C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Importanţa învăţării într-o economie bazată pe inovaţie

Road sign to  education and futureObservarea politicilor economice din persepectiva învăţării oferă o viziune diferită asupra multor probleme cu care se confruntă atât economiile dezvoltate, cât şi cele emergente, scrie Joseph Stiglitz laureat al premiului Nobel pentru economie într-un articol publicat de Project Syndicate.

În cele mai bogate ţări ale lumii s-a răspândit ideea că economiile lor sunt bazate pe inovaţie, dar aceasta face parte din economia ţărilor bogate de mai bine de două secole. Timp de sute de ani, până la revoluţia industrială, veniturile au stagnat. Ulterior, veniturile pe cap de locuitor au avut o traiectorie ascendentă, întreruptă doar ca etapă a ciclurilor economice.

Economistul Robert Solow, laureat al premiului Nobel, a atras atenţia acum 60 de ani că veniturile din ce în ce mai mari ar trebui puse nu pe seama acumulărilor de capital, ci pe cea a progresului tehnologic, ceea ce înseamnă a învăţa cum se fac lucrurile mai bine.

În timp ce o parte din creşterea productivităţii reflectă impactul unor descoperiri cruciale, cealaltă, cea mai mare, se datorează unor schimbări minore. În aceste condiţii, este normal să se acorde atenţie modului în care societăţile învaţă şi la ce poate fi făcut pentru a promova acest proces – inclusiv felului în care acestea pot învăţa să înveţe.

În secolul trecut, economistul şi politologul Joseph Schumpeter susţinea că principala calitate a unei economii de piaţă este capacitatea de inovare. Acesta considera, contrar curentului vremii, că la baza inovării stă „competiţia pentru piaţă” şi nu „competiţia în piaţă”. În opinia lui, o succesiune de monopolişti ar duce la standarde de viaţă mai bune pe termen lung.

Teoria lui Schumpeter a fost contrazisă de mulţi. Companiile monopoliste sau dominante, cum este acum cazul Microsoft, pot elimina procesul de inovare şi, nesupravegheate de autorităţi, pot recurge la practici anticoncurenţiale pentru a-şi consolida poziţia.

Mai mult, pieţele s-ar putea să nu direcţioneze sau să administreze eficient investiţiile în cercetare şi învăţare. Interesele private nu sunt bine aliniate cu interselele unei societăţi. Firmele pot avea de câştigat din inovaţiile care le majorează puterea de pe piaţă, care le ajută să ocolească legile sau să canalizeze bani care altfel ar ajunge în altă parte.

Însă una dintre ideile lui Shumpeter a rămas valabilă: politicile convenţionale care se axează pe eficienţa pe termen scurt nu sunt de dorit dacă sunt avute în vedere inovarea şi învăţarea pe termen lung, cu atât mai mult în cazul pieţelor emergente.

Politicile industriale şi intervenţia statului în alocarea resurselor între sectoare pot ajuta economiile în curs de dezvoltare. Învăţarea poate avea efecte mai puternice în unele sectoare (cum ar fi industria manufacturieră), astfel încât favorizarea unor sectoare poate duce la efecte benefice asupra întregii economii. Astfel de politici au fost adesea criticate, pornindu-se de la ideea că piaţa, şi nu statul ar trebui să „aleagă câştigători”.

Totuşi, realitatea contrazice de multe ori aceste critici. De exemplu, înaintea crizei financiare, sectorul privat din America a întâmpinat probleme serioase în ceea ce priveşte alocarea de capital şi managementul riscului, în timp ce studiile arată că proiectele de cercetare iniţiate de guvern au adus economiei beneficii mai mari.

Observarea politicilor economice din perspectiva învăţării oferă o viziune diferită asupra multor probleme. Cunoscutul economist Kenneth Arrow a evidenţiat importanţa învăţării prin practică. Singura cale de a cunoaşte ce este necesar pentru a avea creştere în sectorul industrial este a avea industrie. Acest lucru presupune fie un curs de schimb competitiv, fie accesul privilegiat la credite pentru unele industrii (aşa cum au făcut mai multe ţări din Asia de Est ca parte a strategiilor de dezvoltare aplicate cu un succes remarcabil).

Există argumente solide pentru protejarea industriei de către stat în economiile emergente. În plus, liberalizarea pieţelor financiare poate submina capacitatea statelor de a învăţa cum să aloce resursele şi să controleze riscurile.

Proprietatea intelectuală, dacă nu este reglementată corespunzător, poate fi o sabie cu două tăişuri când este privită din perspectiva învăţării. În timp ce poate stimula iniţiativele de a investi în cercetare, proprietatea intelectuală poate încuraja şi secretizarea, ceea ce ar împiedica fluxul de cunoştinţe necesar învăţării încurajând firmele să maximizeze ceea ce obţin din cunoştinţele la care are acces oricine şi să minimizeze contribuţia proprie.

Multe politici impuse ţărilor în curs de dezvoltate cu scopul nobil de a promova o mai bună alocare a resurselor împiedică de fapt învăţarea şi duc la standarde mai scăzute de viaţă pe termen lung.

Toate politicile guvernamentale, chiar dacă acest lucru nu este mereu conştientizat, au un efect bun sau rău asupra procesului de învăţare. Factorii de decizie din ţările emergente care conştientizează acest efect au şanse mai mari să reducă diferenţele care îi separă de ţările dezvoltate. Statele dezvoltate au oportunitatea de a reduce diferenţele dintre practicile obişnuite şi cele de succes şi de a evita astfel pericolul stagnării de durată.

Autor: Andra Oprescu

Sursa: Foaie Nationala, preluare dupa Ziarul Financiar

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss