Politică

Guvernul Bubico

De câte ori l-aţi văzut pe Băsescu să ceară să se transmită în di­rect negocierile cu partidele? Să-şi exprime dorinţa ca po­porul, şi ăla care l-a votat, dar mai ales celălalt, care încă spe­ră să fie mai bine, să fie de faţă în bucătăria negocierilor po­li­tice? Cred că niciodată. De aceea s-a spus imediat că ar fi pu­tut exista trei motivaţii care să determine reacţia pre­şedintelui.

Unu – s-a schimbat, a căpătat maturitate politică, a de­venit mai înţelept. Doi – e obosit, lupta din campanie cu a­devărat singur (tovarăşii de drum cu cifre şi abrevieri în loc de nume nu se pun) împotriva tuturor chiar l-a zdruncinat şi, da­că nu a că­zut la confruntarea finală, a picat acum, după. Trei – de di­mi­neaţă chiar i s-a servit un ceai cu lămâie pe stomacul gol.

Probabil e un dram de adevăr din fiecare, dar nu aceasta este ex­plicaţia completă. Preşedintele a ţinut morţiş să fie totul fă­ră perdea şi doar asta ar fi trebuit să-i pună partenerii de dialog pe gânduri. Pe jar… Sau poate chiar pe fugă… Raţionamentul a fost simplu, pragmatic şi a avut ca scop discredita­rea unui adversar politic. De ce Antonescu? Fiindcă Geoană e ca şi mâncat în partid, iar o nouă rundă de „lasă-l că se face singur din vorbe“ era pierdere de timp şi nu făcea nici rating. Mai mult, la cât de tare l-a ajutat Geoană în campania electorală, omul merita recunoştinţă, nu încă o rundă de târ­no­seală în direct şi la o oră de vârf. Ba chiar un loc în guvern drept recompensă la cât a pus umărul (şi mâna cu care a sunat la uşa lui Vântu şi gura cu care a rostit 5 prostii la patru vorbe) cel mai tare la victoria lui Băsescu. E adevărat că nu a învins, dar Geoană a „înfrânt“ de o manieră categorică, fără drept de apel!

Cu Antonescu situaţia se schimbă. Crin încă mai pâlpâie. Ba chiar s-a ţinut tare, unii crezând şi acum că i-a tras-o lui Bă­sescu. A punctat însă doar la impresie artistică şi in inimile fe­telor de pension pe care politica încă nu a reuşit să le scoată pe centură. Efectul faptului că l-a lăsat să vorbească şi să refuze de o manieră hollywoodiană mărul otrăvit oferit la Cotro­ceni se va vedea în curând. Şi anume când PNL se va trezi din ce în ce mai şubrezit în teritoriu şi când membrii de rând ai partidului vor deveni conştienţi că în politică nu cu o floare se face primăvară.

Toată lumea crede că l-a pus pe Boc fiindcă acesta e obe­dient şi că îi îndeplineşte toate dorinţele/ca­pri­ciile/dam­bla­lele. Aşa este, dar nu e tot. De îndeplinit şi cele mai ascunse dorinţe era bun şi Negoiţă. Era OK şi Pogea. Era corespunzător şi Blaga. Ca să nu vorbim de doamna Udrea care ar fi inventat, cu siguranţă, şi ceva bestial pe deasupra.
Boc este ca Bubico, căţeluşul micuţ, dolofănel, pufos, care fa­ce frumos lu’ nenea şi lu’ tanti, şi e tocmai bun de scărmănat.
Adevărul este că, de când a văzut moartea politică cu ochii, pre­şedintele Băsescu s-a schimbat enorm, dar nu aşa cum o cred cu toţii. În primul rând, şi-a îmbunătăţit vizibil calităţile ac­toriceşti, plânsului atât de natural, la comandă, adăugân-du-i-se rolul Bătrânului Edec, al rabinului „ai-şi-tu-dreptate“ şi al timidului „eu-nu-vă-invit-eu-vă-rog“. Acum Băsescu gân­deş­te la mutarea a treia sau a patra şi de aceea este mai peri­culos pentru adversarii săi politici adormiţi de inexistenţa altor ţeluri politice declarate. Este evident că preşedintele (re)ales nu putea face acum o alianţă cu PSD sau PNL. În ambele partide apele sunt tulburi şi a avut şi domnia sa posibilitatea să le învolbureze mai mult. Coaliţia de-adevăratelea se va „în­tâmpla“ la anul, când actualul guvern va fi terminat să ab­soarbă antipatia populară inerentă perioadei pe care o traversăm. Şi mai mult ca sigur că va fi cu PSD-ul în care Geoană va fi de mult istorie.

De aceea actualul guvern va fi unul de tip „Bubico“. Frumos, pu­fos, va face frumos la nenea, va face frumos la tanti. Şi, mai ales, nu va reacţiona atunci când va fi aruncat pe geam. Din cuşeta de vagon-lit. A unui tren în care cu toţii ne-am promis să ajungem cât mai repede.
de Vlad Teodorescu

Sursa: Saptamana Financiara