Atunci când cineva luptă să supraviețuiască adesea este declarat erou. Însă atunci când trăiește doar pentru a supraviețui devine o nulitate. Pare a fi o diferență minoră, însă esențială atunci când se impune a face diferența între instinctul de conservare și cel de supraviețuire.
Spectacolul pe care ni-l oferă peisajul românesc devine tot mai identic cu experimentul pavlovian. Mulțimile care se îmbulzesc pe baza semnalelor primite din subconștient și salivează din belșug atunci când ceva este gratis anulează orice urmă de demnitate umană. Aici nu este vorba de sărăcie, ci de comportament instinctual, care este mai specific subspeciei umane.
Ocazia recentă cu „meciul de rugby” din curtea unei biserici pentru a se procura doi pești m-a dus cu gândul la o întâmplare asemănătoare ce s-a petrecut pe malurile Mării Galileii pe timpul lui Iisus Hristos. Episodul se petrecea după evenimentul celebru de înmulțirea a pâinilor și peștilor. La scurt timp mulțimea masificată îl căuta pe artizanul minunilor pentru a i se oferi din nou meniul zilnic. Atitudinea pe care a avut-o Iisus îl pune într-o nouă ipostază decât imaginea tradițională a unui om permanent aplecat spre nevoile săracilor și înțelegător cu naivitatea acestora.
În fapt, Iisus i-a confruntat direct dezicându-se de instinctele primare ale acestora, acuzându-i de lipsa lor de ideal și de complacere doar în necesitățile cotidiene ale vieții. Acest gest pare să fi fost fatal, fiindcă cei mai mulți dintre ucenici l-au părăsit, în condițiile în care rămăseseră conectați la mesajul său doar atât cât mâinile sale erau pline și deschise.
Replica lui Iisus a izvorât dintr-o atitudine față de viață care nu are legătură cu ceea ce trăiesc masele chiar și atunci când se îmbulzesc prin biserici: „Adevărat vă spun că mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat!” Iisus își împinge, de fapt, proprii ucenici la dezertare, preferând lipsa lor decât o prezență falsă aflată sub semnul mediocrității. Iisus nu îi confruntă cu sărăcia fizică, ci cu cea intelectuală și spirituală care îi menținea sclavii unei forme de comportament circumcise instinctului și nu rațiunii. Gestul lui Iisus sugerează faptul că sărăcia nu constituie o virtute și nici o scuză pentru aștepările minore ale vieții.
Practic, atitudinea hristică dezvăluie că oamenii care își vând demnitatea și renunță la idealuri în schimbul a doi pești nu sunt demni nici de compătimire, nici de susținere. Prin faptul că își ratează în mod conștient și deliberat menirea pe acest pământ, devin rătăcitori și satisfăcuți doar cu supraviețuirea. Implorând o milă pe care nu o merită!
Scena contemporană din curtea bisericii, asociată și altor episoade similare, demonstrează că ceea ce pe timpul lui Iisus erau doar episoade secvențiale, acum a devenit o atitudine generalizată. Orice campanie promoțională este însoțită de mișcări populare în căutarea disperată a pânilor și a peștilor. Diferența majoră este că, cel puțin, măcar cei de acum două milenii căutau să supraviețuiască mâncînd din mâinile Mântuitorului. Contemporanii noștri ciugulesc din palmele pătate ale liderilor politici care împart cu nesimțire pentru a-și subjuga gloatele. Atitudine care demonstrează că la nivel instinctual nu se diferențiază aproape cu nimic de cei asupra cărora se proclamă stăpâni. Dominându-i ca falși Mesia! Scufundându-se împreună cu sclavii lor în aceeași mocirlă și hrănindu-se cu aceleași gunoaie care le alimentează existența. Fiind un parteneriat transpartinic pe care prea puțini mai îndrăznesc să îl dezavueze. Nici măcar în preajma Paștelui…
P.S. Imaginile vorbesc de la sine. Aproape că nu mai era necesar nici un comentariu…
Adauga comentariu