C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Iluzia iraţională

shutterstock_102846443Motto: „Când cineva nu înţelege o privire, cu atât mai mult nu va înţelege o lungă explicaţie” (proverb arab)

Într-o societate născută cu greu dintr-un amalgam istoric, format şi acesta în salturi, iluzia iraţională a căpătat o consistenţă socială cum numai în ţările cangrenate de sărăcie şi lipsa alternativelor se poate întâlni.

Există desigur şi o iluzie raţională, cu reale posibilităţi de a se transfroma dintr-un vis frumos şi îndepărtat într-o realitate posibilă.

De pildă, Ilie Năstase la 14 ani jucând tenis putea avea iluzia unui Roland Garros câştigat. El construieşte şi demonstrează prin fapte mici la început de drum cum un vis, hrănitor de iluzii, se poate împlini. Apoi Salvador Dali a trăit ani buni cu iluzia marii lovituri, care întârzia să vină în cariera lui de pictor, nu pentru că era schizofrenic, ci pentru că nu avea bani să-şi susţină proiectele.

Dar mai există în istorie tragedia omului care nu este nimic, însă are iluzia fără consistenţă că va deveni repede cineva. Nu face nimic pentru a depăşi iluzoriul, ba chiar mai mult, se pune în slujba unui salvator providenţial care-i va oferi totul. Chiar dacă acest salvator refuză să vină, totuşi îl proiectează în imediat; acesta este miliardar şi generos, producător de filme sau căutător de fotomodele, în general magnatul.

Acest eseu s-a născut într-un restaurant bucureştean, ca urmare a unei simple, dar deloc banale observaţii a unui chelner. Acesta şi-a apostrofat una dintre clientele obişnuite, oarecum elegantă, tristă în faţa unui lichior roşu aprins: „Am văzut că partenerul tău de afaceri nu ţi-a dat de mâncat”. Partenerul care i-a hrănit pentru moment iluzia unei mese de prânz abia reuşise să achite nota de plată pentru două sucuri acidulate. Cu toate acestea, clienta dezamăgită a rămas cu iluzia că data viitoare va da marea lovitură a vieţii.

Iluzia marii lovituri căzute în rateu este din nefericire foarte des întâlnită iar doza de iraţional, de încredere infinită în ceva care nu se leagă, într-un ajutor care se lasă aşteptat, este specifică unei societăţi ale cărei profunzimi sunt lipsite de consistenţă. Superficialul preodmină în relaţii, raporturi, idealuri, aspiraţii.

Şi aceasta deoarece socialul nu se compune din elemente consistente, palpabile în imediat, care să contureze atitudini şi proiecţii reale, posibile într-o scară a ierarhiilor valorice. Rămâne din nefericire latura ascunsă, disimulată a problemei, unde îţi rămâne fie să intuieşti terenul unei mari lovituri stând la pândă, păcălind destinul (altă iluzie iraţională!), fie să accepţi compromisul unui sistem sau altul, unde promovările sunt cuantificate după criteriile relaţiilor, intereselor mai mult sau mai puţin comune sau puterea găştii care te susţine.

Autor: Adrian Majuru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss