C O N T R A P R O P A G A N D Ă

În pragul aniversării Centenarului Unirii, Avram Iancu interzis la Sibiu!

Sibieni, vom intra în cartea recordurilor! Și în pragul aniversării Centenarului Unirii, Avram Iancu interzis în Sibiu!


Avram Iancu rămâne pentru noi și pentru viitorime cea mai iubită, mai venerată personalitate istorică ieșită din rândurile românilor ardeleni. Tribun al poporului în Revoluția de la 1848-1849, membru al Comitetului Național Permanent (guvernul revoluționar românesc), cu sediul în Sibiu, a devenit din toamna târzie a anului 1848, când Transilvania a fost invadată de trupele revoluționare ungare, asociindu-i-se gărzile grofilor maghiari locali și „diviziile” secuiești, urmărindu-se anexarea Transilvaniei de o Ungarie Mare, cu o singură limbă și cu o singură națiune, cea maghiară, punând în cumpănă însăși existența fizică a unei națiuni de 2,5 milioane de români, conducătorul rezistenței armate românești, prefectul general și, din martie 1849, când Transilvania, mai puțin Munții Apuseni, a fost cucerită de armata maghiară, singurul conducător al revoluției române.

Revoluția din Transilvania a fost atât de importantă pentru evoluția națiunii române până la 1918, iar faptele lui Avram Iancu și, din 1852, viața sa dramatică au constituit în mintea românilor ardeleni un mit al Iancului. Toate generațiile dintre 1848 și 1918 l-au privit ca un simbol tutelar, l-au considerat marele precursor al Unirii.

Trei orașe importante din Transilvania sunt strâns legate de numele lui Avram Iancu. Cluj, unde între 1841-1846 a urmat cursurile liceale și cursul superior de drept, Târgu Mureș, unde între 1846 – martie 1848 și-a făcut practica de avocat și Sibiul.

La Sibiu a venit pentru întâia dată după absolvirea studiilor de drept, încercând să devină angajat la Tezaurariatul din oraș. Dar un astfel de post era rezervat doar grofilor maghiari și patricienilor sași, nu unui fiu de plebeu român. Așa că, după câteva săptămâni, a plecat la Tg. Mureș pentru a-și face practica de avocat, profesiune accesibilă pentru intelectualii români.

Nici când a fost elev la Cluj, și nici când a fost practicant de avocatură la Tg. Mureș, unde l-a prins și începutul revoluției ungare, nu se prevedea că tânărul de 24 de ani va deveni curând conducătorul revoluției române, garantul unei întregi națiuni. La Sibiu a venit, însă, în plină revoluție, când Iancu era în culmea gloriei. A venit de mai multe ori în 1848-1849, pentru a participa la lucrările Comitetului Permanent, pentru a informa despre mersul luptelor în Munții Apuseni, pentru a afla știrile politice de interes general pentru români, sau pentru a cere armament și provizii comandantului militar general austriac, românii fiind aceia care, între altele au salvat imperialilor habsburgi stăpânirea în provinciile răsăritene ale monarhiei. În Sibiu era găzduit în clădirea de pe strada Mitropoliei nr. 7, unde pe atunci era hanul „La curtea Mediașului”, unde trăgeau și alți fruntași români. Azi clădirea din centrul Sibiului stă să se prăbușească, dar are pe ea o placă care-l amintește. Mai trăgea în Sibiu în casa cu numărul 27 de pe strada care-i poartă astăzi numele, în care până în martie 1849 a fost și sediul Comitetului Permanent. Pe clădirea cu nr. 27 de pe str. A. Iancu nu există nici un însemn care să amintească importanța istorică a clădirii.

Ca o mulțumire adusă lui Avram Iancu pentru serviciile atât de importante aduse austriecilor, după revoluție Avram Iancu și alți fruntași români au început să devină foarte periculoși pentru stăpânirea austriacă, ei pretinzând împlinirea promisiunilor făcute de Habsburgi românilor în timpul revoluției. Așa că, în vara lui 1852, A. Iancu a fost arestat, dus la Alba Iulia și, în clădirea judecătoriei de ocol în care a fost închis, un obscur ofițer sau funcționar austriac, Huehn pe nume, a pus să fie legat de un scaun, l-a pălmuit și l-a scuipat. Când românii, mai ales moții săi, au aflat despre această faptă mârșavă, putându-se provoca o nouă răscolire a românilor, austriecii l-au dus iute la Sibiu, unde, de formă, i-au înscenat un proces pentru a-l elibera. Acum, în toamna lui 1852, a stat în casa prietenului său, Ilie Măcelariu, tribun în revoluție în părțile Sibiului, iar din 1869 primul președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partidul care a făurit Unirea din 1918. La Sibiu fiind, umilințele suferite în închisoare și dezamăgirea cruntă datorată neîmplinirii de către austrieci a promisiunilor făcute românilor, l-au frânt. Începe să se distanțeze de lume și, din 1852 și până la moartea sa, în septembrie 1872, o umbră îndurerată rătăcea pe cărările Munților Apuseni, fără a-și găsi alinarea. Dar și în acei ani a venit la Sibiu de mai multe ori, legându-l amintiri și prietenia cu Ilie Măcelariu; ultima dată pașii l-au purtat iarăși spre Sibiu în primăvara anului morții sale, 1872, dar n-a ajuns decât până în Mărginime, la Galeș.

În Cluj și în Târgu Mureș i s-au ridicat lui Avram Iancu statui impunătoare, la fel în mai multe locuri din Munții Apuseni și, doar după evenimentele din 1989, i s-au ridicat busturi, i s-au pus plăci memoriale în zeci de localități din Transilvania, din alte părți ale României.

Nu însă și în Sibiu. Și bustul din metal pe care Astra l-a instalat în muzeul său, prin 1950 când Asociațiunea a fost desființată de comuniști, a dispărut. Este adevărat, o stradă din Sibiu și un liceu îi poartă numele, dar și aceste denumiri datează din anii de dinainte de 1989, dar de fapt mie nu-mi spune nimic fiindcă există sute de localități în România unde străzi și instituții îi poartă numele.

Cu câțiva ani în urmă, membrii Societății cultural-patriotice „Avram Iancu”, filiala Sibiu, au socotit de datoria lor să-i ridice un bust eroului revoluției, pentru a fi așezat pe Aleea Personalităților din parcul Astra, la locul de cinste care i se cuvenea. Mai ales că se apropia centenarul Marii Uniri. În 2013 bustul în bronz a fost realizat de valorosul sculptor Radu Aftenie, bustul având 1,4 m înălțime, 180 kg. Din acest moment a început calvarul: dosarul cu proiectul în cauză a primit de la diverse autorități și instituții locale avizul de amplasare, inclusiv din partea Primăriei Sibiu, care s-a angajat și să-l ia în custodie permanentă. Mai trebuia ultimul aviz, al Ministerului Culturii, dar ministerul condus pe atunci de Kelemen Hunor și Hegedüs Csilla, care ne dăm seama că nu aveau nici un interes să aprobe amplasarea încă a unui bust al lui Avram Iancu în Transilvania, l-a respins sub pretextul „lipsei de realizare artistică”. Și-au găsit și în Sibiu un ins docil, Răzvan Pop, în acea vreme director al Direcției Județene de Cultură, culmea! absolvent al facultății de istorie din Sibiu, care a tărăgănat vreo trei ani de zile lăudabila intenție. Timpul a trecut, miniștrii culturii s-au schimbat cu miniștri români, dar la revenirile Societății nu s-a mai primit răspuns. Există și o lege care prevede că, dacă de la un minister nu primești răspuns în 30 de zile, se consideră din partea ministerului acceptarea tacită. Astfel că se putea rezolva pe plan local, numai că Răzvan Pop a refuzat, motivând că pentru el legea nu funcționează și nici intervenția Consiliului Județean (condus atunci de Ioan Cindrea) nu a luat-o în considerare, spunând că el este angajat al ministerului, nu al Consiliului. În treacăt fie spus, între timp a ajuns viceprimar.

La revenirile repetate ale societății sibiene adresate ministerului, nu cu multă vreme în urmă s-a primit un răspuns din partea ministrului (atunci) Ioan Vulpescu, care sună astfel: „Comisia de experți a Ministerului a respins în unanimitate proiectul și recomandă amplasarea bustului lui Avram Iancu într-o altă locație din Sibiu, spre a nu face concurență busturilor din parcul Astra”. Să te crucești și alta nu! Așa sună un act oficial al unui minister. Adică cum: e mai bine realizat decât busturile existente și cum să le facă concurență când toți iluștrii de pe soclurile din parc s-ar fi înclinat în fața lui Avram Iancu, fără de care toți iluștrii, în frunte cu Barițiu și Șaguna, ar fi fost mai mici, mai puțin însemnați.

Lucrurile în Sibiul actual merg cam astfel: cu câțiva ani în urmă, pe când domnul Iohannis era primar, Consiliul Local a dat numele Petőfi Sándor unui parc din Sibiu, din rațiuni care mie îmi scapă, fiindcă maghiarul a fost în Sibiu în martie 1849, ca aghiotant al generalului Bem, șeful armatei maghiare care a cucerit Sibiul, l-a bombardat cu tunul, au omorât, au pus foc, membrii Comitetului Permanent au fugit din oraș pentru a nu fi omorâți, arhiva sa a fost confiscată și dusă la Budapesta, încât nici astăzi nu cunoaștem în amănunt întreaga grozăvie a revoluției pentru români; maghiarul a fost la Sibiu ca bandit și criminal, nu ca poet național maghiar. Tot în acești ani, casa lui Ilie Măcelariu, primul președinte al partidului care a făurit Unirea, a fost demolată, deși era atât de solid construită și purta placa de monument istoric, în locul ei apărând o clădire centru comercial, care aduce… bani. La parterul clădirii de mare încărcătură istorică, de pe str. N. Bălcescu, în care în 1918-1919 a fost sediul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, ales în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, este un fast-food, o crâșmă. După mine este o blasfemie, în sală ar fi trebuit să existe o expoziție care să arate rolul Sibiului în făurirea Unirii. Dar fast-food-ul aduce… bani.

Cândva, în anul 2017, a fost parașutat în punctul zero al orașului, în fața Teatrului „Radu Stanca”, bustul unui oarecare Bretan Miklós, compozitor, bariton, regizor de operă. Ciudat, busturi ale lui au fost parașutate de către fiica sa, Judit Bretan Le Bovit, care trăiește în SUA și probabil are bani, în mai multe orașe din Transilvania, de parcă ar fi Eminescu; trei în Cluj-Napoca, unul chiar în parcul cu numele Simion Bărnuțiu, unul în Bistrița, un altul tocmai în Piața Iuliu Maniu din Alba Iulia, chiar lângă bustul lui Lucian Blaga. I-au apărut și câteva date biografice, după mine false: el era căsătorit cu o unguroaică-evreică, mulți ani a trăit în Ungaria lui Horthy, după care, revenind în Transilvania în anii de început ai comunismului, ar fi avut de suferit din cauza afinităților sale iudeo-maghiare. Asta să i-o spună lui mutu’, în România anilor 1945-1964 iudeo-maghiarii au tăiat și spânzurat, de suferit, au suferit românii. Dar să revenim la bustul din Sibiu; ce semnificație o fi având acest Bretan pentru istoria și viața culturală a Sibiului, cam tot atâta câte legături am eu cu magazinul universal din Coreea. În discuția mea cu doamna primar, spunea că nu știe, Direcția de Cultură și Patrimoniu, al cărui aviz era obligatoriu, nu știe nici ea. Poate știe domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului, față de care, la câțiva metri, e bustul; poate știe doamna viceprimar Bokor, surprinsă într-o fotografie la dezvelirea bustului; poate știe cineva din serviciul de urbanism al Primăriei. Căci a fost încălcată Legea 120/2006 privind monumentele de for public. Nu se sesizează nimenea? În Sibiu își doarme veșnicia, într-un anonimat complet, unul dintre principalii făuritori ai Unirii din 1918 și diplomatul Marii Uniri, el fiind direct legat de recunoașterea internațională a Unirii – dr. Alexandru Vaida Voevod. Dacă nu merită un bust în Sibiu, mai ales că ne pregătim să celebrăm Unirea, atunci nu știu cine merită. Dar, având experiența bustului lui Iancu, nici nu îndrăznesc să sper.

Eu cred că nici una dintre autoritățile locale, în cei patru ani de zile care au trecut de la finalizarea bustului lui Avram Iancu, nu a avut curiozitatea să meargă până la Corpul B al Bibliotecii Astra, să ridice giulgiul și să vadă cum arată bustul lui Iancu. Dezinteres total.

După câte știu, autoritățile locale doresc ca Sibiul să primească titlul de „oraș al Unirii”, alături de Alba Iulia. Sibiul a fost principalul oraș al Unirii, Alba Iulia a fost ales drept loc al Marii Adunări Naționale doar că era un oraș simbol. Dar nu așa.

Autor: Mihai RACOVIȚAN

Sursa: Justitiarul, preluare dupa Tribuna.ro

Related Posts

One Response “În pragul aniversării Centenarului Unirii, Avram Iancu interzis la Sibiu!”

  1. Nelutu says:

    Asa ne trebuie daca suntem atit de toleranti cu nationalitatile conlocuitoare!Asta meritam daca am acceptat ca spalatorii de funduri si wc-uri dinafara tarii,asazisa diaspora,sa ne bage pe git un sas,un individ ce nu are nimic in comun cu romanii si nazuintele lor.Cititi va rog minunata poezie a lui Vadim,intitulata Capsuna vada!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss