Politică

Ilie Serbanescu: “Austriecii au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică!”

ilie-serbanescu1Austria – ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest  – va începe să aibă probleme. Mulţi vor spune “ce-l bate pe ăsta grija de Austria, când sunt atâtea alte probleme la ordinea zilei, în frunte cu cele ameţitor de grave ale României?!” Păi, dacă Austria va începe să aibă probleme, acestea nu vor veni cumva de aiurea, nici măcar de la reamestecarea cărţilor în contextul conflictului din Ucraina, ci pe fond şi înainte de toate în legătură cu România. Această conexiune este dramatică! Si de problemele Austriei mă doare-nu mă doare, dar de cele ale României mi se frânge inima!

Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Târgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia.

România a fost o ţintă predilectă punând pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curând au devenit adevăraţi stăpâni în România. Nu s-au gândit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, având în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpânul de la Viena. În strânsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de câştiguri bancare fără finanţarea economiei – România a început să crape! Deja România nu mai este sursă de profit pentru băncile austriece, care nu mai găsesc altă ieşire decât reducerea expunerii pe România. Si doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor pentru România.

Exploatarea de tip colonial nu este un sistem economic funcţional. N-are “feed back”. Fiind o extracţie în sens unic, rezervorul se goleşte! Si dezastrul coloniei se simte şi în încheieturile stăpânului. Personal urez celor care au vândut austriecilor ţara mai pe nimic –  Petrom şi BCR, perimetre în Marea Neagră şi păduri, industrii şi drepturi neconcurenţiale de preţuri la gaze – să mai fie primiţi la Viena şi după ce servitorul român va fi căzut lat şi nu va mai fi de niciun folos stăpânului.

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • nu fi ingrijorat maestre…! o parte din Ucraina o asteapta inca pe Austro-Ungaria..!PACAT CA EA E LOCUITA ACUM DE ALBANEZI…!:((

  • de ce nu spui mata nea Ilie si cine a ajutat austria sa secatuiasca romania?
    adrian “bombonel” nastase iti spune ceva? petrom, padurile, bcr? pe vremea cui s-au dat tunurile astea? cine a semnat vanzarea paguboasa a petrom pt doar 600 mil dolari cand compania era cotata la aproape 10 mld dolari? adrina nastase? jivina care a “facut” 2 ani de puscarie pt termopane? puscarie de lux, evident….

  • Cu ajutorul cui,au facut toate acestea?! Ati uitat atit de repede…o intrebare asa,de copil uituc ce sint.

  • Pana la urma, vina este tot a comun… pardon!, “social democratilor” nostrii cei de toate zilele, Nascase, Ilici,Prostanacu,Hrebe, Varanu’,Brucan, Van Ghelle, Dottore etc si a “democratilor” (acum liberali sau populari) Marinaru’,Berceanu,Roman si altii. Singura solutie ar fi cineva in genul lui Pinnochet care sa curete tara de toate putorile si hotii de stanga(proveniti toti din vechiul PCR) . Am avut sansa in 90′ sa o facem “pas cu pas” acum ne trebuie ceva mult mai radical!

  • NU ”s-au luat”, ci ”s-au dat” de către guvernanții printre care vă numărați!