C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Identitate prin comparaţie?

Orice naţie are la nivel cultural, social şi economic calităţi şi defecte care o definesc în egală măsură. În România, încercăm şi bâjbâim într-o autoetichetare ca să ne definim identitatea comparându-ne până la dispariţie cu alţii. La limita minimei rezistenţe, importăm superficialul lipsit de valoare şi apoi bombănim că nu avem şi restul: circulăm cu viteză nemţească, dar nu avem autostrăzile lor, umblăm prin lume ca japonezii, dar nu avem disciplina lor, facem talk-show-uri ca americanii, dar nu suntem la fel de pregătiţi, umplem restaurantele ca italienii, dar urlăm în trei telefoane expuse printre furculiţe. Nu ne interesează cum suntem noi de fapt, pentru că am vrea să fim ca alţii. Şi când nu mai avem argumente şi subiecte de criticat, spunem cum ne comparăm noi cu America Latină. Tocmai m-am întors dintr-o astfel de ţară, şi anume din Columbia. Nu vreau să fac nicio comparaţie, vreau doar să spun cum este acolo. În Bogota, oraş cu opt milioane de locuitori, oamenii se bucură în fiecare dimineaţă de o zi frumoasă, cu toate că zilele sunt la fel tot anul, eşti îmbrăţişat cu căldură şi sinceritate la fiecare întâlnire, cerşetorul îţi zâmbeşte şi dacă-i dai un bănuţ, şi dacă nu, şi se depărtează în paşi ritmaţi de salsa, traficul infernal este un disconfort, nu subiect nesfârşit de discuţii şi înjurături.

Camilla e profesoară de artă, nemulţumită de angajator. Nu dezbate subiectul, se duce a doua zi şi-şi dă demisia. Va avea o problemă financiară, dar e fericită că are mai mult timp să picteze. Anei nu-i place caracterul lui Marquez, dar îl citeşte în dimineaţa de după petrecere, Andres este proprietarul celui mai cunoscut restaurant de cultură columbiană, dar nu-l interesează o franciză pentru că e vorba de corazon, şi nu de bani. Anita are 14 ani şi lacrimi în ochi la aeroport pentru că ne despărţim după o săptămână. Civilizaţia a înghiţit oraşul exact până la limita confortului, fără să muşte din încrâncenarea lui „a avea“ sau robotizarea lui „a face“. Oraşul are viaţă şi a lăsat liber exact spaţiul lui a te bucura, a dansa şi a iubi. Aceasta este o bucată din America Latină. Nu poţi să treci pe acolo fără să te copleşească gândul la cum ar fi viaţa ta, şi orice comparaţie cu acel loc ar trebui să fie aspiraţională. Să te compari cu alţii nu ajută decât dacă vrei cu adevărat să fii ca ei. Şi nu cred că vrem să fim nici ca nemţii, nici ca japonezii şi nici ca americanii. Care este identitatea în care ne regăsim? Dincolo de strategie, politică trecătoare şi pasiuni efemere, cred că trebuie să ne definim mai întâi identitatea. Până la urmă, dacă lăsăm la o parte orice comparaţie, cum suntem noi, de fapt?

ANCA BIDIAN, vicepreşedinte Kiwi Finance
sursa: capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss