C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ieşirea din deşert

Cu o fiscalitate enormă, cu tradiţia noastră administrativă de sorginte nord-europeană, dar pervers balcanizată, şi, totodată, cu obiceiurile verilor noştri mediteraneeni o să ne ocolească toţi ca pe un deşert de nelocuit.

În timp ce bătrâna Europa trosneşte din toate încheieturile, economia Americii e încă în stagnare, deşi uneori dă semne că încearcă să-şi revină. Într-un recent articol, Fahreed Zacharia atrage atenţia asupra unei realităţi pe care el însuşi o numeşte „uluitoare”. Rezerva federală a raportat că cele mai mari 500 de societăţi nefinanciare americane au în bilanţurile lor consolidate lichidităţi totale de 1,8 trilioane de dolari. Această acumulare are cea mai mare valoare înregistrată în ultimii 50 de ani, indiferent ce indicatori ar fi avuţi în vedere (suma absolută, ponderea procentuală în totalul activelor etc). Şi, totuşi, cele mai multe dintre aceste corporaţii nu investesc în echipamente, dotări, noi capacităţi de producţie sau dezvoltarea resurselor umane.

Autorul, intervievând conducători ai unor mari corporaţii, găseşte cauza acestei timidităţi investiţionale în nesiguranţa economică. Managerii sunt reticenţi în urma experienţelor devastatoare prin care au trecut în ultimii doi ani. Mai ales însă îi debusolează amestecul brutal al statului în economie, lipsa de predictibilitate a mediului fiscal şi legislativ. Statul, în numele unei iluzorii protecţii a cetăţenilor, reglementează, birocraţia îşi face de lucru. Mediul de afaceri refuză să coopereze. Spirala contracţiei ameninţă să repornească. Toate astea se întâmplă în America.

De partea noastră a oceanului, în mod tradiţional, statele sunt mult mai agresive cu cetăţenii şi corporaţiile. Deci, ieşirea din criză nu se întrevede. Totodată, politicienii descoperă cu surprindere că uniunea mult visată are o hibă majoră. Sub umbrela aceleiaşi monede nu încap două culturi, două moduri de viaţă, două sisteme de valori, două tipuri de comportament complet diferite. Între etica protestantă, tradiţiile de viaţă comunitară ale nordului pe de o parte şi individualismul, plăcerea de a trăi şi muzica sudului pe de altă parte e cale lungă. Neamţul tocmai se pregăteşte să iasă la pensie la 67 de ani, Cameron îi convinge pe englezi că 66 de ani e foarte bine, iar ceva mai la sud Sarkozy se luptă cu francezii să-i ţină înhămaţi până la 62. În schimb, grecul funcţionar de stat, care între timp mai are şi o prăvălie pe numele nevestei, se trage în pensie la cerere la 52 de anişori şi tot crede că e persecutat.

Uniunea în sensul liberei circulaţii a oamenilor, bunurilor şi serviciilor nu înseamnă neapărat şi o unitate de măsură unică, nu înseamnă neapărat reglementări uniforme, nu înseamnă neapărat să încerci a-i face pe toţi la fel. Visul imperiului lui Carol cel Mare, sfârşit mereu în violenţă, nu poate fi o soluţie pentru noi, europenii. Aşa cum statele naţionale nu au viitor decât dacă ştiu să-şi stăpânească impulsurile feudale, tot aşa şi suprastatele nu au sorţi de-a dăinui decât în respectul libertăţii, diversităţii, specificităţii şi, mai ales, dacă reuşesc să fie discrete şi eficiente. Altfel, investiţiile vor scădea în continuare. Pe măsură ce vechile prejudecăţi anticolonialiste se sting, mulţi europeni vor căuta alte orizonturi mai însorite şi mai dinamice. Dacă America era magnetul emigraţiei cu ceva vreme în urmă, astăzi societăţi deschise, globalizate şi libere încep să apară pretutindeni.

Ieri-dimineaţă, vesel de parcă îi scăpase un ou de aur, un ministru cotcodăcea la televizor despre imensa lui realizare de a fi concediat 68 de oameni şi un secretar de stat. Ai trecut spitalele autorităţilor locale. Dacă desfiinţezi aprobările pentru circulaţia medicamentelor folosibile în orice altă ţară europeană, dacă finanţarea e asigurată de către casele de sănătate realmente independente, îi poţi desfiinţa liniştit ministerul cu totul. Gândul acesta nu-l flutura pe distinsul politician. Mai pot da încă 11 asemenea exemple. Poate aşa am putea da cu flit muştelor de la FMI. Poate dând semne că mişcăm, am putea atrage şi ceva din banii aceia care aşa cum arătam mai sus stau speriaţi prin alte locuri. Altfel, cu o fiscalitate enormă, cu tradiţia noastră administrativă de sorginte nord-europeană, dar pervers balcanizată şi, totodată, cu obiceiurile verilor noştri mediteraneeni o să ne ocolească toţi ca pe un deşert de nelocuit.

sursa: adevarul.ro

Related Posts

One Response “Ieşirea din deşert”

  1. livia says:

    Desertizarea stalinist-nazist-neocomunist-baseasca este pusa in aplicare pentru ca rolul ocupantilor ,de astazi, ai Romaniei,nu este protejarea economiei romanesti private ,sau de stat,pentru simplu motiv ca aceasta economie nu exista,ci rolul ocupantilor desertizanti ai Romaniei este creierea unui desert romanesc cat mai mare astfel incat EI,desertiozantii sa fie stapani peste romani si sa-si protejeze afacerile lor kgb-ist-iliist-basesco-udristo-PDL-iste,afaceri care mustesc de crima organizata sau trafic-comert cu arme pentru terorismul arab.Acum cand tara este exclusa din randul tarilor civilizate, acum cand Romania este blamata pretutindeni in lume,PDL-ul se gaseste sa anunte ca ,in curand, va candida la primaria generala a capitalei o individa urmarita de trecutul ei imoral si astfel perceput si cunoscut in intreaga Europa.Desertizarea stalinist-nazist-neocomunist-PDL-ista a Romaniei nu se poate face decat cu cele mai dezumanizate specimene agatate de falsa clasa politica romaneasca.De ce sa ne mai miram ca un politruc -ministru PDL-isto-bocist,spre exemplu se lauda cu raul facut unor oameni,pe care i-a dat afara din serviciu.In mod cert ,oamenii dati afara de minsitrul -PDL-ist sunt cu mult superiori lui, atat timp cat primitivismul impus in mod extrem de violent dupa noiembrie 2008 si acutizat din dec.2009 in tara a devenit letal.
    In desert mai exista si oazele,unde oare sunt oazele salvatoare pentru romani, atatia cati, inca, nu au si sufletele si mintile desertizate?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss