Politică

În această epavă vom muri cu toţii

epavaMotto: „Prostia socială e o boală pe care popoarele mici o primesc obligatoriu de la marile popoare, după eliberare, după război sau revoluţie prn corespondenţă” (I.D. Sîrbu, 1985)

Te salvează Dumnezeu şi te omoară Prostia. Incompetenţi, tupeişti şi proşti sunt decidenţii noştri politici de tipul Radu Stroe, agramatul Mircea Duşa, misivul Nicolăescu sau plagiatorul Ponta. România se află într-o gravă criză de destrămare instituţională, acoperită televizat de găunoasa polemică dintre două găşti mafiotice: gaşca Băsescu, din care se remarcă cunoscuţii Videanu, Berceanu şi Udrea, şi gaşca Felix-Voiculescu, din care se remarcă Dan Şova, Mircea Duşa şi Stroe. Aceste repetitive dezbateri nu pot acoperi mizeria ce acoperă întregul aparat de stat. Zilele trecute, televiziunile au prezentat cazul unei fetiţe de opt ani din judeţul Bihor, Estera Forgau, foarte talentată, pe care melomanii o apreciau ca înzestrată cu o ureche muzicală absolută. Estera a cântat la opt instrumente. În partea cealaltă, tot televiziunile arătau agramatismul agresiv al unui incompetent, tupeist şi prost, deputatul Gheorghe Coman, poreclit „Deputatul şpăgar”: „E demenţi la cap, mă! Pi ce? Io stau să iau trei mii de lei?”.

În vreme ce copiii dotaţi nu primesc nici un ajutor din partea instituţiilor culturale, aceşti agramaţi sunt, vrând nevrând, re-aleşii poporului român.

Şi totuşi, nimeni nu reacţionează în faţa evidenţei. Responsabilitatea e pasată dintr-o parte în alta, ca în vremea lui Nicolae Ceauşescu, nimeni nu este vinovat de nimic, „subordonaţii şi-au făcut perfect datoria”, după cum spun cuvintele demisionatului ministru Stroe.

De atâta perfecţiune, în anul de graţie 2014 (şi nu 1914!!) un aparat de zbor prăbuşit este descoperit abia după şase ore, dar nu de subordonaţii perfecţi ai fostului ministru Stroe, ci de un pădurar! Deşi există zeci de instituţii care ne asigură că supraveghează teritoriul ţării, de la ISU la STS, şi care au cumpărat aparatură de sute de milioane de euro, ironia sorţii face ca doar un pădurar dotat cu o biată lanternă să-i identifice pe supravieţuitori. Lungul drum al identificării a costat viaţa, până în prezent, a doi dintre accidentaţi. Dar ce mai contează într-o ţară unde este atâta veselie, unde premierul Ponta se complimentează cu blonda Puşcalău, unde interlopi cunoscuţi benchetuiesc cu procurori, unde noii baroni arată mai grobieni decât nişte chelneri rataţi sau recuperatori de bunuri.

Dar asta este realitatea crudă a României de azi. O ţară care-şi marginealizează copiii excepţionali, nebăgându-i în seamă, în schimb îi protejează pe toţi grosolanii agramaţi, dar cu buzunarele burduşite de evaziune fiscală.

În acest ritm de inversare astronomică a valorilor parcă nu s-a mers nicicând. România arată, de la cap la coadă, ca o nuntă meltenească la care naşii mafiei cântă non-stop manele şi fac aluzii sexuale. Fiindcă noua aristocraţie a României, adică baronii locali şi clientela, au trei mari pasiuni: banii, băutura şi prostituatele de duzină.

Cum ai putea să-i spui unui astfel de deputat că vrei să iniţiezi un program cultural, că un copil talentat are nevoie de sprijin, când el nu poate duce o singură propoziţie până la capăt fără a face greşeli grave de gramatică.

Ne întrebăm disperaţi cum ar reacţiona Internele, Armata şi celelalte structuri ale ţării în cazul unui conflict sau al unei catastrofe naturale dacă pentru identificarea unui avion căzut în munţi au trebuit atâtea ore şi două victime?! Statul român este şubrezit în profunzime. Dar ne minţim zilnic că avem performanţe uluitoare. Toţi funcţionarii politici şi cei din ministere, guşaţi şi burtoşi, au calificative excepţionale, maşini la scară şi conturi preapline. În acelaşi timp, elita naturală a României nu are bani să-şi cumpere o carte sau să-şi plătească întreţinerea.

Ne întrebăm tot cu disperare dacă, în această jalnică stare de lucruri, nu cumva România are nevoie de o intervenţie chirugicală adâncă. Adevărul crud nu mai poate fi eludat. Dacă nu vrem să murim de frig cu toţii, în această epavă socio-politică.

P.S.: „Să observăm că statul român nu există! Răniţii au fost salvaţi de pădurari şi săteni, voluntari, înregistrarea convorbirilor dintre turn şi pilot a fost dată de un site publicistic din Republica Moldova, miniştrii implicaţi – al Sănătăţii, de Interne, Apărării, Transporturilor – au fost inexistenţi, viceprim-ministrul “coordonator” Oprea nu face decât să constate şi să aştepte rapoarte din care nu înţelege nimic, STS nu poate localiza nici New York-ul, prim-ministrul face mişto de Băsescu la televizor în orele decisive pentru viaţa oamenilor (plictisit, ar fi preferat un baschet mic), avionul cumpărat pentru o ciudăţenie numită SMURD, de stat ca încadrare, particulară pentru că primeşte sponsorizări şi donaţii şi dă tantieme, vedeta perpetuă Arafat, salvatorul naţiei române, nu ridica un pai (că e de rău, la rău nu se bagă), deşi se afla mai aproape de locul tragediei, la Budapesta, decât dacă s-ar afla la sediul din Bucureşti etc., etc. În acest moment, statul român este doar o imensă gaură neagră, în care se duc taxele şi impozitele nenorociţilor care muncesc! Asta-i tot!” (Comentariu de pe forumul cotidianul.ro)

Autor: Adrian Majuru

Sursa: Cotidianul