C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Hidroelectrica “sparge” recordul de profit şi devine cea mai valoroasă companie a statului român

Compania de stat Hidroelectrica a încheiat anul 2016 cu un profit net de aproximativ 1 miliard de lei(brut – 1,5 miliarde de lei), la afaceri de 3,2 miliarde lei, potrivit avocatului Remus Borza, fost administrator judiciar al firmei până în iunie 2016.

hidroelectrica-465x390

La aceste rezultate, cele mai bune din istoria sa, Hidroelectrica devine cea mai valoroasă companie a statului român, peste Romgaz, fostul deţinător al poziţiei fruntaşe, care a avut un 2016 slab. Producţia de energie realizată de Hidroelectrica, anul trecut, a fost de 17,2 TWh, de asemenea unul dintre cele mai bune rezultate de după Revoluţie.

Cu adevărat spectaculos este însă profitul operaţional, care, anul trecut, a însumat 2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că Hidroelectrica a lucrat la o marjă EBITDA (profit înainte de plata dobânzilor, taxelor, impozitelor şi a amortizării ) de circa 70%, cel mai mare din România la categoria companiilor de mari dimensiuni. Concluzia care se poate trage de aici este că, fără impactul negativ al costurilor cu “taxa pe stâlp” şi al apei uzinate, profitul net al companiei putea fi chiar cu 100 – 150 de milioane de euro mai mare.

În 2015 şi 2014, de asemenea ani buni pentru companie, profitul brut nu a depăşit 1,2 miliarde de lei

“Hidroelectrica este cel mai important activ al statului român. Ea are acum o valoare de piaţă de peste 3 miliarde de euro. După ce se va lista la bursă, valoarea ei va urca la 5 miliarde de euro. Are cash de 500 de milioane de euro, din care 400 de milioane de euro sunt depozite la bănci, care produc anual, din dobânzi, alţi 8 milioane de euro, cât profitul CEC”, arată Borza.

Mai mult decât atât, arată acesta, Hidroelectrica nu mai are nicio datorie la bănci, de la circa 1 miliard de euro, cât avea în 2012, când a intrat în insolvenţă. “Acum, stau băncile la coadă să dea împrumuturi Hidroelectricii, cu dobânzi anuale de 0,5%. 1 miliard de euro dacă vrea, 1 miliard de euro primeşte într-o săptămână. Numai că nu are nevoie, iar investiţiile şi mentenanţa pe care le are de realizat se fac din fonduri proprii”, mai spune avocatul.

Preţul mediu cu care compania a vândut energia, în 2016, pe bursă a fost de 150-160 de lei/MWh, la nivelul preţului de piaţă. Pe reglementat, către populaţie, Hidroelectrica a vândut cu 120 de lei/MWh.

În 2012, din cauza poverii contractelor cu “băieţii deştepţi” din energie, când compania era nevoită să vândă current sub costurile de producţie, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă, cu datorii de peste 1 miliard de euro. Administratorul judiciar Euro Insol a denunţat toate contractele păguboase şi a restructurat compania, astfel că, incepând chiar cu anul următor, Hidroelectrica a intrat pe profit. Ieşirea din insolvenţă a fost în iunie 2016. De la momentul 2012 şi până în prezent, Hidroelectrica a contabilizat profituri de circa 1 miliard de euro.

Hidroelectrica deţine o putere instalată de circa 6.000 de MW în hidrocentrale şi acoperă, în mod uzual, circa o treime din producţia naţională de energie. În acest an, compania ar urma să se listeze la bursă, atât la Londra cât şi la Bucureşti, aşteptările fiind ca această listare să fie cea mai de succes din istoria României, chiar peste cea a Romgaz.

Autor: Mihai Soare

Sursa: Cotidianul

Related Posts

2 Responses “Hidroelectrica “sparge” recordul de profit şi devine cea mai valoroasă companie a statului român”

  1. Bravo Hidroelectrica! Bravo Euro Insol! Bravo Remus Borza!

  2. Numai din productia de energie electrica (termocentrale, hidrocentrale, centrale eoliene, panouri solare si reactoarele nucleare de la Cernavoda), energie termica (termocentrale) si din exploatarea de gaze naturale Statul Roman se poate imbogati si poate sa-si faca in sfarsit sfanta datorie fata de Poporul Roman.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss