C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Impasul grecesc

eurozone-debt-crisis-By-Carlos-LatuffStadiul şi condiţiile discuţiilor
Mesajul din Grecia nu trebuie prost înţeles. Faptul că mai mult de 36% din votanţii ţării şi –au arătat  încrederea in Syriza, un partid de extremă stanga nu înseamnă că Grecia a devenit comunistă peste noapte.Mai degrabă electoratul şi-a exprimat indignarea, disperarea şi mândria lor naţională rănită. Partenerii europeni ai Greciei e nevoie să înţeleagă că rezultatul alegeriloe a fost o rejectare a celor 5 ani de politici care au eşuat în rezultatul scontat.

Mai mult, sarcina crizei a fost distribuită în mod injust, majoritatea durerilor fiind suportată de către săraci. în plus, intervenţiile troicii în cele mai intime şi lumeşti decizii privind viaţa oamenilor i-a adus pe aceştia în situaţia de a dezvolta sentimente de furie şi amărăciune, chiar şi printre cei mai pro-europeni dintre cetăţeni. Acest sens al pierderii suveranităţii naţionale i-a determinat pe greci să aleagă Syriza cu precădere. Umilinţa a fost o forţă suficient de puternică spre a uni oamenii de stânga cu naţionaliştii, realizând contextul necesar creerii după alegeri a unei coaliţii între Syriza şi partidul de extremă dreapta, partidul Independent al grecilor. Astfel că acum, când se vorbeşte despre sarcina datoriilor ţării şi problemele fiscale, partenerii de negocieri ar face bine să înţeleagă modul în care văd grecii acest proces.Este sigur că politicienii greci au comis o grămadă de erori, cele mai notabile în eşuarea planului propriu de reforme structurale. Dar interlocutorii lor din Europa poartă şi ei o mare parte din blam, la rândul lor. De remarcat că nu doar în Grecia această anxietate şi furie împotriva politicilor prost conduse şi abordării arogante de către Germania este prezentă.

De fapt guvernul german a dovedit o remarcabilă lipsă de empatie şi aptitudini diplomatice.

Întradevăr, aşteptând să-şi impuna versiunea sa de economie ortodoxă în restul eurozonei, în ciuda obiecţiilor puternice ale economiştilor şi liderilor aleşi, guvernul german a persistat în a-şi impune părerile prin politicienii săi, încercând să influenţeze chiar opţiunile de vot ale cetăţenilor greci.În mod previzibil, acest comportament a avut efecte contrare asupra populaţiei, îngreunând şi mai mult eforturile de realizare a stabilităţii fiscale. Este timpul ca toate partidele să arate o mai mare înţelegere pentru o pozitie sau alta. Retorica Syriza de dinaintea alegerilor si noul prim ministru grec, Alexis Tsipras, demonstrează  bunăvoinţa de a adera la angajamentele ţării şi o dorinţă puternică să rămână în zona euro. Atitudinea ar merita să fie reciprocă din partea partenerilor europeni.

Noul guvern anti- austeritate condus de partidul Syriza prezintă zona euro ca o provocare cu care aceasta încă nu a avut parte să se confrunte: Să trateze cu oficiali naţionali care sunt diferiţi de mainstreaml tradiţional european. Deşi Syriza  este văzut ca un partid radical şi adesea vederile sale sunt considerate a fi proprii unei stângi extreme, sunt destui economişti europeni şi americani perfect încadraţi în mainstream care îl susţine în privinţa datoriilor şi austrerităţii. Deci, ce are aparte Syriza? Într-o oarecare măsură orice negociere între debitori şi creditori presupune şi fanfaronadă şi cacialmale. Dar Varoufakis, ministrul de finanţe a lăsat tuturor să se înţeleagă că e pregătit să joace cartea cea mare ca să obţină ce şi-a propus.

S-ar putea aştepta ca negocierile dintre Grecia şi troică să urmarească un acord privind situaţia economică. Aceasta ar putea să fie însă doar un wishful thinking. Germanii, în relaţiile cu ţările creditoare mai mici sunt categorici împotriva oricărei relaxări a austerităţii iar reformele structurale trebuie să rămână o condiţie a continuării finanţării. Ei consideră că oferind grecilor termeni mai uşori ar fi contraproductiv economic, cel puţin datorită oportunităţii ce o vor folosi grecii de a se  întoarce la căile vechi greşite.

Aşadar se pare că ceea ce se desfăşoară sub ochii grecilor şi celorlalţi europeni nu este o discuţie raţională ci o veritabilă tocmeală.Şi singurul mod de negociere pe care Varoufakis îl păstrează în mânecă este ameninţarea implicită că Grecia ar putea părăsi euro (Grexit). Ameninţarea este doar implicită căci  majoritatea grecilor nu doresc Grexit iar Varoufakis şi primul ministru Alexis Tsipras s-au ferit să exprime astfel de intenţii. Dar, fără această ameninţare cererile lui Varoufakis democratic legitime cel mai probabil nu ar fi auzite de către urechile de la Berlin, Frankfurt şi Bruxelles. Syriza nu ar mai avea nicio opţiune decât să continue programul economic  pe care alegerile l-au mandatat să-l revoce. Eficienţa ameninţării Greciei depinde de doi factori: În primul rând Germania şi alţi  membri ai zonei euro trebuie să vadă în Grecia un risc semnificativ pentru ei inşişi. În al doilea rând, o reîntoarcere la drahmă trebuie să le ofere proiecţia că economia greacă va merge mai bine cu moneda proprie decât cu moneda comună şi sub un program economic stabilit. În absenţa primei condiţii membrii zonei euro vor răspunde Greciei probabil ”foarte bine, sunteţi invitaţii noştri, plecaţi” În absenţa celei de a doua condiţii, ameninţarea Greciei nu va fi credibilă.

Aici intră în scenă economia. Să considerăm prima condiţie. Unii observatori par să fie convinşi că orice externalităţi Grexit pot fi manageriate. Grecia se află atât într-o postură inferioară cât şi unică şi disperată. Astfel că este posibil ca alte ţări membre fragile – Spania, Portugalia şi italia – să fie molipsite de contagiunea financiară şi viabilitatea euro să nu fie afectată în mod dramatic. Dar consecinţele sunt atât de neprevăzute şsi costurile unui eventual efect de domino atât de mari, încât Germania şi alţi creditori să nu aibe niciun interes să precipite scenariul Grexit. În caz contrar, prezidarea spargerii eurozonei trebuie să fie unul din cele mai rele coşmaruri ale Angelei Merkel. Şi dacă nu este, ar trebui să fie.

A doua condiţie, referitoare la efectele asupra economiei Greciei este mai dură pentru a o alege. În ce o priveşte există şi aici o mulţime de scenarii-dezastre. Grexit presupune controlul capitalului şi izolarea financiară, cel puţin penru o vreme. Incertitudinea rezultată în ce priveşte politica şi preţurile ar putea produce un sever soc advers asupra economiei reale, poziţionând somajul la cote chiar mai înalte.Dar,…, dar există şi exemple clare de rezultate pozitive economic urmare spargerii similare a unor monede. Marea Britanie a abandonat Standard Gold devreme, în 1931 şi astfel a reuşit să-şi uşureze condiţiile monetare şi să-şi reducă dobânzile şi a reuşit mai bine decât ţările care şi-au întârziat ieşirea pe mai târziu. Argentina a abandonat rata sa fixă de schimb faţă de dolar în 2001 şi a experimentat o refacere rapidă după două trimestre rele.

În ambele cazuri recîştigarea suveranităţii monedei a permis o monedă mai competitivă care în schimb a mărit cererea la export şi refacerea asistată a economiei. În cazul Grexit, cea mai bună speranţă a Greciei ar fi similară- un impuls puternic în competitivitatea externă. Guvernul grec a limitat spaţiul pentru stimulente fiscale şi Grecia ar putea fi scoasă de pe pieţele financiare. O monedă mai slabă ar putea în principiu să inverseze efectele austerităţii. Deprecierea monedei lucrează prin scăderea costurilor interne în termenii monedelor străine.Un astfel de cost s-a înregistrat deja semnificativ mai mic în Grecia. De la începutul crizei, salariile în Grecia au scăzut cu mai mult de 15% – un proces evaluat ca o depreciere internă aproape suficientă. Răspunsul în termeni de export a fost însă dezamăgitor. Deşi deficitul enorm de cont curent al ţării s-a schimbat, acesta reflectă mai degrabă un colaps al importurilor- un rezultat al austerităţii- decât un boom de export.

Faptul în sine sugerează că revenirea la drahmă ar putea să nu ajute prea mult Grecia. Exporturile greceşti par să fie îngreunate de alţi factori. Costuri mai mari ale energiei datorate creşterii taxelor pe electricitate, blocajul creditelor, stagnarea pieţelor de export şi generalizarea incertitudinii politice, toate par să joace un anume rol. Ca rezultat, preţurile de export ale Greciei nu au scăzut pe măsura salariilor. Grexit poate ajuta teoretic unele din aceste costuri dar va agrava altele (cum ar fi incertitudinea politică).

Pe termen scurt şi mediu, creşterea competitivităţii Greciei reclamă măsuri focusate pe constrângeri specifice obligatorii adresate exportatorilor. Un program grec care să identifice aceste constrângeri şi care să propună remedii ar putea fi mult mai bun economic decât aderenţa oarbă la lista de reforme structurale ale troicii. Ar putea oferi o alternativă credibilă la rămânerea în eurozona  în termenii actuali, astfel întărindu-se capacitatea Greciei de negociere pentru o înţelegere care să  asigure că de fapt Grexit nu va avea loc.

Ce anume s-ar putea constitui într-o soluţie cu deblocarea discuţiilor.

Este timpul ca toate partidele să arate o mai mare înţelegere pentru o poziţie sau alta. Retorica Syriza de dinaintea alegerilor şi noul prim ministru grec, Alexis Tsipras, demonstrează  bunavoinţă de a adera la angajamentele ţării şi o dorinţă puternică să rămână în zona euro. Atitudinea ar merita să fie reciprocă din partea partenerilor europeni.
Toate partidele ar fi bine să se opresca în a discuta despre „teoria jocului” şi să încerce să pună pe masă împreună un plan comprehensibil.

Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Junker are experienţa, autoritatea şi datoria să reafirme rolul organizaţiei pe care a fost ales să o conducă de a reface balanţa de putere dintre  instituţiile europene. El ar trebui să prezinte o propunere a Comisiei care să poată fi trimisă Consiliului European pentru aprobare.

De fapt aceasta s-ar traduce prin nevoia de  renegociere a formei de rambursare a datoriilor. Un plan de bază ar include o extensie a datoriilor scadente cu plăţi ale dobânzilor  mai scăzute,  menţinute constante sau anulate, în funcţie de progresul Greciei în adoptarea reformelor şi de performanţele economice. Reformele structurale, inclusiv formularea unui road map, sarcini măsurabile şi un cadru de timp afectat ar fi o componentă esenţială a unui acord. Domeniile cu cea mai mare prioritate ar fi codul fiscal, administrarea sistemului public de pensii şi reforma sistemului juridic. Şi toate aceste măsuri ar trebui însoţite de un plan cuprinzător de investiţii, bazat pe fonduri publice şi private în cadrul liniei de 315 miliarde euro, propunere europeană făcută publică de către Junker în luna noiembrie 2014.

Dacă negocierile vor avea succes, toţi partenerii trebuie să fie conştienţi că adoptând un compromis asupra plăţii datoriilor şi a investiţiilor necesare, va fi mai uşor decât să se găsească un plan comun asupra reformelor structurale. Destule ţări ale lumii vor considera astfel de reforme ca un preambul al creşterii economice deşi destule dintre viziunile liderilor   Syriza ar putea să le considere ca asalturi neoliberale la care Grecia ar trebui să reziste Aceasta ar putea conduce  la un impas fundamental şi adoptarea unui acord care să necesite păstrarea deschisă a liniilor de comunicaţie- inclusiv cu publicul grec.

E nevoie să se ţină seama că toate partidele de la masa negocierilor împărtăşesc scopuri şi valori similare. Toate sunt de acord că diminuarea eurozonei ar trebui prevenită dacă ameninţarea disoluţiei sale  trebuie să fie evitată.Şi toate sunt de acord că pentru îndeplinirea acestui scop, Grecia trebuie să-şi reia cadenţa de creştere.

Note bibliografice:

  1. Yanis Varoufakis: The Return Of The Conviction Politician? Henning Meyer

Yanis Varoufakis: The Return Of The Conviction Politician?

  1. Fiscal Policy Coordination: A Necessary Step For The Eurozone Recovery Andrea Boitani and Roberto Tamborini http://www.socialeurope.eu/author/andrea-boitani-and-roberto-tamborini/
  2. Reforming Greek Reform Dani Rodrik http://www.project-syndicate.org/commentary/greek-exports-reform-by-dani-rodrik-2015-02
  3. Growth, Not Grexit Anna Diamantopoulou http://www.project-syndicate.org/commentary/greece-debt-eu-partners-by-anna-diamantopoulou-2015-02
  4. Greece deal is first step on the road back to austerity Phillip Inman, http://www.theguardian.com/business/2015/feb/20/greece-deal-first-step-on-the-road-back-to-austerity
  5. Greece finance minister reveals plan to end debt stand-off

                     Tony Barber in London http://www.ft.com/intl/cms/s/0/7af4252c-ab03-11e4-91d2-00144feab7de.html#axzz3SYVGM9G4

  1. Varoufakis: Greece`proposal to eurozone to drop one-third of bailout reforms http://www.marketwatch.com/story/varoufakis-greeces-proposal-to-eurozone-to-drop-one-third-of-bailout-reforms-2015-02-10

Autor: Smaranda Dobrescu

Sursa: Grupul Prospectiv

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss