste rau intentionati.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss